Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / ESEU / EMINESCU SUFLETULUI NOSTRU

EMINESCU SUFLETULUI NOSTRU

L-am cunoscut destul de târziu. Aveam vreo șapte ani, prin ’54 după ce țara a trecut printr-o scurtă perioadă proletcultistă. În acel interval, în care alogenii preluaseră puterea ajutați, printre alții și de actualul matusalemic Șora, în domeniul culturii atunci ca asistent al nefastei Robinson, pe șestache, dintr-un vraf de cărți, scăpate de focul „sacru” al distrugerii ordonate a tot ceea ce produsele culturale „nenorocite” ale burghezo-moșierimii; l-am descoperit printre alții pe Eminescu.

La cei șapte ani ai mei (copiii își trăiau adevărata copilărie în acele vremuri) nu îmi închipuiam cum lebăda se duce printre trestii să se culce. Mergeam cu mama și nașa mea în Cișmigiu și aruncau ceva mâncare (prost obicei ca și în prezent) la cele câteva lebede de pe lac. Nu realizam sub nici o formă unde s-ar afla locul de odihnă nocturnă al acelor maiestuoase păsări. Trăiam cu impresia că indiferent de fusul orar ele plutesc veșnic și nu le perturbă nimeni în unduioasa diafană deplasare eternă a lor.

Mult mai târziu după ’90 a trebuit să realizez infamia, o fi fost ori nu, că ele, acele neasemuite vietăți din care doar ochiul le poate percepe, pot fi chiar mâncate undeva pe un lac din Viena de către unii conațonali lipsiți de respectul cuvenit unei asemenea embleme de neatacat

Trăim într-o adâncă și profundă fundătură în care „Epigonii”, „Simțiri reci, harfe zdrobite, (…) Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic (…)” ei de fapt cei pe care acum îi adulăm chiar și pe stadioane sunt urmașii nedemni ale defunctelor structuri comuniste.

Dacă trecutul nostru a fost măreț? Da, am gestionat provocări cruciale și astfel țara noastră arată cum este ca și teritoriu. Dar toate ce se întâmplă în spațiul public se reportează la oameni și ca o extracție necesară la formatorii de opinie. De fapt ei dirijează creierele celor care îi privesc și îi pot amenda ori confirma după caz dacă au cât de cât o pregătire. De fapt aceasta din urmă funcție este pe cale să fie aproape nulă.

Când încerci să coagulezi informații, îți scapă neîndoios un nerv. Aceste informații sunt oare autentice, pot aduna caractere, au un rol benefic pe eșechierul mediei sau sunt false, așa-zisele fake-news-uri, că tot suntem în zona asimilărilor anglo-saxone.

Să ne îndreptăm privirea, era să zic focusul spre prezent. Era o zicală prin anii ’90, „La vremuri noi, tot noi”. Ce înseamnă de fapt că la fiecare secvență electorală, cei aleși în frunte cu acel efemer Prim Ministru, au împroșcat în fața alegătorilor, după alegeri, „greaua moștenire”. De ce această aserțiune? Pentru că la nivelul anilor ’90, cei care au șutit puterea, au aruncat peste umăr ce a lăsat ca „balast” „Dictatorul”. Acela a lăsat în conturi 8,5 miliarde $ pe plus (la echivalența de acum peste 20 de miliarde euro), datornici către România ceva peste 10 miliarde de $ (la reactualizare vreo 15 miliarde de euro).

În scurt timp au fost volatilizați iar apoi a început să se „vândă” țara, pas cu pas, bucată cu bucată, până s-a ajuns în prezent să depășim un deficit de peste 110 miliarde de euro.

Ce bogați am fost în trecut în sărăcia noastră și ce săraci am ajuns în bogăția pe care o clamează guvernanții, prin decapitalizarea țării în cei aproape 30 de ani, aruncând la gunoi o economie, performantă, tăind la fiare vechi întreprinderi funcționale depășind ca valoare 3.000 de miliarde de $.

Actorii acestei „crime” sunt identificabili iar în cârca lor trebuiesc puse aceste nenorociri, care au dus la înjumătățirea clasei muncitoare, plecată aiurea peste granițe, distrugând la propriu întreaga economie autohtonă.

Pe postul antinațional TVR 1 apare Tristache catapultat de Antene, cu vorbe meșteșugite atacă, mai tot timpul adevărata democrație. Vine la rând un țiitor de valiză, Dinescu, care afirmă că – un neamț și un jumătate ungur conduc acum România. De ce nu intervine prompt Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, condusă foarte corect de un etnic maghiar? Dinescu – și mai toți interlocutorii se leagă de cele 5 case ale Președintelui. Dacă am aduce la un nivel de evaluare cele cinci case ar valora probabil spre 300.000 de euro. Dar el cu ce și-a cumpărat moșia în care organizează acele pantagruelice chefuri? Președintele dovedește că le-a achiziționat în mod legal dar, mai toți câinii de presă îl atacă mai tot timpul. Dar miliardele prăduite de actorii politici PSD și nu numai de ce nu sunt devoalate? Miliard e și miliarde de euro devalizate sub „ocârmuirea roșie” de după 1990, alături de felurite contracte ori privatizări în care țara noastră a ajuns în genunchi?

TVR 1 – ocupă tot ecranul cu una din casele pierdute în instanță de către Klaus Johannis și pe această temă, „toacă” la greu mințile privitorilor români care nu prind decât acest post TV.

Mie personal îmi place de neamț, pentru că până acum și-a îndeplinit cu conștinciozitate, pas cu pas, fișa postului de Președinte. Eșechierul politic a oferit ceva superior lui? Nicidecum, doar niște gloabe retardate și aici PSD-ul post Iliescu s-a dovedit falimentar. Și atunci de ce îl atacă tot timpul doar cu lături. Da! Pentru că altceva plauzibil nu au ce oferi.

De așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii/ Veacul nostru ni-l umplură saltimbacii și irozii…”.

Da, acesta ar fi un prim pas în a cataloga actuala clasă politică românească majoritară, aflată acum într-o așa zisă opoziție.

Doar Kamadeva mai poate alina suferința noastră postumă?

„Cu durerile iubirii
Voind sufletu-mi să-l vindec
…………………………..
Numai flori înveninate
De la Gangele măreț”

Poate, dar cu ce preț? Aș spune că este unul minuscul. Ne aflăm ca și acum o sută treizeci de ani de la trecerea în neființă a „Luceafărului” cam în aceleași repere centrifuge existenței nației române. El clama, fără a fi ascultat deoarece hulpavii de atunci sunt asemănători actualilor, până la virgulă și chiar mai mult și atunci cum ar cataloga mințile bolnave prezente, predicțiile marelui vizionar?

Ce frumos gândea neasemuitul cu inegalabila „Și dacă ramuri bat în geam”.

„Și dacă ramuri bat în geam
Și se cutremur plopii
E ca în minte să te am
Și-ncet să te apropii”.

Cine de acum mai recunoaște profunzimea acestor versuri? Trăim într-o societate divizată, în care milioane de creiere au migrat spre alte zone cred ei mai faste și aici au rămas cel mai adesea cei care au mai degrabă îndeletniciri de supraviețuire. Cultura nu se poate realiza cu pauperi, ea este apanajul celor care au un anumit nivel de îndestulare; mai prozaic cultura nu se poate face cu burta goală.

O sumedenie de inițiative private încearcă să umple un gol, pe care diriguitorii post decembriști nu au catadixit să îl acopere, este vorba în acest context de mii de acțiuni culturale realizate doar cu bani privați, între acestea ființând și Fundația literar-istorică „Stoika” .

Privesc pe un minuscul canal TV, cum un „inițiator” al relațiilor române-chineze prezintă că la un târg din China, un „cătun” îndepărtat, Shanghai, cu câțiva locuitori vreo 30 de milioane, România a venit cu un stand din Covasna, cu produse locale, dar interlocutorii nu vorbeau româna că nu o cunoșteau ci maghiara. Doamne ferește nu am nimic cu această frumoasă și benefică minoritate, dar MAE ori ICR , pe care îi susținem cu bani grei de la buget, ori ambasada României din China; unde oare au fost acești reprezentanți ai statului român?

De fapt ce ne-a rămas, nădejdea în viitor, iată un model de poezie care-mi aparține:

„Nădejdea ca dorință ne-a rămas
Gândind că vom trăi mai bine
Și nu vedem nici un impas
La vremea ce inexorabil vine
Doar piedici politicianiste
Menite doar să ne dezbine
Așezându-ne în ticluite liste
Să ne împrăștiem prin țări străine
Nu ar fi motive de ocară
Patrioți fiind rămași în țară
Vrem să o slujim, a câta oară?
Problema e că «sistemul» ne doboară
Nădejdea ne-a rămas în viitor
Cufundați deocamdată în mediocritate
Ne aburim în gânduri ca ‘ntr-un fuior
Că vom avea de bunăstare parte
În târg se coace acuma o gâlceavă
Între debusolați, nimeni nu întreabă
Că de fapt ei, chiar au o problemă,
Izvorâtă dintr-o platonică dilemă
Ca români, nimeni nu ne ordonă
Cu ochii’n lacrimi fredonăm o doină
Aflăm că țara-i varză, n’avem hodină
Până când vinovații vor avea <bulină>
Să răspundă cu grumazu’n jug
Pot să fie înhămați la plug
Ca niște dobitoace care au distrus
Munca a milioane care acum s-au dus”

Fără acest nerv încadrat într-o modestă poezie, rămâne pe mai departe un gigantic suspans. „Oracolul” care ne-a călăuzit pașii, cel mai adesea a celor care chiar ne-a păsat de această țară, ne-a lăsat pe lângă nemuritoarele sale poezii și scrieri amănunțite ale metehnelor începuturilor democrației românești, de atunci. Citind presa vremii, pot doar constata că societatea pe care o critica, avea cam aceleași racile precum cea prezentă, diferența fiind dată doar de dimensiunea sumelor de bani.

La baza oricărei organizări statale, stă legea-legilor – Constituția. Pe ce ne-am putea sprijini în demersurile noastre pentru ca prevederile legii fundamentale să fie respectate de către toți, indiferent de funcție, ierarhie socială, avere, etc. Exact pe Curtea Constituțională a României.

Din multele hotărâri pe care le-a dat unele cu o umbră de îndoială (a se vedea ordinul dat Președintelui de a o schimba pe Laura Codruța Kovesi) și aceasta pe care o voi dezvolta nu mi se pare că slujește intereselor celor care muncesc aducându-și prinosul la prosperitatea țării.

Curtea Constituțională pentru a fi percepută de români că apără valorile democratice, are obligația ca prin hotărârile pe care le dă, în limita competențelor ei, deoarece ea în sine nu reprezintă o instanță de judecată, trebuie să ne convingă că de fapt ea apără pe toți locuitorii acestei țări și nu numai, iar rezultanta finală armonizează legislația cu populația.

Bunăoară dacă un individ, superalcoolizat, conduce un autovehicul pe drumurile publice și lovește de pildă un cap de pod, el se face zob, dat trăiește. Este deplasată o uriașă structură SMURD, Poliție, Procuratură, etc, cu tehnica aferentă, mașini de intervenție, elicopter/ avion și apoi este preluat de o instituție medicală iar pe mai departe dacă situația lui e gravă este trimis la o clinică din străinătate. Urmează luni/ ani de recuperare, iar pe mai departe dacă a rămas invalid i se plătește și o pensie. De unde a pornit totul? De la o sticlă de tărie. Cel în cauză nu a avut niciun serviciu „descurcându-se”. Costurile totale pot depăși milioane de euro, incluzând și o eventuală pensie. CCR a hotărât că toate aceste cheltuieli care nu îi erau decontate să fie suportate de la buget. E corect? Dacă bugetul nu mai are banii necesari și șapte din cei nouă judecători nu mai pot cumula pensia cu salariul iar din salariul lor (o parte) vor trebui să suporte și pe cei aflați în situația de mai sus, oare cum vor judeca?

Este ușor să judeci pe banul altuia, că deh’, balta are pește; are dar e populată și cu cormorani!

În rest, am rămas un popor relativ inert în care cei care acaparează puterea fac ce „vrea” mușchii lor, prăduiesc la greu și nu răspunde nimeni.

Și totuși ceva se va schimba în viitor, iar mugurii se întrevăd. Unii din cei plecați se reîntorc, au un alt mod de abordare, văd un alt fel de parcurs. Este drept că deocamdată sunt puțini, de ordinul a câtorva sute. Dar când vor fi ceva sute de mii agregate cu milioane de tineri performanți de pe aici, probabil că societatea românească va fi debarasată de rămășițele comuniste de care nu putem scăpa de aproape treizeci de ani.

FLORIAN LAURENȚIU STOICA

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

ANAF-URA, NOASTRĂ!

Într-o cheie ecleziastică anafura e o pâine binecuvântată prefăcută în timpul Sfintei Liturghii, în Trupul …

SCHIMBAREA LA FAȚĂ

Schimbarea la față a lui Iisus are ca semnificație profundă, hotarul în care Apostolii aflați …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × five =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: