ACASĂ / ARTICOLE / UMOR / EUGEN ALBU

EUGEN ALBU

EUGEN ALBU

S-a născut pe 27 aprilie 1940 la Geoagiu de Sus, județul Alba. A absolvit Liceul teoretic Alba-Iulia (1959), Școala Tehnică Sanitară, specialitate medicină generală la Sibiu (1962). Lucrează la Mediaș, de unde, după unele tentative actoricești, se stabilește la Cluj, unde își desfășoară activitatea, ca asistent medical, până la pensionare.
Membru al Cenaclului Epigramiștilor Clujeni „Satiricon”, mulți ani vicepreședinte, iar din ianuarie 2013 președinte al cenaclului. Este, de asemenea, un membru de marcă al Uniunii Epigramiștilor din România și al Ligii Scriitorilor Români, Filiala Cluj, Cetățean de onoare al Comunei Geoagiu de Sus (2012) și Senior al Cetății Cluj (2011).
Colaborează cu toate publicațiile de epigramă din țară, este un colaborator de marcă al Ziarului ,,Făclia de Cluj”, prezent în peste 60 de antologii și volume colective de epigramă și umor și posesor al peste 130 de premii la concursurile de gen.
Semnează uneori cu pseudonimul Le Blanc.
A publicat: Epigrame (1995), Mi-e inima o epigramă (2001), Moș Crăciun cu T.V.A. (2002), Trădarea lui Hipocrat (2004), Mare e grădina ta, Doamnă (2007), Clepsidra cu iluzii (2009), În cursul zilei de azi noapte (2012) și Cvadriga cu Pegași (2013), cu gălățeanul Dan Căpruciu, Ion Diviza și Gheorghe Bâlici din Chișinău, ș. a.

 

SFATUL MEDICULUI
Spunea cu vocea lui blajină,
Că-un păhărel de vin la cină,
E-un leac ce prelungeşte viaţa…
De-atunci cinez şi dimineaţa.

FAPTELE VORBESC
Pământul nostru-i, Doamne, greu
De bogăţii şi de comori,
Da-n schimb ne-ai dat conducători
De să ferească Dumnezeu !

SE ŢINE CU DINŢII DE PUTERE
România de-o să spună
Că vrea iarăşi monarhie,
Băse-i gata să îşi pună
O coroană pe chelie.

FOSTULUI
Chiar dacă-a fost un om supus
Ce a condus o vreme ţara,
Din tot ce până-acum a spus,
Mai cred că iarna nu-i ca vara.

SE FACE JAF CU PĂDURILE ROMÂNILOR
Din întreaga Românie,
Masa verde-atât de drastic
Se exportă,-ncât sicrie
O să exportăm din plastic.

PROBLEMA PLĂCUŢELOR BILINGVE
E o pretenţie firească
La care, sincer, îi văd rostul:
Frumoasa limbă românească
N-o poate învăţa tot prostul.

CINEMA „REPUBLICA” DIN CLUJ SE CHEAMĂ ACUM „FLORIN PIERSIC”
Nu aş fi crezut, Florine,
C-o s-ajungi atât de mare
Încât să venim la tine
Cu bilete de intrare.

FACERE DE BINE
Să nu mă creadă-un om zgârcit,
I-am dat toţi banii şi paltonul,
Inelul, ceasul, telefonul,
C-avea doar masca şi-un cuţit.

PLEDOARIE PENTRU UN ZÂMBET
Chiar dacă-i mare sărăcie,
Propun ca totuşi să zâmbim
Că şi mai rău n-o să ne fie
Decât în caz că mai trăim.

AZI ÎN ŢARĂ
Chiar de-mi atrag antipatia,
Susţin cu toată fermitatea
Că nu-i stabil în România
Nimic ca instabilitatea.

RIDENDO-TERAPIA
Râsul e un sedativ
Natural și foarte-activ,
Dar când râzi și n-ai motive
Ia și alte sedative.

SOȚIEI CARE ȘOFEAZĂ
Privind-o gingașă la geam,
Cândva de dragul ei ,,muream”;
Azi la volan când o privesc
M-ascund că vreau să mai trăiesc.

OPULENȚĂ
Din tot ce-avem la sărbători:
Fripturi, sarmale, vin, cârnați…
Mi-au mai rămas doar scobitori
Și încă niște invitați!

YALTA, 1945
Churchill, Rooswelt și-alte clici
Ne-au vândut la bolșevici
Și-n final capitaliștii
Ne-au strigat:HU!!!, comuniștii!!!

RECUNOȘTINȚĂ
Mi-a explicat un tip abil:
Dolarul, domnule, nu crește;
El este absolut stabil,
Doar leul se tot ieftinește.

SUPERPRIVATIZARE
Poporul e tot mai flămând,
Iar țara este la răscruci,
C-au pus-o domnii pe butuci
Și-acuma și butucii-i vând.

UNUI POLITICIAN
Îl știu încă de când a fost
Elev în clasele primare;
Pe-atunci era și mic și prost
Și-acum vedeți cât e de mare.

VIAGRA
Despre viagra am aflat,
De la colegii de birou,
Că-i leac de-a dreptul fermecat,
Că face taur dintr-un bou.

COGITO
Am constatat, trecând prin ani,
Că azi – mai mult ca înainte –
Se plâng atâția că n-au bani,
Dar nimenea că n-are minte.

DEMNITATE
Nicicând n-o să mă-ngenunchiați
Și nici n-o să vă fiu supus;
Puteți chiar să mă spânzurați
Eu și atunci țin capul sus.

PROBLEMA VACILOR NEBUNE
Natura are și lacune
În marea-i generozitate,
Că numai vacile-s nebune,
Iar boii au imunitate.

AMNEZIE
Mi-am dus și eu – să par galant –
Nevasta la restaurant,
Dar cum n-aveam destul bănet
Și-acum e-acolo, amanet.

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

SACUL CU GLUME

Aplicația care îmi numără pașii m-a întrebat dacă am murit. Nu credeam în viața mea …

SACUL CU GLUME

  – Salut, Pizza Hut? – Nu, Google Pizza – Ahh, îmi pare rău… am …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seven − four =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: