DIN LACRIMA DURERII de N. Forcoș, prefață Doina Bârcă

Noul volum de poezii al poetului N. Forcoș Călmățui, începe cu o constatare tristă:

Pe acest pământ sublim,
Sub a lacrimii durere,
M-au dus dorurile mele,
Ca pe-o biată frunză-n vânt!

Călătoria pe care o face pe drumul vieții, cu pașii săi cu urme de lumină, autorul presară dor și culege emoții, așa cum afirmă chiar el. Statornic într-o dorință, aceea ca oamenii iubirii să se transforme în îngeri, ipotetic, atinge absolutul- de a nu mai exista suferință. Cu o simplitate și o sinceritate covârșitoare, își recunoaște esența: sunt doar un om! Treptele pe care le urcă în existență, dau prin scriere o profunzime care te îndeamnă la meditație.

Vremurile copilăriei, dorurile de acasă purtate în inimă ca pe niște ofrande, tinerețea care a zburat cu farmec și doruri aprinse, înfloresc în brațele trăirii ca o primăvară. Amintirile in acest volum al său, apare ca o colecție de rememorări afective cu valențe speciale, metaforele având imagini inedite, definind Eul liric al poetului.

Amintind că lacrimile simbolizează ploaie, belșug, bogăție, dar și tristețe,, inundă poeziile din volum cuprinzând iubire, dar și suferință, ori multe nuanțe ale neliniștii, aducând cuvântul ca laitmotiv. Procedeele stilistice variate, realizează un univers poetic cu forme de cuvinte cu înțeles aparte:

Limpede ca o lumină,
Limpede ca un izvor,
In culorile iubirii,
Gând cu gând și dor cu dor.

Această cale a dorului este cea mai accesibilă de a se întoarce în cuibul neamului de vulturi CĂLMĂȚUI. Clipele vieții cu tainicele iubiri, trecerea prin anotimpurile vieții, popasul în toamna ei, conștientizează înțelepciunea argintului pus în păr, ori bucuria de a te ridica după o piedică pusă de viață spre a deveni puternic. Este ca respectarea unui contract în care EL să fie învingătorul…

Doina Bârcă