Fenomenul epurării în Academia Română

Acesta este mesajul gravat în marmură pe placa comemorativă din interiorul instituției după marea epurare din 1948 a membrilor Academiei Române: Rolul, semnificația și importanța Academiei în societate a fost dezbătut și consfințit atât la noi cât și în alte țări, poate cu o cultură, educație și societate mai puternice. Profesioniștii în cele mai importante domenii ale societății umane, cei mai de seamă savanți și artiști, reprezentativi pentru o națiune sunt aleși sau acced într-o Academie după mulți ani de activitate, după ce rezultatele muncii lor au fost consfințite pe tărâmurile științei, artei, culturii sau educației.

Dar sunt și momente, evenimente, cum a fost cel din cazul României în care Academia Română a suferit un proces de epurare tocmai ca o răzbunare a incompatibilității unei clase politice cu idealurile academice. Sunt 77 ani de când regimul comunist, instaurat începând cu anul 1948 a procedat la epurarea a 114 membri ai Academiei Române, acțiune care se referă la eliminarea forțată a membrilor acesteia. S-au vizat în principal membrii considerați așa zis indezirabili din punct de vedere politic, numărul membrilor excluși reprezentând peste două treimi din numărul total al membrilor Academiei de la începutul anului.

După 1990 și 1994, după Revoluția Română, unii dintre membrii excluși au fost repuși post-mortem în Academie. La înlăturare s-au vizat în special nume remarcate în domeniul științelor și literelor, armatei, Bisericii şi vieții publicepolitice românești, chiar demnitari de stat ca: Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Alexandru I. Lapedatu, Lucian Blaga, Alexandru Marcu, Radu R. Rosetti, Victor Slăvescu, Iuliu Hossu, Gheorghe Tătărescu, Dumitru Caracostea, Silviu Dragomir, Onisifor Ghibu, Constantin RădulescuMotru, Ioan Lupaș, Pantelimon Halippa, Ion Petrovici, Mircea Cancicov, Gheorghe Tașcă, Emil Hațieganu.

31 de membri au fost închiși și condamnați, în total la 120 de ani de temniță, dintre ei 9 au murit în detenție. Între aceștia din urmă, adevărați martiri, s-au aflat Gh. I. Brătianu, Al. Lapedatu, Radu Rosetti, Iuliu Maniu. Ca să fie procesul complet Academia Română a fost deposedată apoi, fără formele legale în general, de colecții de documente, monede, piese arheologice și opere de artă, majoritatea transferate abuziv către noi instituții și recuperate doar parțial după 1989. Pe site-ul Wikipedia găsim și listele detaliate cu membrii epurați.

Printre membrii excluși care au murit (9) în închisorile comuniste regăsim: Gheorghe I. Brătianu la Sighet, Alexandru I. Lapedatu la Sighet, Radu R. Rosetti laVăcărești, Victor Bădulescu la Sighet, Alexandru Marcu la Văcărești, Zenovie Pâclișanu la Jilava, Gheorghe Tașcă la Sighet, Mircea Cancicovla Râmnicu Sărat și Iuliu Maniu la Sighet https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_membrilor_ epura%C8%9Bi_ai_Academiei_Rom%C3%A2ne . Placa comemorativă grupează pe categorii membri excluși, întemnițați, decedați și eventual reprimiți în Academie.

Lista membrilor excluși care au fost închiși este mult mai mare, cuprinde 30 dintre aceștia: Dumitru Caracostea, Nichifor Crainic, Silviu Dragomir, Ioan Lupaș, Constantin Motaș, Ion Nistor, Ion Petrovici, Constantin Rădulescu-Motru, Victor Slăvescu, George Fotino, Onisifor Ghibu, Pantelimon Halippa, Ștefan Meteș, Iuliu Moldovan, Ion Răducanu, Teofil Sauciuc-Săveanu, Florian Ștefănescu-Goangă, Anibal Teodorescu, Paul Teodorescu, Emil Hațieganu, Iuliu Hossu, Gheorghe Tătărescu. Foarte puțini au avut șansa supraviețuirii și realegerii după 1955 an după care s-au sistat pentru mulți ani primirile de noi membri.

Discutând pe ansamblu de cercetare, de potențialul academic al țării putem să amintim că dacă în 1989, România avea 55 mii cercetători și acum circa 31 mii, aceasta poate avea o semnificație puternică și în potențialul creator, constructiv, industrial dar și în impactul educațional al tinerii generații și preferințele acesteia pentru rămânere în țară sau emigrare.

Din toți acești cercetători de azi 31 mii, circa 2.600 sunt ai Academiei Române, grupați în circa 70 de institute și centre de cercetări și de creație. Astfel media de cercetători este de circa 35 de oameni pe institut, dar cercetătorii Academiei Române reprezintă circa 8,3% din totalul acestor cercetători răspândiți în institutele naționale din subordinea Agenției Naționale de Cercetare, în universități și în alte foarte puține locuri din firme private. Panoul complet al celor excluși ne prezintă amploarea fenomenului.

Lista este prea lungă pentru a fi aici publicată dar se pot identifica numele personalităților din știință, artă și cultură. Astăzi asistăm din păcate la o nouă ofensivă a unor politicieni împotriva Academiei Române. Președintele acad. I, A. Pop chiar prezintă într-un comunicat: „Singura instituție din România care are institute de cercetare fundamentală (teoretică) este Academia Română. Aceste institute nu aduc venituri imediate, nu produc obiecte palpabile și bune de vânzare, ca să le putem măsura la cântar și periodic eficiența”, după ce menționează într-o postare a instituției pe Facebook: Nu este prima oară când anumiți formatori de opinie nu pot trăi de grija cercetării din România și mai ales de grija Academiei Române”.

Atitudinea vehementă a Președintelui Academiei Române împotriva acestor tipuri de acțiuni o regăsim și în Revista Contemporanul, numărul Iulie 2025. https://www.contemporanul.ro/noutati-presa/ contemporanul-nr-7-iulie-2025.html . În articolul „Chestiunea spinoasă a cercetării științifice și a creației intelectuale din România”, Ioan-Aurel Pop precizează „Când academia națională dintr-o țară nu răspunde întocmai „comandamentelor” puterii, regimurile-forte găsesc soluții”. Iată de ce trebuie mai ales în vremuri tulburi să apărăm valorile culturale și științifice, să clădim independența prin cultură și cunoaștere.

Viorel Gaftea