Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / ȘTIINȚĂ / Dumitru D. Brezulescu – progresul rural în România

Dumitru D. Brezulescu – progresul rural în România

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Alexandru Vlahuță,
în a sa “România pitorească”, făcea o descriere
a satului Novaci, la sosirea sa, pe aceste meleaguri.

Pe la prânz intrăm în Novaci – un sat lung, de nu se mai sfârșește, așezat la poalele munților, în frumoasa vale a Gilortului. Casele albe, învăluite în dramiță (șindrilă mai lungă), răsar ici-colo, prefirate pe tăpșanele cuprinse de livezi. Prin mijlocul satului trece Gilortul, vuind în mișcare, cu undele-i harnice, mori, pive și joagăre, deal căror vuiet răsună zăvoiul de anini, ce se întinde de-a lungul râului”. Dumitru Brezulescu a venit pe lume, la 20 septembrie 1879, în orașul Novaci, așa cum îl cunoaștem noi astăzi. Tatăl său, la sfârșitul primăverii anului 1884, trece neașteptat, în lumea drepților. În urma sa, rămâne, copilul cu tânăra sa mamă, dar conform legilor din acea perioadă, nu avea dreptul de a-i fi tutore. Tutorele legal a fost numit Gheorghe Preoteșescu, sarcină, de care se va achita cu dragoste și competență, învățătoarea Paulina Răduțescu, pentru care Dumitru Brezulescu, va păstra în permanență o deosebită recunoștință. Urmează clasele primare în sat, apoi gimnaziul real, între 1894- 1897 la Târgu Jiu. Aici era director al gimnaziului, binecunoscutul profesor Iuliu Moisil, care încă de la început l-a observat, a fi un elev remarcabil, astfel că mai târziu în 1936, amintindu-și de el a afirmat: “băiatul era serios, cuviincios, învăța foarte bine și în toate clasele a avut numai premiul I. (…). Îmi plăcea să stau de vorbă cu dânsul…”. Se remarcă printr-o precocitate ieșită din comun, căci în seara zilei de 10 mai 1897, “rostește o cuvântare în fața Palatului Administrativ din Târgu Jiu, care a uimit pe toți ascultătorii” a consemnat ziarul local “Gazeta Gorjul”, anul XXVIII, nr. 3-4/ 1897. În vacanță îi plăcea să colinde munții Gorjului, însoțind adesea pe savanții străini, care se interesau de acest colț de țară; printre ei putem aminti pe: profesorul Carol Redlich de la Universitatea din Brno, Franz Toula de la Politehnica din Viena, geograful (atât de apropiat de români) Emmanuel de Marton, profesorul dr. Ludovic Mrazek de la Universitatea din București ș.a. Pentru a-și continua studiile liceale, se pregătește singur la latină și greacă, și intră la liceul clasic “Traian”, din Turnu Severin, în 1897. Și aici, Dumitru Brezulescu se distinge în mod deosebit, prin calitățile sale de elev eminent, căci în fiecare an, rămâne premiant, și termină liceul cu media 9,50, fiind premiant de onoare. Aici la Turnu Severin, fiind un personaj, în permanentă efervescență, publică articole, la diverse ziare și reviste, datorită cărora se impune prin seriozitatea, profunzimea și tematica abordate, ca un viitor intelectual de excepție. Articolele sale erau așteptate cu interes, acordându-li-se prioritate la publicare. Cea mai importantă activitate a sa, demnă de menționat, este aceea de la 10 mai 1900, când reprezentanți ai liceul “Traian” au fost invitați împreună cu directorul, profesorul Theodor Costescu, și un grup de elevi și profesori, la sărbătorirea Zilei Naționale, care s-a derulat la Ateneul Român. Aici, elevul din clasa a VI-a (corespunzător clasei a IX-a de astăzi), ține o conferință, intitulată Privire generală asupra istoriei României, care a impresionat în mod deosebit auditoriul, iar Regele Carol I, l-a felicitat și l-a luat în propria-i caleașcă regală, pentru a face o plimbare împreună prin București. Seara, întreaga delegație, profesori și elevi, au fost invitați la Palat. Cu această ocazie, elevul Brezulescu este recompensat cu un premiu, constând din 40 de volume de cărți. În presa bucureșteană evenimentul a fost consemnat astfel: ”Publicul electrizat a izbucnit în urale nesfârșite și multe inimi au bătut înfiorate de focul patriotismului ce izvora din cuvintele sale inspirate”. Trebuie remarcat, acest eveniment deoarece și prin evocarea sa “Emulații”, Ion Luca Caragiale, care nu a scăpat momentul de a-l satiriza pe Marius Chicoș Rostogan (Schițe, amintiri, studii, cronici vol. I, pg. 163-167) și consemnează “(…) am urmărit cu cel mai viu interes, pas cu pas, pe elevii liceului Traian, care au fost aceea ce se numește le clou (cuiul), festivităților naționale în anul acesta”, dar a avut surpriza să constate la lecția imediat următoare că aproape toți elevii “pedagogului de școală nouă” voiau să se mute la liceul d-lui director Costescu. După terminarea liceului “Traian”, se înscrie la Facultatea de Drept din București (1902), pe care o parcurge ca un adevărat învingător, căci în trei ani și jumătate, promovează cu deosebit succes toate examenele, iar pentru obținerea licenței, a dat toate cele 5 examene promovate cu nota maximă și a prezentat lucrarea de licență “Contribuții la studiul proprietății în devălmășie (activitate desfășurată în comun – părtaș) a munților noștri”, fiind declarat absolvent, laureat “Magna Cum Laude”. Lucrarea sa, trezește un deosebit interes și va fi publicată mai întâi la tipografia Socec, pentru ca mai apoi să fie, comentată și elogiată de mai multe personalități, printre care Spiru Haret și Nicolae Iorga. Între alte aprecieri elogioase, Spiru Haret mărturisește “(…) Dacă ar face așa ceva toți care cunosc din chestia țărănească câte o parte mare sau mică, s-ar aduna curând materialul pentru cunoașterea ei deplină, a cărui lipsă împiedică azi atât de mult pe cei care ar vrea să facă ceva pentru rezolvarea ei. Să nădăjduim că lucrarea lui Brezulescu, sinceră și serioasă, va avea un imitator”. După publicarea lucrării de licență, N. Iorga scrie o apreciere în ziarul Semănătorul, nr. 48 din 27 noiembrie 1905: “Broșura domnului Brezulescu, avocat, are mai întâi o semnătate științifică prin datele și numele ce cuprinde în legătură cu stăpânirea în comun a multora din munții noștri de către urmașii moșului – întâi proprietar, moșnenii (țăran liber). E, apoi, strigătul de alarmă al unui tânăr iubitor de țară și țărani, împotriva anarhiei sălbatice în care se învârte viața acestei proprietăți în devălmășie. Sunt așa de mulți, de răspândiți, de săraci și neluminați moșnenii, încât îi fură cine vrea (…). Ceea ce e nu numai o nenorocire când este vorba de moșnenii înșiși, e un scandal stupid când te gândești la neghioaba, la corupția administrației, care închide ochii sau n-are habar de o stare de lucruri, ce aduce prăpădirea pădurilor munților de către tot felul de străini ce-și râd de noi după ce ne despoaie (și cu dreptate, dacă suntem de râs și de despoiat). Domnul Brezulescu, care este scriitorul acestor cuvinte frumoase, vede scăparea într-o cercetare și orânduire a lucrurilor din partea statului”. Mă gândesc astăzi cu tristețe și cu durere în suflet, căci am văzut și văd în continuare, această distrugere sălbatică a pădurilor noastre, în ultimii ani, sub “mușamalizarea” și “protejarea” chiar a infractorilor coalizați, pentru a se îmbogăți. În 1902, student la București, nu-și uită concetățenii și în ziua de 6 ianuarie (Bobotează), la Novaci, îi roagă pe sătenii prezenți, să mai rămână.

Pregătise în prealabil un mesaj intitulat “Către sătenii noștri!”, prin care s-a adresat celor prezenți: “Munciți fără preget! Munca îmbogățește, deșteaptă și înalță pe muncitor, ea este izvorul fericirii omului și a popoarelor (…). Fiți strânși la pungă! (…). Fiți economi fiecare! Nu uitați însă, că ceea ce nu poate unul singur, fac cei mulți împreună, căci <<în unire stă puterea>> și așa strângeți economiile voastre la un loc și veți face zilele negre ale vieții voastre zile albe, iar pe cele albe pline de soare. Nu așteptați mila, adesea necurată și totdeauna înjositoare, de la alții. Ridicați-vă și întăriți-vă, săteni români, voi prin voi înșivă, țara se înalță și Dumnezeu vă binecuvintează”. Scopul acestui apel, a făcut pe săteni, să înțeleagă că cele expuse, vor putea fi realizate prin înființarea unei bănci populare în comună. Inițiativa lui Brezulescu, a determinat pe inspectorul băncilor populare din Ministerul Instrucțiunii Publice, Gh. Dumitrescu-Bumbești să vină la Novaci și să fie de acord, cu înființarea băncii “Gilortul” la 13 ianuarie 1902. D. Brezulescu este recunoscut ca membru fondator și ales în Consiliul de Administrație. Trece la tipărirea “Libret de Societar”, astfel că, în 1908, capitalul ajunsese la 10 milioane de lei și 1.612 membri. După cum se vede, succesul a fost pe măsura inițiativei visate de Brezulescu, căci devine cea mai puternică bancă populară din România. Această împlinire, prin crearea Băncii Populare “Gilortul”, a avut cele mai mari succese și realizări în sprijinul vieții țăranilor, căci D.

Brezulescu, i-a ajutat fără rezerve, iar în calitate de avocat i-a apărat gratuit, ori de câte ori au avut nevoie. Mai întâi a reușit să cumpere moșiile boierilor, situate în perimetrul Novaciului, trecând apoi la împărțirea și distribuirea de pământ la cei ce nu aveau și și-ar fi dorit. Această acțiune a sa, care a început în 1908, în special pentru cei din satul Novaci- Ungureni, format pe fosta moșie boierească de către oierii veniți din Transilvania, zona Mărginimii Sibiului mai ales care au avut probleme și erau prigoniți de statul maghiar. Din capitalul băncii, s-au cumpărat și instalat două joagăre și două circulare, necesare prelucrării și valorificării masei lemnoase din zonă. Ciobanilor li s-au acordat împrumuturi cu dobândă foarte mică, cu care au putut să-și cumpere oi de rasă superioară. Copiilor dornici de învățătură li s-au acordat burse de studii, iar în 1913 se înființează o bibliotecă cu 2.000 de volume. În general, nu a fost neglijat niciun domeniu edilitar, social sau cultural, care era în interesul țărănimii. Așa se face că, Brezulescu s-a gândit la realizarea unui drum, pentru a-i ajuta pe ciobanii care circulau cu scopul de a face schimb de produse, între Oltenia și Ardeal, încă din 1902. În acest scop cunoaște pe inginerul Aurel Diaconovici, absolvent al Școlii Politehnice din Graz și care în 1884, fusese numit șeful Serviciului Tehnic din Gorj, cu care se împrietenește și căruia îi împărtășește intenția sa; pe care acesta o preia cu entuziasm și în 1912, întocmește primul proiect de traversare al Carpaților. Nu putem consemna, prin puținele rânduri de care dispunem, multiplele realizări și succese obținute prin dăruirea fără rezerve a acestui om, mulți considerând că Dumitru Brezulescu, este astăzi numele emblematic al orașului Novaci, motiv pentru care atunci, comuna Novaci devenise vestită în toată țara și nu de puține ori se vorbea de minunea de la Novaci, provocând astfel un adevărat pelerinaj, care l-a atras și pe profesorul Barabas Endre, rectorul Școlii Normale din Budapesta, care declara: “cum a fost posibil, ca o moșie boierească, să fie transformată într-o instituție cooperatistă țărănească”, scriind în Cartea de Aur, impresiile sale elogioase.

A trecut timpul și după mulți ani, în 1937 a revenit, pentru a vedea ce s-a ales din tot ce a realizat și a scris în aceeași Carte de Aur un omagiu emoționant: “dacă eu și alții ca mine în țara mea, nu am putut face pentru țărani ceea ce s-a făcut aici, sunt fericit să mai admir odată opera și să depun o floare în amintirea veșnic tânărului Brezulescu”. Fiind un om a cărui viață s-a scurs doar pentru a-i ajuta pe țărani, aceștia nu-l puteau ignora, și l-au susținut insistent, pentru a candida la alegerile parlamentare. Rezultatul a fost cel scontat, devenind deputat în 1911, în Camera Deputaților, până în 1916, când în urma unei necruțătoare boli, de septicemie și nedepistată de medici, se stinge din viață la 12 iulie 1916, când peste două luni ar fi împlinit 37 de ani. Fiind într-o continuă activitate, fără răgaz, a uitat că omul mai trebuie să-și întemeieze și o familie. Cu toate că era o fire mai singuratică și reținută, fostul său coleg de facultate, marele diplomat Nicolae Titulescu, nu rămâne indiferent la renumele ce-l căpătase Brezulescu și-l va căuta pentru a-i aduce la cunoștință admirația sa, dar și indirect ocazia de a se căsători, cu Lucia Burcă, care, ce întâmplare, era sora cea mai mică a soției sale. Evenimentul a fost cu adevărat deosebit și a avut loc la București în anul 1913. Și normal, în familie vine pe lume fiica lor Ioana; care târziu după decesul tatălui său, se va căsători cu tânărul diplomat Gheorghe Antoniade, fiul cunoscutului filozof, scriitor și diplomat, Constantin Antoniade, dar nu-și va uita niciodată tatăl pe care nu l-a cunoscut. Pentru recunoașterea meritelor sale, în viață fiind, a fost decorat cu Ordinul Steaua României, iar novăcenii, nu numai că i-au continuat opera și i-au realizat proiectele, dar au dorit să-i păstreze amintirea și chiar imaginea sa luminoasă. Ei au continuat proiectele inițiate de D. Brezulescu și au comandat sculptorului Ion Jalea, o statuie a acestuia, care a fost dezvelită la 20 iulie 1936, fiind de față, pe lângă soția și fiica, un impresionant număr de oameni din preajma Novaciului și din tot județul Gorj. Nu au lipsit nici o seamă de personalități din conducerea statului, printre care primul-ministru Gheorghe Tătărăscu, ministrul agriculturii și domeniilor Vasile P. Sassu, secretari și subsecretari de stat etc.

După instaurarea regimului comunist, Banca Populară Gilortul a fost desființată, iar bustul său a dispărut. În 1994, primăria s-a implicat și s-a realizat un nou bust (statuie) care a fost amplasat în același loc. Cea mai înaltă șosea din țara noastră, Transalpina, a fost inaugurată în 1939 de către Regele Carol al II-lea, urmând traseul preconizat de inginerul Aurel Diaconovici în 1912 și vizitat în 1934 de Gh. Tătărăscu împreună cu 40 de ciobani, toți călare, care au și început demersul pentru organizarea de șantier. A venit cel de-al doilea război mondial și totul a fost abandonat, dar astăzi această șosea la înălțimea de peste 2.000 de metri face legătura între Novaci și Sebeș, împlinind visul previzionar al lui Dumitru Brezulescu.

Prof. Univ. Dr. Țiclete Gheorghe

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Academician DULIU MARCU 135 de ani de la nastere

Face parte dintre personalitățile, pe care nu avem voie (dreptul) să-i ignorăm, căci el a …

CONSTRUCȚIILE ȘI DRUMUL LOR

Din cele mai vechi timpuri, omul, pentru a putea supraviețui, avea nevoie de hrană și …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 + 14 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: