Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / MUZEE-EXPOZIȚII-COLECȚII-COLECȚIONARI / Expoziţia Aromânii-meştesug şi artă-Muzel de Artă Populară Constanţa (5 septembrie-9 noiembrie 2025)-

Expoziţia Aromânii-meştesug şi artă-Muzel de Artă Populară Constanţa (5 septembrie-9 noiembrie 2025)-

Comunitatea Armână din România a organizat în cadrul „Zilelor Culturale Armânești” expoziția temporară „Aromânii – meșteșug și artă”, realizată cu piese din patrimoniul propriu al membrilor comunității. Vernisajul expoziției temporare a avut loc vineri, 5 septembrie 2025 în sediul Muzeului de Artă Populară din Constanța, partener cultural al evenimentului.

Expoziția temporară s-a desfășurat între 5 septembrie și 9 noiembrie 2025. Expoziția integrează colecțiile muzeale create între 1973 și 1980. Patrimoniul colecțiilor a rezultat în urma unei ample cercetări etnografice desfășurate în localitățile din Dobrogea în care au fost colonizate familiile de aromâni în urma schimbului de populație din 1940.

Printre aceste localități în care au fost colonizate comunitățile de aromâni amintim comunele: Cogealac, Tariverde, Cobadin, Mihail Kogălniceanu și satele Beidaud, Stejaru sau Râmnicul de Jos. Diversitatea exponatelor cuprinde matricea identitară a patrimoniului aromân care a definit viața materială și spirituală a acestui popor destoinic.

Ansamblul epozițional extins în două săli ale Muzeului de Artă Populară epune piese de port popular, bijuterii și podoabe de uz feminin, piese destinate decorațiunilor de interior, toate cu o vechime considerabilă și foarte apreciate. Colecția este întregită de exponate deosebit de valoroase, dar și obiecte de inventar casnic confecționate din cupru , bronz și argint.

Toate aceste obiecte de inventar au o vechime de peste un secol, multe dintre acestea fiind clasate în categoria Tezaur cultural. Un loc aparte în cadrul expoziției l-au avut piesele de vestimentație tradițională destinată perioadelor reci cu intemperii, din categoria hainelor mari, confecționate din țesătură de lână trecută și bătută la piuă, pentru a li se crea starea de impermeabilitate.

Colecția vestimentară este completată, de mai multe piese vestimentare care compuneau ținuta de sărbătoare feminină și masculină, folosită la diferite ocazii de sărbătoare și la zile faste. Cu totul aparte sunt costumele vestimentare de nuntă piesele fiind cele purtate de tinerii căsătoriți la ceremonialul nunții. În cadrul expoziției au fost expuse și costume purtate de tinerele aromânce cu ocazia diferitelor momente festive, realizate din catifea, țesătură scumpă și de lux.

Din colecția bijuteriilor confecționate din argint (asime), care accesorizau costumul de sărbătoare al armânilor, se remarcau „tasurile” și cerceii de tâmplă, care se fixau pe toca de mireasă.

În aceeași perspetivă culturală, colecția expusă la Muzeul de Artă Populară din Constanța a inclus și exponate des întânite în interioarele caselor aromânești precum „cergile” și „chilimele” de influență orientală.

Între piesele de decorațiune interioară sunt expuse și alte țesături prelucrate din lână sau din păr de capră cu rol practic (de utilizare cotidiană) și cu rol decorativ: iambula, „înflucata”, „sazma”.

Expoziția este completată cu un set de obiecte de inventar casnic preucrate din metal și puse în evidenţă printr-o serie de lucruri utilizate în gospodăriile aromânești (căldări-„bărgace”, ghiumuri, tăvi) lucrate din aramă, prin ciocănire, la cald sau la rece, întâlnite la aromâni, dar comune întregului spaţiu al Peninsulei Balcanice.

Expoziția de obiecte care au aparținut familiilor de aromâni oferă vizitatorilor ocazia de a admira originalitatea și rafinamentul tezaurului cultural aromânesc și recompune un model de viața identitară unică și cu totul de excepție.

Enache TUȘA

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Revenirea spectaculoasă a cazinoului din Constanța

Revenirea spectaculoasă a cazinoului din Constanța

În luna mai a anului 2025 s-a redeschis publicului clădirea Cazinoului care a trecut printr-un …

Muzeul Apelor “Mihai Băcescu” - Fălticeni

Muzeul Apelor “Mihai Băcescu” – Fălticeni

O incursiune în lumea naturii, a apei în mod special care ocupă în mare proporție …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: