George (Gogu) Constantinescu – 4.10.1881 – 11.12.1965

Un inginer genial, creator și inventator. Un om de știință complex, devansând timpul în care a trăit, lăsând posterității o moștenire științifică și tehnologică impresionante… Unul din cei 17 titani ai lumii care au revoluționat știința.

S-a născut la Craiova, într-o casă care încă se păstrează, situată lângă grădina Mihai Bravu, la 4 octombrie 1881. Tatăl său era un bun profesor de matematică, iar mama sa, Ana, avea origine alsaciană și era o mare iubitoare de muzică, o talentată pianistă, al cărei tată a fost inginer. Așa se explică, că a moștenit talentul pentru muzică, dar și atracția pentru matematică. A urmat școala primară Obedeanu (care se pare că era cea mai veche din Craiova). Încă din acea perioadă, se spune că a construit un telefon, cu ajutorul căruia comunica din dormitor cu mama sa aflată la bucătărie sau prin curte. După încheierea cursurilor școlii primare, în 1892, urmează școala superioară din Craiova (liceul) pe care o promovează luându-și bacalaureatul în 1899, cu nota 8.90, fiind al optulea din cei 75 de candidați.

După încheierea cursurilor liceale se înscrie la școala Națională de Poduri și Șosele din București pe care o absolvă ca șef de promoție în anul 1904 cu cea mai mare notă (18,51). În timpul studenției, ca și al școlii de altfel, s-a remarcat în mod deosebit fiind o persoană originală, având o fire independentă, care nu a acceptat toate ideile consacrate sau impuse, căutând soluții noi, care în majoritatea cazurilor îi uimea pe profesori. Era de acum bine cunoscut, deoarece încă din vremea liceului, își transformase camera într-un adevărat laborator pentru efectuarea diverselor experiențe fizico-chimice, realizând astfel o lampă electrică cu mercur, alimentată de la acumulatori. La un moment dat, dorind să-și ajute sora, Maria, care avea probleme cu matematica, concepe un calculator bazat pe un sistem mecanic, care putea efectua calcule cu până la 30 de cifre.

Cum se întâmplă adesea în viață, tatăl lui a plecat în lumea veșniciei, când tânărul Gogu Constantinescu era un adolescent de 15 ani, în 1896, dar n-a uitat cuvintele acestuia care dându-și seama că fiul său era mai atras de fizică, chimie și matematică i-a spus: N-ai să ajungi nici sacagiu dacă nu-ți însușești cultura generală, deschizătoare de orizonturi pentru toate specialitățile. Ca rezultat, a fost acela că, cele mai multe ore le petrecea în biblioteca liceului, atunci când își termina lecțiile materiilor prevăzute în programul de învățământ.

A moștenit și a fost atras de muzică, mai ales de pian, așa cum era mama sa, motiv pentru care acompania, la pian, corul liceului din care făcea parte și (marele diplomat de mai târziu) Nicolae Titulescu. Ce dilemă pentru el, a fost atunci când profesorul de matematică după ce l-a ascultat de mai multe ori i-a spus: Minunat ești Gogule la muzică, dar tu ai să fii un mare inginer și inventator. Și așa a fost. După absolvirea facultății, a urmat o perioadă destul de dificilă pentru absolvenții Școlii de Poduri și Șosele, pentru că au fost oprite toate lucrările publice din lipsă de fonduri. Atunci se făcea apel la proiectanții străini, care pretindeau sume foarte mari, iar Guvernul nu le putea satisface cerințele. Pentru a ieși din impas, s-a apelat la soluții oferite de tineri absolvenți, prin noi tehnologii și evident noi materiale de construcții.

Așa a apărut momentul favorabil, pentru ca betonul să se impună și să devină unul din cele mai utilizate materiale de construcții din România. Gogu Constantinescu urma să-și întocmească proiectul de absolvire. Fiind un spirit novator, încearcă să-și impună soluția sa, alegându-și proiectul pentru un pod din beton armat, prin care să demonstreze avantajele noilor materiale și tehnologii, făcând calculele necesare, după o metodă personală. Nu a fost ușor, căci formulele nu puteau fi înțelese și aplicate, decât de un bun matematician, dar rezultatul a fost un adevărat succes, fiindcă verificarea experimentală a dat cele mai bune rezultate.

Trebuie remarcată reușita lăudabilă a tânărului inginer, fiindcă fără să fi fost predată această materie, betonul armat, în școală, reușește construirea primului pod în arc, de 14 m deschidere, în 1905, la Doftana. În anul următor, 1906, se realizează podul cu grinzi drepte și 16 m deschidere, din Parcul Carol din București. Construiește podurile de la Lainici (pe Valea Jiului), cu două arce din beton armat, cu deschidere de 60 m și calea de rulare suspendată cu tiranți fiind o adevărată performanță tehnică atunci, nemaifiind realizate astfel de poduri la noi în țară.

Desfășurându-și în continuare activitatea inginerească la Serviciul de Drumuri și Poduri, din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, în 1908, împreună cu câțiva colegi a format prima întreprindere românească Beton și fier, pentru a asigura în bune condiții execuția marilor poduri, utilizând investiții de la stat. În această perioadă, pe lângă activitatea de proiectare de la serviciu, nemulțumit de nivelul metodelor empirice de calcul ale betonului armat, George Constantinescu a întocmit și publicat (în Buletinul Societății Politehnice) teorii personale deosebit de avansate, bazate pe ipoteze noi de calcul ale deformării noului material.

După studii aprofundate, a propus o nouă ipoteză privind deformarea secțiunilor elementelor din beton armat, adoptând în locul deformațiilor liniare, o curbă hiperbolică, care va conduce mai târziu, la elaborarea unor serii de teorii legate de calculul fisurilor în beton. A constatat slaba rezistență a betonului la solicitările de întindere, ceea ce a condus la utilizarea realizării betonului precomprimat, de mai târziu. Fiind un observator al modului de conlucrare, între beton și armătură, dar și la repartiția eforturilor în zona reazemelor, recomanda armăturile înclinat la 45° și îndesirea etrierilor.

A reușit, prin studiile și ideile sale, care s-au aplicat la întocmirea proiectelor de poduri, în prima fază și extinderii acestora la diverse construcții, precum cupola de la Palatul Camerei Deputaților, planșee la Camera de Comerț, Geamia din Constanța, alimentarea cu apă a orașului Calafat ș. a., să contribuie la dezvoltarea științei și practic a betonului armat, acum mai bine de 100 de ani, să fie aplicate și astăzi, consacrându-se ca unul din pionierii construcțiilor de beton armat în țara noastră.

Prin studiile, activitatea de proiectare și execuție a noilor construcții de beton armat, s-a bucurat de o adevărată satisfacție profesională, dar să și simtă obstacolele ce le întâmpina la introducerea noului în tehnica modernă, mai ales din cauza inerției și a neîncrederii cercurilor conducătoare administrative din țară. În această situație, își îndreaptă atenția mai mult spre noi domenii fizico-mecanice-vibratorii, care l-au preocupat dintotdeauna. Având speranța că ideile sale legate de propagarea vibrațiilor prin mediile gazoase, lichide dar și solide, vor fi înțelese, în anul 1910, pleacă în Anglia, pentru ca în 1912 să se stabilească definitiv acolo. Între anii 1908-1910 a executat ca antreprenor importante poduri peste Siret (la Brătești, Răcăciuni, Adjudul Vechi și Dolhasca), peste râul Bistrița ș.a., la nivelul lucrărilor similare europene.

În același timp, a executat rezervoare pentru înmagazinarea păcurii și chiar drumuri, adoptând un tratament bituminos deosebit de reușit (Doftana-Buștenari). Pentru majoritatea lucrărilor el a imaginat și aplicat o serie de procedee cu totul noi în tehnica acelor timpuri. Această preocupare față de utilizarea betonului nu a abandonat-o niciodată, pentru că printre ultimele sale invenții este și aceea a betonului armat cu fibre metalice subțiri, pe care l-a denumit feron. De aceea, renumiți ingineri constructori, profesori, proiectanți sau realizatori au dat verdictul: Inginerul George Constantinescu ar fi devenit, desigur, unul dintre cei mai mari constructori în beton armat din lume. Cum el nu s-a rezumat la dezvoltarea și perfecționarea științei și tehnicii constructorilor, a căutat cu înfrigurare multiple căi, toate având ca punct de plecare dorința de a elimina unele din falsele axiome, prin care se afirmă pretutindeni incompresibilitatea lichidelor.

În acest scop a construit și experimentat o serie de aparate neobișnuite care impresionau pe cei din jur. Mai înainte, să revenim tangențial la viața sa personală, spicuind din consemnările celor care l-au cunoscut. Din păcate, oricât am vrea noi să-l cunoaștem, e destul de dificil, deoarece mulți dintre cei care au consemnat aspecte ale vieții sale, fie relatând presupuneri, preluate de la alții, fie interpretând secvențe, care nu de puține ori se contrazic. Spicuind din materialul documentar parcurs, vom încerca să-l cunoaștem acum, după 50 de ani, când a plecat din această lume (11 decembrie 1965). După anumite relatări, s-a căsătorit în 1914 (?) cu Sandra Cocorescu, conviețuind timp de 12 ani dar a divorțat și s-a recăsătorit, cu englezoaica Eva Litton, care era o femeie cu simțul afacerilor, reușind astfel să îl ajute pentru a depăși multiplele probleme financiare cu care se confrunta.

După alte relatări, a doua căsătorie s-ar fi perfectat o nouă alianță (după divorț) cu Mary (May) Georgiana Constantinesco (tot englezoaică?). Nu se cunosc prea multe elemente precise referitoare la singurul fiu, tot George Constantinescu, care a fost și el inginer (?), dar mama? Spicuind selectiv, din puținele rămase de la cei ce l-au cunoscut, încă din tinerețe a fost și a rămas un tânăr retras, preocupat mai mult de studiile tehnice. Își petrecea cea mai mare parte a timpului desenând schițe, experimentând, interesat fiind în mod deosebit de ultimele descoperiri, mai ales de cele din Europa. Cei care au vrut să-și exprime impresia lor, în privința vieții de familie, afirmă cu convingere că soția lui (care?), l-a susținut mult timp în carieră, iar relația lor ar fi fost una stabilă și echilibrată. Ba mai mult, nu puțini sunt aceia care afirmă că în postura sa de soț și tată a reușit în mod strălucit îmbinând viața de familie cu activitatea strălucită științifico-creatoare.

Unanim recunoscute calitățile, personalitatea, pasiunile și obiceiurile sale, cei ce l-au cunoscut au consemnat prin mărturii de necontestat: Deși a avut un renume internațional, unanim recunoscut, a fost extrem de modest. Impresiona prin tenacitatea sa consecventă, căci nu renunța niciodată la o idee în care credea cu tărie și nu se lăsa până nu o concretiza. Era un perfecționist și relua ori de câte ori se impunea documentarea probatorie. Avea un fel unic de a vorbi, calm și cu o oarecare eleganță discretă. Își începea activitatea în atelierul său, dimineața devreme lucrând mai multe ore fără întrerupere. Colecționa obiecte tehnice vechi și cărți, fiind un pasionat de istoria științei. Inginer fiind, era pasionat de muzica clasică, dar compozițiile la vioară îl fascinau. Să nu trecem cu vederea calitatea sa de interpret la pian.

Atras în mod deosebit de pictura tehnică, dovedind un adevărat talent mai ales atunci când desena schițe ori planșe, apreciate de cunoscători adevărate opere de artă. Fiind pasionat de filozofie se implica autoritar și în aspectele moral-sociale mai ales asupra progresului științifico-tehnologic. După stabilirea în Anglia a cumpărat o casă de vacanță în Coniston din regiunea Lake District, unde s-a îndrăgostit de peisajele englezești care, după spusele sale îl inspirau plimbându-se destins și liniștit în natură. Chiar dacă cea mai mare parte a vieții a dus-o în Anglia, nu a uitat de unde a plecat, ținând o legătură puternică cu România, revenind periodic pentru conferințe și colaborări științifice. Este impresionantă corespondența prin care se exprimă o dragoste declarată nostalgic pentru plaiurile natale, dar și regretul că multe din ideile lui nu erau de cele mai multe ori înțelese ori apreciate.

Deși plecat din țară de câțiva ani a urmărit situația din România și în 1917 trimite Crucii Roșii Române un ajutor material important. După încheierea războiului, în 1919, este invitat să susțină o importantă conferință la Academia Română dar și la Școala Națională de Poduri și Șosele. Chiar dacă era de acum stabilit în Marea Britanie a încercat să creeze o societate sonică cu scopul aplicării invenției sale în dezvoltarea economiei în România. Fără succes, fiindcă românii nu puteau înțelege importanța deosebită a descoperirilor sale pentru viitorul ce lear fi putut deschide un drum al progresului (sau nu voiau?!). După aproape 10 ani, în 1933, stabilește un contract cu Uzinele Malaxa în vederea aplicării descoperii sale la locomotive și tractoare. După părerea celor care au căutat să-i înțeleagă ideile și inventivitatea creațiilor sale, cultura muzicală a fost baza teoriei sonicității care l-a condus pe acest drum al ingeniozității.

Dar iată cum au explicat aceștia o întâmplare reală: În epocă, un tenor celebru obișnuia să impresioneze asistența printr-un experiment paradoxal. Punea un pahar cu șampanie pe pianul cu care uneori se acompania. Se deplasa la o anumită distanță și încerca să cânte. Când în partitură notele muzicale acționau asupra paharului, acesta începea să vibreze. Atunci, tenorul își amplifica efortul de a susține secvența muzicală și spre uimirea celor ce îl urmăreau paharul se deplasa. A citit într-o rubrică de senzație și tânărul nostru despre această demonstrație. Cred că este o povestioară de legendă dar pe când avea 17 ani și învăța armonia muzicală a încercat formularea unei teorii a acordurilor muzicale pe baze științifice.

Se pare că de atunci el căuta să găsească legile de transmitere a puterii mecanice la distanță prin oscilațiile care se propagă în medii continue, fie ele lichide sau solide, datorită elasticității acestora. Se știe foarte bine, că fizicienii și inginerii erau convinși că în general lichidele, dar mai ales apa, nu sunt compresibile. Și totuși, la baza acestei noi științe a sonicității, descoperite de Gogu Constantinescu se află compresibilitate lichidelor. Așa se explică faptul că, în 1912, el realizează prima instalație sonică care consta dintr-un generator de vibrație aplicate la capătul unei conducte de oțel umplută cu apă și un motor sonic rotativ, plasat la celălalt capăt care convertea unda sonică purtătoare de energie vibratorie în energie mecanică.

Cu alte cuvinte, legile care se aplică în sonicitate sunt identice cu cele ale curentului electric. Această analogie, observată de el, a condus la rezultate nemaiîntâlnite, senzaționale. Aplicând aceste legi ale sonicității, s-au conceput motoare electrice sincrone, asincrone, monofazate, trifazate, în serie ș.a. Referitor la aceste motoare, o legendă spune că fizicianul englez Lord Rayleigh, când a văzut aceste motoare ar fi spus: Existența și funcționarea motoarelor dumitale sunt de domeniul magiei. Cu toate că m-am ocupat o viață întreagă de sunet nu mi-aș fi putut imagina că transmisia acestuia prin apă poate produce asemenea efecte.

După studii și experimentări îndelungate, Gogu Constantinescu publică la Londra în 1918 lucrarea The Theory of Sonics. A treatise on transmission of power by vibrations. O lucrare esențială în care se dezvoltă principiile prin care energia mecanică poate fi transmisă prin unde de presiune în fluide (gaze sau lichide). Sonicitatea este considerată o nouă ramură a fizicii aplicate. Aplicațiile sale industriale sunt extrem de variate: motoare și pompe sonice, mecanisme de sincronizare, transformare a energiei vibratoare în mișcare utilă ș.a. Primul volum, amintit mai sus, din 1918, s-a publicat într-un număr limitat de exemplare fiind declarat secret de către guvernul Marii Britanii datorită explicațiilor relative la noua teorie în domeniul armelor și mijloacelor de război.

În același an însă, apreciindu-i rezultatele, Guvernul i-a construit în West Drayton, un laborator pentru cercetare și pentru aplicațiile practice ale sonicității, numit Uzinele Sonice. Cred că a fost și o recompensă pentru realizare a dispozitivului de tragere sincronizată a tirului, mitralierelor de bord printre palele elicei avioanelor din Primul Război Mondial. Datorită superiorității aviației germane, Amiralitatea britanică, pentru a contracara a lansat un concurs în august 1916 câștigat de Gogu Constantinescu. Referitor la acest episod, în 29 martie 1920, cunoscutul ziar The Times, a publicat știrea: Vice Mareșalul Sir John Maitland a prezidat sambătă o prelegere a domnului Gogu Constantinescu în sonicitate (transmiterea puterii prin vibrații), dată la Politehnică, sub auspiciile unei serii de prelegeri pentru profesori ai Consiliului Ținutului Londrei.

Sir John Maitland a spus că datorită domnului Constantinescu și dispozitivului de tragere pe care l-a inventat, noi am deținut supremația peste germani în aer așa cum am făcut-o. Acest mare inginer, descoperitor genial, recunoscut și onorat prin cea mai înaltă distincție englezească Medalia Sims, pentru teoriile și invențiile sale fascinante, a fost în permanență preocupat de ideile înalt-creatoare privind rolul științei și al tehnicii în lume afirmând cu convingere: inginerul trebuie să fie un constructor, iar știința să rămână slujitoarea lui. Așa se explică numărul mare de invenții în jur de 400 și constatarea că de-a lungul vieții sale acestea au fost înregistrate în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Franța, fosta URSS, România, Danemarca, Elveția ș.a.

Spațiul restrâns pentru prezentarea și neuitarea acestui om în genial, nu va permite să-l pot evoca cu recunoștință, dar nu putem să ignorăm singularitatea sa, afirmând cu recunoștință, că românul Gogu Constantinescu, ca și alți mari inventatori, a suferit cumplit dezamăgitor eforturile sale de a convinge industria și oficialitățile de valoarea ideilor sale, fiind cu adevărat un vizionar al ingineriei moderne, moștenirea lui reflectându-se în multiplele tehnologii contemporane și recunoașterea internațională, mai puțin și destul de târziu în România, când în 1920 este primit ca membru de onoare al Academiei Române. Câți dintre noi știu că acest inovator, inventator și vizionar al noii științe create de el a inventat convertorul de cuplu sonic, adică unul dintre primele prototipuri de cutie automată pentru autoturisme și locomotive, prezentat la Expoziția de la Wembley din noiembrie 1924 și la Salonul Auto de la Paris în 1926? Și atâtea altele!

Ce poate fi mai onorabil, când revista britanică The Graphic din 1926 publica un tablou în care sunt ilustrate cele mai remarcabile personalități științifice ale vremii, iar Gogu Constantinescu se alătura acestora: Einstein, Edison, Marconi, Marie Curie etc. Lăsând posterității o moștenire științifico-tehnică și o creație avangardistă el a continuat să lucreze până în ultimele clipe ale vieții și a plecat dintre noi la 11 decembrie 1965 la vârsta de 84 de ani pentru a se odihni pentru totdeauna. La comemorarea a 125 de ani, în 2006, de la nașterea sa, oficialitățile au încercat să-l readucă în amintirea noastră prin realizarea apariției a trei lucrări: Inventeurs de genie, Gogu Constantinescu, Editura Mediamira, Cluj-Napoca, 2006; Tratat de teoria sonicității (600 de pagini) și Integrala invențiilor (4 volume cu peste 2.000 de pagini) Editura Performantica a Institutului Național de Inventică, Iași 2006.

Prof. Univ. Dr. Gheorghe Țiclete