ACASĂ / ARTICOLE / EVENIMENTE / Donație de carte în republica Moldova; Evenimente

Donație de carte în republica Moldova; Evenimente

În data de 28 octombrie a.c, în calitate de membru al Fundației Literar-Istorice Stoika, am participat la un schimb intercultural și de bune practici, cu Primăria Orașului Călărași, Republica Moldova, alături de conducerea primăriei, personal domnul primar Ion Olari, doamna Aurica Amariei, responsabil cultură, domnul Iacob Mândrescu, istoric-muzeograf și Consiliul Elevilor din oraș, format din elevi cu rezultate foarte bune și modele de voluntari. Am avut onoarea de a dona, din partea Fundației Literar-Istorice Stoika prin domnul Florian Laurențiu Stoica, Președinte, colete cu cărți istorice, de poezie, proză și colecții de reviste, menite a premia copiii cu evoluție școlară foarte bună. Sunt onorată că am avut ocazia de a merge cu această donație de carte în Republica Moldova, prin intermediul Fundației Literar-Istorice Stoika creând astfel punți culturale între țările noastre. Maria Petrescu

Râmnicu Sărat – 19 noiembrie 2022

Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache a organizat o suită de manifestări cu sprijinul primăriei municipiului Râmnicu Sărat. Au fost depuse coroane la troița amplasată în centrul urbei, cât și la Obeliscul ridicat în memoria lui Corneliu Coposu. La sediul primăriei, impunătoare clădire istorică, a fost deschisă o expoziție dedicată monumentelor distruse de sovietici pe teritoriul Basarabiei. Cu acest prilej a fost lansată și cartea Războiul Monumentelor. Grație fondurilor europene incluse în PNRR vor fi reabilitate închisoarea (cu destinație de muzeu) cu sprijinul domnului Iulian Rusanovski. Viitorul Muzeu de la Râmnicu Sărat, alături de cele de la Sighet și de la Pitești, sperăm și altele, vor constitui repere solide pentru edificarea conștiinței noilor generații de care depinde viitorul României. Corneliu Zeana

Concurs Național Literar Nicolae Velea-5 noiembrie 2022

Casa Friedrich Schiller din București a găzduit festivitatea de premiere a Concursului Național Literar Nicolae Velea, organizat de Revista Arena Literară, pentru care au trimis texte peste 70 de autori. Această ediție, a șasea, a fost apreciată ca având nivelul cel mai înalt. Juriul, prezidat de criticul Aureliu Goci, asociază nume de referință în lumea literelor: Paula Romanescu, Victoria Milescu, Ana Dobre și Lucian Gruia. Textele premiate au fost publicate în antologia Povestiri în prag de toamnă, lansată cu acest prilej. Unele piese sunt veritabile capodopere literare. Un modest premiu a primit si semnatarul acestor rânduri. ”Cu toată seceta de-afară/ Aici, cu premii, a plouat/ Și cum se vede, bunăoară/Până și eu sunt premiat”. Doamna Corina Diaconescu a oferit premiul Mihai Diaconescu ocazie prin care a interpretat la pian, cu talent, câteva piese de mare frumusețe. Evenimentul a fost patronat de Nicolae Roșu. Corneliu Zeana

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Un secol de culoare – 2-15 octombrie 2023

Cercul Militar Național a găzduit în perioada 2 – 15 octombrie 2023 expoziția colectiva de …

Eveniment Pert 2023 – Pitești

În perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2023 a avut loc la Pitești Conferința Internațională …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: