Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / EVENIMENTE / EVENIMENTE

EVENIMENTE

Gheorghe P. Țiclete – 90

Cu prilejul împlinirii venerabilei vârste de 90 de ani, întregul colectiv redacțional al Revistei Independența Română – Independența prin Cultură, urează scriitorului senior editor Gheorghe P. Țiclete, aceeași râvnă, în activitatea de scriitor, precum și un din inimă „La mulți ani” în deplină sănătate.

Totodată, ne rugăm bunului Dumnezeu să-i dăruiască sănătate și noroc, că merg bine la un loc și nu-i prisosesc deloc. Sănătatea și norocul, însoțească-l în tot locul.

De la noi până la tine doar gânduri ce duc spre bine. De acolo dus-întors, firul vieții tale tors, înspre tinerețe întors iar de acolo mai departe, nemurire într-o carte.

Colectivul redacțional al Revistei Independența Română – Independența prin cultură

Potlogi – eveniment cultural

Palatul construit la Potlogi de Constantin Brâncoveanu găzduiește, în cadrul Brâncovenianei, evenimente culturale de anvergură nu doar națională. În ziua de 14 martie 2026 a avut loc o amplă manifestare culturală, inițiată de acordarea unor premii literare acordate de Forumul Național Cultural Brâncoveniana.

Subliniem sprijinul Primăriei Potlogi, devenit tradiție. Moldovenii de peste Prut, prezenți la toate edițiile și-au adjudecat premiul I pentru poezie prin Olga Anghelici. Scriitorul George Pites a patronat decernarea premiilor.

Diplomatul Mihai Maxim, a prezentat o interesantă comunicare, bine documentată, privind relațiile lui Constantin Brâncoveanu cu țarul Petru cel Mare. Emoționanta Baladă a lui Constantin Brâncoveanu a fost magistral interpretată de corul condus de Maria Popescu, soția preotului Aurel Popescu, o familie cu adevărat remarcabilă nu doar prin muzică, cei șase copii (al șaptelea e pe drum) dovedind o puternică vocație muzicală, dar și prin fapte.

Au donat terenul pe care s-a ridicat biserica de la Crovu, realizare arhitectonică de excepție, și multe altele. Sunt și ctitori ai acestui lăcaș. Au fost interpretate cântece patriotice (Capul lui Mihai Viteazul, Avram Iancu, Treceți batalioane române Carpații) alături de melodii din cele mai iubite.

Recital de Poezie, oferit de premianți. Scriitorul, poet și turcolog, Marian Ilie a prezentat noua revistă Simbioze.

Au fost donate o serie de exemplare ale revistei Independența Română – Independența prin Cultură, reprezentată prin cel care semnează această relatare.

Corneliu Zeana

Ziua Internațională a Femeii

Ziua Internațională a Femeii, 8 martie, am sărbătorit-o la Restaurantul „MOV” din Borcea, județul Călărași. Acolo Asociația Mihai Eminescu Luceafărul, Președinte Maria Petrescu, subsemnata Mioara Voicu – coordonator programe artistice, împreună cu doamnele, Violeta Apostol și Mioara Tincu, consiliere ale Consiliului Local al Primăriei din localitate, am organizat un spectacol special cu masă festivă, dedicat femeilor din comunitate.

Pe lângă toate aceste pregătiri într-un cadru foarte frumos și ambiental, au fost întâmpinate toate doamnele comunității cu multe flori, ciocolată, preparate foarte gustoase și bine asortate de către Familia Vasile Viorel și Milica. Am invitat artiști din București, Buzău, Călărași, Slobozia, Prahova.

Astfel minunații noștri interpreți: Petruța Sima, Mariana Sima, Liviu Marin, frații gemeni Virgil Păunescu și Paul Păunescu, Mimi Petre, Elena Păduraru, Mariana Dimcea, Rodica Ducu, Antonia Petrache, Veronica Neagu, Mitică Ghimpu, Anica Alexandru acompaniați de Frații Frunză Stelian, Petrică și Nicolae, de la Buzău, au adus prin cântecele lor, multă bucurie și veselie scoțând la joc pe toți participanții pe tot parcursul programului artistic.

Surprizele și bucuriile au curs tot timpul, începând cu domnul primar Aniel Nedelcu Pațurcă, împreună cu viceprimarul Rică Cocoru, care au venit cu brațele pline de flori multicolore dăruindu-le tuturor doamnelor, iar eu am dăruit Diplome din partea Asociației Mihai Eminescu Luceafărul, cărți din partea scriitoarelor Doina Bârcă și Maria Petrescu iar din partea Fundației literar-istorice Stoika reviste Independența Română – Independența prin Cultură, Președinte Florian Laurențiu Stoica.

A fost o seară specială în care noi am adus bucuria, respectul, admirația, pentru toate femeile din viețile noastre.

Mioara Voicu

Culoare, lumină și flori

Cu drag am participat la o nouă expoziție a talentatei pictorițe Carmen Florian, cea care a reunit la o sărbătoare a frumosului, culorii, eleganței, valorii, personalități din lumea artei – pictori, poeți, soliști vocali, critici de artă, și mulți iubitori ai culorilor.

Revista Fundației noastre, Independența Română-Independența prin Cultură, a fost prezentă prin Doina Barcă, cea care a prezentat pagina de artă vizuală în cadrul programului evenimentului.

Totul s-a desfășurat într-o atmosferă a bucuriei, ținând cont de faptul că pictorița Carmen Florian a împlinit 58 de ani. Cu această ocazie a editat volumul cu numărul 3 de prezentare a minunatelor sale creații. Și din partea Fundației Literar -Istorice Stoika, urări de bine, împliniri, sănătate și LA MULTI ANI!

Doina Bârcă

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

EVENIMENTE

EVENIMENTE (ianuarie 2026)

Căminul de vârstnici Nicolae Cajal Zilele însorite de toamnă ne-au permis să vizităm cu cadouri, …

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din Munții Făgărașului

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din Munții Făgărașului

De mai bine de trei decenii, an după an, la Mânăstirea ctitorită de Constantin Brâncoveanu …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: