Economistul Ion. I. Nacian despre dezvoltarea industriei în România

În mișcarea de idei economice din România din ultimul sfert al secolului al XIX-lea, economistul Ion I. Nacian, prin bogata sa activitate publicistică, și-a adus o importantă contribuție la cercetarea și dezbaterea principalelor probleme economice din acea vreme.

După unirea Principatelor Române din 1959, concomitent cu extinderea relațiilor capitaliste, apare și se dezvoltă o literatură economică nouă în care se dezbat problemele orientării economice ale țării – rămânerea în stadiul de țară „eminamente agrară” sau dezvoltarea și a unei industrii naționale, alături de o agricultură mai înaintată. Problema independenței economice a noului stat, în fața concurenței economice a statelor europene, era legată tot mai mult de susținerea dezvoltării industriale.

În rândul susținătorilor dezvoltării industriale s-a situat și economistul Ion I. Nacian. Ion I. Nacian (1856-1923) și-a făcut studiile la Paris la Școala Superioară de Comerț și Științe Politice. După absolvirea studiilor a venit în țară și a lucrat pentru scurt timp ca funcționar la Căile Ferate apoi, îmbrățișând cariera didactică, a fost profesor de Economie politică la Școala Superioară de Arhitectură din București.

După absolvirea studiilor a venit în țară și a lucrat pentru scurt timp ca funcționar la Căile Ferate apoi, îmbrățișând cariera didactică, a fost profesor de Economie politică la Școala Superioară de Arhitectură din București. Din anul 1880 începe să publice studii economice în reviste de prestigiu din țară – Revista Științifică, Economia Națională, Economia Rurală, Buletinul Societății Geografice Române, Curierul Financiar și ziare – Românul, Voința Națională, Generația Nouă, Națiunea etc., în revista franceză L’Economiste Francais. Participă activ la lucrările Societății Geografice Române, la congresele Camerelor de Comerț și Industrie, la Congresul economiștilor organizat la Iași în anul 1894.

A publicat un număr de 16 lucrări și broșuri și peste 40 de studii și articole în reviste din țară și străinătate. A redactat partea economică a primei enciclopedii din țara noastră- Enciclopedia Română, condusă de Corneliu Deaconovici. Ca urmare a bogatei sale activități științifice, a fost ales membru al Societății Internaționale de Economie Politică de la Paris, al Societății de Statistică din Paris, al Societății Regale de Statistică de la Londra. Ideea creării industriei naționale care apăruse încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea în lucrările unor intelectuali ca Dionisie Fotino, Dinicu Golescu, Carol Mihalic de Hodocin, în opera primului economist român Nicolae Suțu, continua să se dezvolte în cadrul literaturii economice din a doua jumătate a secolului prin contribuția lui Dionisie Pop-Marțian, Erich Wintehalder, Bogdan Petriceicu Hasdeu, apoi prin principalii susținători Mihail Kogălniceanu, A. D. Xenopol, P.S. Aurelian și intelectualii ardeleni.

Prin scrierile și acțiunea acestora s-a creat un adevărat curent de idei privind necesitatea apariției și dezvoltării industriei naționale, ca bază a independenței economice a României, susținut apoi de alți intelectuali în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și primele decenii ale secolului al XX-lea- Ion I. Nacian, C. Dobrogeanu-Gherea, Ion Nădejde, Ion Angelescu. Literatura consacrată orientării industriale a României s-a confruntat cu idei potrivnice susținute de economiști reprezentanți ai moșierimii – A. Moruz, Ion Strat, L. Steege, dar s-a impus și a servit în acea epocă ideilor de independență economică și politică a țării.

În mișcarea de idei economice din România din ultimul sfert al secolului al XIX-lea, economistul Ion I. Nacian, prin bogata sa activitate publicistică, și-a adus o importantă contribuție la cercetarea și dezbaterea principalelor probleme economice din acea vreme. Cu deosebită atenție și cu argumente de necontestat, a participat la dezbaterile de idei privind situația economică a țării- protecționism sau liber schimb, regimul vamal și relațiile economice cu alte țări, crizele economice, monometalismul și bimetalismul, exploatarea petrolului și importanța acesteia în dezvoltarea industrială a țării, mijloacele de transport, reformele economice și sociale necesare a se întreprinde în Dobrogea după unirea cu țara.

În Enciclopedia Română a publicat articole privind economia, industria, comerțul, căile de comunicație, finanțele și băncile din România. Încă din primele sale articole publicate în 188o în Românul și Revista științifică și în special în lucrarea „Studii economice și critice asupra protecționismului și liberului schimb”, economistul Ion I. Nacian a susținut ideea necesității creării și dezvoltării industriei naționale, a urgenței înfăptuirii acestui deziderat, a importanței industriei pentru întreaga economie.

După cum apare în prima sa mare lucrare „Studii economice și critice…” din 1880, economistul cerea ca aceasta să se facă în cadrul unui program de ridicare a întregii țări pe care îl enunța astfel: „ singura cale sigură care ne va conduce spre progres va fi ruperea cu vechile tradițiuni, crearea unei industrii naționale, facilitarea căilor de comunicațiune în toate direcțiile țării, facilitând transacțiunile interioare, răspândirea instrucțiunii, îmbunătățirea agriculturii, toate acestea sunt unicele mijloace care ne vor conduce la altă stare economică punândune în primul rang printre națiunile din Occident” (Studii economice și critice…, Ploiești,1881, p. 113).

Economistul considera industria ca un factor de primă necesitate pentru înlăturarea stării de înapoiere economică a țării, „ ca singura armă de scăpare pentru noi” (Căi de transport, în Românul, XXIV,1880, sept. 12,p. 839), singurul mijloc de „ a revoluționa întreg sistemul nostru economic și social” (Națiunea,1882,nr. 108, p. 1). Arăta că fără crearea industriei naționale, economia țării, nu numai că nu va progresa, dar va stagna sau chiar se va ruina. Sublinia că industria este necesară pentru a ajuta la dezvoltarea celorlalte ramuri și pentru un scop mult mai important, anume „ transformarea țării dintr-un stat consumator, într-un stat eminamente economic, în primul rând producător,” iar acest lucru realizându-se prin îndeplinirea unei importante și unice condiții- „formarea țării mai întâi ca stat industrial” (Studii economice și critice..p.155).

Pentru economist, industria apărea ca „marele rezervoriu care alimentează toate celelalte ramuri economice și poate face prosperitatea economică a unei națiuni civilizate” (Idem, p. 155). În situația în care agricultura nu mai era capabilă să facă față „ necesităților tot mai numeroase de cât în trecut, industria este chemată ca singura care ne poate veni în ajutor”. Industria va ajuta la dezvoltarea unui comerț modern, dându-i acestuia o mai bună direcție și o mai mare importanță. Nacian considera că fără industria națională, țara nu se va putea emancipa din punct de vedere economic de țările înaintate, de țările industriale de la care ar fi nevoită să-și procure aproape toate produsele industriale, risipind astfel o mare parte din capitaluri.

Încrezător în ideea dezvoltării industriei naționale, a subliniat și posibilitățile reale ale țării în înfăptuirea acestui deziderat, supunând criticii ideile menținerii noastre în situația de țară agrară sau ale neputinței noastre de a crea o industrie națională. În anul 1882 considera această idee ca „una din credințele cele mai eronate, care nu se potrivesc cu spiritul și trebuințele secolului în care trăim” (Națiunea,I,1882, nr.106, oct.25, p.1). Respingea și ideea că țara noastră nu ar trebui să aspire la crearea unei industrii din cauza lipsei de aptitudini a națiunii române, considerând că nu se poate trage o astfel de concluzie cât timp nu a fost pusă în situația de a-și manifesta aceste aptitudini. Astfel arăta că „este o erezie a se crede că poporul nostru nu este capabil de a fi industrial”.

În anul 1990 relua critica împotriva acestei idei venind cu noi argumente: așezarea geografică a țării și bogățiile, în special petrolul care putea pune în funcțiune diferite fabrici- de textile, metalurgice, cât și o industrie mecanică necesară agriculturii (Rolul petrolului în dezvoltarea industrială a României, Buletinul Camerei de Comerț și Industrie, Ploiești, V,1893,nr.82, martie 1,p. 5). În privința capitalurilor necesare creării și dezvoltării industriei naționale, socotea că ar trebui să nu se apeleze la capitaluri străine, ci la cele românești care în vremea sa luau drumul străinătății pentru procurarea tuturor lucrurilor pe care „ noi până acum am fost în imposibilitatea de a le produce”.

Economistul evidenția și greutățile în acțiunea de întemeiere a industriei naționale. Printre acestea sublinia: lipsa de inițiativă particulară care se baza pe lipsa de siguranță a producătorilor, lipsa cadrelor pregătite pentru industrie, iar pentru înlăturarea acesteia cerea ca statul să ia urgente măsuri de reorganizare a instrucțiunii publice prin înființarea școlilor de meserii și de comerț. Alături de alți economiști din epocă, Ioan I. Nacian și-a exprimat opinia în privința formelor de industrie, susținând la început dezvoltarea mai întâi a marii industrii și considera eronată ideea care se vehicula în vremea sa că în România ar fi trebuit să întemeieze pentru început mica industrie, așa cum au făcut țările europene.

Calea țărilor europene, „acest mers în zigzaguri”, nu se potrivește României, deoarece atât evoluția istorică generală, cât și starea economică și culturală a țării noastre, față de țările europene la începutul creării industriei lor, impun urmarea căii marii industrii. Poate că economistul avea în vedere și necesitatea micșorării decalajului economic care era între România și statele europene dezvoltate. El nu și-a exprimat deschis această opinie, dar propunerile făcute de a nu repeta etapele dezvoltării industriale apusene, ar putea evidenția și această dorință a sa. Forma concretă de industrie pe care o cerea era fabrica pe acțiuni susținută de societate, iar inițiativa particulară ar trebui să aibă rolul principal în crearea industriei naționale.

Respingea ideea unor industrii monopolizate de stat pe care le considera pentru vremea sa un obstacol pentru „mersul progresiv al bogăției”. Aducând ca argumente ideile marelui economist francez M. Chevalier, considera că statul are datoria „de a susține pe toate căile și intervențiunea sa directă industria națională”, de încurajare națională și o protecție eficace, în fața concurenței produselor străine. Discipol al școlii economice reprezentată de S. de Sismondi, J. S. Mill, E. de Laveleye, M. Chevalier, considera că intervenția statului să fie limitată, fără a compromite interesele industriașilor.

După anul 1890 considera că statul trebuie să-și asume un rol mai mare în economie, „să ia inițiativa și sub conducerea și înalta sa protecțiune să ființeze și să trăiască multe din marile întreprinderi industriale”. În privința relațiilor economice cu alte state, economistul considera că statul avea ca sarcină să adopte o politică comercială care să răspundă realităților economice ale țării, intereselor industriei naționale. Vorbind despre protecționism și despre liberul schimb, combate pozițiile exclusiviste ale unor economiști, susținători ai unui sistem sau altul.

Practic, recomanda să se adopte un sistem sau altul ținându-se seama de nivelul de dezvoltare al fiecărei țări și considera că o țară poate să adopte liberul schimb numai după ce s-a ridicat la nivelul țărilor cu o industrie dezvoltată. Încă din anul 1880 susținea adoptarea protecționismului ca politică de stat, câ în fața concurenței produselor străine, trebuia „a ne proteja travaliul național, propria noastră industrie”, prin menținerea unor taxe vamale asupra unor produse industriale străine, similare produselor românești.

În anul 1893 cerea adoptarea unui regim intermediar între protecționism și liber schimb, dar reglementat prin tratate comerciale care să se încheie pe „principiul avantajelor reciproce”. După ce legea de încurajare a industriei naționale din anul 1887 nu adusese rezultatele scontate, I. Nacian, ca și alți economiști din epocă, considera că dezvoltarea unei industrii mari în România nu era posibilă în acel timp, dar își exprima convingerea că, după înlăturarea anumitor obstacole- lipsa de capital, a căilor de comunicație, a unei agriculturi dezvoltate, în țară, se va dezvolta și industria mare.

„Convingerea noastră este că puțin câte puțin, aceste bariere vor fi trecătoare, că ele vor dispărea într-un viitor apropiat, când se vor crea industrii serioase, capabile să reziste concurenței străine”. Prin importantele studii și articole pe care le-a publicat în ultimul sfert al secolului al XIX-lea, I. I. Nacian s-a impus în literatura economică din România, alături de alți intelectuali români, drept un susținător al dezvoltării economiei țării, în mod special al industriei naționale.

De la catedra de economie politică pe care a ocupat-o zeci de ani la Școala Superioară de Arhitectură din București, a contribuit la instruirea unor generații de studenți care s-au impus ca arhitecți la proiectarea și construirea unor însemnate edificii. Rezultatele din primele decenii ale secolului XX, în privința industriei, au confirmat temeinicia optimismului exprimat de economistul Ion I. Nacian în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. Timp de 150 de ani, intelectuali patrioți și-au exprimat dorința de creare a unei industrii naționale, deziderat realizat cu efortul unui întreg popor, dar distrus rapid după 1989 prin contribuția unor oameni aleși care ar fi trebuit să asigure dezvoltarea continuă a țării, independența ei economică.

Cornel Sârbu