ACASĂ / ARTICOLE / EVENIMENTE CULTURALE / EVENIMENT DEDICAT CENTENARULUI MARII UNIRI

EVENIMENT DEDICAT CENTENARULUI MARII UNIRI

EVENIMENT DEDICAT CENTENARULUI MARII UNIRI

Centenarul Marii Uniri a declanșat o serie de evenimente culturale care întregesc mândria de a fi român. La invitația domnei Maria Petrescu, Șef Serviciu Relații Publice la Poliția Locală Sector 2 și organizator, am luat parte la această acțiune împreună cu colegul meu, istoricul Viorel Speteanu. Am avut onoarea de a oferi domnului Viceprimar al Primăriei Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, și domnului Director General al Poliției Locale Sector 2, Aurel Dobrilă, câte un număr din revista „Independența Română – Independența prin cultură” a Fundației Literar-Istorice „Stoika”, pe care am reprezentat-o la eveniment, unde am recitat din poezia mea patriotică. Prezentarea programului a fost făcută de actorul Dragoș Silvestru.
Au luat parte salariați din poliția locală, cadre didactice, ansambul „Flori de nuc” împreună cu doamna Mioara Voicu, poeți, scriitori, istorici, elevi de la Școala Gimnazială „Ferdinand”.
Evenimentul merită felicitări. Nu a lipsit intonarea imnului național și toți ne-am prins în Hora Unirii.
Gheorghe Asachi spunea: „Unirea s-a înfăptuit prin unire”. Adevărat, iar despre unire nu putem vorbi decât cu mândrie la modul onest. Mulțumesc în numele fundației pe care o reprezint pentru invitație și prezentare. Onoarea de a aduce în actualitate numele celor care nu mai sunt este și a noastră, a celor care facem acest lucru.

DOINA BÂRCĂ

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

LA SFÂRȘITUL ANULUI 2019 AU FOST ALESE „FEMEILE DE SUCCES”

La sfârșitul anului 2019 au avut loc mai multe gale ale celebrităților am mai menționat …

ȘEZĂTOARE ROMÂNEASCĂ, IATĂ VIN COLINDĂTORII!

Tradiţiile populare româneşti rămân tezaurul nostru cel mai de preţ şi trebuie să facem tot …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + 12 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: