ACASĂ / ARTICOLE / RESTITUIRI / FRONTIERA ROMÂNĂ SPRE UNGARIA

FRONTIERA ROMÂNĂ SPRE UNGARIA

FRONTIERA ROMÂNĂ SPRE UNGARIA

„Un interesant studiu, care pune în adevărata lumină netemeinicia revizionismului maghiar”

COLONEL C. ZAGORIȚ – Mai multe hărți ale Transilvaniei și graniței dinspre Ungaria. (Ploiești, 1938, 23 p. +9 hărți etnografice, economice și religioase).
Autorul dovedește că actuala frontieră spre Ungaria este mai nedreaptă pentru Români, decât pentru Unguri și că trasarea ei, în tot cazul, nu este ca de la învingător la învins.
Un capitol al concentratului studiu ne introduce în tehnica alcătuirii hărților etnografice, arătând avantagiile și desavantagiile diverselor moduri de reprezentare cartografică a naționalităților, care trăiesc amestecate. Cea mai apropiată de realitate este reprezentarea prin cercuri proporționale cu numărul locuitorilor, în care cercuri fiecare naționalitate își are sectprul ei proporțional cu numărul ei.
Un alt capitol analizează rând pe rând toate hărțile etnografice dintre Carpați și Tisa, publicate până în prezent, alcătuind o prețioasă călăuză bibliografică pentru cei ce voiesc să aprofundeze chestiunea sau să facă un pas mai departe pe acest teren.

Capitolul IV dă explicațiunile necesare celor nouă hărți, executate de Colonelul Zagoriț și anexate cărții. Prima hartă cuprinde întreg teritoriul dintre Carpați și Tisa și reprezintă populațiunea pe plăși, prin cercuri a căror suprafață este proporțională cu numărul locuitorilor, diverselor naționalități deținând, în aceste cercuri, sectoarele proporționale cu numărul lor. Din această hartă se vede că nu numai actuala frontieră, ci chiar frontiera denumită “I.I.C.Brătianu”, a tratatului de alianţă cu Rusia, pe baya căruia am intrat în răsboiu, lasă în Ungaria un mare număr de români (pagina 15, punctual 6).
Frontiera actuală de Apus a României este figurată de Colonelul Zagoriţ prin patru hărți, reprezentând patru sectoare: sectorul Careii Mari, sectorul Satu Mare, sectorul Arad şi sectorul Oradea Mare. În aceste patru hărţi populaţiunea este înfăţişată pe comune. Din ele se vede că s+a lăsat Ungariei un mare număr de Români. Chiar imediat, lângă frontieră, au fost despărţite de România comune curat româneşti, sau cu majorităţi româneşti. Este pe deplin îndreptăţit autorul, când zice că această frontieră “nu a fost trasată de la învingător la învins”, cum ar fi trebuit, care nu numai că nu ne-a protejat, dar, în unele puncte, nu ne-a menajat.
Pentru a evidenția cele spuse mai sus, reproduc din cele patru sectoare, ce reprezintă frontiera actuală de Apus a României, sectorul Careii Mari.
Se vede cum actuala frontieră lasă Ungariei comune cu majorități românești. Ni s-ar fi putut lăsa, fără nici un inconvenient, comuna Penesleac, aproape curat românească, cunoscută prin faimoasa primire cu ouă clocite a episcopului de Hajdu Dorog. Prin alăturarea la România a acestei comune s-ar fi depărtat frontiera de calea ferată română Oradea-Careii Mari, care azi este numai la 7 kilometri de frontieră.
Cu drept cuvânt celebrul geograf, profesorul francez Em. De Martone, expertul tehnic al Conferinței de Pace de la Paris, s-a exprimat cu privire la lupta noastră pentru frontiera de Vest, că a fost o luptă “pierdută”.
În afară de frontiera actuală și frontiera “I.I.C.Brătianu”, se văd reprezentate în hărțile din studiul d-lui Colonel Zagoriț și frontierele propuse de filomaghiarii Rothermeere, Vellani Dionisi, Aldo Dami și Liga Revizionistă Maghiară.
Celelalte patru hărți reprezintă pe Românii Ardeleni din diferite puncte de vedere. Una reprezintă populațiunea orașelor, capitale de județ, pe naționalități, în 1936, după Indicatorul Statistic (și dl. S. Manuilă), din care se vede progresul realizat de Români în orașele ardelene și justa proporțiune a minorității ungurești. Altă hartă reprezintă pe Românii ortodoxi față de cei uniți. Altă hartă reprezintă starea economică șă financiară a Românilor Ardeleni în 1908. Alta cercurile electorale în care Românii au dus cele mai dârze lupte cu Maghiarii asupritori, remarcând că, din acest punct de vedere, Românii ortodoxi s-au prezentat cu mult mai bine decât cei uniți. Rezultă de asemenea că starea economică și financiară cea mai înfloritoare o au tot Românii ortodoxi.
Studiul Colonelului Zagoriț, operă de mare muncă și concentrare, nu ar trebui să lipsească nici unui intelectual, care se ocupa cu problemele naționale. Răspândirea ei la principalele librării din țară s-a făcut prin Oficiul de Librărie București I, str. Carol 26. Pentru orice lămuriri a se adresa autorului (Colonel C. Zagoriț, Strada Regina Maria No. 17, Ploiești).
De mult folos este studiul Colonelului Zagoriț și pentru ofițerii de la unitățile din Ardeal, prin recomandațiile cum trebuie să se poarte și ce trebuie să facă, spre a cunoaște puterea și întinderea neamului românesc și spre a stabili solidaritatea națională. Având în vedere costul ei extrem de redus (20 de lei) ar fi bine ca Ministerul Apărării Naționale să binevoiască a o recomanda cu insistență on. Corpului ofițeresc.

Prof. PETRESCU SAVA
(Articol apărut în ziarul “Gazeta Cărților” din 15 și 30 martie 1938)

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

DUBLA SEMNIFICAȚIE A ZILEI DE 24 IANUARIE

DUBLA SEMNIFICAŢIE A ZILEI DE 24 IANUARIE Ziua de 24 ianuarie 1859 a rămas întipărită …

ZIUA ÎNVIERII

ZIUA ÎNVIERII În istoria neamului românesc ziua de 1 Decembrie 1918 va fi cea mai …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × 3 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: