FRANCMASONERIA DIN ROMÂNIA (I)

FRANCMASONERIA DIN ROMÂNIA (I)

De ieri și până azi

Necunoaşterea creeaza confuzii şi aprecieri eronate ce de multe ori devin groteşti. Cu cât misterul este mai mare cu atât creşte şi reacţia violentă a societăţii. Încă din antichitate, la Crotona, genialul Pitagora întemeiază o şcoală de filosofie şi ştiinţă, numai pentru tinerii superdotaţi. Toţi studenţii trebuiau să păstreze secretul învăţăturii pitagoreice. Secretul a incitat curiozitatea cetăţii, care era convinsă că şcoala lucrează cu demoni şi i-a dat foc. Pentru a evita reacţiile violente şi demonizarea unor activităţi nobile şi utile societăţii voi încerca să prezint, succint şi pe înţelesul tuturor, Francmasoneria cu istoria şi miturile ei, cu succese şi eşecuri ce au dat naştere la interpretări răutăcioase ce ţin de satanism sau de teoriile conspiraţiei. Sper că ridicarea vălului lui Isis va arunca lumina asupra misterului ce învăluie Francmasoneria.

Secolul al XVIII-lea, cunoscut ca Secolul Luminilor, aduce omul în centrul universului diminuând rolul bisericii, născând multe întrebări despre proprietate, libertate şi chiar despre Dumnezeul care i-a părăsit pe cei nevoiaşi. În acest veac, viitorul Stat Român ce avea să se constituie peste două secole era divizat în trei: Transilvania, sub ocupaţie austro – ungară, Ţara Românească şi Moldova, sub ocupaţie turcă. Deşi cele trei ţări surori aveau aceeaşi limbă şi aceeaşi istorie străveche, erau ocupate și deposedate de bogăţii iar populaţia băştinaşă era lipsită de drepturi şi libertăţi.
Şi cum istoria, la momente foarte grele, găseşte şi omul potrivit, în Moldova ajunge pe tron, devenind unul dintre cei mai culţi cărturari ai Europei, Dimitrie Cantemir. Luminatul voievod moldovean cu studii în Turcia concepe portativul pentru muzica turcă, scrie „Istoria Turcilor” şi monumentala lucrare „Mărirea şi decăderea Imperiului Otoman”. Această operă făcea cunoscută puterilor europene slăbiciunea Imperiului Turc. Poliglot şi savant, profund umanist, Cantemir este primit ca membru al Academiei din Berlin. După pierderea bătăliei de la Stănileşti din 1711, Cantemir pleacă în Rusia, la curtea lui Petru I, devenindu-i Mare Sfetnic şi inspirându-i reformele.
Puţin a lipsit ca fiica lui Cantemir să devină soţia lui Petru cel Mare (diferenţa de vârstă fiind foarte mare, viitoarea mică mireasă a fugit şi căsătoria nu a mai avut loc). Alta ar fi fost istoria Rusiei şi poate a Europei. Poate că Dumnezeu are propriile planuri cu destinul oamenilor. Cantemir, această minte strălucită a începutului de secol al XVIII-lea, care şi-a depăşit epoca, a fost mason Rozicrucian. Şi asta înaintea constituirii Marii Loji a Angliei, în 1717. Contactul cu ideile luministe ale secolului al XVIII-lea ale marilor boieri şi voievozi români, unii educaţi în şcolile apusene, alţii educaţi în cele răsăritene, fac ca, la numai 20 de ani după 1717, să apară şi în Ţările Române primele loji masonice (într-o lume a lui Zamolxe şi a Meșterului Manole, corespondentul Românesc al miticului Hiram). Apar mai întâi în Moldova, apoi în Ţara Românească. În 1734 alt voievod moldovean luminat şi cărturar, Constantin Mavrocordat, domnitor de patru ori în Moldova şi de şase ori în Ţara Românească, fondează Lojile din Iaşi şi Galaţi, devenind în 1735 venerabilul unei Loji din Iaşi. Alături de Anton Maria del Chiaro, Constantin Mavrocordat este și fondatorul Francmasoneriei din Ţările Române. Cunoscător al ideilor iluministe ce priveau şi legalitatea socială, introduce în Principate reforme benefice de modernizare a sistemului financiar şi administrativ, orientânduse după modelul austriac. Se loveşte însă în aplicarea reformelor de boierii care cereau drepturi exagerate, inclusiv scutirea totală de impozite. Mavrocordat îi pune pe cei avuţi să plătească impozite ca şi ţăranii. Clerul nu este nici el scutit de dări şi i se reduc mult privilegiile. Toate aceste reforme uşurau întrucâtva viaţa nevoiaşilor (şi toate acestea cu peste un secol înaintea lui Cuza). Din acest moment Masoneria Românească va lucra neobosit pentru reforme, libertate şi unire.

În tot acest timp, în Transilvania, românii lipsiţi total de drepturi şi exploataţi nemilos, pătrunşi de spiritul iluminist, fondează masonerii săteşti, care răspândeau ideea egalităţii şi a libertăţii. Dintre ţăranii luminaţi se ridică un adevarat geniu popular -Horea Ursu- ţăran moţ din Albac. Legile nedrepte au lipsit moţii din Apuseni de pământul lor, de dreptul comercializării produselor din lemn – ciubere, linguri, butoaie etc – deposedându-i de mijloacele de întreţinere. Fără pământ, fără dreptul comercializării, erau condamnați la moarte prin înfometare. Horea, țăran mason, este primit în audienţă de trei ori de Împăratul Iosif al II-lea – tot mason (este greu de crezut că Împăratul Austriei ar fi primit în audienţă un ţăran român fără să-i fie frate mason). Deşi luminatul Împarat a înţeles perfect situaţia, societatea puternicilor nobili austrieci şi mai ales unguri nu permiteau reforme profunde, în special în rândul ţăranilor care încă reprezentau principala forţă de muncă a pământului (agricultura era încă cea mai importantă sursă de venit a nobilimii secolului al XVIII-lea). Răscoala ţăranilor moţi este scânteia ridicării la luptă a ardelenilor în anul 1784. Răscoala este înecată în sânge de armata imperială. Masoneria s-a văzut neputincioasă în faţa intereselor de stat. Horea este prins şi executat, prin cea mai grea pedeapsă – trasul pe roată. Deşi se putea sinucide, Fratele Horea a preferat martirajul, la fel ca şi înaintaşul său Brâncoveanu (Este nedrept că Horea nu este încă sanctificat alături de ceilalţi martiri ai neamului românesc). Sacrificiul lui Horea are un ecou internaţional uriaş.
La numai cinci ani de la Răscoala lui Horea, ecoul îngrozitorului măcel duce la Revoluţia franceză din 1789, revoluţie elaborată de masonerie. Ideile iluminismului şi ale masoneriei pătrund adânc în tânăra intelectualitate şi în cler. Începând cu eruditul Petru Cercel, care a colindat toată Europa, la Constantin Cantacuzino, cu studii în Italia, la complexul voievod – gânditor Cantemir, intelectuali ca episcopul Leon Gheuca, Dionisie Lupu, Gherasim Clipa, Filaret Sriban, medicul Ioan Piuariu Molnar ilustrează gândirea şi acţiunilor masonice ale secolului al XVIII-lea (a se observa că şi înaltele feţe bisericeşti au aderat la ideile masonice – călugărul cărturar Gherasim de la Mitropolia Moldovei traduce din franceză lucrarea „Taina Francmasonilor” în care caută să lămurească în prefaţă rolul benefic şi gândirea înaintată a Francmasoneriei). Toți au lăsat fapte şi opere ce anunţau tulburele secol XIX, secol cu revoluţii ce vor schimba istoria României şi a Europei.
Iluminismul şi Revoluţia Franceză (1789), culminând cu genialul Napoleon Bonaparte (tot mason) ce aduce în Europa idei înnoitoare în ştiinţă şi cultură, în administraţie şi finanţe (depăşindu-şi epoca prin clarviziune şi prin conceptul unei Europe unite), pătrund şi în cele trei Ţări Române. Rana provocată de uciderea inumană a lui Horea, rana ce nu s-a închis nici azi (vezi filmele şi cărţile ce-l imortalizează pe Eroul Apusenilor) provoacă mari frământări de conştiinţă în toată Europa. Un teren fertil pentru revoluţiile ce vor urma în acest secol al XIX-lea şi vor fi un mare pas în unirea Ţărilor Române,
era deja pregătit.

Fiii boierilor şi ai Domnilor trimişi la studii în străinătate vor reveni în ţară cu idei reformatoare. Ei vor constitui loji masonice „sub acoperirea” unor „societăţi filantropice” sau „societăţi culturale” şi „asociaţii literare”. Deşi Lojile Româneşti nu erau la nivelul celor occidentale, constituiau totuşi ateliere unde boierii vârstnici cu aplecare către reforme şi Junii Revoluţionari (întorşi de la Universitaţile Europene, din lojile masonice sau de pe baricadele Revoluţiei Franceze) vor pregăti anul 1848 – an ce va clătina societăţile îmbătrânite, rămase mult în urma evoluţiei noilor relaţii sociale şi de producţie. În Ţările Române, prioritate avea lupta pentru eliberare şi unire. Un erou al acestei lupte seculare a românilor a fost Tudor Vladimirescu, ofiţer în Armata Ţaristă şi mason. Susţinut, împreună cu Alexandru Ipsilante (tot mason și conducător al Revoluţiei de Eliberare a Greciei – „Eteria”) de Ţarul Rusiei, pornesc lupta împotriva ocupaţiei turce. Din păcate, lupta comună se desincronizează din cauză că Ţarul dezavuează „Eteria”. Tudor şi Ipsilante intră în conflict. Ipsilante pune la cale asasinarea lui Tudor şi-l ucide la Târgovişte. Eteria este înfrântă la Drăgăşani şi Ipsilante fuge în Transilvania.
Istoria noastră se „îmbogaţeşte” cu încă un martir. Sacrificiul lui Tudor nu rămâne fără urmări. „Proclamaţia de la Padeş”, ce reprezintă Programul Revoluţiei de la 1821 a dus la sfârşitul Domniei Fanariote şi la revenirea Domniilor Pământene – o victorie istorică. Figura lui Tudor, tipărită pe bancnota de 100 lei (valabilă până în 1990) şi evocată în filmul „Tudor”, este pusă la loc de cinste î n „Panteonul” imaginar al martirilor neamului.

MIHAI ȘURUBARU