ACASĂ / ARTICOLE / ȘTIINȚĂ / Destine de exceptie, destine pentru eternitate

Destine de exceptie, destine pentru eternitate

Destine de exceptie, destine pentru eternitate

Acad. SOLOMON MARCUS
Acad. SOLOMON MARCUS

În urmă cu câțiva ani, am strâns mai multe interviuri, realizate cu personalități marcante ale vieții cultural – științifice românești, într-o carte, pe care am numit-o DESTINE PENTRU ETERNITATE ( Editura SIX -2007 ).
Titlul l-am găsit potrivit – și este și astăzi, în 2015 – pentru că cei intervievați își merită pe deplin caracterizarea de personalități cu vocație, care se vor păstra în mentalul colectiv drept destine pentru eternitate!
Unul dintre aceste interviuri este cu Academicianul Solomon Marcus. Sub semnul bunei dispoziții, și sinceră deschidere spre mărturisiri, despre viața sa de om de știință, cu realizări deosebite, am purtat dialogul… începând chiar de la anii copilăriei sale:
„M-am născut în orașul lui Bacovia! În Bacău, am locuit pe strada Iernii…am copilărit acolo, cu mulți de vârsta mea… Eram un copil curios…la acea vârstă mă atrăgea, nu matematica ori aritmetica, o primă iubire adolescentină, a fost teatrul – eram nelipsit de la spectacolele de acest gen. În Bacău nu era un teatru, dar veneau felurite trupe de amatori… eram nelipsit, mă strecuram în culise, țin minte am văzut de mai multe ori spectacolul cu piesa „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu…..Mă fermeca magia scenei, a spectacolului, sonoritățile cuvintelor rostite de actori…viața reală reconstituită pe scândura scenei!
Apoi, o altă iubire de tânăr, a fost POEZIA!…am avut o șansă, un profesor în școală, care mi-a cultivat această bucurie – și fascinația mea pentru sonoritatea cuvintelor, puterea asocierii sensului cu imaginile, rimele…cum spunea Eminescu: săltărețe!
Aveam zeci de caiete în care transcriam mii de texte, de versuri, din poeți români și străini:Lucian Blaga, George Bacovia,Tudor Arghezi, Ion Barbu – Dan Barbilian dar și Baudelaire, Malarmais, Rainer Maria Rilke, Goethe…apoi marea poezie rusă și mai ales Esenin…textul în limba română dar și textul original!
Pe Eminescu l-am descoperit mai târziu, pe cont propriu!…el nu era, în anii de liceu, prin 1940, în manuale, când eu aveam 12 -13 ani, așa că marile lui poeme le-am descoperit, cum spuneam, de unul singur…așa cum de altfel cred că trebuie descoperit poetul de fiecare generație!
…Matematica, în anii de liceu, nu era favorita mea… am descoperit-o când dădeam bacalaureatul, din întâmplare: mi-a căzut în mână o carte de „Geometrie neeuclidiană!” și alte două cărți: „Analiză infinitesimală” și „Teoria mulțimilor transfinite” Nu le prea înțelegeam, dar mă atrăgea sonoritatea cuvintelor… și mergând pe această atracție, am nimerit, unde mi-era locul, în viitoarea formare intelectuală – cea de matematician. Aici, în studiul matematicii, am dorit să descopăr, ce m-a fascinat în poezie, și în teatru: INFINITUL, PARADOXUL, MIRACULOSUL!”
Fragmente din interviul cu academicianul Solomon Marcus – din volumul Destine pentru eternitate.
Romanița Ștențel: Dumneavoastră nu vă sunt indiferente manifestările artistice ale spiritului uman. Ce legături vedeți între stiință și artă, și în mod particular, între muzică și știință?
Acad. Solomon Marcus: În momentul de faţă aceste legături au devenit atât de multiple şi de profunde. Le sunt consacrate foarte multe lucrări, întâlniri internaţionale, şi au devenit o monedă curentă în viaţa culturală a lumii. Am ales ca temă pe care aş vrea s-o adâncesc, în această discuţie lumea fractală… care este unul din teritoriile de convergenţă ale ştiinţei şi ale artei.
R.Ș.: Ce este… lumea fractală?
S.M.: Timp de milenii noi am trăit cu un deziderat estetic, cum ne-a fost transmis de vechii greci şi de lumea Renaşterii. Un ideal estetic bazat pe simetrie, pe regularitate. Frumosul a fost asociat în mod tradiţional cu anumite reguli de simplitate, de simetrie. Acest ideal a pătruns până în veacul nostru. Unul dintre pionierii esteticii matematice, George Birkof, chiar propune o măsură estetică, dată de raportul dintre ordine şi complexitate. Cu alte cuvinte, cu cât o lucrare este mai complexă cu atât ea are mai puţine şanse să fie frumoasă. Complexitatea trebuie să fie relativ redusă, nu neapărat complexitatea aparentă ci acea profundă, care se ascunde. Ei bine, geometria fractală propune o schimbare a acestei optici. Geometria fractală e numită uneori „o geometrie a urâtului”, şi pleacă de la observaţia că cele mai multe forme din natură, munţii, norii, vulcanii, ţărmurile mărilor şi ale oceanelor, clăbucii de săpun, fulgii de zăpadă… nu intră în tiparul clasic al simplităţii şi al regularităţii… chiar au foarte multe neregularităţi, care scapă geometriei euclidiene, bazată pe cercuri, linii drepte, triunghiuri, sfere, poligoane regulate.

Deci, implicit, această geometrie fractală propune o schimbare a idealului estetic. Încă în secolul al XIXlea au început să apară, în special în matematică şi fizică anumite aspecte care infirmau tocmai aceste paradigme ale simplităţii şi regularităţii, dar erau considerate ca un fel de monştrii… Cei care le-au descoperit nu au sesizat că aceste ficţiuni ştiinţifice ar putea avea o legatură cu realitatea, cu natura înconjurătoare. Chiar şi în ştiinţa românească matematicieni ca Dumitru Pompei, Miron Nicolescu, Stoilov, în studiile lor matematice au identificat obiecte matematice care, privite din perspectiva de azi, sunt… obiecte fractale. Personal, vă mărturisesc că, în anii 50 când mi-am făcut debutul în activitatea ştiinţifică am fost şi eu atras de astfel de obiecte… deci cu mult înainte de apariţia teoriei fractale. Nici cuvântul FRACTAL nu exista în aceea vreme. Ei bine, această recunoaştere a fractalităţii, deci a ceea ce se abate de la regularitate, simplitate, simetrie şi faptul că este profund implicată în natură- acest lucru s-a întâmplat abia în anii 70 ai secolului XX şi a apărut o schimbare de viziune în ceea ce priveşte ideea de dimensiune. Noi lucrăm, de obicei la modul intuitiv. Dimensiunea este un număr întreg. Spunem că dreapta are o simetrie, planul două dimensiuni, spaţiul are trei… Ei bine, treptat a apărut ideea că dimensiunea (şi este esenţial în geometria fractală) poate fi un număr, care nu mai este un număr întreg, … 1,2,3… ci un număr fracţionar 2/3, 2/4… Ceea ce este extraordinar în această descoperire aparţinând creatorului gramaticii fractale Norman Delbreaux (un francez care a emigrat în America), e faptul că obiectele fractale şi toate acele forme cu neregularităţi de care am zis-munţii, vulcanii, norii, etc. prezintă o structură care ascultă de un principiu de invarianţă.
R.Ș.: Definiţi vă rog mai amănunţit acest principiu.
S.M.: De acord! Înseamnă că aceste obiecte privite în mic, local, au aceiaşi structură ca şi atunci când sunt privite în mare, deci global. Dacă vreţi structura unui astfel de obiect, rămâne neschimbată când se face trecerea de la o scală la alta, de la una mică, la una mare. Tocmai acesta este principiu prin care lumea fractală se asociază şi cu ştiinţa şi cu arta. Acest fenomen, această solidaritate între global şi local a fost observată încă de multă vreme, cu o mie de ani în urmă, mă refer la acele şiruri ale lui Fibonacci, în care fiecare termen este egal cu suma celorlalţi doi termeni, imediat precedenţi. Acest şir al lui Fibonacci se asociază cu „numărul de aur” care l-a inspirat pe marele nostru matematician Matila Ghica, şi care intervine în mod esenţial atât în lumea organică cât şi în artă… I s-au dedicat chiar şi lucrări muzicale.
R.Ș.: Și în fonoteca muzicală a Radioului am descoperit muzica fractală, inspirată de şirul lui Fibonacci…
S.M.: Cred că aţi putea găsi acolo şi o compoziţie a lui Bella Bartok, care se bazează pe acest şir de care vorbim acum, în execuţia Filarmonicii din New York, dirijor Leonard Bernstein … sau o compoziţie a lui Anatol Vieru, „Sita lui Eratostene” … care asociindu-se cu numerele prime, este şi ea legată de un astfel de principiu al geometriei fractale şi anume invarianţa. R.Ș.: Să facem acum, domnule profesor Solomon Marcus, o călătorie în timp în tinereţea dumneavoastră în vremea când l-aţi cunoscut pe profesorul, matematicianul şi poetul Dan Barbilian… cu numele de poet Ion Barbu şi eraţi studentul lui.
S.M.: Știam despre poetul Ion Barbu, încă din anii studenţiei, pentru că, elev fiind în oraşul natal Bacău, eram pasionat de poezie şi de versul lui Ion Barbu. Când l-am cunoscut, şi am devenit studentul său, mi-a trebuit un timp să pot articula imaginea poetului cu cea a matematicianului… cu atât mai mult cu cât în 1945, când i-am devenit student el căuta să-şi ascundă identitatea poetică. Atunci poezia lui începea să fie marginalizată şi el, care a simţit acest lucru, suferea foarte mult.
R.Ș.: Ce fel de profesor era Ion Barbu?
S.M.: Era un profesor de factură specială. El era profesorul care nu prezenta o matematică gata făcută, ci care te introducea în laboratorul de creaţie al matematicianului. Prin aceasta el era un profesor pentru cei aleşi. Când ţinea un curs cu 20 de studenţi cum am avut eu norocul pentru că el preda începând cu anul doi-cursuri de o factură specială… ei bine el, acolo era profesorul ideal. Era una din rarele ocazii în care puteai să vezi cum se naşte noul în ştiinţă… prin procesul acesta de căutări, ezitări, elaborări, greşeli, reveniri… şi el era fascinat în aceste clipe. În cartea mea „Invenţie şi descoperire” unde i-am consacrat lui Ion Barbu un mare număr de pagini, există o similaritate profundă între evoluţia poetului şi evoluţia matematicianului.

(continuare în numărul viitor)
ROMANIȚA ȘTENȚEL, jurnalist

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Meteoritul „românesc” OHABA de la Muzeul de Istorie Naturală din Viena

„Semnele” cerești au lăsat întotdeauna impresii puternice în mentalul colectiv. Dacă fresca din Biserica Mănăstirii …

Alexandru Ciurcu

Jurnalist – a inventat prima ambarcațiune propulsată de un motor cu reacție din lume Deși …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: