ACASĂ / ARTICOLE / TEATRU - FILM-MUZICA / Elena Cernei – Mezzosoprana care a încântat o lume întreagă

Elena Cernei – Mezzosoprana care a încântat o lume întreagă

Elena Cernei s-a născut la 1 martie 1924 în localitatea Bairancea de lângă Cetatea Albă, azi Ucraina. În perioada 1950-1955 a urmat studii muzicale la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București. Având o voce cu totul deosebită, încă din perioada studenției face parte din primul cvartet de soliști ai Filarmonicii George Enescu din București, înființată în 1951, iar din 1952 cânta la Opera Română din Capitală, participând la peste 350 de concerte vocal-simfonice.

După absolvire, era angajată la Opera Română din București ca solistă vocală, debutând aici în 1957 în rolul principal din opera Carmen de Georges Bizet, repurtând de la început un mare succes. De acum înainte, urmează o cariera artistică strălucită pe scena Operei Române, unde evoluează până în 1985, dar și în străinătate, pe cele mai mari scene ale lumii. Debutul internațional avea loc în 1963 la Opera din Paris în piesa Aida de Giuseppe Verdi. Au urmat reprezentații și turnee în toată lumea: în Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Uniunea Sovietică, Germania, Franța, Mexic, SUA etc.

Mezzosoprana Elena Cernei, dotată și cu o frumusețe și un farmec aparte, a cucerit publicul pe cele mai cunoscute scene de operă din lume precum Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Opera de Stat din Viena, London Opera din Anglia, Opera de Stat din Berlin, Balșoi Teatr din Moscova ș.a., peste tot repurtând succese răsunătoare. Elena Cernei a interpretat roluri remarcabile în opere celebre precum Trubadurul, Aida, Don Carlos, Carmen, Samson și Dalila, Nunta lui Figaro, Bărbierul din Sevilia, Cavaleria rusticană, Bal mascat, Orfeu și Euripide, Oedip ș.a.

A cântat alături de reputați interpreți de operă români și străini printre care: Marina Krilovici, Zenaida Pally, Eugenia Moldoveanu, Renata Tebaldi, Virginia Zeani, Brigitt Nelson, Giuseppe di Stefano, Mario del Monaco, Franco Corelli, Carlo Bergonzi, Nicolai Gedda, Nicolai Ghiaurov, Placido Domingo etc. De subliniat că, Elena Cernei a fost prima artistă lirică din lume, aflată în triplă ipostază: libretistă, regizoare și interpretă a rolului principal în piesa Doamna Chiajna de la Opera Română, premiera având loc în 1975.

Din 1986, s-a stabilit la Roma, împreună cu soțul ei profesor universitar doctor Stephan Poen – un erudit medic și muzicolog, Elena Cernei continuând să cânte și totodată să scrie și să predea lecții de canto. După Revoluția din decembrie 1989, a revenit adesea în România, unde avea și o frumoasă vilă (înconjurată de brazi) la Periș în jud. Ilfov, cântând și participând la o serie de evenimente culturale de înaltă ținută artistică și intelectuală.

De asemenea, talentata și fermecătoare mezzosoprană, între 1982-1989, a scris și publicat și câteva cărți de specialitate, reeditate în România și Italia, precum Enigma vocii umane (L’enigma della voce umana) și Et fiat lux. Metabolismul universal și atomul gravitației, toate de mare valoare și succes.

Pentru meritele sale deosebite în activitatea cultural-artistică a fost răsplătită, pe lângă iubirea publicului din întreaga lume, cu numeroase titluri, premii și distincții românești și internaționale, printre care: titlul de Artist emerit al RPR (în 1962), premiul Academiei Franceze (1964), calitatea de Membru de Onoare al Academiei Europene Culturale și Științifice de la Roma (1995), titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Muzică din București (în 1999) ș.a.

La data de 27 noiembrie 2000 reputata artistă lirică a încetat din viață, lăsând în urmă o carieră impresionantă și muzica ei de mare succes, pentru care, celebrul tenor Giuseppe de Stefano a apreciat-o ca fiind cea mai valoroasă interpretă a rolului Carmen pe care a văzut-o vreodată.

Horațiu Măndășescu

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

„Meandre” – labirintul vizual al lui Mircea Săucan

„Meandre” – labirintul vizual al lui Mircea Săucan

Mircea Săucan este un poet damnat al cinematografiei românești. Filmele sale – Țărmul nu are …

Jean Moscopol - Un trubadur al epocii interbelice

Jean Moscopol – Un trubadur al epocii interbelice

Jean Moscopol, pe numele real Ioan Moscu, s-a născut la 26 februarie 1903 în Brăila, …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: