ACASĂ / ARTICOLE / EVENIMENTE / EVENIMENTE

EVENIMENTE

Prezența Fundației Literar – Istorice Stoika și a Revistei Independența Română, Independența prin Cultură alături de mari artiști

Se cunoaște că atunci când talentul și munca sunt dăruite și unor scopuri nobile legate de istorie și cultură națională, valoarea creației și capacitatea celui care le generează ajung să fie cu totul remarcabile. Este cazul artistului pictor-sculptor-desenator, Valentin Tănase, care la cei aproape 70 ani de viață și peste 50 de creație artistică ne-a uimit cu expoziția sa de la Palatul Cercului Militar Național din București, din 20 martie 2024.

Vernisajul expoziției „Universul ilustrației” ne-a dus cu amintirile și admirația la anii copilăriei noastre când admiram planșele de bandă desenată, în anii ’80 ai secolului trecut, ilustrația și copertele de carte de istorie, în care descopeream toți domnitorii și eroii neamului nostru. Valentin Tănase aduce în expoziție mărturiile fizice de la prima sa lucrare desenată, realizată și publicată în Cutezătorii, ca elev de liceu, la seriile tematice de succes precum ilustrarea cărților „Povestiri istorice”, incluzând câteva lucrări de actualitate.

Cu această ocazie, alături de gazdele „Galeriei Artelor”, a domnilor generali ai Cercului Militar și Armatei căreia artistul i-a executat și donat aproape 1000 de lucrări, au fost prezenți și omagiat în plen atât evenimentul de vernisaj, cât și valoarea lui culturală, artisctică și educațională, din partea Revistei „Independența Română, Independența prin Cultură”, doamna poet Doina Bârcă și Director Florian StoicaPreședintele Fundației Literar-Istorice „Stoika”.

Alături de alte personalități deosebite, membrii redacției revistei au avut alături și pe apreciatul flautist român Nicolae Maxim. Așteptăm în toamnă următoarea expoziție din „Universul ….creației artistului Valentin Tănase”. Dr. ing. Viorel Gaftea

ALEXANDRA BEATRICE KISELEFF (1930 – 2024)

S-a născut în anul 1930, în București; tatăl: Ioan, mama: Florica Kiseleff. Diplomat universitar în limba și literatura română a Facultății de Filologie, Universitatea C. I. Parhon, București, cu două atestate de traducător de limba franceză și engleză. Căsătorită în anul 1950 cu Haralambie Grămescu, scriitor, membru al U.S.R., cu care a avut un fiu: Mihail Grămescu, scriitor, membru al U.S.R., decedat la 13 mai 2014.

Între anii 1961-1985 a lucrat în Radio și Televiziune, pe post de redactortranslator, colaborând la reviste de învățământ. După pensionare, din 1990, a colaborat la mai multe reviste: Magazin istoric, Expres Magazin, Magazinul și , de la înființare până la încetarea apariției la suplimentul României Libere – „Timpul Liber”, cu articole de informare și cultură. A publicat peste 25 de titluri, de cultură și educație. Iată câteva titluri:

„Legendele biblice”, „Proverbe”, „Crăciunul”, „Dicționare” (toate apărute la Editura Elis, cunoscând mai multe ediții – majoritatea pentru elevi și studenți, dar care pot fi folosite și de ziariști și orice intelectuali care vor să verifice corectitudinea unor termeni sau alte noțiuni cunoscute: „Dicționar de sinonime”, „Dicționar de omonime”, „Îndreptar ortografic, Ortoepic și de Punctuație”, un „Dicționar de personaje mitice, folclorice și literare” aceasta a fost ultima colaborare cu Editura Elis.

Pânăfoartedecurând,acolaborat, cu articole la câteva reviste literare pe care le-a îndrăgit. Este vorba despre „Independența Română – Independența prin cultură”, revista „Bogdania”, și revista trimestrială de cultură „Astralis”. Dumnezeu s-o ierte și să-i întărească sufletește, pe cei rămași, pentru a o păstra în memoria lor și a dovedi prin fapte că, au prețuit-o și admirat-o, așa cum bine a meritat. Geo Călugăru

NICOLAE ROTARU (28 martie 1950 – 30 martie 2024)

S-a născut pe 28 martie 1950, NICOLAE ROTARU, cel ce avea să devină scriitorul prețuit și admirat de numeroși iubitori de literatură. Între 1969-1972, face Școala Militară de Ofițeri transmisiuni din Sibiu, pe care o absolvă cu gradul de locotenent. 1979-1981, urmează Academia Militară de Transmisiuni fiind avansat căpitan. 1982, participă la concursul de debut literar-proză, pe care îl câștigă cu romanul „Răspântia”.

1983-1988 redactor la revista „În slujba patriei” a Ministerului de Interne. Între 1986-1990, urmează facultatea de ziaristică. Prima carte single-proză „Semne de armă”. În 1992, publică a zecea carte. Pentru merite deosebite primește Ordinul Ziariștilor clasa I AUR al U.Z.P. (Uniunea Ziariștilor Profesioniști).

Este răsplătit cu titlul de „Cetățean de Onoare” al Leordenilor și al județului Argeș. Pe 28 martie a.c., la Centrul Cultural al M.I. (dată coincidentă cu cea a nașterii) se consumă „Ultima faptă lirică” a scriitorului NICOLAE ROTARU, lansarea a 11 volume, tipărite la Editura Fast Editing din cele 151, câte însumează palmaresul fenomenal al acestuia (unic în literatura română).

Evenimentul s-a desfășurat în absența sa, din pricina unei maladii incurabile care, după o îndelungată și grea suferință, i-a provocat, după încă două zile (30 martie), plecarea, în eternitate. Fie, dar ca, Bunul Dumnezeu, care i-a dăruit un har și o voință necomună, să-l primească în Împărăția Sa! Geo Călugăru

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Evenimente

„Armonia Operelor”… 10 ani de activitate Carmen Florian Expoziția de pictură „Armonia Operelor”, panotată pe …

AvocArt – eveniment organizat de avocați la Palatul de Justiție

AvocArt 2023, ediția a III-a – 25 octombrie 2023, un eveniment organizat de Asociaţia pentru …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: