Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / EVOCĂRI / GEORGE TOPÂRCEANU (20 martie 1886, București – 7 mai 1937, Iași)

GEORGE TOPÂRCEANU (20 martie 1886, București – 7 mai 1937, Iași)

GEORGE TOPÂRCEANU
(20 martie 1886, București – 7 mai 1937, Iași)

„Dacă, așa cum se afirmă adesea, timpul este într-adevăr judecătorul pe deplin infailibil în ceea ce privește recunoașterea durabilității operelor de artă, când vorbim de creația lui George Topârceanu putem evoca încă un exemplu strălucit în stare să confirme respectiva aserțiune”, scrie Nicolae Ciobanu în prefața unui volum de poezii, „Balade vesele și triste”, apărut în 1961, al poetului de care ne ocupăm în rândurile de față. „Acest exemplu este cu atât mai concludent, cu cât creația autorului în timpul vieții sale, a fost supusă, în repetate rânduri și cu insistență, unora dintre cele mai violente și mai nedrepte deprecieri. Câteodată, ostilitățile au fost împinse chiar până la completa negare a oricărei valori artistice…”
George Topârceanu a fost cunoscut mai ales ca poet, dar și ca prozator , memorialist și jurnalist literar.

S-a născut la 20 martie 1886, ca fiu al cojocarului Gheorghe Topârceanu și al Paraschivei ( n. Coman ), țesătoare de covoare la azilul „Elena Doamna”, amândoi originari din părțile Sibiului. Copilul a început școala primară la București ( 1893 – 1895 ) și a continuat-o pe valea Topologului, la Suici, în județul Argeș, unde părinții se stabilesc o vreme. Revenit în capitală, este înscris la liceul Matei Basarab, până în clasa a IV-a, apoi la Sfântul Sava. După absolvire intră funcționar la Casa Bisericii și, mai târziu, profesor suplinitor, cu pauze de șomaj și de viață boemă. În paralel, se înscrie la facultatea de drept ( 1906 ) pe care o părăsește pentru cea de litere, fără a termina studiile.
La vârsta de 19 ani, pe atunci elev la liceul „Sf. Sava”, George Topârceanu își publică, în 1905, semnându-le G. Top, primele încercări într-o revistă populară, „Duminica”, pentru ca în anii următori numele să-i apară tot mai frecvent și în alte reviste, mai mult sau mai puțin notorii, ca „Revista noastră”, „România ilustrată, „Tribuna” din Arad, „Viața socială” a lui N. D. Cocea, „Sămănătorul”, „Ramuri” etc. Sunt anii în care se observă influențele din Mihai Eminescu, George Coșbuc, Alexandru Vlahuță, Duiliu Zamfirescu. Prima fază a scrisului lui Topârceanu se caracterizează prin trăsături romantice, sentimentalizare excesivă, filozofare retorică… În poezia „Prefață”, invocă malițios clemența „criticii postume”, hotărându-se să depășească fazele de tinerețe, găsindu-și noi căi de abordare a versului: „ O, indulgentă Critică postumă, / Să nu le-nțepi cu vârful unui ac, / Că, rând pe rând, baloanele de spumă / În lacrimi grele iarăși se prefac.” Adevărul este că George Topârceanu va versifica ușor și-și va forma un stil specific, imitat adeseori de generațiile imediat următoare lui. Așa încât, îndepărtându-se de maeștri, devine el însuși maestru. Are realitatea în față și, trecând-o prin filtrul propriu, realizează o poezie foarte plăcută.
Originalitatea lui Topârceanu, așa cum îl va consacra istoria literară, se conturează, în mod cert sub influența lui Garabet Ibrăileanu și a revistei „Viața românească”, mai ales în perioada 1909 și 1910. Semnificative pentru cotitura versului lui Topârceanu sunt poeziile mereu citate : „Odă sobei mele”, „Răspunsul micilor funcționari”, „Noapte de mai”, „Balada chiriașului grăbit” și mai multe parodii celebre. Poetul însuși mărturisește într-o conferință intitulată „Cum am devenit ieșean”, ce l-a determinat pe tânărul poet să-și schimbe orientarea literară: „…am început să fiu mai precaut, să mă ironizez eu cel dintâi, înainte de a mă ironiza alții; să-mi iau în râs propriile sentimente și puțin pe ale altora.” Poetul devine mai lucid, mai obiectiv, mai ironic și, mai ales, autoironic. Pentru a-i fi mai ușoară colaborarea scriitorului cu „Viața românească”, acesta hotărăște să se mute la Iași. Face acest pas în toamna anului 1911, la îndemnul lui Ibrăileanu. Va colabora cu versuri la marea revistă, dar devine subsecretar de redacție și apoi secretar plin. Topârceanu se afirmă alături de mari scriitori ai literaturii noastre a vremii, precum Mihail Sadoveanu, Garabet Ibrăileanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu, Hortensia Papadat-Bengescu. În afară de poezii publică în paginile revistei și proză scurtă, cronici literare, recenzii, note polemice acide. Din această perioadă de dinainte de primul război mondial datează parodiile după Ion Minulescu, Nicolae Davidescu, scriitori cu mari valențe simboliste și moderniste, în general.
În 1913, Topârceanu este încorporat în armată și trimis în „campania” din Bulgaria, în cadrul războiului balcanic, trecând printr-o nouă experiență de viață. Se va adăuga, peste câțiva ani, și aceea a primului război mondial. Se vor observa noi orientări în scrisul său, prin proza de război, volume ca „Pirin-Planina” și „Amintiri din luptele de la Turtucaia.”Alături de literatura înspirată de aceeași sursă ca și a lui Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, Mihail Sorbul etc se adaugă și proza literară a autorului „Baladelor vesele și triste”, formând unul dintre capitolele cele mai complexe și mai bogate în dramatism ale literaturii noastre moderne.
După întoarcerea de pe frontul balcanic, poetul revine la Iași. În 1916, apar primele sale volume de versuri: „Balade vesele” ( București, editura „Alcalay” ) și „Parodii originale” ( București, editura „H. Steinberg et fiu” ). Totodată încearcă să-și reia studiile la Facultatea de filosofie. Dar nu mai are răgazul necesar de a-și pune planul în aplicare; izbucnește cel dintâi război mondial. După mai multe concentrări, Topârceanu este trimis pe front, unde, încă de la început, cade prizonier în luptele de la Turtucaia. Stă prizonier în Bulgaria timp de doi ani, până în 1918, când, după ce fusese bolnav într-un spital din Sofia, se întoarce în țară, oprindu-se la București. Aici scrie – dezmințind zvonul potrivit căruia ar fi pierit în război – „De profundis”, un fel de cronică rimată în care îmbină umorul cu durerea: „Nu, asta nu pot s-o suport! / Curând, e-un an și jumătate / De când ați declarat că-s mort / În unanimitate. // (…) Dar astăzi, negru și zburlit / De cum m-a prins dușmanul, – / Vă dau de veste c-am sosit / Întreg, și eu, și geamantanul!”
Revista „Viața românească” își încetase activitatea din cauza războiului. Mihail Sadoveanu și George Topârceanu înființează revista „Însemnări literare” în scopul ducerii mai departe a tradiției bătrânei reviste. În 1920, reapare „Viața românească” și își încetează activitatea revista „Însemnări literare”. Se reîntâlnesc vechii colaboratori ai „Vieții românești”. Lor li se adaugă mai tinerii Otilia Cazimir, Mihai Ralea, Demostene Botez, Ionel Teodoreanu și alții. Colaborarea lui Topârceanu va fi de lungă durată, timp de zece ani. În paralel, poetul publică și la alte reviste, precum „Adevărul literar și artistic”, „Lumea, bazar săptămânal”, „Bilete de papagal”
Acum apar noi volume ale celui care zăcuse în prizonierat timp de doi ani: „Migdale amare”, versuri ( 1928 ), conferința umoristică „Bacilul lui Koch” ( 1927 ) etc. Vor fi retipărite în câteva ediții succesive: „Balade vesele și triste” și „Parodii originale”.
În 1926 Topârceanu primește premiul național pentru poezie, deși critica oficială s-a opus. Sigur, în asemenea situații, cel avizat este mâhnit. Așa s-a întâmplat și cu poetul premiat, fără a se lăsa însă doborât. Redacția „Vieții românești”se mută la București. Topârceanu rămâne la Iași. Activează pe plan literar, dar este din ce în ce mai bolnav. Selectează din publicistica curentă și alcătuiește volumul „Scrisori fără adresă”
( 1930 ), iar Otilia Cazimir va aduna poeziile ce vor alcătui volumul „Postume” ( 1938 ). Topârceanu însuși se ocupă de unele scrieri ample, precum poemul dramatic „Papură-vodă”și romanul satiric, de factură alegorică, „Minunile sfântului Sisoe”. Lucrările din urmă aveau un profund caracter social.
George Topârceanu suferea de cancer hepatic. După un tratament la Viena, internat fiind la profesorul Iagic, poetul Rapsodiilor … va fi răpus totuși de această boală incurabilă la 7 mai 1937, când Iașul era tot o floare. Otilia Cazimir l-a vegheat până în ultima clipă.
Se pare că nu putem face abstracție de Ceorge Călinescu, totdeauna informat, totdeauna în măsură să aprecieze pe cineva sau să-i coteze opera cuiva. Dar, exact când crezi că atașamentul față de o persoană se află la cotă maximă, entuziasmul lui scade brusc. Acesta este Călinescu și mulțumim Cerului că-l are literatura noastră în toate ramurile ei! Iată cum îl pune la locul lui pe Topârceanu, în monumentala „Istorie a literaturii române…”, lăsându-ne să mergem spre poet din ce parte vrem: „El nu-i niciodată atât de liric încât să fie mare, niciodată atât de facil încât să nu fie poet.” Tot printr-o singură frază îl poziționează pe autorul „Baladelor vesele” față de acela al „Fraților Jderi”: „Proza lui Topârceanu ( amintiri de captivitate și de vânătoare, pastișe de cronică ) este agreabilă, dar nu poate concura proza lui Mihail Sadoveanu.” Ceea ce poate aprecia orice comentator al operei lui Topârceanu este faptul că, fără îndoială, creația lirică a scriitorului nostru reprezintă una dintre cele mai importante contribuții la dezvoltarea poeziei românești din prima jumătate a secolului al XX-lea.
Criticul și istoricul literar, profesorul universitar Dumitru Micu aprecia pe același scriitor de care ne ocupăm acum: „Nota definitorie a operei lui George Topârceanu este un aliaj de umor și sentimentalitate. Mai precis spus, poetul este un sentimental care își ascunde stările sufletești sub vălul umorului, al autoironiei și autopersiflării. El își preface, cum singur o spune, „în glume lacrimile clare”.

Un lait-motiv al poeziilor sale este elanul de simpatie, de înțelegere pentru dramele mărunte, pentru neliniștile și durerile celor mici, fără apărare, umiliți și ofensați. Tot ce este mărunt, nebăgat în seamă, apăsat, tot ce suferă ( oameni, dobitoace, gâze, plante ) reține atenția tandră a scriitorului și a cititorului, bineînțeles. Cine nu l-a compătimit pe bietul greieraș surprins de venirea intempestivă a toamnei: „ Peste dealuri zgribulite, / Peste țarini zdrențuite, / A venit așa, deodată, / Toamna cea întunecată. // Lungă, slabă și zăludă, / Botezând natura udă / C-un mănunchi de ciumafai, – / Când se scutură de ciudă, / Împrejurul ei departe / Risipește-n evantai / Ploi mărunte, / Frunze moarte, / Stropi de tină, / Guturai… // Și cum vine de la munte, / Blestemând / Și lăcrimând, / Toți ciulinii de pe vale / Se pitesc prin văgăuni, / Iar măceșii de pe câmpuri / O întâmpină în cale / Cu grăbite plecăciuni… // Doar pe coastă, la urcuș, / Din căsuța lui de humă / A ieșit un greieruș, / Negru, mic, muiat în tuș / Și pe-aripi pudrat cu brumă: / – Cri-cri-cri, / Toamnă gri, / Nu credeam c-o să mai vii / Înainte de Crăciun, / Că puteam și eu s-adun / O grăunță cât de mică, / Ca să nu cer împrumut / La vecina mea furnică / Fi`ncă nu-mi dă niciodată, / Și-apoi umple lumea toată / Că m-am dus și i-am cerut… / Dar de-acuș, / Zise el cu glas sfârșit / Ridicând un picioruș, / Dar de-acuș s-a isprăvit… / Cri-cri-cri, / Toamnă gri, / Tare-s mic și necăjit!” ( Balada unui greier mic, 1925 )
Balada este specia lirico-epică preferată de Topârceanu și în abordarea unor aspecte privind viața omului simplu, amărât. În „Balada chiriașului grăbit” putem vorbi de existența unui lirism izvorât din suferință, din necaz, convertit în ironie amară, care se exprimă prin zâmbetul crispat al călătorului: „Eu nu știu limanul spre care / Pornesc cu bagajul acum, / Ce demon mă pune-n mișcare, / Ce taină mă-ndeamnă la drum. / Dar simt că m-apasă păreții, – / Eu sunt chiriaș trecător: / În scurtul popas al vieții / Vreau multe schimbări de decor.” Nevoia schimbării decorului se explică prin mai multe nuanțe ale vieții fără perspective a micului slujbaș.
Topârceanu se apropie de natură ca un fin observator al detaliului. El nu urmărește monumentalul, hiperbolicul, asemenea lui Calistrat Hohaș, ci face adevărate portrete, alăturând termeni diferiți din natură și din rândul oamenilor ori al altor viețuitoare. Iată din „Rapsodii de toamnă”, rămân celebre sintagme precum „ Un salcâm (…) mândru ca o flamură”, „…au pornit-o peste luncă / Frunzele-n bejanie!”, „De emoție, în surdină, / Sub un snop de bozie, / O păstaie de sulcină / A făcut explozie”, „Buruienile-ngrozite / De-așa vremi protivnice / Se vorbiră pe șoptite / Să se facă schivnice.” Mai ales astfel de versuri au plăcut cititorului operei poetice a lui Topârceanu. Majoritatea scriitorilor este formată din talente diferite, nu din genii. Literatura noastră mai veche sau mai nouă cuprinde exemplare din ambele categorii. Pe poetul de care ne-am ocupat caracterizați-l dumneavoastră cum credeți!

Cleopatra Luca

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

ION MINULESCU (7 ianuarie 1881, București – 11 aprilie 1944, București)

ION MINULESCU (7 ianuarie 1881, București – 11 aprilie 1944, București) „Caracterizat ca notoriu simbolist, …

CEZAR PETRESCU (1 decembrie 1892, Hodira, județul Iași – 9 martie 1961, București)

CEZAR PETRESCU (1 decembrie 1892, Hodira, județul Iași – 9 martie 1961, București) Cezar Petrescu …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × four =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: