Dimitrie Gerota (1867-1939)

O remarcabilă personalitate științifică, dublată de admirabile calității de cetățean activ, atent la viața socială a epocii sale. Un adevărat om, atent la suferințele bolnavilor, indiferent de grupul social din care făceau parte.

Prof. dr. Dimitrie Gerota s-a născut într-o zi de miercuri, 17 iulie 1867 la Craiova (str. Fântâna Sfântul Spiridon), în familia preotului Dimitrie Constantin Gerotă și a soției sale Maria Gerotă. Tatăl său era fiul preotului din localitatea Gioroca Mare, comuna Bratovoiești (locul de naștere și al scriitoarei Ileana Vulpescu). La una din ședințele Senatului României, din 27 iunie 1918, a ținut să precizeze că s-a născut în inima Olteniei, unde a urmat școala primară Tudor Vladimirescu și cursurile liceului național Carol I, unde a avut profesori deosebiți, educația fiindu-i conturată prin exemplul tatălui său și influența determinantă a familiei, întregită prin încă șapte frați.

Încă din perioada de licean, s-a remarcat ca un pasionat pentru cunoașterea științelor naturale, fiindcă Muzeul de Botanică din București, l-a recompensat cu un premiu special consemnat în ziarul România Liberă din 29 mai 1885, precizându-se că: Tânărul D. Gerota, elev al liceului din Craiova a fost recompensat al Muzeului de Botanică din București pentru erbariul de Fanerogame. În septembrie 1886 susține examenul de bacalaureat, și obține diploma în Litere și Științe, înscriindu-se la Facultatea de Medicină din București, devenind student cu frecvență timp de cinci ani, promovând toate examenele prevăzute, dar și câștigând concursurile la care a participat.

Astfel, în luna decembrie 1887, ca urmare a unui concurs selectiv, ocupă un post de intern al Eforiei (Consiliul de Administrație) Spitalelor Civile. În anul următor, 1888, în urma unui alt concurs la care se situează pe primul loc, devenind astfel preparator al lucrărilor practice de Anatomie Normală. Acesta a fost primul post creat la Facultatea de Medicină din București, la 12 octombrie 1889. Fiind apreciat elogios, D. Gerota este numit în același timp și preparator al primei clinici chirurgicale de la Facultatea de Medicină din București, în cadrul spitalului Colțea, aflată atunci sub conducerea profesorului doctor Constantin Dimitrescu Severeanu (1840-1930), unde va rămâne timp de patru ani.

Dovedind o seriozitate exemplară, student fiind, în 1890 se prezintă la un concurs de anatomie patologică, clasându-se pe primul loc și câștigă astfel premiul prof. dr. Victor Babeș. Încheindu-și studiile în cadrul Facultății de Medicină, la 16 iunie 1892, își susține teza de licență intitulată Violetul de methyl ca agent terapeutic și obține titlul de Doctor în medicină și chirurgie la Facultatea de Medicină din București, atestat prin diploma numărul 282/1892. Ca urmare a obținerii diplomei i se conferă și dreptul la liberă practică, consfințit prin publicarea în Buletinul Direcția Generală a Serviciului Sanitar numărul 14/15 din iulie 1892 aflat la Biblioteca Academiei Române.

Începe să-și exercite profesiunea medicală, dar se hotărăște să participe și la examenul de admitere pentru gradul de medic de regiment clasa a II-a în rezervă. În urma acestui examen este clasificat primul, prin decretul numărul 2981 din 31 august 1893. Tot în acest an aspirând spre o înaltă specializare, se înscrie la concursul pentru bursa Răducanu Simonide, acordată de Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. Această bursă, fusese creată ca urmare a testamentului unui mare boier din satul Brebeni, jud. Olt, care a donat toată averea sa Casei Școalelor cu scopul de a-i ajuta pe tinerii talentați, printre care s-a numărat și Constantin Brâncuși.

După susținerea examenului de concurs, juriul decide acordarea bursei lui Dimitrie Gerota pentru perfecționarea studiilor în Franța și Germania pentru o perioadă de patru ani, începând cu data de 1 noiembrie 1893. Ca urmare a acestui concurs, documentul emis de către Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice din 30 iunie 1893, precizează că primii trei ani vor fi consacrați studiului anatomiei, desfășurânduse activitatea la Institutul de Anatomie condus de profesorul Waldeyer și de profesorul Hertwig. În cel de-al patrulea an va efectua un stagiu de șase luni în amfiteatrele de anatomie din Paris și o călătorie de vizitare a institutelor de anatomie din Germania. Aici profesorul Waldeyer îl remarcă în mod deosebit, impresionat de calitățile sale profesionale motiv pentru care îl numește în anul 1895 ca asistent al primului Institut de Anatomie din Berlin, dându-i posibilitatea astfel de a susține demonstrații practice și prelegeri de anatomie pentru studenții Facultății de Medicină din Berlin.

În acest răstimp, publică o serie de studii cu aplicabilitate clinică, care l-au impus pe plan internațional. În Franța, doctorul Gerota se remarcă convingător prin activitatea desfășurată în laboratorul de anatomie al profesorului Poirier și Farabeuf din Paris, dar și în serviciul de boli al căilor urinare al profesorului Guyon. După efectuarea cu succes a acestor stagii de perfecționare profesională, se întoarce în țară și este numit pe data de 10 octombrie 1897, profesor la catedra de anatomie de la Școala de Belle-Arte din București, unde își va desfășura, neîntrerupt, activitatea timp de 17 ani, până în 1914, avându-l student și pe marele sculptor, pe atunci student, Constantin Brâncuși.

Să revenim la activitatea sa: după ce a început-o în țară, mai ales ca profesor de Anatomie Descriptivă, în 1897, dar și atunci când au ieșit în evidență nu numai cunoștințele de anatomie, dar și calitățile sale de pedagog, armonizate printr-un talent didactic, care îl determină pe sculptorul Ion Jalea să-l caracterizeze astfel: Este un desenator îndemânatic, ilustrându-și cursul cu schițe colorate, prezentând disciplina de anatomie viu, concret și precis, adaptând-o nevoilor și specificului învățământului artistic. Ca rezultat al acestei minunate colaborări creatoare, dintre doctor Dimitrie Gerota profesorul și studentul creator de mai târziu al artei Constantin Brâncuși, s-a născut realizarea binecunoscutului ecorșeu, această prezentare a corpului omenesc fără piele, având la bază direcțiile făcute în cadrul Facultății de Medicină și a Muzeului de Anatomie Comparată.

Printr-o muncă fără odihnă, zi și noapte, între anii 1901-1902, Brâncuși, sub îndrumarea și alături de Dimitrie Gerota în sălile de disecție, au realizat acea lucrare considerată un mare succes și denumită de el jupuitul, oferindu-i ca răsplată absolvirea cu succes a Școlii Naționale de Belle-Arte din București. Iar la 24 septembrie 1902 va deveni absolvent cu diplomă al acesteia, artist. În mai 1903, acest ecorșeu a fost terminat și expus la Ateneul Român, în semn de prețuire din partea lumii artelor, fiind admirat elogios.

La propunerea doctorului Gerota, Societatea Elevilor de la Școala Națională de Belle-Arte, a trimis o petiție la Ministerul Educației Spiru Haret, de achiziționare a lucrării de către Ministerul Public al Educației și Culturii, care s-a aprobat. Fiind încurajat și susținut de profesori Gerota, Brâncuși și-a multiplicat lucrarea sa, făcând după original mai multe copii, expuse în diverse locații: Școala Națională de Arte, Muzeul de Artă Craiova, Colegiul Național Carol I (fostul liceu Nicolae Bălcescu din Craiova), Catedrele de Anatomie ale Facultăților de Medicină din Cluj și Iași. Un exemplar a fost oferit și profesorului Dimitrie Gerota, și depus la Facultatea de Medicină din București.

Continuându-și activitatea, neîntrerupt, la BelleArte, se dovedește a fi un medic complet, motiv pentru care este numit în aprilie 1898 asistent al Secției de Chirurgie și Patologie Experimentală la Institutul de Ginecologie din București, prin Ordinul numărul 18.898 din 17 aprilie. În anul următor, participă la concursul de medic secundar al Eforiei Spitalelor Civile, în specialitatea chirurgie, unde se clasează pe primul loc, fiind încadrat la 1 iunie 1899 pentru o perioadă de patru ani în conformitate cu decretul numărul 2518 din 4 iunie, publicat în Buletinul Direcției Generale a Serviciului Sanitar și Ordinul Eforiei din 8 iunie 1899. În perioada stagiilor efectuate în Germania, a fost atras în mod deosebit de descoperirea raselor X și apoi impresionat de lucrarea fizicianului Wilhelm von Konrad Rontgen, publicată în 1896.

Receptiv fără rezerve de această epocală descoperire la întoarcerea în țară reușește să-și procure primul aparat Röntgen care l-a determinat să își publice în 1898 lucrarea Razele lui Röntgen sau Razele X, în care a inclus și conferințele ținute la Craiova și București în octombrie 1897, respectiv ianuarie-februarie 1898. Ca urmare a propunerii profesorului Constantin Dimitrescu Severeanu, doctor Dimitrie Gerota preia conducerea laboratorului de radiologie de la spitalul Colțea, fiind considerat astfel primul medic radiolog din România, realizându-se de altfel și primele radiografii. Argumentând insuficiența aparaturii existente și lipsa mijloacelor de protecție doctor Dimitrie Gerota, solicită Eforiei Spitalelor Civile demisia sa.

La Spitalul Militar Central, existau componentele unei aparaturi de radiologie, dar nu putea fi utilizată din cauza lipsei personalului specializat. În această situație generalul Athanase Demosthen, șeful spitalului Militar Central din București, îi face propunerea de a iniția cursuri practice cu personalul spitalului, pentru cunoașterea utilizării aparatul, la radioscopii și radiografii. Această solicitare este acceptată de către doctorul Gerota și aprobată de către Ministerul de Război. Cursurile susținute cu studenți Institutului Medico-Militar se vor desfășura începând cu 12 septembrie și vor dura până la sfârșitul lunii octombrie 1899.

Așa se face că el devine și primul fondator al primei școli de radiologie. Anul 1904 se dovedește a fi un moment decizional foarte important în activitatea sa profesională, deoarece la terminarea secundariatului candidează pentru catedra vacantă de urologie de la spitalul Colțea, dar nefiind declarat reușit, va fi lipsit de posibilitatea de a practica chirurgia, dar nu se descurajează și se gândește la construirea unui așezământ sanatorial propriu, care se va realiza în 1909 sub denumirea de Sanatoriul de chirurgie și faceri, proprietatea profesor doctor Gerota, unde va opera până la sfârșitul vieții (3 martie 1939).

Prestigiul sanatoriului a crescut continuu, în timpul vieții doctorului Gerota. Printr-un ordin al Ministerului Sănătății, în 1954 acest sanatoriu este preluat de Ministerul Afacerilor Interne, dar în 1998 s-a aprobat revenirea la numele fondatorului său care la inaugurare spunea: Voi îngriji atât bolnavi care vor putea plăti, cât și dintre aceia care nu vor putea plăti. Avea 46 de ani în 1913 când a fost mobilizat pentru a însoți trupele române pe frontul din Bulgaria, în cel de-al Doilea Război Balcanic. Înainte de a pleca pe front, oferă gratuit Ministerului de Război 25 de paturi în sanatoriul său pentru îngrijirea răniților. Acest act civic l-a determinat pe doctorul Mihailide să se întrebe retoric: Nu poți să nu te întrebi din ce aluat vor fi fost făcuți acești străbunici și bunicii ai noștri, gata oricând să considere interesul țării lor mai presus de cel personal.

După încheierea misiunii, medicul căpitan în rezervă Dimitrie Gerota alcătuiește o broșură dată publicității în care se consemnează impresiile, dar se adresează acuzator: Șefi de guverne, miniștri și deputați, treziți-vă și coborâți în mijlocul masei poporului pe care îl înșelați cu discursurile voastre mincinoase; vedeți ignoranța și neștiința lui de carte, vedeți abuzurile și apucăturile subalternilor și ale protejaților voștri politici și mulțumiți lui Dumnezeu că răbdarea românului e mare. Ce asemănare cu realitatea zilelor noastre! În 1913 este numit profesor la cea de-a doua catedră de anatomie topografică prin care se urmărea ștergerea nedreptății ce i se făcuse, când nu i s-a acordat după concursul câștigat catedra vacantă de urologie.

Din cauza morții premature a profesorului Petre Herescu, în 1915, este invitat să preia catedra de urologie la care candidase cândva dar foarte demn, refuză. Pentru meritele sale profesionale incontestabile și a calităților pedagogice, este ales membru corespondent al Academiei Române în 1916, dând astfel prilejul profesorului Victor Babeș să-i caracterizeze activitatea profesională: Doctorul Gerota este înainte de toate un admirabil tehnician. Metodele și procedeele sale sunt cunoscute în toată lumea medicală, lucrările sale sunt o valoare extraordinară și figurează cu cinste în manualele reputate de anatomie. Cum în 28 martie 1926 se stinge din viață Thoma Ionescu (vezi Independența română – Independența prin cultură, numărul 89, septembrie-octombrie 2024), cele două catedre de anatomie topografică se contopesc, sub conducerea Gerota, până la pensionarea sa în 1937. La 15 octombrie 1929 publică una din cele mai importante lucrări ale sale, sub forma unei monografii – Apendicita și celelalte maladii ale apendicelui vermiform.

Studiu anatomo-clinic, care a fost premiată de Academia Română. Dacă în anul 1927 Societatea de Chirurgie, Urologie, Obstetrică și Ginecologie Reunite este ales președinte, Societatea Română pentru Istoria Medicinei (înființat la inițiativa doctor Gomoiu) va fi ales unul din vicepreședinți, împreună cu profesorul Mina Minovici și doctorul N. Racoviceanu. În 1934, Asociația română contra cancerului, la prima sa ședință se alege comitetul științific din care doctorul Gerota este ales vicepreședinte. La 24 ianuarie 1935, Societatea de Radiologie și Electro-Radiologie Medicală, inițiată în 1924, își alege noul comitet, avându-l președinte pe profesorul Dimitrie Gerota. La 1 octombrie, Academia de Medicină diviziunea științifică, Secțiunea de chirurgie îl alege pe profesorul Dimitrie Gerota ca membru titular.

Este imposibil, în conformitate cu cercetările bibliografice parcurse, stabilirea succesorală a multiplelor realizări ale doctorului Gerota când, ca anatomist, începutul se conturează în anii 1895- 1896 ca bază a analizării a două metode de cercetare în anatomia acelei perioade. Este vorba despre formaldehida și descrierea fasciei renale, căci așa el a descoperit că cea mai importantă proprietate a aldehidei formice este aceea de a fixa organele în situațiunea lor naturală și de a le da o elasticitate remarcabilă. Se ajunge astfel la fascia renală cunoscută azi ca fascia Gerota, definită ca o capsulă a rinichiului formată din țesut conjunctiv ce separă grăsimea perirenală de grăsimea pararenală.

Cea de-a doua metodă Masa Gerota este o metodă originală de evidențiere a limfocitelor, care cu mici modificări se folosește și astăzi. În întreaga sa activitate medicală s-a dovedit a fi un doctor care vorbea cu căldură bolnavului și era de o bunătate și de un umanism rar întâlnit. Fiind un om vesel și optimist, avea o putere magică de vindecător, cum se exprimau cei care au fost în preajmă.

Era un om cumpătat, vorbea calm cu bolnavii și avea capacitatea de a-i înțelege, fiindcă prin zâmbetul său cuceritor aducea un plus de energie vindecătoare. Ca profesor era considerat minunat, deoarece a dovedit în permanență o seriozitate și punctualitate exemplare în îndeplinirea tuturor sarcinilor didactice, astfel încât metoda sa de predare se dovedea ireproșabilă, iar studentul la terminarea cursului pleca acasă cu lecția învățată, cum se spune. Chiar dacă preocupările sale profesionale la Facultate și Sanatoriu îi umpleau până la saturație timpul, nu a ignorat dăruirea dezinteresată pentru ajutorarea celor mulți și nevoiași. Fiind un democrat convins, s-a luptat pentru cauza acestora ridicându-se curajos împotriva corupției și a nedreptăților sociale.

Astfel, în ședința Senatului din 14 iunie 1918, care a avut loc la Teatrul Național din Iași, în calitate de senator al Universității din București, profesorul Dimitrie Gerota a luat cuvântul și a făcut o trecere în revistă a evenimentelor între anii 1916-1918, din punct de vedere sanitar la intrarea României în Primul Război Mondial. Referindu-se la discursul său, ziarele relatau: Vibrează strigătul de revoltă al acestui cald apărător al celor mulți și năpăstuiți, în contra nepregătirii militare, în contra batjocurii sanitare, în contra abuzurilor administrative petrecute în războiul din 1916-1918. În cuvântul său nu l-a cruțat nici pe rege, căci s-a manifestat ca un adevărat adversar al camarilei lui Carol al II-lea. Ne-am fi așteptat ca cel puțin după urcarea pe tron și după ce a jurat pe Constituție, regele Carol al II-lea să aibă o atitudine de demnitate și conformă acestui jurământ.

Dar realitatea a fost alta. Legile pentru el n-au valoare. Interesele țării sunt subordonate intereselor și ambițiilor sale personale. În schimb, pe regele Carol îl interesează luxul și fastul sub toate nuanțele, deși știe că tezaurul țării este gol. Dovedindu-se un critic neîndurător al regelui, va avea de suportat răzbunarea acestuia și va fi închis în 1935 la Malmaison, dar în scurt timp ca urmare a unor ample manifestații studențești a fost eliberat. Profesorul Dimitrie Gerota, continuând să manifeste aceeași atitudine pentru a dezaproba abuzurile camarilei regale, este arestat pentru a doua oară la finele anului 1936 la Jilava și trimis pentru a fi judecat de instanțele militare.

Urmând o dezbatere a procesului la care să participe și corespondenții de presă străini, lui Carol nu i-a convenit, astfel că procesul a fost amânat la odată neprecizată, iar profesorul a fost eliberat. Această întorsătură a dovedit că regele nu a avut autoritatea morală pentru a-l putea înfrunta pe omul care avea un atât de puternic prestigiu în opinia publică. Într-o zi de vineri, 3 martie 1939, a plecat din această lume, plătind cu viața, munca sa de pionierat în domeniul radiologiei din România.

A murit în modesta cameră pe care o ocupa în sanatoriul său, unde făcuse ani de-a rândul de gardă, dar zâmbetul său caracteristic nu l-a părăsit, căci a fost deasupra tuturor lucrurilor lumești care nu de puține ori l-au nedreptățit, chiar dacă a fost un spirit calm și înțelegător, preocupat doar de a alina durerea celor suferinzi. Ziarul Universul din 5 martie 1939 menționa printre altele: În calitate de conducător și proprietar al sanatoriului de Chirurgie (…) a dezvoltat fără zgomot o mare activitate filantropică, îmbrăcând anual peste 20-25 de elevi săraci, îngrijire medicală gratuită, având în permanență pentru studenți și intelectuali, precum și mai multor persoane lipsite de mijloace materiale, 20-25 % din numărul camerelor sanatoriului (…).

Chiar dacă a fost un neobosit observator al vieții publice, nu a făcut parte din niciun partid politic, a înființat școli, spitale și laboratoare, înfruntând multe nedreptăți într-o lume medicală, care nu de puține ori i-a fost ostilă. A fost un mare om de știință, un medic cum rar se pot vedea astăzi, un patriot adevărat care s-a dăruit cu toată ființa sa semenilor aflați în suferință și binelui acestei patrii unice, România.

Prof. Univ. Dr. Gheorghe Țiclete