Discriminarea – prezentă în viața cotidiană

Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza criteriilor prevăzute de legislația în vigoare.

În majoritatea țărilor democratice există legi împotriva discriminării, iar egalitatea de tratament este în general garantată de Constituție. Cu toate acestea, fenomenele de discriminare există și în absența unor legi pro-discriminare și împotriva eforturilor legislative de combatere a fenomenului.

Criteriile stabilite de legislația românească sunt: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Discriminarea are mai multe forme. Dintre acestea fac parte:

Discriminarea directă. Survine când o persoană beneficiază de un tratament mai puțin favorabil decât o altă persoană care a fost, este sau ar putea fi într-o situație comparabilă, pe baza oricărui criteriu de discriminare prevăzut de legislația în vigoare.

Discriminarea indirectă. Survine atunci când o prevedere, un criteriu, o practică aparent neutră dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute de legislația în vigoare, cu excepția cazurilor în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere acelui scop sunt adecvate și necesare.

De asemenea, discriminarea indirectă este orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat, supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele care se află în situații egale.

Discriminarea multiplă. Survine atunci când o persoană sau un grup de persoane sunt tratate diferențiat, într-o situație egală, pe baza a două sau a mai multor criterii de discriminare, cumulativ

Discriminare rasială și etnică. Discriminare rasială diferențiată între indivizi, pe bază de rasă a fost politica oficială a guvernului în mai multe țări, precum Africa de Sud în epoca apartheid, și Statele Unite ale Americii, înaintea Războiului de Secesiune.

Discriminare pe bază de sex sau orientare sexuală. Deși ceea ce constituie discriminare de gen variază de la țară la țară, esența este că aceasta este o acțiune ostilă inițiată de o persoană împotriva altei persoane, acțiune care nu ar fi avut loc dacă persoana ar fi avut alt sex.

Discriminarea de această natură este considerată o formă de prejudecată și, în circumstanțe specifice, este ilegală în multe țări, inclusiv în România (legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, actualizată în 2015).

Hărțuirea este orice comportament care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu.

Victimizarea este orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau acțiune în instanță sau la instituțiile competente, cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării. Dispoziția de a discrimina (ordinul de a discrimina), este considerată a fi tot o formă de discriminare și reprezintă un ordin primit de o persoană sau un grup de persoane de la o altă persoană sau grup de persoane pentru a discrimina.

Victime ale discriminării, cele mai vulnerabile categorii:

Copiii sunt primele victime ale discriminării. Fiecărui copil trebuie să i se asigure toate drepturile, fără deosebire de rasă, culoare, gen, limbă, religie, opinii politice sau de altă natură, origine etnică sau socială, avere, dizabilitate, naştere sau alt statut al său, al părinţilor săi sau al tutorilor săi legali. Copiii, pot avea o vulnerabilitate deosebită din cauza vârstei. Ei pot fi ușor antrenați în acțiuni victimizante pentru ei, pot fi înșelați cu promisiuni sau recompense, mințiți, constrânși să comită acte ale căror consecințe negative pentru ei și pentru alții nu le pot prevedea. O formă specifică de victimizare a minorilor este bătaia, considerată de unii o soluție extremă de autoritate și sancționare.

Femeia face parte din categoriile discriminate de victime, cu cel mai mare grad de vulnerabilitate victimală, în special în cazurile de violență în familie. Victimele de sex feminin, în general, sunt stăpânite de sentimentul fricii, rezultată din intimidările sau agresiunile suferite care determină, de regulă, acceptarea efectului victimal. Dintre formele de victimizare a femeii cele mai grav întâlnite sunt: amenințarea, maltratarea, violul din cauze multiple: infidelitate, gelozie, alcoolism, soțul bolnav psihic etc.

O formă tot mai des întâlnită de discriminare și violență împotriva femeii este femicidul. Femicidul se referă la uciderea femeilor pe motive de gen. Acest tip de infracțiune, considerat una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului, apare din cauza unei serii de factori, cum ar fi machismul, misoginismul, discriminarea de gen și violența domestică.

Feminicidul este un fenomen care se manifestă prin uciderea selectivă a membrilor unei comunități după criteriul sexului de care aparțin. În ultimele decenii, acest fenomen se manifestă cel mai frecvent prin discriminarea fetușilor de gen feminin în favoarea celor de gen masculin, prin avorturi selective în masă care pot produce un dezechilibru în multe țări ale lumii. Termenul se referă și la discriminarea pe sexe în ceea ce privește dreptul la viață și prioritatea în cazurile de foamete și de asistență medicală.

Din cauza răspândirii îngrijorătoare a acestui fenomen și în țara noastră, Ministerul Justiției a lansat o consultare publică privind modificarea Codului penal, prin introducerea infracțiunii de femicid (crima comisă împotriva unei femei), care ar putea fi sancționată cu închisoarea pe viață sau cu o pedeapsă între 15 și 25 de ani. Aceleaşi pedepse sunt propuse și pentru crimele comise pe criterii de rasă, etnie, religie, orientare sexuală, naționalitate, apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, afecțiuni cronice necontagioase sau infecție HIV/SIDA.

O altă categorie vulnerabilă o reprezintă persoanele vârstnice. Procesul de discriminare poate să apară în cadrul mediului familial, agresori fiind rudele sau persoanele care îngrijesc bătrânii, sau în afara acestuia, agresori fiind infractorii. Aceștia din urmă, profitând de capacitatea redusă a bătrânilor de a se apăra, și de unele caracteristici psihocomportamentale specifice (credulitate, neglijență, uitare, confuzie), pot comite acte infracționale mult mai ușor (furt, agresiunea fizică sau psihică, exploatarea prin muncă, exploatarea financiară, privarea de hrană, tratament medical, izolarea de societate etc).

Dacă ai fost victima unui act de discriminare sau dacă știi că cineva a fost discriminat, poți depune o petiție la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Poți depune petiția în termen de un an de la data săvârșirii faptei de discriminare sau de la data la care ai luat cunostință de ea. Important este să trimiți petiția cât mai repede de la momentul săvârșirii faptei sau de când ai luat act de ea, deoarece, cu trecerea timpului, probele și mărturiile se pierd.

Combaterea discriminării este esențială pentru o societate echitabilă și incluzivă. Înțelegerea drepturilor și a mecanismelor de protecție disponibile este crucială atât pentru victimele discriminării, cât și pentru prevenirea unor astfel de acțiuni.

Av. Tatiana Rădulescu