Despre stele și visuri rebele de Adriana Apostol

Ferestrele de dăruire a frumuseții poeziilor, au două capitole-oglinzi Stele melopee și Visuri și necuprinsuri. Mărinimoasă strânge pe bolta inimii, în nopțile mov, copacii fără rădăcini pe care nimeni nu i-a plâns! Ea le mai dă o șansă. În cântecul șoptit de lira inimii îi îndeamnă la dans, chiar așa goliți de clipa de iubire.

La poetă, cântecul de lună și dansul stelelor, focul lumii cu stele în palmă, smulg lacrimi de stea polară în bucuria frumuseții dragostei împlinite a îndrăgostiților, cărora le-au încolțit iubiri pe tălpile fine (minunată exprimare).

Țin în palmă cerul inimii tale,
Și aud cum luna pășește încet,
cu tălpile reci
Pe cărarea drumului de argint.

Mireasma de valoare din versurile sale este întreținută la modul permanent de mijloace de exprimare numeroase, variate și complexe. Ele sporesc expresivitatea a ceea ce dorește să redea în poezie, a ideii…

La braț cu personificarea, autoarea este prietena tuturor simțirilor, alături de natură, de florile cerului, de cântec și lumină, în vise feerice. Cuvintele cu rimele lor de aur, stau cu capul plecat, gândind că mulți poeți trec în alte dimensiuni, punându-și cărțile în biblioteca lui Dumnezeu, mare cât universul.

Dar viața își are drumul său, unde nimeni nu are nici o putere să îl schimbe… Copacul existenței, copacul sentimentelor, în toamna vieții îi veghează gândurile cu frunzele care dansează ca întrun adevărat ritual. Cioburile de timp nasc fiori pentru culori în albe izvoare.

Doina Bârcă