Elita

Elita
Fii înger pentru oameni!

 

Istoria se scrie de cei puternici. De cei care vor să controleze, care vor să ascundă și să înfricoșeze. Avem tendința de a ne ridica împotriva abuzurilor catolicismului, dar nu vedem că și la noi lucrurile sunt ascunse în mituri, adevărurile în minciună, iar produsul final este atât de deformat încât nu mai avem curajul de a-l identifica. Am fost atât preot al zeilor cât și cercetător asiduu. Cel care refuză să accepte varianta oficială. Cel care se închină, el direct la sursă, eliminând căile bătătorite de alții. Cel care vede firele invizibile ale adevărului și minciunii.
Înainte de a judeca cele scrise de mine aveți răbdare și citiți tot articolul. Așa cum ați relatat lumea ascunsă a Shamballei sau lumea nevăzută a zeilor, inclusiv a lui Zamolxe, vă propun în rândurile următoare să vedeți lumea minunată a Elitei, a fondatorilor, a Celui care conduce Universul și care este mai presus de orice civilizație extraterestră. O viziune nemaiîntâlnită, nemaivăzută.
Dar pentru aceasta trebuie să eliminați prejudecățile și să aveți sufletul deschis, foarte deschis.
Totul pare simplu atunci când dai la o parte colbul minciunii, al ceea ce ni se inoculează și al mistificării. Trebuie să vezi clar, foarte clar. Pentru om, în general, important nu sunt farfuriile zburătoare din Shamballa sau chiar ale naziștilor de pe lună, nici civilizațiile de pe Marte sau Venus, omuleții grey sau draconienii, ci sursa directă a puterii, Elita. Cea care are putere de a distruge efectiv orice civilizație extraterestră dacă atacă omul. Cea care ne-a creat și ne iubește. Cea care plânge efectiv pentru om și îi conferă acestuia posibilitatea de a intra în rândul ei, de a se închina Celui care conduce efectiv universul și care ne acceptă ca și copiii Elitei cu drepturi egale. Foarte puțină lume s-a gândit astfel la Elită! Crede în îngerași cu aripioare sau în draci cu cornițe, în Moșul (vezi Petrache Lupu), dar nu are capacitatea de a merge mai departe.
Eu vă propun un altfel de exercițiu de gândire. Dacă ceea ce evreii antici au considerat a fi îngeri cu aripi nu erau decât niște oameni care zburau cu nave cosmice? Dacă serafimii și terafimii nu erau ei înșiși navele Celui Preaînalt descrise cu multe ochiuri (adică ferestre) sau cu cozi de foc (dâra de foc de la combustibil)? Dacă îngerii nu au aripi și arată exact ca oamenii? Pentru că în VT la Sodoma îi apar lui Lot doi oameni în alb care arătau exact ca el! Avraam mănâncă cu oamenii în alb și lor li se închină!
Nu se închină unor ființe care au două perechi de aripi.
Această Elită (cea a îngerilor) arată exact ca și noi, iar după moarte, oamenii buni intră în Elită cu drepturi egale având trup de slavă și puteri de îngeri. De ce oare să căutăm salvarea la niște civilizații extraterestre fără pic de umanitate în ei când avem Elita?!
Iar când mă refer la Elită mă refer la triunghiul divin: Dumnezeu, Iisus, îngerii. Inițiații știu că îngerii apar în vis ca oameni. Ei dau mesaje în vis.
Se îmbracă la fel ca noi, dar vorbesc altfel. Nu se închină la bani, ci doar la Cel care conduce Universul, adică la Dumnezeu și la Iisus. Ori acest lucru nu convine multor oameni! Cum adică noi putem fi îngeri după moarte? Cum adică putem să ne raportăm direct lui Dumnezeu prin rugăciune? Cum adică îngerii n-au aripi? Cum adică ei au trup de slavă și zboară cu nave cosmice sau slava lui Dumnezeu? Cum adică ei iubesc omul și pot distruge civilizații ostile omenirii ocrotind pământul? Noi trebuie să credem în omuleții grey, în acturieni, în zei, în Zamolxe și în draconieni! Că așa e normal! Așa e dictat de clasa conducătoare.
Noi nu trebuie să credem în Elită.

În Cel care conduce Universul, călătorește cu nave interstelare. El care creează totul. El nu există! Omuleții grey, da, Superman, da, entitatea Q, da! Dar El nu există! Este un mit. Ține de sfera religiei care manipulează! Putem crede că și Iisus nu există! Că e un mit. Dar El există. El face parte din Elită. El, alături de Tatăl, conduce Universul. Este Mântuitorul de drept al omenirii. Gândiți-vă: oameni exact ca noi, mergând în nave interstelare (slava lui Dumnezeu), care nu au aripi, dar pe care noi îi numim îngeri și care ne închinăm la ei fără să știm că arată exact ca noi, că sunt dintre noi și că și noi putem deveni ceea ce sunt ei!?
Acești îngeri intră în astral în visele noastre. Ne dau mesaje. Ne spun să nu ne sinucidem când avem o problemă sau să credem în Dumnezeu. Iar Dumnezeu face parte din Elită. Este conducătorul de drept al Universului. El, cu Fiul Său, conduce lumea îngerilor și universul. El călătorește atât cu nave interstelare (slava) cât și cu spiritul. Pătrunde în sufletul omului, aude orice plângere a omului și îl ajută. El creează sufletele, transformă trupul de carne în trup de slavă, reîmbracă sufletele după moarte în trup de slavă. El oprește gândul sinucigașului, șterge lacrimile femeii bătute, ajută efectiv omul.
Da, El face parte din Elită, El este Elita. Nu acturienii, nu cei din Shamballa, nu cei de pe Marte, Lună, Venus, nici chiar naziștii de pe Lună. El a schimbat clima în al doilea război mondial de au pierdut naziștii războiul la porțile Moscovei! Să ne gândim la Elită în mod real și să-l onorăm pe Cel care conduce Elita, adică pe Dumnezeu și pe Iisus, alături de îngerii Săi.
În articolul următor voi prezenta pecetea divinității din om: adică energia sacră care coboară de la Conducătorul Universului și pătrunde în om și îl apropie de El. Cele 7 chakre sunt reale, dar energiile diferă. Una este harul divin de la Dumnezeu și alta e energia zeilor. Iar eu, ca fost preot al zeilor, devenit creștin, care le-a invocat pe amândouă, știu ce vorbesc. Zeii nu au pic de umanitate în ei. Vor să distrugă, să folosească, să anihileze ființa umană. Ei există și sunt energii malefice de o putere înfricoșătoare.

RĂZVAN-GABRIEL GHEORGHE

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Un patronim continuu de peste 1000 de ani

Ispas Făgărășanu -1797 – 04.11.1868 Dacă în succesivele rememorări ale patronimului de STOIKA, nu numai …

Un patronim continuu de peste 1000 de ani – Colonelul Ștefan Stoika

Colonelul Ștefan Stoika (8.11.1808-12.07.1878) Ziditor de țară și neam Militar, diplomat, primar al Capitalei Țărilor …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 4 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: