ACASĂ / ARTICOLE / UMOR / DIMITRIE TELEOR

DIMITRIE TELEOR

DIMITRIE TELEOR

Dimitrie Teleor (pe numele adevărat Dumitru Constantinescu) s-a născut în data de 10 mai 1858 (decedat, 4 aprilie 1920), în localitatea Atârnați (azi, Cernetu), din județul Teleorman. A fost publicist, folclorist și scriitor român, recunoscut ca bun prieten al marelui Ion Luca Caragiale.
A abslovit Gimnaziul „Alexandru Ghica” din Alexandria. A urmat câțiva ani Facultatea de Medicină, fără a-și termina studiile. Mult timp, începând din 1890, a fost funcţionar (copist, subşef de birou, şef de birou) la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Gazetar prin vocaţie, Dimitrie Teleor a colaborat, din 1877, la foarte multe ziare şi reviste bucureştene, adaptându-se cu mare uşurinţă profilului şi nivelului fiecărei publicaţii .
Versurile lui Teleor, incluse în „Icoane” (1891) şi „Realiste” (1896), sunt compuneri sentimentale de album, idile delicate, încheiate de obicei cu o glumă sau cu o ironie, în maniera pe care o va desăvârşi mai târziu George Topârceanu. Epigramele (adunate în volum în 1900) şi cronicile rimate i-au consolidat faima de umorist şi au creat o adevărată tradiţie: Dimitrie Anghel şi Şt. O. Iosif (în Calendarul lui A. Mirea), George Ranetti, George Topârceanu etc.

DIN MEMORIILE UNUI OM GRAS

Joi, 17 iulie

M-am sculat la ora opt și jumătate. Ce greu e să te dai jos din pat cînd cîntărești 150 de kilograme. Se simte neapărat necesitatea de a se inventa un aparat cu scripete pentru ridicarea omului din așternut. Ar trebui, zău așa! Altfel ne prăpădim, mai ales în lunile de vară. M-am îndreptat gemînd spre ușă și am deschis-o. Razele de soare călduroase care năvăliră în odaia mea mă amețiră pentru un moment. M-am retras. M-am dus la biurou ceva mai tîrziu. Șeful de divizie se uita cam chiorîș la mine. L-am auzit șoptind către alt coleg:
‒ O să-l punem pe roate.
Are dreptate să rîză cînd e așa de slab și de uscățiv! Ce n-aș da să fiu și eu ca dînsul! Șezînd jos, un picior al scaunului s-a îndoit într-o parte. Era să caz. Mai mare beleaua! Dar m-am ținut bine de masă. Toată cancelaria a pufnit de rîs și toți ceilalți funcționari acuzau pe tapițer că nu făcuse scaunele destul de solide. Avea dreptate. După ce am suflat greu aproape un ceas, am început să lucrez, dar să lucrez nu glumă. Ușierul mi-a adus cafeaua cu lapte cu cinci cornuri, pe care am mîncat-o. O să mă las de obiceiul acesta d-a lua cafea cu lapte dimineața din pricină că-mi deschide o foame nebună. Peste două ore era să mor de foame. M-am repezit pînă la birtul din față și am cerut lista de bucate. Am sorbit repede o supă, am mîncat vreo trei feluri de bucate puse în niște farfurioare ca cele de dulceață. Am mai cerut un biftec, o porție de șfaițer, o plăcintă cu mere și alte prăjituri, o jumătate de oca de struguri, vro trei-patru mere, o singură pară, cincizeci de dramuri de migdale fără coji și o cafea nemțească cu două coniacuri. Aș mai fi luat ceva dar nu mai avea birtașul nimic pe listă. Trebuia să încep lista iar da capo. M-am sculat de la masă mai mult flămînd, dar am făcut foarte bine! Doctorul zice: „Nu-ți încărca stomacul! Scoală-te întotdauna de la masă încă cu puțină poftă de mîncare!” Mă închin acestor precepte. Aș fi mîncat cu multă poftă o înghețată. Dar de unde era s-o iau? De la birtul meu și pînă la Capșa e o poștă, tocmai o poștă.
M-am întors la birou. Aci, foc și pîrjol! Directorul striga, șeful de divizie striga, colegii mei murmurau. Din toată gălăgia asta am înțeles numai atît că eu sunt vina că cele mai multe lucrări întîrziază! Directorul, trecînd în cabinetul lui și trîntind ușa, a bombănit mai multe cuvinte din care am auzit deslușit pe acestea:
‒ Ori să-și vază de slujbă, ori să rămîie la birt toată ziua! Nu ne trebuie așa tembeli!
‒ L-am mai auzit și altă dată pe numitul director numindu-mă fără pic de remușcare: „morun” și zicînd către alți funcționari că eu toată ziua abia mă întorc p-o parte și pe alta ca un morun! Nu vreau să-l blestem, de teamă să nu-l ajungă grăsimea mea.
Ah! ce bine era cînd eram copist! Eram slab și răpciugos. Aveam o redingotă foarte strîmtă care-mi arăta talia foarte subțire. Atunci să mă fi însurat! Atunci să fi murit! Știu că m-ar fi plîns cineva. Voi blestema veșnic ora în care am priimit funcția de casier! Funcția asta m-a îngrășat așa de tare. În zadar am schimbat-o eu acum, căci e prea tîrziu!
Întorcîndu-mă acasă de la biurou, toată lumea de pe trotuare, ca de obicei, se dete la o parte ca să-mi facă loc. Eram așa de flămînd, încît îmi lăsa gura apă cînd treceam pe lîngă birturi sau băcănii. Deși voiam să mă abțiu d-a lua ceva în gură înaintea mesei, cu toate astea nu m-am putut opri de a nu intra în cofetăria franceză. Aci am mîncat trei indiene, o baclava turcească, care să tot fi cîntărit o litră și ceva. Am băut vreo cinci coniacuri și am luat și pentru acasă prăjituri de trei franci. N-aveam mărunțiș mai mult la mine că aș fi luat mai multe prăjituri. M-am dus la Ițic hăinarul, ca să-i cer pardesiul ce-i dedesem să-mi potrivească. Mi-a spus ticălosul că trebuie să-mi cumpăr altul, căci acela nu mai e cu putință să mă încapă. Îi spusei că-l am numai de trei luni, Ițic m-a crezut, a dat din cap și s-a mirat și el de modul repede în care mă îngrășasem.
‒ I-am spus cu glas plîngător:
‒ Mă frate Ițic, sunt vrednic de plîns!
Nu mai am acasă nici o haină care să mă încapă. Toate mi-au rămas strîmpte. Niște pantaloni largi, bre, niște adevărați șalvari turcești, acum îmi sunt așa de strîmți că parcă ar fi pantaloni de roșiori ori de călărași. Să vezi pe slugile mele, i-am spus eu lui Ițic, nu-ți vine să crezi că sunt slugi, așa de galante ce sunt. Le dau mereu haine noi-noușoare. Cumpăr azi un rînd de haine, și peste o săptămînă-două trebuie să le dau de pomană, că n-am ce să mai fac cu ele. Nu mă mai încape. Mă ține la subțiori, mă strînge între spete, mă năbușește la piept. Uite așa o să-mi dau toată averea, pe nesimție, pe haine, pe dracu, pe lacu, și o să rămîi cu deștiul în gură, mă înțelegi!
Bietul Ițic vedea bine că am dreptate, dar ce era să-mi facă.
Seara apoi m-am răzbunat pe toate necazurile din timpul zilei. Am mîncat zdravăn: înainte d-a se aduce supa am ciugulit cîteva mezelicuri, adică vro cincizeci dramuri icre negre, vro șapte-opt felii de salam de Verona, vro trei felii de șfaițăr, ceva măsline mari de Volo, nițică șuncă afumată.
Apoi a adus supa. Am umplut farfuria de două ori. Era o supă minunată! Din rasol am luat puțin. Am mîncat însă mult și cu mare poftă mazăre cu pui, varză cu carne de porc, fasole verde cu pui, bamii cu pui, mușchi cu sos, pătlăgele vinete împănate, un fel de pește gătit cu vin și cu nuci, felii de carne de vițel cu sos de pătlăgele roșii.
Friptura de curcan a fost o minune a artei culinare.
Am mîncat și ștrudel cu mere, cum și toate prăjiturile ce cumpărasem la cofetărie.
Prînzul ăsta destul de frugal, mi-a adus mare dispoziție. Am început să cînt. Vinul care l-am băut după-masă mi-a mărit și mai mult dispoziția. Îmi venea să săr, dar nu puteam nici să mă mișc. Peste două ore m-am dus la teatru, unde am stat în picioare, deoarece socotisem dintr-o aruncătură de ochi că n-o să încap în fotoliul destul de îngust din stalul întîi!…
(Nuvele alese, 1894)

COANA ZINA

Era tipul bătrînei care subînchiriază camere coana Zina. Rămasă văduvă de pe la 1857, n-a vrut să se mai mărite; era mîncată de căsătorie. Și apoi de unde știi ce om nemerea! Cu toate astea îi pare rău cîteodată, cînd își aduce aminte că nu s-a măritat. Ar avea cine s-o subție, acum la vreme de bătrînețe. Dar, de, vremea a vremuit și, de…
Am fost chiriașul ei. Din prima zi cînd m-am sculat din somn, m-a luat la conversație și dă-i și dă-i.
‒ Cine a stat la mine s-a pricopsit, i-a mers bine. Am avut tot oameni cumsecade, n-am să mă plîng. S-au însurat, au slujbe… Eu sunt femeie filotimă și cu obraz…, dar și cînd mă calcă omu pe coadă… Parcă ai niște jurnale în buzunar? Ce mai spun? Eu nu știu să citesc, că aș citi toată ziua și toată noaptea… Cînd găsesc cîte o foaie de gazetă alerg la Lina și o pui să-mi citească. Dar ce s-a întîmplat ‒ Doamne sfinte! ‒ mai alaltăieri! S-a înecat un om! Bre, bre, bre, cum moare lumea! Dumneata n-ai aflat despre asta? Și iar într-o gazetă spunea că pe o femeie a tăiat-o bucăți. Doamne! Cum îi mai rabzi pe asemenea oameni? Aici o să fii bine, o să fii mulțumit. Ia dă-mi jacheat să prinz nasturele de sus, că stă să cază. Ad-o încoa. Doamne, iartă-mă că lucrez astăzi. Printre cărțile alea n-ai vro carte de semne, ori de vise, ori vro zodie? Ședea acum un an un domn care-mi spunea tot ce o să mi se întîmple. Dar, măicuță, dumneata trebuie să știi. Ce mai spune la călindar? Mai ține vremea asta mult, ori să strică? La domnul Tudorache, la calendar, spune că de Sfîntu Dumitru are să fie prăpădu pămîntului! Ploaie, zăpadă, vînt. Lapoviță cu alte cuvinte. Of! vai de ăi care se mută. Numai cînd mă gîndesc și m-apucă tremuriciu. Să încarci tu patru-cinci căruțe cu boarfe și să pleci pe vifor. Îți udă tot, îți strică tot. Sfîntu Gheorghe e blajin… dar sfîntu Dumitru… Doamne, iartă-mă. Grije și iar grije. Și bani de nicăieri! De unde? N-ai tu bărbat, n-ai copil, n-ai rude. Nădejdea-mi e la chiriași… Azi mănînc post… dumneata nu mănînci… ești tînăr… poți să nu mănînci… Noi, bătrînii, postim… atîta doar… dacă nici n-am posti… Pă Liza a bătut-o bărbatul său. Dar ce bătaie! Și a gonit-o! „Du-te unde-i ști!” Își aruncă și ea, nu e vorbă, ochii încoaci și încolo… Dar și-așa bărbat!… Bine, domnule, că nu m-am măritat iar… bine!… Dacă ai ceva nemulțumire, poți să-mi spui. Să nu te sfiești.
A trebuit să plec și s-o las cu vorba în gură! Astfel m-ar fi ținut toată ziua. Cînd am trecut pe lîngă fereastră, am auzit-o vorbind singură. Nu se putea opri ea așa lesne, mai ales să-și luase avînt.
Seara, cînd mă întorceam acasă, era în stare să se scoale din așternut și să vie numai și numai ca să mă întrebe că eu sunt și ce s-a mai întîmplat prin oraș? Dacă îi spuneam că nu s-a întîmplat nimic, începea să-mi spuie ea la noutăți, pînă cînd închideam ochii doborît de somn. Atunci pleca. Dimineața întotdauna îmi povestea ce a visat noaptea.
‒ Ah! trebuie să i se întîmple ceva lu domnu Vasilescu de peste drum. Cum l-am visat! Trebuie să-mi vie vro veste de undeva. Am visat un cal roșu. Pe dumneata te-am visat bine. Erai trist. Asta însemnează c-o să fii vesel. Să dea Dumnezeu! Dar ce-o fi cînd visezi cercei? Am visat niște cercei de aur. Aurul e bine. Cînd visezi inele însemnează că te logodești în curînd. Dar eu să mă mai logodesc! Poate că moartea ‒ să fie departe d-aici! Dar ai obicei de vorbești noaptea în somn. De la mine s-aude, dar nu bine. Și vorbeai tare… nu știu ce ziceai… și mă țineam să-ți spui… Dar unde mi-e capu meu! Ieri eram tristă… Toată nopticica n-a tăcut un greiere din gură: țara…țara…țara…țara… Nu se lipea, mă crezi, somnul de mine. E semn de pustietate, cînd cîntă greierile. Adică pleacă cineva din casă. Mă gîndeam c-o să pleci de la mine… Și nu tăcea de loc: țara… țara… țara…țara… Bată-l Dumnezeu! M-a făcut să zic vorbe mari… Parcă-mi cînta în urechi. Am aprins lumînarea ca să-l caut. Unde să-l cauți! Să găsești tu dușmanu… Călcam în vîrful deștelor și ascultam. S-auzea țîrîitu spre dreapta. Mă duceam și băteam cu pumnul în păretele din dreapta. S-auzea spre stînga; mă duceam spre stînga. S-auzea la ușă, s-auzea în pod. Umblam de colo pînă colo. Să mă fi văzut cineva, ar fi zis că sunt nebună. Că eu cred, domnule, în semne. Nu mi s-o face mie un semn și să nu se întîmple ceva ori dă bine, ori dă rău. Unii nu cred. Zic că sunt lucruri băbești. Dacă n-ar fi așa, n-ar fi lăsat Dumnezeu. Zi mai bine Doamne ferește! Casa asta, de cînd o țiu eu, a fost casă bună. Uite, dumneata, de cînd te-ai mutat aici, ți-ai făcut haine, ți-ai luat ghete, ți-ai luat umbrelă. Vezi? Și ai pus de gînd să pleci… Voia la dumneata. Dar de ce să pleci? N-o să găsești tot casă? Dumitale casă-ți trebuie… Nu mă minte pe mine greierile. Și dacă pleci, o să te rog să-mi scrii un bilet cu: De închiriat, ca să-l lipesc pe poartă. Trece lumea, vede, vine, întreabă. Dar să-l scrii cu inima deschisă, să-l scrii cu toată inima, ca să-mi vie mușteriu bun. Un domn, care a stat mai nainte, mi-a scris un bilet cu ursuzluc, și am stat trei luni cu odaia goală. E după om și asta. Dar crez că nu pleci. Stai, că ai un fulg pe spate, să nu ieși cu el. O, bată-l Dumnezeu de fulg, cum s-a lipit… As-noapte tuna și fulgera de-ți lua ochii. Să făcea lumină în odaie… Am aprins lumînarea de la Paști. Ce-or fi avînd unele case de le trăsnește? Eu crez că au vrun mahnet. Casa asta a ferit-o Dumnezeu pîn-acum. Dumitale nu ți-e frică… De ce să-ți fie? De luna viitoare să știi că-ți mai ridic chiria c-un franc. Nu te superi?… Ce lucru mare la dumneata… S-a scumpit apa, e foc!
Într-o zi, pe cînd dereteca prin odaie, pe cînd scutura de praf florile de la geam și pe cele artificiale, fabricate din lînă verde și fulgi de cocoș și sădite în cutii de carton îmbrăcate cu hîrtie rotogoale, mă întrebă dacă aș avea gînd cumva să mă însor. Îi răspunsei că nu sunt hotărît.
‒ Nu ești hotărît, dar să te hotărăști. Cunosc eu o fată frumoasă de pică. Dar n-are nici o para zestre, sărăcuța. Și e cuminte și-nvățată. N-o cere nimeni. Nici eu nu zic s-o iei. Dacă n-are parale. Cunosc alta. Nu e frumoasă de loc. E stricată la față de vărsat. Dar are bani, are bani. P-aia te îndemn s-o iei. Are poziție, are bani…
‒ Cîți bani are? o întrebai eu.
‒ Două mii de lei… vechi …
(Nuvele alese, 1894)

_________________________________
Înlocuit de multă vreme cu leul „nou”, leul „vechi” avea o valoare de trei ori mai mică decît aceasta.

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

SACUL CU GLUME… (XXXXV)

SACUL CU GLUME… (XXXXV) Un bătrânel sună la serviciul situații excepționale: – Alo! În apartamentul …

ALEXANDRA DOGARU

ALEXANDRA DOGARU S-a născut în data de 6 decembrie 1957, în comuna Lopătari, județul Buzău. …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 − 1 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: