Dumitru (Tache) Brumărescu

Savantul pe care nu-l putem da uitării, chiar dacă destinul său nefericit a fost însoțit de ghinion

La Vălenii de Munte jud. Prahova a venit pe lume unul dintre cei mai străluciți inventatori în aeronautică, în perioada de pionierat a acesteia, ghinionistul (vom vedea în continuare) Tache Brumărescu, în martie 1872, care astăzi este aproape uitat, într-o familie modestă, care n-a putut să-l sprijine pentru a urma cursuri universitare, neavând suficiente resurse financiare. Începe și termină studiile gimnaziale la Ploiești. Vrând însă a dobândi cunoștințe mai complete, care încă din adolescență îl preocupau și fiind un spirit întreprinzător și inventiv, începe a confecționa tot felul de obiecte, pe care le vindea.

Fiind un spirit vizionar, începe să realizeze diverse sculpturi în lemn, pe care le vindea, realizând modeste economii. Informându-se că în Capitală poate realiza mai mulți bani prin valorificarea acestora, la 23 de ani (1895) se hotărăște și părăsește Ploieștiul. Aici, în București, își găsește un serviciu de funcționar, dar nu-și abandonează pasiunea pentru prelucrarea obiectelor din lemn înființând și conducând în 1903, prima școală din România pentru fabricarea jucăriilor din lemn. Pentru a-și mări producția, prin diversificare și calitatea îmbunătățită, în 1908 realizează una din primele sale invenții: dispozitivul mecanic de pirogravură pe suprafețele curbe.

Făcându-se cunoscut, va beneficia de acum încolo, de apreciere și susținerea încurajatoare a lui Constantin I. Istrati și a lui Spiru Haret. Se pare că strădania sa pentru sculptura în lemn, chiar dacă era criticată sau ignorată de unii, a fost admirată și în mare măsură achiziționată, de bine-cunoscutul medic colecționar Nicolae Minovici, care a fondat primul muzeu privat de artă națională în vila sa din șoseaua Kiseleff. În această colecție Minovici, numeroase obiecte marca Brumărescu, constituie mărturii ale stilului de viață social-cultural de la începutul secolului 20 din țara noastră.

Chibzuința și spiritul său de economie, l-au ajutat să strângă banii necesari pentru a lua parte la expoziția universală de la Paris, unde rămâne aproape trei ani, timp prielnic pentru instruire și completarea cunoștințelor, atât de necesare în adevăratele sale aspirații. Odată reîntors în țară, participă la o expoziție cu profil tehnic, unde expune câteva dintre micile sale invenții, printre care o mapă tip bloc notes, care după dorință, se deschide automat la fila dorită. Nu renunță la sculptura în lemn și confecționează donice și ploști, adevărate obiecte de artă, deosebit de frumoase, pe care le prezintă la diverse expoziții.

Acestea, atrăgeau în mod deosebit atenția vizitatorilor, deoarece pentru realizarea lor, utilizează pentru prima dată o tehnică de asamblare cu un fel de adeziv (lipici), realizat și conceput de el, precum și pirogravură color, deosebit de frumoasă. Deși ajunsese la o adevărată artă, prin realizarea (confecționarea) obiectelor de uz casnic și industrial, renunță și se reprofilează, trecând la preocupări mai științifice, prin invenții care l-au impus cu adevărat. Vom aminti câteva dintre acestea, chiar dacă din lipsa de fonduri și sprijin, mai ales din partea statului, au rămas în stadiu de proiect, machetă sau aplicate în alte țări. În întreaga sa viață a fost atras de aviație și s-a dezvoltat ca autodidact, motiv pentru care, așa cum am amintit a fost apreciat și încurajat de C. I. Istrati și Spiru Haret.

Pentru a le confirma încrederea, participă la expozițiile generale ale României din anii 1904 și 1906, unde a obținut o serie de medalii de aur și argint. Fiind preocupat de aviație și studiul legilor aerodinamicii, în scurta sa ședere la Paris el obținuse licența de pilot la Juvissy. Poate de aceea, cu această ocazie, prezintă macheta și proiectul unui aeroplan original, cu decolare verticală, primul avion de acest tip. Această invenție a fost numită de autor Aeroplan Brumărescu și va fi brevetată prin brevetul românesc numărul 1844.

Menținându-i elementele principale, aplică anumite modificări pentru a simplifica controalele și un nou design, obținând la 10 octombrie 1909, un nou brevet numărul 2218. Eforturile pentru realizarea succesivă a câtorva modele ale avionului său, au început de fapt în 1904 și au continuat, în paralel cu alte invenții, până în 1910, când macheta acestuia a fost expusă la Salonul celei de-a doua Expoziții Mondiale a Locomoției Aeriene de la Paris, alături de avionul cu reacție a lui Henri Coandă.

Voia de acum, avionul său să poată fi propulsat și de un motor. Pentru a-și procura banii necesari strânge printr-o colectă publică suma necesară, care se pare a fost rotunjită și cu sprijinul Ministerului de Război. Se deplasează în Franța de unde cumpără motorul de aviație Gnome, pe care îl va instala pe avionul său Columba 1909 (nume rămas definitiv).

Nu avea cunoștințe și nici experiența necesară în domeniul aeronautic, dar s-a folosit de intuiția sa și informațiile spicuite din presa timpului, și reușește să realizeze printr-un plan, judicios conceput, un avion mult diferit de cele anterioare. Construit din lemn de frasin, cu lateralele acoperite cu un fel de folie cauciucată. Mecanismul, inteligent conceput, era prevăzut cu o elice dispusă orizontal pe partea din față a planului, care ajuta la scurtarea distanței de decolare. La partea din față a fuzelajului, s-au montat o direcție de acționare și un proiector de tracțiune, iar pe partea din spate a aripii, a fost montată o elice împingătoare. Cârma a fost instalată pe spate.

Echipamentul de aterizare era prevăzut cu amortizoare de oțel. Pentru a menține aeronava în poziția necesară la decolare, au fost utilizate două cabluri de oțel, care prin simpla acționare a unei manete, să poată fi eliberate, fără a mai fi necesară prezența personalului de la sol. Brumărescu, având de data aceasta o previziune suplimentară, montează două rezervoare de hidrogen, în apropierea roților de aterizare, în cazul de plutire a aeronavei pe apă (un fel de hidroavion-elicopter), un precursor al avioanelor-amfibii. După terminarea montării motorului, pe ultima variantă definitivă a avionului său, Brumărescu a început experiențele-antrenament de zbor, pe câmpul de la Cotroceni și se hotărăște să-și încerce chiar el aparatul. Această ultimă variantă Columba, ca formă semăna cu un porumbel și a fost testat la 27 mai 1911.

Evenimentul a fost relatat, cu lux de amănunte, în revista Automobile din același an 1911, astfel: Săptămâna trecută, Dumitru Brumărescu, inventatorul și constructorul celui de-al doilea avion românesc, a făcut un prim zbor în avionul său, la Cotroceni. A acoperit o distanță de 80 m, zburând la 2 metri deasupra solului, terminându-se totul într-un accident de masă regretabil, din fericire fără consecințe serioase. Din cauză că nu a fost bine fixat și manevrele incerte și neexperimentate ale pilotului, avionul s-a înclinat spre stânga după primii 20 metri de zbor. Dumitru Brumărescu nu era foarte bine familiarizat cu controlul și alpinismul în avion și mai mult peste el nu a putut să-l îndrepte și să lovească niște copaci.

Acest fapt a avariat avionul, dar Dumitru Brumărescu a fost norocos să scape cu răni mici. Atât pilotul, cât și avionul au fost recuperate pe deplin după această primă încercare nefericită. Veșnica lipsă de bani a fost motivul pentru care el a fost nevoit să abandoneze (poate nu în totalitate), această pasiune pentru aviație, dar a continuat prin invenții deosebite, căutând fără încetare sponsori, ce l-ar putea ajuta în frenetica sa realizare de noi invenții. Astfel, amăgit și în final înșelat, are încredere în promisiunile unui agent comercial care îl determină să se mute în capitala Imperiului Austro-Ungar pentru a realiza și lansa pe piață un sistem de închidere sigură a broaștelor utilizate la casele de bani.

Această invenție elimina utilizarea cheilor, care erau înlocuite de un cifru, constând dintr-o combinație de litere și cifre. Cum utilizarea submarinelor era la începutul secolului 20 destul de nesigură în caz de defecțiune, Brumărescu s-a gândit la inventarea unui sistem sigur de salvare a echipajului în urma unui eventual accident. Conform unor relatări, el a reușit să inventeze acest sistem care este brevetat în septembrie 1911 în Franța. Probabil că situația era îngrijorătoare căci guvernul francez în anul 1912 lansează un concurs pentru realizarea unui procedeu sigur de salvare a echipajelor submarinelor, aflat în asemenea situații. Brumărescu, considerând că invenția sa poate satisface condițiile impuse prin regulamentul de concurs, se înscrie.

Va trebui însă să realizeze prototipul, prin care să demonstreze eficacitatea sa, motiv pentru care își vinde către Aviația Militară motorul de avion Gnome, obținând astfel banii necesari. Acest ingenios și original procedeu care a fost botezat Salvator pentru submarine Brumărescu consta în introducerea într-o cabină etanșă a submarinului, a unei bărci metalice dotată corespunzător, în care putea intra întregul echipaj al submarinului. Din interiorul acesteia putea fi comandată deschiderea unui chepeng aflat pe punte, care elibera barca ce se putea ridica la suprafață datorită aerului conținut. Cu toate că invenția sa nu a fost premiată proiectul a fost apreciat și comentat elogios în revista La nature în 1913, brevetat mai întâi în Franța și apoi în Anglia.

După Primul Război Mondial, Ministerul Lucrărilor Publice din Franța a scos la concurs construcția unui sistem de realizare a cuplajului automat pentru vagoanele de cale ferată, care să poată elimina accidentele ce se produceau frecvent. Din cele 450 de soluții propuse, Comisia a reținut 7, printre care se afla și aceea concepută de Brumărescu. Din păcate, ghinionul nu l-a ocolit nici de data aceasta, căci lada cu dispozitivul în mărime naturală a fost uitată în vama portului Marsilia și nu se știe ce s-a întâmplat cu ea. Nedispunând de banii necesari el nu și-a însoțit propunerea în Franța dar nici nu a mai putut s-o recupereze. În anul 1925, a conceput și realizat o mașină care putea tăia automat stuful. Prototipul a fost testat pe Lacul Greaca obținând un nesperat succes. Ca de obicei autoritățile nu au considerat necesar a se produce în serie și a fost abandonat.

A trecut aproape o jumătate de secol și această invenție s-a dovedit utilă și necesară. S-a reluat prin aplicarea anumitor îmbunătățiri astfel încât în stațiunea Maliuc din jud. Tulcea să poată fi omologată, bucurându-se de succes. Dintre multiplele sale invenții vom aminti și saniaautomobil, mașina de topit zăpada, soneria fără curent electric și multe altele. Acest om, care a sfidat timpul în care a trăit, etalând o minte strălucită, creatoare, un pionier al aviației (dar fără noroc și bani) pasionat al tehnicii de avangardă, a decedat la vârsta de 65 de ani la București, la 14 decembrie 1937. Nu e drept să-i uităm pe înaintașii noștri care au mers pe un drum al progresului.

Prof. Univ. Dr. Gheorghe Țiclete