ACASĂ / ARTICOLE / ȘTIINȚĂ / Dr. Jean Neagoe

Dr. Jean Neagoe

“Il n’y a que ceux qui sont dans les batailles qui les gagnent” (Numai cei care luptă, câștigă.)

Louis Antoine de Saint-Just

“Il n’y a que ceux qui sont dans les batailles qui les gagnent” (Numai cei care luptă, câștigă.) Louis Antoine de Saint-JustEra în octombrie 1969, când un student din Mali, mi-a oferit două ziare în limba franceză, în care se consemna un eveniment important, referitor la un român care trăia în Franța.

Spre seară, am luat un ziar, apărut la Nice și am început să-l răsfoiesc. Printre o serie de articole reproduc unul parțial, destul de fidel cred: “Manifestare a unei simpatii călduros exprimate, ieri la orele 18:00, în saloanele <<Hotelului Royal>>, doctorul Jean Neagoe, chirurg-dentist (stomatolog) a primit Crucea de Cavaler al Ordinului Național al Meritului, din mâinile domnului Pierre Maurin, președinte departamental al Asociației Crucilor de Război și al Crucilor de valoare militară în prezența Excelenței sale dl. Constantin Flitan, ambasador al României în Franța, (…). În continuare președintele Maronneaud de la Facultatea de Medicină din Marseille a evocat calitățile spirituale și morale ale eminentului stomatolog căruia i-a prezentat cariera începând din ziua <<Marelui Război>> când a părăsit România, țara sa natală, pentru a servi Franța în rândurile <<poilus>> (soldaților). În încheiere, Excelența sa dl. Flitan a subliniat că el vede – în poziția umană, socială și morală atinsă de doctorul Neagoe – dovada legăturilor privilegiate dintotdeauna dintre România și Franța”. Am parcurs cu interes, curiozitate și o indescriptibilă emoție, întregul articol. Eram oarecum entuziasmat, pentru succesul și prestigiul de care se bucura acest distins compatriot și m-am hotărât să caut și în presa românească mai multe detalii. Dezamăgire, căci, personal nu am găsit nimic, dar un doctor stomatolog, asistent la Facultatea de Stomatologie din Cluj, mi-a mărturisit că l-a cunoscut, la un Congres la Viena, unde se bucura de un prestigiu deosebit. Atât, mai mult nu știam, dar eram cu adevărat neliniștit și doream să aflu mai multe. Am perseverat și cu ajutorul fostului student, devenit între timp inginer în Franța, am aflat că doctorul Neagoe, a scos o carte autobiografică, în limba franceză, la Nisa, în 1972, pe care mi-o va procura. Am așteptat, am sperat dar în zadar, căci interesându-mă, am aflat că nu a putut să îmi fie înmânată. Motivul? Așa se proceda pe vremea aceea! Au trecut anii și în 1979, am fost trimis pentru colaborare, în Algeria, la Universitatea din Constantine. Aici, un bun coleg algerian, mergând în Franța (la Marseille), la un anticariat a găsit cartea de care-i povestisem. Am citit-o (aș putea spune am studiat-o), și am fost pur și simplu emoționat, când am aflat de toate peripețiile și greutățile prin care a trecut; dar să-l lăsăm pe autor să ne spună povestea sa: “dificultățile inimaginabile la capătul cărora a reușit să urce pe culmile unei cariere științifice, admirabilă din toate punctele de vedere (…). Desigur, are părul nins, dar entuziasmul tineresc care i-a animat întreaga viață nu l-a părăsit”, a scris în prefața ediției franceze, Carlos d’Aguila. În 1983, editura Scrisul Românesc din Craiova i-a publicat cartea autobiografică, sub titlul “Triumful voinței”, în traducerea lui George Petrovici și Constantin Popescu, iar eu încerc să vă fac cunoscut, un om care plecând în lume și-a realizat un vis, la capătul unei vieți de muncă eroică și obstacole, ce greu pot fi imaginate. S-a născut la 10 ianuarie 1896, în comuna Cetate, din județul Dolj (astăzi domeniul binecunoscutului “poet revoluționar”, Mircea Dinescu), ca fiu al unor țărani săraci. Fiind un copil plăpând (după propria-i mărturisire), părinții săi, credeau că se va prăpădi. Din fericire nu s-a întâmplat așa, căci a supraviețuit, datorită bunicului său, care era “un țăran plin de bun simț și care s-a încăpățânat să-l îngrijească”.

Cu emoție în glas, relata că datorită acestei întâmplări, trăiește, pentru a povesti, cum a fost viața sa, acum la șaptezeci și șase de ani. În anul următor, 1897, părinții săi au plecat la Roșiori (în județul Mehedinți), căci au beneficiat de reforma agrară și primiseră ceva pământ arabil. Erau însă tot săraci și o duceau foarte greu. Cu toate dificultățile apărute, copilul a supraviețuit și după primul an, a început să se dezvolte normal și la împlinirea vârstei de șapte ani, merge la școala comunală. Ce șansă, căci aici învățătorul său, Petre Georgescu, îl îndrăgește în mod deosebit, astfel că la unsprezece ani obține certificatul de absolvire al cursului primar de patru clase. Părinții erau cu adevărat încântați de succesele sale, dar fiind foarte săraci, nu vedeau soluția pentru a-l ajuta. Preotul din sat i-a sfătuit pe părinți să-l trimită la seminarul teologic, unde ar fi putut fi ajutat. Ghinion însă, căci s-a declanșat răscoala țărănească din 1907, iar copilul, nu înțelegea ce se întâmplă, deoarece s-a întins și în Oltenia, dar la Roșiori nefiind boieri, situația era mai puțin gravă, chiar dacă au fost și câțiva morți, iar armată nici nu era. Totuși de la Turnu Severin, au sosit procurorul regal și medicul legist, pentru autopsierea unui nefericit care a fost împușcat. Neavând un loc amenajat pentru această lucrare, și-au exercitat meseria la umbra unui copac.

Curios din fire și dornic de a afla ce se întâmplă, micuțul Jean (Ion), s-a urcat într-un copac și urmărea întreaga “procesiune”. Din acest moment, s-a declanșat în mintea sa, o dorință ca un vis: de a se face și el chirurg, deși nu prea știa cam ce înseamnă (cum se confesa el mai târziu). În anul următor, prin luna iulie (1908), un vecin violent, l-a bătut pe fratele său mai mic. Acesta a vrut să-l lovească și pe el cu furca, dar n-a mai apucat, căci Ion l-a lovit cu putere în față (probabil în nas), încât a început să-i curgă sângele, iar el speriat a fugit în pădure. Când a venit într-un târziu acasă, tatăl său, fără a-i mai asculta explicațiile, i-a administrat o bătaie zdravănă. Simțindu-se nevinovat și revoltat pe tatăl său, se hotărăște și pleacă chiar în acea seară la bunicul, la Cetate. Îi povestește nefericita întâmplare și hotărât ia decizia de a nu se mai întoarce la Roșiori (avea 12 ani). Bunicul, om cumpătat și înțelegător, se hotărăște să îl roage pe un exportator grec din port, de a-l lua pe nepot ca băiat de birou. Acesta se învoiește, iar Ion devine omul bun la toate, dar cum toți vorbeau grecește, după un an de ucenicie vorbea bine și el, iar după doi ani știa să scrie și să citească în limba greacă. Văzând cum mateloții călătoreau pe lungul apelor, în toată lumea, s-a gândit, cum ar putea să procedeze și el la fel. Dar unde să se ducă? Cu cine să se sfătuiască? Avea de acum 15 ani, dar dorea să plece și el în America, așa cum îi spusese un vecin al său.

După peripeții și multe obstacole, la finele lui 1912 (avea 16 ani) se îmbarcă pe vasul “France” și ajunge la New York. Aici, la serviciul de emigrare din Ellis Island, este reținut, căci nu avea îndeplinite toate condițiile cerute, și i s-a adus la cunoștință, că va fi trimis înapoi în Europa, ceea ce s-a și întâmplat. Pe vasul “Provence”, ajunge în portul Havre și de aici este dirijat spre Viena, nemaiavând nici valiza cu documentele ce le pierduse la Ellis Island, dar și fără bani. Este ajutat de compania căreia îi fusese încredințat, să lucreze la o cafenea, unde, în două săptămâni, strânge banii necesari pentru a-și lua biletul de tren, până la Predeal, unde era punctul de graniță cu România. Aici era în aceeași situație, fără bani și fără documente, așa că prin tot felul de peripeții ajunge în București. Dormea pe unde apuca, prin boschete și mânca la “supa populară”. Într-una din zile, se întâlnește cu un cunoscut din Cetate, băiat de prăvălie la un băcan. Acesta îl ajută și chiar în seara respectivă, îi găsește de lucru, la un medic din cartier, urolog, iar alături era un cabinet dentar (dentist fără diplomă), condus de doctorul Solomon. După două săptămâni, învățase să sterilizeze instrumentele și s-a familiarizat cu primele noțiuni de protetică dentară. Noaptea dormea într-o mică curte interioară, pe o canapea plină de ploșnițe, dar dornic de a învăța, a prins cu ușurință multe dintre cele ce se făceau în cabinet. Fiind invitat într-una din zile, la masă, la părinții dentistului (cel fără diplomă), le-a povestit dramatica călătorie în America, dar și hotărârea sa de a merge în America. Acesta, a doua zi i-a povestit totul doctorului Solomon, care de acum, se purta mult mai amabil și nu l-a mai lăsat să doarmă în curte. După câteva luni, medicul s-a certat cu dentistul, creându-se o atmosferă de nesuportat, astfel că tânărul “aventurier” s–a angajat la un tehnician de proteze, la începutul anului 1913. Cum după câteva luni, a fost acuzat, că ar fi furat o punte de aur și s-a dovedit că făptașul a fost o clientă, nu a mai stat și s-a angajat la un alt dentist, dr. Ivainer. Acesta se aproviziona cu materiale de la un agent al Casei S.S.White, Schlessinger, dar și de la alt furnizor Louis Fructer, care-l chema duminica să învârtă mașina de laminat plăcuțe de aur, făcându-i în același timp o reclamă pentru priceperea dovedită, în executarea unor lucrări, executate din materiale rebutate. La începutul anului 1914, cel mai bun specialist stomatolog din București, doctorul D.D. Niculescu, îi spune dr. Schlessinger, că are nevoie de un băiat dezghețat. Acesta îi propune, pe Jean Neagoe, care este angajat pentru o lună “de probă”, cu un salariu bun. Face economii și se înscrie la Universitatea Populară de la liceul “Lazăr”, seara între orele șase și unsprezece. Doctorul Niculescu, colonel în rezervă, este mobilizat ca medic de divizie și în primăvara anului 1916, pleacă, lăsându-i în îngrijire întreaga clientelă, iar după terminarea lucrărilor, se înscrie voluntar în Regimentul 6 Infanterie. Vizitându-l, pentru a-și lua rămas bun de la Schlessinger, care cu lacrimi în ochi îi spune: “Neagoe, lasă-mi adresa. Eu nu te voi uita”.

Pleacă pe front și odată cu retragerea armatei în nordul Moldovei, povestește toată mizeria îndurată, dar și cum a ajuns la doctorul Gherson, care acorda îngrijire șefilor mai mari și familiilor acestora. Datorită vieții mizerabile duse, dar și a firii sale bolnăvicioase, încă din copilărie, este nevoit să meargă, în august 1920 la tratament balnear la Vichy (Franța). După terminarea curei de tratament, se înscrie la Școala de Dentistică, ca elev liber, la Paris. Cum demobilizarea contingentului său întârzia, este obligat să se întoarcă în țară, unde doctorul Staicovici îl acuză de dezertare, dar poate fi iertat, doar dacă se înrola pe o perioadă de cinci ani în armată. El refuză și atunci i se reține pașaportul. Abia în 1923, noul atașat militar din Paris, reușește a-i anula urmărirea pentru dezertare, îi trimite un nou libret militar, împreună cu suma de 30.000 de lei. În 1921, obținuse Diploma Școlii Dentare din Paris, iar în anul următor, și Brevetul de Atestare. După alte examene și verificări, în noiembrie 1924, era student la Facultatea de Medicină, dar și lucra la diferite cabinete de stomatologie, reușind să-și strângă suma de 6.000 de dolari, care-i putea acoperi cheltuielile, pentru a urma cursurile în Statele Unite, timp de doi ani. Reușind să-și obțină pașaportul reținut cu diferitele probleme ce le-a avut, legate de acuzația de a fi declarat dezertor, pleacă spre America. Odată ajuns la Chicago, a început cursuri de limba engleză și meditații în particular, la facultate fiind admis ca student provizoriu. La 1 iunie 1928, primește titlul de Doctor în Chirurgie Dentară (Doctor of Dental Surgery), întorcându-se imediat la Paris. Voia să se întoarcă în țară, pentru “a pune în slujba compatrioților mei cunoștințele dobândite în domeniul odontostomatologiei în timpul celor opt ani de studii efectuate în Franța și Statele Unite”, cum afirma cu emoție. A venit în București și a depus la Ministerul Sănătății o cerere și copiile tuturor diplomelor obținute. I s-a răspuns că nu va putea practica, decât după prezentarea în fața unei comisii, prezidată chiar de cel care-l declarase dezertor, doctorul Staicovici. Nu a avut de ales și a luat primul tren înapoi spre Paris, căci așa cum se întâmplă adesea la noi, a rămas pentru totdeauna în Franța, un om apreciat la cele mai înalte foruri științifice, care l-a recompensat, apreciat și elogiat, acordându-i: Diploma de Doctor în Chirurgie Dentară la “Northwestern University”, din Chicago; “Chirurg-dentist al Facultății de Medicină din Paris”; “Membru de onoare al Academiei Pierre Franchard”, din Statele Unite ale Americii ș.a.

Prof. Univ. Dr. Țiclete Gheorghe

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Academician DULIU MARCU 135 de ani de la nastere

Face parte dintre personalitățile, pe care nu avem voie (dreptul) să-i ignorăm, căci el a …

CONSTRUCȚIILE ȘI DRUMUL LOR

Din cele mai vechi timpuri, omul, pentru a putea supraviețui, avea nevoie de hrană și …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × three =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: