Gănescu Alexia Maria

Născută în Alexandria, pe 2 noiembrie 2006. Este clasa a XII-a la Liceul Teoretic “Alexandru Ghica” din Alexandria, face parte din Lotul Național al Federației Române de Tir sportiv, a obținut numeroase premii la campionatele naționale. Alexia este o fată sensibilă, creativă, îi place foarte mult să citească, să scrie, să deseneze/picteze, îi place să călătoarească și se relaxează plimbânduse cu motorul. Se pregătește pentru admiterea la Facultatea de Psihologie, dar nu vrea să renunțe nici la scris.

Vineri, 30 mai 2025, a avut loc lansarea primei ei cărți, o carte pentru copii, pe care a scris-o când avea 13 ani. Este vorba despre cartea “În zbor spre lumea mare”, ilustrată de talentata Simona Radu Iacobini. Alexia a creat o poveste despre o bufniță, Biscuițel, despre curajul lui de a-și părăsi cuibul, familia și prietenii plecând să exploreze lumea.

În carte sunt evidențiate anumite locuri din România și felul în care reușește Biscuițel să depășească anumite situații și își ajută prietenii.

Prolog

Stelele străluceau, iar Biscuițel le privea admirativ din cuibul familiei lui, alături de mama şi tatăl său. Deodată, o steluţă care abia mai pâlpaia a început să lumineze puternic și să se desprindă de pe cer.

-Mamă, ce s-a întâmplat cu steluța? întrebă Biscuițel, uimit.

-Aceea este o stea căzătoare. Se spune că dacă îţi pui o dorintă când vezi una, este foarte posibil să se îndeplinească. Puișorul mamei, tu ai o dorinţă?

-Da. Îmi doresc foarte mult ca, atunci când voi învăța să zbor, să pot face înconjurul lumii, spuse Biscuițel, visător.

-Părinții lui se priviră bucuroși și îl întrebară: -Si ce vrei să faci în vacanţă? Vreau să întâlnesc mai multe bufnițe, ca cele din poveştile pe care mi le spui înainte de culcare, mamă! Iar, când mă voi întoarce, o să vă povestesc tot ce am aflat, spuse puişorul cu vocea sa subţirică.

Apoi casa domnişoarei Ana s-a cufundat în întuneric și Biscuițel a înțeles că venise ora de culcare. Vântul s-a strecurat uşor printre crengile bradului, legánând cuibul familiei de bufniţe, aducând din depărtare urarea de Noapte bună!” a unui animal necunoscut.

-Aici este! spuse Biscuițel când au ajuns. Micuța bufniță privea cu satisfacţie familia care-şi descoperea cu uimire la noul „acasă”.

Un stejar mai mic decât cel vechi, dar foarte frumos, se afla lângă o cascadă spectaculoasă a cărei apă limpede cădea peste o pătură de muşchi. Acest loc minunat se afla chiar în faţa casei domnişoarei Ana, foarte aproape de bradul lui Biscuițel.

-Ei, ce credeţi?

-Ne este puţin teamă de cine locuiește în căbănuţa aceea, dar, dacă voi spuneți că este o ființă prietenoasă, cred că ne putem adapta.

-Mulțumim, Biscuiţel! Abia așteptăm să locuim aici! spuse tatăl buhă.

-Cu plăcere! Este bine să ai prieteni aproape.

-Îmi este dor de casa noastră! exclamă Ciuf.

-Bufniţica mea, acasă este locul unde suntem împreună. Nu contează unde ne aflăm.

Până la urmă, îi putem spune „acasă” și unei vizuini, dacă vom fi nevoiţi vreodată să locuim acolo, îl linişti mama buhă. După câteva chicoteli, Ciuf a adormit liniştit în mijlocul scorburii.

În tot acest timp, Biscuițel i-a ajutat părinţii să mute unele.

Valeria Tofan