ACASĂ / ARTICOLE / PRESA DE-A LUNGUL TIMPULUI / Ilincuța Sandului – N. N. BELDICEANU (1881-1923)

Ilincuța Sandului – N. N. BELDICEANU (1881-1923)

Ilincuța Sandului

N. N. BELDICEANU (1881-1923)

 

N. N. BELDICEANU
N. N. BELDICEANU

De frumuseţea Ilincuţei Sandului din schela Brăilei, se dusese vestea tocmai la Ţarigrad. Da nici n’avea cum să nu se ducă, că era subţirică, subţirică: un lunger de rujă, şi când zâmbea Ilincuţa Sandului se lumina pământul, de parcă răsărea al doi-lea soare pe cer. Şi umblau boerii val-vârtej după aşa mândreţe, gătiţi în giubele de pambriu şi încinşi cu şaluri de Ţarigrad; şi la fereastra ei zbârlită cântau până târziu tarafurile şi oftau coconii din baerile inimii:

„Luna s’a ascuns,
Ploaia m’a pătruns.
Streşioara-mi pică,
Giubeluţa-mi strică,
Nu mi-i de giubea,
Ca de fermenea…”

Şi Ilincuţa nici nu vrea să le audă pe nume. Putea să fie coborât cu hârzobul din cer şi poleit cu aur – dânsa nici nu se uita la el. Vezi că gândul ei era la Gheorghieş; la Gheorghieş, spaima Turcilor şi Grecilor; la Gheorghieş; după care umblau nouă poteri şi răscoleau zi şi noapte codrii şi hanurile – şi, pace, nu-l puteau prinde în ruptul capului.

Gazeta Noastra

…Şi cum vă spuneam, se dusese vestea de frumuseţea Ilincuţei Sandului până la Ţarigrad. Şi, într’o bună dimineaţă, feciorul Sultanului trimise la Brăila slujitori cu un caic să i-o aducă pe Ilincuţa pentru haremul lui plin de cadâne din toate ţările: femei albe ca marmora şi negre ca abanosul, cari toată ziulica îşi îmlădieau boiurile în sunetul dairalelelor, în faţa feciorului de Împărat, care sta tolănit pe divan, îngropat în perini, şi le privea printre gene prin fumul albastru al narghilelei.
Caicul purcese încărcat cu marame şi năframe de mătase, cusute cu mărgăritare, cu şiraguri de mărgean, cu salbe de mahmudele, cu paftale de aur şi de sidef, cu rochii împodobite cu luna, cu soarele şi cu stelele.
Într’o duminică, pe când răsărea roata de foc a soarelui din apele Dunărei, se arătă în preajma Brăilei un caic cu catargurile înfăşurate în covoare, cu douăzeci şi patru de vâsle de argint din care vâsleau douăsprezece namile de harapi. Şi repede şi degeabă traseră la mal şi negustorii cu fesuri începură a vântura în soare mărfurile sclipitoare şi, cât ai bate în palme, caicul se umplu de fete în rochii fel de fel de feţe, de părea acum, în lumină, un ostrov înflorit. Şi, deodată, răsări’n caic şi Ilincuţa Sandului ca un crin; şi negustorii prinseră a se îngrămădi împrejurul ei şi a-şi desfăşura marfa scumpă, ameţind-o cu gura care mai de care, de i se părea Ilincuţei c’o impresoară un zumzet de albine. Şi, dintr’o dată, la un semn tainic, cele douăsprezece namile negre apucară vâslele, se lăsară pe spate, cu braţele încordate; şi caicul porni, ca o săgeată, în ţipătele de spaimă ale fetelor.
…Către seară Gheorghieş, ca întotdeauna, cobora, în pasul legănat al Murgului, pe-o potecă a codrului, îngânând un cântec:

„Căprioară, surioară,
Dor de lume mă omoară, –
Roade poala codrului
Să-mi văd faţa dorului…”

Când eşti din hrubele umede ale codrului, răsare luna şi Dunărea sclipi deodată cu un balaur cu solzii de aur. Gheorghieş, cum intră pe uliţile Brăilei, auzi de pretutindeni înălţându-se bocetele mamelor, şi opri Murgul în negurile albe ce umpleau hudiţiile ca o seamă de mătase, – şi ascultă, o clipă, răsucit în şea, cu palma dreaptă sprijinită în trupul fierbinte al calului. Şi când înţelese, s’apleacă pe oblânde şi porni ca o vijelie spre casa Ilincuţei Sandului. Într’o clipă fu dinaintea portiţei: din casă isvora un bocet amar… Gheorghieş întoarse, şi se prăbuşi la vale spre Dunăre, ca o stâncă desprinsă dintr-un vârf de munte. Cât te-ai şterge la un ochi, fu pe mal, făcu o cruce, îşi repezi calu în apă şi se lăsă la vale. Undele zvârleau fulgere viorii, săltau ca să-l vadă parcă pe călăreţ, şi murmurau mirate între ele cu mii de glasuri felurite, ciudate, tainice.
Şi cum putea astfel, auzi ivorând pe undeva, ca un zumzet de albină, care încetul cu încetul, crescu, se prefăcu într’un bâzâit de bondar, apoi într’un glas leneş, bărbătesc, întovărăşit de-o daira. Şi, deodată, răsări în mijlocul ceţei pătrunsă de lumina lunei, un caic; mai întâi nelămurit, ca o nălucă; apoi se zugrăvi din ce în ce mai limpede, până se lămuri, la câţiva paşi, alb în lună.
Acum s’auzeau şi nişte plânsete înnăbuşite; şi între glasurile acestea Gheorghieş cunoscu şi glasul Ilincuţei. Atunci ca fulgerul sări în picioare pe şea, cu hangherul într’o mână şi prinzându-se de-o frânghie a caicului se prăbuşi între Turci şi prinse a învârti paloşul, care-i scriea, deasupra capului, cercuri de argint. Turcii îl împresurară într’o larmă cumplită, cu iartaganele; dar repede deteră înapoi strigând: „Alah!” şi prinseră a se rostogoli în apă. Şi cât ai scăpăra nu mai rămăsese un turc ori un harap în caic. Atunci, într’un stol de fete, cari stăteau înspăimântate, într’un ungher, Gheorghieş o cunoscu pe Ilincuţa Sandului şi repezindu-se o strânse la piept şi-i sărută cosiţele de aur. Şi aşezându-se apoi între vâsle, prinse a vâsli spre mal.
Undele scânteiau şi păreau că joacă voioase, împrejurul caicului, ca şi cum ar fi priceput ce s’a petrecut. Murgul înnota cuminte în urma caicului.
Când ajunseră la ţărm, Gheorghieş o luă pe Ilincuţa în braţe, sări sprinten jos şi priponi caicul de o salcie.
Calul eşi la mal, şi scuturându-se în văpaia lunei, se învălui, o clipă, ca într’o pulbere de nestimate. Gheorghieş îl bătu pe gât: apoi îi luă capul în palme şi-l sărută pe frunte.
Îşi încleştă apoi o mână în coama Murgului şi se zvârli în şea, înmlădiindu-se, o luă pe Ilincuţa de subţiori şi o săltă la piept; şi calul porni în buestru lin, prin negurile luminate de lună.
Când intrară în răcoarea jilavă a codrului, luna apunea la capătul potecei. Şi Gheorghieş prinse a urca spre ea, ca spre o poartă de aur cu Ilincuţa Sandului la piept.

Oglinda Lumii

Universul literar, nr. 20, anul 1913

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Presa de-a lungul timpului-Publicații din arhiva Fundației Literar-Istorice „STOIKA”

Post Views: 63

PRESA DE-A LUNGUL TIMPULUI-Publicații din arhiva Fundației Literar-Istorice „STOIKA”

Post Views: 54







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: