Mă numesc Ilie Costea, m-am născut pe data de 3 iulie 1975 și locuiesc în satul Moșneni, comuna 23 August, jud. Constanța. M-am apucat de sculptură în lemn în anul 2020. Chemarea spre sculptură, a fost în momentul când cineva a vrut să taie un pom secular iar atunci am zis: că acela nu va ajunge pe foc, o să fac eu ceva din el și voi încerca să-i dau viață. O sculptură pe care o am la poartă și o să vă trimit poză să vedeți de unde am început. Din ziua aceea, orice lemn pe care îl văd îmi spune ceva și de fiecare dată rămân și eu uimit la finalizarea sculpturii.
Prin sculpturi de figuri ale strămoșilordaci,IlieCosteaprovoacă în sufletele contemporanilor adevăruri universal-valabile. Privind busturile cioplite cu mult talent și sensibilitate simțim cum ele au putere asupra privitorului de a scoate din tainele ființei noastre lacrimi de durere sau bucurie, acte de revigorare ale propriei energii sufletești.
Privitorul este absorbit de intensitatea trăirilor, derutat artistic și amuzat spiritualicește în egală măsură de convergența dintre senzualitatea plastică și percepția simplă a realității istorice. Cu Ilie Costea în vorbe și importante personaje istorice, domnitori, poeți și oameni de cultură, sculptate în lemn, în mintea și inima noastră trăim și simțim că existența poporului nostru este eternă. Voievozi sculptați de Ilie Costea, demne simboluri naționale, asemenea icoanelor sfințite, ajută pe contemporanii din țara noastră să supraviețuiască și chiar să depășească condiția de om, într-o societate în care nu-s vremile la cârma omului ci bietul om sub vremi.





Cojocaru Vergil- Cover
Independența Română – Independența prin cultură Revista INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ incearcă să renască plăcerea şi iubirea pentru cultura neamului românesc.
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro