Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / ECONOMIA / FONDURI MUTUALE în România

FONDURI MUTUALE în România

Fondurile mutuale (sau de investiții) reprezintă o alternativă aceesibilă și simplu de înțeles pentru majoritatea investitorilor, atât cei începători cât și cei mai experimentați. Modul de funcționare al fondurilor de investiții poate fi simplu explicat astfel – mai multe entități (persoane fizice, persoane juridice) își pun banii împreună, pentru a fi investiți de profesioniști (de societatea de administrare), în diferite instrumente financiare, cu scopul de a obține profit, profitul obținut împărținduse între investitori, proporțional cu sumele investite. În lume, astăzi, există peste 110.000 fonduri de investiții, care acoperă o sumedenie de strategii, diferite instrumente financiare, cu investiții în diferite valute și cu expunere geografică vastă.

În România, industria fondurilor de investiții este destul de dezvoltată, iar cererea pentru astfel de produse este în creștere – activele nete ale tuturor fondurilor de investiții disponibile spre vânzare în România, atât cele deschise cât și cele închise, locale și străine, a ajuns, la începutul lunii martie la 52,1 miliarde lei (10,5 miliarde euro), doar de la începutul anului 2022, activele în administrare au scazut cu 2,9%. Totodată, la sfârșitul lunii februarie 2022, românii pot alege dintre 233 fonduri mutuale.

Fondurile mutuale pot fi clasificate diferit după cum urmează:

Clasificare în funcție de modalitatea de subscriere și răscumpărare

· Fonduri deschise de investiții · Fonduri închise de investiții

Fonduri deschise de investiții – reprezintă majoritatea fondurilor de investiții, disponibile în România – reprezentând peste 80% din fondurile distribuite. Caracteristicile acestui tip de fond sunt următoarele: · Fondul emite zilnic noi unități de fond

· Răscumpărarea din aceste fonduri se face zilnic (în orice zi lucrătoare)

· Acest tip de fond are o perioadă de viață nelimitată – cel puțin teoretic

· Investitorii pot în orice moment să cumpere sau să vândă unități de fond, la fondurile deschise.

Fondurile închise de investiții – au o politică mai restrictivă cu privire la cumpărarea și vânzarea unităților de fond, caracteristicile acestui tip de fond fiind următoarele:

·Majoritatea permite cumpărarea și răscumpărarea unităților de fond doar în anumite perioade · Au o perioadă limită de viață · La sfârșitul perioadei de viață, fondurile se lichidează automat și valoarea rezultată în urma lichidării se împarte proporțional între investitori.

• În principiu, fondurile închise de investiții se adresează unui număr limitat de investitori, iar sumele de intrare pot fi mai mari.

• În unele situații, fondurile închise plătesc către investitori, cu anumită periodicitate venituri rezultate din încasarea dividendelor (pentru investițiile în acțiuni) și cupoane (din investițiile în obligatiuni).

• Investitorilor în fonduri închise de investiții le este recomandat să stea până la finalul perioadei de existență a fondului, răscumpărarea înainte de termen se poate face doar în anumite perioade, eventual cu plata unei penalități, ca și comision de răscumpărare.

Clasificarea fondurilor în funcție de instrumentele în care investește

La nivel European, clasificarea generală împarte fondurile în 4 categorii: • Fonduri monetare – investesc minim 90% din active într-un portofoliu diversificat de depozite și instrumente financiare cu venit fix, având maturități de maxim 1 an. • Fonduri de obligațiuni – investesc minim 80% într-un portofoliu diversificat de obligațiuni, denumite și instrumente financiare cu venit fix. Exemple de obligațiuni pot fi: titluri de stat, obligațiuni municipale, obligațiuni corporative. • Fonduri de acțiuni – investesc minim 85% din portofoliu în acțiuni.

În general, acțiunile care se regăsesc în portofoliile fondurilor de acțiuni sunt acțiuni listate pe bursele locale sau internaționale și care au lichiditate zilnică. • Fonduri diversificate (sau mixte) – reprezintă o categorie mai vastă, această categorie de fonduri are mai multe subcategorii, în funcție de componenta instrumentelor din portofoliu.

― Fonduri diversificate defensive – deținerea în acțiuni poate fi de maxim 35% ― Fonduri diversificate echilibrate – deținerea în acțiuni putând fi între 35 și 65%. ― Fonduri diverificate dinamice – ponderea investițiilor în acțiuni putând fi de peste 65% ― Fonduri flexibile – în această categorie, în funcție de așteptările administratorului cu privire la evoluția pieței de capital, componenta de acțiuni din portofoliu poate fi cuprinsă între 0 și 100%.

 

Există, pe lângă cele 4 mari categorii menționate mai sus, o altă categorie de fonduri, incluse în umbrella – Alte tipuri de fonduri. Sub această umbrella putem găsi următoarele categorii: • Fonduri de randament absolut – urmăresc să obțină randamente pozitive, în orice condiții de piață, pe orizontul de investiții minim recomandat • Fonduri speculative • Fonduri imobiliare (REIT – Real Estate Investment Trusts) • Fonduri de fonduri– investetesc într-un portofoliu diversificat de fonduri.

 

Mihai Constantinescu

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro








Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

20 + six =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: