Diniță Cristian Florin

Născut la data de 29 ianuarie 1979 în orașul târg de pe malul râului Vedea, astăzi Municipiul Roșiorii de Vede, județul Teleorman într-o familie simplă de oameni muncitori, onești și cu frică de Dumnezeu. Sunt al II-lea copil apărut în viața părinților mei, pe lângă un frate mai mare și o soră mai mică. Copilăria mi-am petrecut-o în orașul natal și foarte rar la bunici la țară. Am primit sprijinul și încurajările domnului profesor Mihai Atanasie Petrescu, fost diriginte în anii de liceu, un adevărat părinte al clasei, care a crezut în mine și mi-a imprimat dorința de a îmbrățișa această latură literară atât de plăcută sufletului, urmând exemplul dânsului.

A fost prima persoană care a avut încredere în mine și m-a încurajat să scriu câteva idei despre viața liceală în Monografia Liceului Economic Roșiorii de Vede, ediția 2007. Odată cu trecerea anilor am îmbrățișat tot mai mult domeniul literar, nerenunțând niciodată la plăcerea și dorința de a expune în scris ideile mele, iar la vârsta de 38 de ani am reușit să finalizez ceea ce astăzi a devenit un vis împlinit. La data de 31 Mai 2018 a avut loc lansarea romanului “În căutarea celui pierdut”, lansare ce a avut loc la Salonul Internațional de Carte BookFest 2018 organizat la Romexpo București. În 2020 am debutat în Ziarul Colecția Drum, anul 23, nr. 638, în luna Octombrie, cu câteva din poeziile mele.

În toamna aceluiași an, ziarul Teleormanul Cultural, la rubrica Debut Liric, publică trei din poeziile mele, Timpu, În timp – iubirea, Schimbarea. În anul 2021, luna Iunie, vede lumina tiparului romanul “În mâna destinului”, București. Tot în 2021, luna Octombrie, este publicat volumul de poezii “În tonuri de culoare”, volum publicat cu sprijinul Consiliului Local Roșiori de Vede, prin Redacția pentru Cultură, Educație și Sport. În același an 2021 apare în Revista Drum cronica “În tonuri de culoare” semnată de poeta Domnița Neaga.

În anul 2022, luna Iulie, are loc lansarea romanului “Orice este posibil”, București. Tot în anul 2022 apar în Revista Drum criticile literare ale celor trei romane “În căutarea celui pierdut”, în luna februarie, “În mâna destinului” în luna aprilie, “Orice este posibil” în luna august, sub semnătura poetei și criticului literar Domnița Neaga. În același an 2022, critica literară a romanului “Orice este posibil”, sub semnătura poetei Domnița Neaga, apare în “Observatorul” (Toronto, Canada). În anul 2024, luna Mai, apare romanul “Getul Mediste și Imperiul Persan”, București. În același an 2024, poeziile mele apar, pe lângă nume mari ale poeziei românești, în Antologia “Poezia… ca spectacol – Onoarea de a fi contemporani”, sub semnătura poetului Sorin Dumitrache și a poetei Cristina Maria Bălțățeanu, Iași.

Lovește timpu-n piatră
Lovește timpu-n piatră cu ciocul de lăstun,
Iar fruntea încrețită și plină de sudoare,
Vorbește de istorii din vremuri ce ne spun
Că-i osândit poporul ce caută alinare.

Lovește timpu-n piatră cu ciocul de acvilă,
Să nu uităm strămoșii cu ample rădăcini,
Să alunge întristarea ce poartă a noastră vină,
Bogata noastră țară o vindem la străini.

Lovește timpu-n piatră cu ciocul lui de sturz,
Să ne ajutăm neamul în pace să renască,
Cu paloșul în mână și brațul nostru dârz
Am înfruntat popoare ce-au vrut să ne asuprească.

Lovește timpu-n piatră cu cioc de rândunică,
Să șteargă indolența ce aduce a furie,
O mână suntem toți, în țara asta mica,
Din inimă, ROMÂN, să spunem cu mândrie!

Amini is Lutelfus (Inima și Sufletul)
Din ceru-nalt am coborât,
Cu albe aripi de lumină,
Ca ochii tăi să-i văd cum râd
Femeie, suflet de copilă.

Am scrutat zările înalte
Venind în fiecare seară,
Doar chipul tău zâmbea, din toate,
Mai blând ca soarele de vară.

Cu un noian de sentimente
Se-nalță dragostea, nemărginită,
Izvor al dulcilor momente,
Mă simt iubit și… ești iubită!

Bătrânețea
Din adânc se naște timpul, și-n adâncuri se restrânge,
Cât ai vrea să-ngheți prezentul ai la capăt o răscruce,
Și când barba-ți este albă, te-ncălzește-o amintire
Despre-o mândră tinerețe și o poveste de iubire.

Te-a marcat în timp trecutul iar prezentu-ți joacă feste
Căci ascunde între zile mesageri cu voci celeste,
Iar în cartea ce-o deschizi privești literele-n ceață
Ce dispar de printre rânduri ca și anii scurși din viață.

Și cu sufletul gonit, de tristeți și oboseală,
Vezi cum bătrânețea-ți schimbă, viața dulce în amară,
Și-ncărcat cu multe griji și cu gându-mprăștiat,
Ochii triști și suferinzi îi închizi … cu un oftat.

Atât iubesc
Atât iubesc…
Să îmi port pașii prin natură,
Să străbat munți, păduri, hotare-ntinse,
Să sorb din sânul Terrei doar o picătură,
Sub cer senin să calc tărâmuri neatinse.

Atât iubesc…
Cu gânduri bune să plec curat la drum,
Să mă deschid izvor de fericire
Chiar dacă toți m-ar crede un nebun,
Sunt mulțumit să știu că ești cu mine.

Atât iubesc…
Să pot cuprinde totul cu privirea
Iar inima să-mi fie doar a ta,
Fragment de viață de ar fi iubirea
Nu l-aș lăsa scăpat din palma mea.

Mor și proștii și deștepții
Pe malul gândurilor noastre,
Unde plutește trecător un vis,
Sunt nori ai bolților albastre
Ce ascund sub ei un înfiorător abis.

Ne arătăm curajul cu idei mărețe
Plutind pe nori fără a privi în jos,
Prin sita minților istețe
Nu trece gândul fără de folos.

Pe culme merg, spre porți deschise,
Un număr limitat de minți lucide,
Cei ce încearcă lacătele închise
Au fruntea asudată și mâinile muncite.

Nu mulți privesc la cei ce nu se-nalță
Ducând povara ratatelor idei,
Iar cei ce simt că soarta îi răsfață,
Să nu uite… că oameni sunt și ei!

Suntem ființe vii pe o bogată sferă,
Și un destin ne leagă de sfârșitul vieții,
Căci sufletele-n ceruri nu diferă
Când mor… și proștii și deștepții!

Trenul cu viață
A timpului clepsidră se scurge,
Ca roua dimineții pe iarbă,
Căci viața nu stă, nici nu fuge,
Și anii se trec, parcă-n grabă.

Din iubire se naște lumină,
Vieții să-i aducă-mplinire,
Precum Luna în noaptea senină,
Din lumină se naște iubire.

Viața ia formă cu timpul,
Legând a geneticii ață,
Călător ce străbate Universul
Timpul e trenul cu viață.

Am drumul meu
Am inima-mbrăcată în iubire,
O haină ce nu o poartă mulți,
Am drumul meu pavat cu mulțumire,
Chiar dacă sunt un trecător desculț.

Sunt bucuros, chiar de n-am avuție,
Și zâmbetul senin mă luminează.
Pe glorioasa scară a ierarhiei
Mă situez pe treapta de la bază.

Mi-alunecă privirea către tine,
În drum mi-a fost sortit să te-ntâlnesc,
Lumină, ce răsari peste coline,
Cu chip surâzător și omenesc.

Transmit ce inima îmi spune
Când versul îmi alunecă pe buze,
Cu sufletul cuprind întreaga lume,
Precum copacul încărcat de frunze.

Cu pașii, călăuziți sub soare,
Cu gândul, roditor de voioșie,
Înalț pe albastra boltă primitoare
O stea… să-ți lumineze numai ție.

Doina Bârcă