După Primăvara arabă… iarna nucleară?

Motto: „Iranul pare a fi cel mai agresiv stat din Orientul Mijlociu Extins, dar, tocmai acesta este, de fapt, punctul său slab. În încercarea de a-și proteja regimul de SUA, de musulmanii Sunni, și de arabii antiiranieni (Iranul nu este un stat arab), Iranul este permanent forțat să se afirme prematur. Acest lucru atrage atenția SUA care nu-l scapă din ochi, privindu-l drept o putere periculoasă… Date fiind interesele din Golful Persic și din Irak, intențiile Iranului se lovesc de cele ale SUA.

Prin urmare, Iranul se vede nevoit să creeze surse de protecție împotriva unui posibil atac american, într-un moment în care economia sa trebuie să se dezvolte rapid pentru a urca pe primele locuri în regiune. Concluzia este că, Iranul se dovedește o problemă atât de sâcâietoare pentru SUA, încât acestea l-ar putea devasta. Iranul nu este pregătit pentru statutul de putere regională. El a fost intodeauna forțat să-și spulbere puterea prematur. Nu poate fi ușor să devii o putere regională majoră, în timp ce puterea supremă a lumii este cu ochii pe tine, urmărindu-ți fiecare mișcare”. (George Friedman, Următorii 100 de ani: previziuni pentru secolul XXI, Ed. Litera, 2009)

Anul 2025, așa cum am mai scris în alte materiale publicate în revistele Sud și Independența Română-Independența prin cultură, dar și în unele emisiuni ale Podcastului În gura lupului, va fi un an plin de surprize strategice ce anunță intrarea omenirii într-o nouă etapă a reașezărilor geopolitice, geoeconomice și geostrategice influențate de o dinamică fără precedent a evoluției noilor tehnologii ale cunoașterii și IA. Asistăm așadar, cu uimire și neîncredere în noile alianțe de conjunctură, care au o geometrie variabilă, într-o lume multipolară care se construiește sub ochii noștri, în jurul celor trei mari actori globali SUA, China și Rusia, care își vor manifesta vocația imperială. În ceea ce privește UE, aceasta va continua să se manifeste ca un actor geopolitic marginal și dezarticulat, care cântărește tot mai puțin ca putere de influență pe plan internațional.

Secolul european s-a încheiat lamentabil, acum fiind rândul Asiei și unei Americi căreia nu-i vine să creadă că și-a pierdut hegemonia și puterea de atracție. Elie Barnavi, profesor emerit în istoria Occidentului modern la Universitatea din TelAviv, și fost ambasador al Israelului la Paris, face o descriere a momentului de impas în care se află UE: „Europa este o realitate vie, dar rece și distantă, ea nu mai inspiră dorință cetățenilor săi și cu atât mai puțin amanților săi. Căci de asta suferă Europa… Europa are nevoie de cetățeni interesați să dezbată liber asupra destinului viitor… Europa este frigidă”. („L’Europe frigide”, Ed. Andre Versaille, Paris,2008). Primul deceniu al secolului XXI, a debutat cu un Orient Mijlociu aflat în plin proces de transformare ideologică influențat de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 asupra SUA, care au generat o alianță surprinzătoare intre SUA și Rusia împotriva terorismului internațional care, în primă fază s-a concretizat cu invazia militară americană, britanică și a altor state membre NATO, apoi, cu războiul din Irak pentru înlăturarea dictatorului Sadam Hussein, deținător al unui puternic arsenal de arme biologice de distrugere în masă (2003) care până la final s-a dovedit ca un fel de fiasco.

La baza informațiilor care au justificat intervenția militară americano-britanică, a fost un raport întocmit de șeful serviciului de spionaj britanic (MI6) prezentat premierului și administrației americane, material care s-a dovedit a fi un fals, recunoscut ulterior de autor, care a declarat că a fost întocmit la solicitarea premierului britanic. La scurt timp după invazia militară americană și britanică în Irak și lichidarea lui Sadam Hussein și a regimului său, șeful MI 6 a realizat grozăvia faptei sale, ceea ce l-a determinat să se sinucidă.

La câțiva ani de la acest eveniment de manipulare și dezinformare a opiniei publice internaționale și a liderilor UE, administrația americană a recunoscut că a mințit și că era nevoie de un eveniment cu impact emoțional care să justifice declanșarea războiului și lichidarea lui Sadam Hussein care, de altfel, timp de trei decenii a fost un apropiat al administrațiilor americane, care a umplut conturile bancare ale firmelor de casă ale șefilor militari ai Pentagonului și CIA cât și a membrilor apropiați ai familiilor prezidențiale, așa cum s-a întâmplat și cu Osama bin Laden (șeful Al Qaida). Dar, odată deveniți incomozi, maurii, după ce și-au făcut datoria, trebuie să dispară din peisajul politic! Relațiile SUA-Rusia au evoluat în mod surprinzător spre destindere și cooperare, Rusia fiind invitată să participe la reuniunile Consiliului NATO, înainte ca România să fie admisă în această alianță, vocile rele spun că în întârzierea aderării României la NATO un cuvânt decisiv l-a avut și Moscova.

Aranjamentele geopolitice între cele două superputeri au fost facilitate și de simpatia reciprocă între cei doi președinți Bush jr. și Putin, care la summit-ul NATO de la București (2008) ocazionat de celebrarea a șase decenii de la fondarea Alianței, s-a stabilit o poziție comună privind neaderarea Georgiei și Ucrainei la NATO și oprirea procesului de extindere a NATO în Balcanii de Vest. Pentru Orientul Mijlociu, se stabilise deja că, după 25-30 de ani de control și exploatare a resurselor de către URSS și apoi de Rusia, a venit rândul SUA să preia controlul jocului geopolitic în Orientul Mijlociu, inclusiv pentru a asigura securitatea Israelului.

A urmat Primăvara Arabă, care a reconfigurat harta geopolitică a Orientului Mijlociu, fragmentând alianțele arabo-musulmane care deranjau interesele de securitate americane și israeliene. Din acel moment, a urmat un adevărat haos care s-a extins dincolo de Orientul Mijlociu, în Afganistan și Irak, care continuă să se manifeste și astăzi printr-o insecuritate și tensiune în regiune. Aceste eșecuri a politicilor administrațiilor americane care au declanșat războaie sângeroase iar apoi s-au retras din statele respective lăsând în urma lor haos și conflicte interetnice și religioase, nerezolvate până astăzi. Aceste tehnici manipulatoare au fost testate de administrația Biden și în Ucraina, sperând că prin provocarea Rusiei, aceasta să invadeze Ucraina.

Astfel SUA sub Biden urmărea să-și spele obrazul cu o victorie împotriva Rusiei. Această nouă aventură militară americană la care a fost antrenată și UE, a dus la o escaladare a tensiunilor, războiul din Ucraina prefigurându-se de la început a fi un nou eșec geopolitic american care a dus și la prăbușirea economică a Europei. Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, și începerea dialogului direct între SUA și Rusia, au creat premise pentru clarificarea problemelor geopolitice aflate în dispută, inclusiv dosarul Ucraina, creionându-se variante de ajungere la o soluție negociată a războiului. Eforturile celor două părți au fost boicotate de UE care s-a angajat să sprijine Ucraina financiar, logistic și militar pentru a obține o pace avantajoasă și demnă.

Încercările de mediere, inclusiv ale Turciei au eșuat, conflictul evoluează în dezavantajul Ucrainei care are aproape întreg teritoriul devastat de război, cu o armată decimată și greu să mai fie împrospătată cu noi militari, cu un arsenal militar eterogen și o lipsă acută de muniții. Totuși, președintele Zelensky solicită noi ajutoare militare de la americani și europeni, dar și sprijin financiar în speranța că va reuși să obțină unele victorii în teren care să-i asigure o postură solidă în negocierile cu Rusia, atunci când aceasta va hotărî. Pe agenda summit-ului NATO de la Haga din 24-25 iunie 2025, Secretarul General a introdus un punct pe agendă și anume acordarea unui sprijin financiar de 68 mld euro și donații de armament și aeronave de luptă din partea membrilor.

Deja, Ungaria și Slovacia au refuzat, urmează ca la dezbaterile care vor avea loc în prezența președintelui Zelensky să se ia o hotărâre. Revenind la situația din Orientul Mijlociu după atacurile teroriste din 7 oct. 2023 declanșate de organizația teroristă Hamas din Gaza asupra Israelului soldate cu moartea a 1.000 de persoane și luarea unui număr de câteva sute de ostatici israelieni, SUA s-au alăturat Israelului în lupta pentru lichidarea organizației și recuperarea ostaticilor, chiar dacă aceasta a presupus sacrificarea vieților a zeci de mii de palestinieni și distrugerea întregii arhitecturi instituționale și administrative ale guvernării Hamas. Operațiunile militare israeliene și americane s-au extins și în Cisiordania, sudul și centrul Libanului, în Siria și Yemen, unde organizațiile proxi ale Iranului „Hezbollah și Hutti” au fost ținta bombardamentelor.

Conducerea Iranului nu a acordat atenție amenințării și în a 61-a zi, s-a trezit cu o invazie aeriană israeliană fără precedent care a scos din luptă sistemele de apărare antiaeriană, iar siturile nucleare și unele depozite de hidrocarburi au fost distruse sau avariate, cerul iranian devenind o autostradă liberă pentru următoarele raiduri aeriene. În paralel, Israelul a reușit și operațiuni militare combinate cu misiuni de spionaj și sabotaj care s-au soldat cu ,,tăierea capului șarpelui” adică, să lichideze peste 20 șefi militari și ai gardienilor revoluției și să arunce în aer sedii ale serviciilor de informații și centre administrative iraniene.

Riposta Iranului nu a întârziat, astfel că la 16 iunie au fost lansate asupra marilor orașe israeliene, infrastructurii critice, sediului Mossad și rezervoarelor de petrol, sute de drone echipate cu IA, rachete de croazieră și rachete balistice, care au penetrat sistemul stratificat de apărare aeriană, provocând victime din rândul civililor și militarilor (ținute în secret de autorități) și pagube materiale importante în cartierele rezidențiale din capitala Israelului.

Au urmat atacuri zilnice, de o parte și de alta, cu drone, rachete și aviație, dublate și de un adevărat război psihologic și atacuri cibernetice. Atât în Iran, dar și în Israel, s-a creat o stare de tensiune și confuzie, mulți satraini aflați ca turiști sau în cadrul unor parteneriate economice, au trebuit să fie evacuați în țările vecine Israelului și Iranului. De asemenea, mulți iranieni au părăsit capitala și orașele afectate de bombardamente, îndreptânduse în nord spre frontiera cu Azerbaidjanul și spre frontiera cu Turcia. Administrația Trump, prin vocea președintelui a transmis un mesaj conducerii iraniene de „a capitula necondiționat, în caz contrar Iranul va fi devastat de atacurile americane”.

În replică, ayatolahul Khamenei a amenințat la rândul său America, că daca va ataca Iranul, la rândul ei, va suporta consecințele unor atacuri asupra bazelor americane din Orientul Mijlociu (sunt staționați 40.000 militari) și interesele americane din lume. «Iranul nu se va preda niciodată», a fost mesajul ferm al conducerii iraniene. Așa cum am menționat la începutul materialului, asistăm de fapt la un război între SUA și Iran, dar cu direcție spre China, Israelul fiind folosit pe post de proxi, exact ca și Ucraina.

În ciuda sistemelor de apărare aeriană pe mai multe straturi, totuși rachetele de croazieră, dronele și rachetele balistice iraniene au suprasolicitat prin număr și frecvență scutul antirachetă israelian considerat invincibil, provocând îngrijorări la nivelul cabinetului de război israelian și serviciilor secrete, care au susținut că în urma bombardamentelor aviației și distrugerea radarelor din Liban și Irak, cât și a majorității rampelor de lansare și a depozitelor de rachete și drone, Iranul este în incapacitate de a reacționa în mod relevant.

Realitatea a fost cu totul alta, când Iranul a prezentat la postul de televiziune o hartă 3D cu cartografierea întregului teritoriu israelian cuprinzând detalii privind locația obiectivelor strategice, infrastructurii critice, dar și a sediilor serviciilor de informații, Comandamentului IDF, locuințele demnitarilor, amenințând că: „dacă Israelul nu încetează bombardamentele, nu va mai fi locuibil”. Mesajul a fost transmis în limba idiș pentru a avea impact asupra populației, care în ciuda rezilienței dobândită printr-un stăruitor proces de instruire și a buncărelor și camerelor de siguranță construite în baza legii în fiecare imobil sau apartament, totuși văzând amploarea distrugerilor, mare parte dintre ei au făcut pregătiri pentru a părăsi țara pe cale maritimă și terestră, aeroporturile și spațiul aerian fiind închise.

Pe un alt plan, ayatolahul Khamenei a anunțat că a supus Parlamentului propunerea de ieșire din Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, fapt ce i-ar permite să-și continue programul nuclear, fără a mai fi supus controlului AIEA, așa cum de altfel a procedat și Israelul. Cu toată intensitatea bombardamentelor israeliene asupra siturilor nucleare iraniene, totuși nu s-a reușit penetrarea în adâncime pentru a distruge centrifugele, ceea ce a determinat pe premierul Nethanyahu să solicite președintelui Trump, intervenția cu bomba anti-buncăr, GBU- 57, singura considerată în măsură să distrugă situl nuclear Fordo, aflat la o adâncime de 90-100 m în pântecele muntelui.

După unele ezitări și calcule militare, președintele Trump a aprobat lansarea misiunii „Ciocanul de Noapte”, în dimineața de 22 iunie la ora 2:00, când bombardierele B-2 au invadat spațiul aerian iranian și au trimis 12 bombe asupra sitului Fordo și Natanz, acțiunea fiind apreciată de președintele Trump: „un mare succes militar care a distrus instalațiile programului nuclear, în întregime”.

Iranul este singur în fața agresiunii americanoisraeliene?

Premierul israelian a transmis imediat președintelui Trump un mesaj de felicitare presărat cu multe laude și aprecieri elogioase la adresa curajului și înțelepciunii sale, care va pune capăt regimului politic al molahilor ce constituie o amenințare la adresa stabilității și păcii în regiune.

Președintele Putin, care înaintea hotărârii de atacare a siturilor nucleare de către bombardierele americane, i-a telefonat președintelui Trump solicitându-i să se abțină de la o asemenea acțiune ce ar duce la o escaladare a conflictului în regiune și în lume, a primit o replică tăioasă: „Vezi-ți mai bine de războiul tău!” Arabia Saudită a surprins Israelul cu decizia de a nu telefona președintelui american, ci a-l suna pe ayatolahul Khamenei, căruia i-a transmis condoleanțe și l-a asigurat de sprijin, condamnând agresiunea Israelului. Totodată, a făcut apel la statele arabo-musulmane de solidaritate cu populația palestiniană din Gaza și cu Iranul. În realitate, atât Arabia Saudită cât și EAU au primit distrugerea siturilor nucleare iraniene cu satisfacție discretă și ușurare, considerând că, acest război fulger a fost ca o validare a intuiților lor, că Iranul nu este invincibil și folosirea forței, pregătită, calibrată și asumată, poate în mod real să modifice raportul de forțe.

Iranul rămâne un adversar durabil dar care poate fi învins, Pakistanul a avertizat SUA și Israel și, și-a afirmat sprijinul pentru Iran, inclusiv de a-i transfera armament nuclear. Ambasadorul pakistanez la ONU a afirmat că țara sa apreciază mesajul transmis de Secretarul General, Guttieres de soluționare a conflictului pe cale diplomatică sub egida ONU și a condamnat agresiunea Israelului ca fiind ilegitimă și nejustificată, împotriva unui stat suveran, membru ONU. Poziția Pakistanului este influențată de presiunea populației șiite care reprezintă 20% din totalul populației țării. Rusia a hotărât livrarea către Iran a rachetelor Bastion cu viteză super-sonică, anti-navă, pentru eventuale atacuri asupra port-avioanelor americane și navelor de război amplasate în zona Strâmtorii Ormuz.

Deja, ayatolahul Khamenei a primit aprobarea Parlamentului de blocare a strâmtorii Ormuz, prin care se tranzitează lunar trei sferturi din comerțul mondial și 20% din transportul de hidrocarburi din Iran și țările din Golf. Coasta nordică a strâmtorii aparține Iranului, care a dotat-o cu rachete de croazieră și balistice, drone submarine și submersibile înarmate cu torpile și submarine kamikaze. China pe lângă demersurile sale diplomatice în Consiliul de Securitate ONU pentru elaborarea unei Rezoluții de condamnare a agresiunii, a asigurat public Iranul că va primi sprijin logistic și militar de care are nevoie, China fiind partenerul comercial, economic, tehnico-științific și militar al Iranului. Unele informații neverificate, fac referire la faptul că mai multe aeronave chineze de transport ar fi aterizat în Iran, inclusiv folosindu-se de steag străin.

La recentul Forum Economic Internațional de la Saint Petersburg, echivalentul lui Davos, președintele Putin a declarat că: „planeta se află pe marginea prăpastiei de a se declanșa al Treilea Război Mondial”. În privința războiului din Iran, UE se află în poziția de spectatoare, apelurile sale timide lansate cu ocazia întâlnirii de la Geneva între ministrul de externe iranian și miniștrii de externe ai țărilor puternice din Europa, de a se trece la negocieri, s-a lovit de poziția fermă a ministrului iranian care le-a recomandat să exercite presiuni asupra Israelului și SUA. Oricum, președintele Trump a ținut să atragă atenția UE să nu se amestece în această problema, pentru că părțile ascultă numai de el, iar UE să se ocupe de războiul din Ucraina pe care îl sprijină financiar, logistic și militar.

Reacții în interiorul administrației Trump

În rândul republicanilor s-a creat o fractură, neo-conservatorii radicali au apreciat acțiunea președintelui de a bombarda cele trei situri nucleare iraniene, dar majoritatea și-au manifestat nemulțumirea criticând unilateralismul deciziei președintelui, care trebuia să obțină aprobarea Congresului. Situația a devenit mai tensionată când, în cadrul audierilor în Congres, șefa Comunității de informații, Tulsi Gabbard, a prezentat un raport bazat pe informații de la CIA și NSA, care atestau faptul că Iranul nu ar fi în măsură să construiască arme nucleare la orizontul următorilor ani și nici nu reprezintă o amenințare la adresa securității naționale americane. Poziția sa a stârnit furia președintelui care a admonestat-o că nu știe ce vorbește!

Nervozitatea președintelui care este obsedat de aparențe și mai mult de propria imagine, mai mult decât de consecințele pentru prestigiul SUA, urmare a deciziilor sale bazate pe instinctul său și nu pe informații verificate, îngrijorează până și pe cei mai apropiați susținători și adulatori, care se tem de un derapaj de la democrație și de o evidentă tendință de instaurare a unui regim autocratic. Măsurile dure luate de armată și pușcașii marini de a înăbuși protestele anti-Trump din California și din alte orașe și state americane, au fost considerate de președinte ca fiind rezultatul unor instigări a democraților și susținătorilor măsurilor antimigrație dispuse de Trump, ce se identifică cu adevăratul dușman din interior al Americii. Ori, războiul din Iran și cel al tarifelor vamale, au generat creșteri de prețuri la produsele de bază, a carburanților, compromiterea agriculturii concedierii în masă din fabricile și uzinele care au fost închise sau delocalizate în alte țări.

Mă refer la companii fanion americane: Amazon, Walmart, Coca-Cola, Tesla, Space X, Starlink, iar compania Boeing și-a închis 5 uzine în SUA urmând să concedieze 14.000 salariați. În conflictul militar Israel-Iran-SUA, China a solicitat Consiliului de securitate ONU, adoptarea unei rezoluții care să cheme părțile la negocieri de pace, oferindu-și medierea, refuzată de Trump. Între timp, situația din teren s-a complicat, SUA a bombardat cele trei situri nucleare iraniene, președintele american declarând cu mândrie că: «a ras de pe fata pământului această amenințare la adresa securității mondiale».

În răspuns la această operațiune militară americană, Iranul, după o consultare cu partea americană, a lansat câteva rachete balistice asupra bazelor militare americane din Qatar și Irak, care au avut timp să-și evacueze militarii și echipamentele militare, deci au fost bombardate baze goale. Interesant că președintele Trump a dezvăluit că iranienii au fost corecți și a întrebat partea americană dacă îi convine să fie atacate bazele în cauză, la orele 1:00 dimineața, ceea ce s-a și întâmplat. Pe un alt plan, Parlamentul iranian aprobase blocarea strâmtorii Ormuz, ceea ce ar fi creat perturbări serioase în aprovizionarea cu hidrocarburi din Kuweit, Iran, Omar, Qatar, Bahrein, pentru China și zona Indo-Pacific, fapt ce a determinat China să intervină pe lângă ayatolahul Khamenei, pentru a nu da curs acestei măsuri, lucru realizat.

Și astfel, Războiul de 12 zile se încheie cu o victorie politică și militară a președintelui Trump, care și-a retușat poza de pacificator, cu care a mers la summit-ul NATO de la Haga (24-26.06 2025) unde liderii europeni l-au primit cu ovațiile binemeritate ale unui făuritor de pace, prin forță militară. Dar, viața bate „filmul publicitar”, atacurile aeriene israeliene și americane nu au reușit să distrugă instalațiile nucleare iraniene așa cum s-a lăudat președintele Trump și premierul israelian Nethanyahu, iar cele 450 kg de uraniu îmbogățit ar fi fost mutate într-o locație nucleară secretă de care nu știe AIEA, înaintea bombardamentelor americane, iar Parlamentul iranian a aprobat o lege de suspendare a relațiilor cu AIEA și o eventuală ieșire din Acordul de neproliferare nucleară, ceea ce i-ar permite în viitor să reia programul nuclear, fără a mai fi supus controlului internațional, după modelul Israelului care și-a dezvoltat propriul program nuclear fără a fi supus inspecțiilor AIEA.

Regimul molahilor chiar dacă a fost decapitat de aproximativ 50-60 lideri militari, inclusiv din vârful ierarhiei Gărzilor Revoluției ale căror funeralii naționale le-a organizat începând cu 28 iunie, totuși pare că ayatolahul Khamenei a ieșit mai întărit după război, mulți dintre acești lideri militari își exprimau voința de a avea cât mai multă putere și de a-l izola de la decizia politică pe conducătorul religios suprem. Deci, putem specula că a fost vorba de scurgeri de informații din anturajul lui Khamenei în direcția Israelului privind locațiile secrete în care acei responsabili militari se întâlneau pentru strategii de război.

În Israel, în ciuda victoriei clamate de premierul Nethanyahu, situația internă este tensionată, populația fiind nemulțumită de pagubele materiale și pierderile umane provocate de război și de efectele negative privind traiul de zi cu zi și lipsa de protecție individuală și colectivă în fața unor amenințări externe, nemulțumiri care s-au adăugat la cele generate de atacurile teroriste din 7 octombrie 2023, soldate cu peste 1.000 de morți, sute de ostatici, care nici până în prezent nu au fost recuperați, dar și a imenselor pagube materiale nerecuperate de fiecare cetățean care a fost afectat de aceste atacuri și de război. Drept urmare, situația premierului nu este confortabilă politic, dar nici juridic, întrucât trebuie să se prezinte în fața justiției pentru mai multe dosare inclusiv de corupție.

Recent președintele Trump s-a adresat instanțelor și poporului israelian cerând închiderea de urgență a dosarelor sale, inclusiv cel de corupție, premierul trebuind să fie tratat ca un erou de război care a realizat visul fiecărui israelian de a scăpa de amenințarea nucleară iraniană. Elie Barnavi, ex. ambasador al Israelului la Paris până în 2008, și un opozant deschis al politicilor interne și externe practicate de Nethanyahu, a explicat recent la un post de televiziune că „dacă Nethanyahu nu este oprit, va comite crime împotriva umanității nu numai în Gaza și Iran, dar acesta își dorește să atace și alte state din Orientul Mijlociu, inclusiv Algeria și Libia care dețin zăcăminte de uraniu (Algeria peste 100.000 t) și ar putea să- și dezvolte capacități nucleare”.

De asemenea, diplomatul în cauză, a mai precizat că: „societatea israeliană este fragmentată în două, existând riscul de declanșare a unui război civil la care să împingă societatea israeliană, de către fundamentaliștii lui Nethanyahu. Războaiele declanșate de premier în Gaza, Cisiordania, Liban, Yemen, Siria și Iran sunt războaie politice pentru rațiuni personale, care duc la izolarea în plan extern a Israelului și la destabilizarea regiunii”. Aceste porniri belicoase ale premierului și apropiaților săi, sunt încurajate și de recentele declarații în interiorul administrației americane ale vice-președintelui, J. D. Vance, care s-a pronunțat: „că Nethanyahu poate face orice vrea, poate ataca orice țară care ar aduce atingere securității Israelului, pentru că se va bucura de sprijinul președintelui Trump”.

Gl. Bg. (rtr) Gheorghe Dragomir