Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / SFERE DE LUMINĂ / Iluminismul românesc (I)

Iluminismul românesc (I)

Iluminismul românesc (I)

Secolul al XVIII-lea este cunoscut ca “Epoca luminilor” sau “Iluminism” datorită manifestării acestui curent ideologic și cultural-literar, născut concomitent în Franța și Anglia, țări în care burghezia era în plină ascensiune. Această mișcare se răspândește în toate țările și în America și se prelungește și în secolul al XIX-lea, iar unele idei iluministe sunt valabile și astăzi.
Este un curent antifeudalism, antidogmatism, care promovează cultul vieții intelectuale, al rațiunii, științei și umanismului, pe baza cărora se urmărea întemeierea unei noi ordini sociale și spirituale. Fiind mișcarea burgheziei în plină ascensiune, iluminismul ridică pe alte trepte de evoluție umanismul Renașterii – ansamblul de înfloriri culturale declanșat de burghezia în formare.
Pornind de la ideea iraționalității gândirii și rânduielilor feudale și de la necesitatea înarmării omului cu adevărate cunoștințe despre sine și despre univers, a luminării lui asupra drepturilor și îndatoririlor ce le are în societate, iluminiștii au militat constant pentru o orânduire socială rațională, eliberată de superstiții, obscurantism și fanatism religios. Au contribuit la răspândirea culturii în mase prin înființarea de școli de toate gradele în orașe, comune, sate și prin tipărirea primelor ziare. De asemenea, au luptat pentru drepturile popoarelor la o cultură națională în limba poporului, unitatea statală, drepturile omului și au cerut o “monarhie luminată”. Marii reprezentanți ai iluminismului:
1. Anglia: J. Swift, D. Defoe, H. Fielding.
2. Franța: Montesquieu, Voltaire, J. J. Rousseau, Tenelon, Helvetius, Florian D. Diderot și o pleiadă de scriitori mai mici.
3. Rusia: Radiscev, Lomonosov, Antioh Cantemir (fiul lui Dimitrie Cantemir).
4. Germania: Kant, Lessing, Herder, Schiller, Gothe.
5. Italia: Metastasio.
6. Elveția: Pestalozzi.
7. Țările române: Școala Ardeleană – S. Micu, Gh. Șincai, P. Maior, Gh. Lazăr, I. B. Deleanu, D. Golescu, Chesarie Râmniceanul, Iordache Golescu, Iancu Văcărescu, S. Bărnuțiu, Gh. Barițiu, Al. Papiu-Ilarion, I. Codru-Drăgușanu, Leon Gheuca.

Școala Ardeleană

Țările române nu rămân izolate de efervescența epocii, deși pătrunderea ideilor iluministe a fost întârziată de dominația străină și feudalismul autohton. Cel dintâi nucleu iluminist din cultura românească l-a constituit “Școala Ardeleană”, mișcare a intelectualității din Transilvania de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Burghezia românească din Transilvania era nemulțumită de lipsa de drepturi sociale și politice ale poporului român din acest vechi spațiu dacic, care dura din 1437 când se semnase actul “Unio trium nationum” înțelegere ce excludea participarea românilor la viața social-politică. Programul politic al Școlii Ardelene este prezentat în memoriul din 1791, intitulat “Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae” trimis împăratului Leopold II prin care se cerea recunoașterea românilor ca națiune egală în drepturi cu celelalte. Școala Ardeleană este, în primul rând, o mișcare de eliberare națională și socială care a găsit ideologia iluminismului european principii, argumente și idei ce slujeau năzuințele poporului român în acel moment istoric.
În domeniul culturii, Școala Ardeleană a stimulat studiul istoriei și limbii și dezvoltarea științelor naturii și a învățământului. Activitatea Școlii Ardelene s-a desfășurat în două direcții fundamentale.
Prima avea un pronunțat caracter iluminist și urmărea emanciparea poporului, mai ales a țăranilor, în acest scop înființându-se școli în limba română. Gheorghe Șincai, în calitatea sa de director al școlii române înființează și dotează cu manuale școlare (aritmetici, abecedare, cărți de economie practică, de popularizare a științelor) 300 de școli în mediul rural.
A doua direcție este erudită și cuprinde tratate de istorie și filosofie scrise de corifeii Școlii Ardelene: Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior și Ion Budai-Deleanu.

Samuil Micu

Cărturar iluminist, istoric, filolog și traducător, s-a născut în 1745 în Sadu, județul Sibiu. Tatăl a fost protopop la Stoia de Sad și mama Ana, fiica lui M. Neagoe din Broșteni. Din familia sa s-au desprins cărturari de seamă, precum tatăl său și unchiul Inochenție Micu, datorită căruia familia a fost înnobilată și a primit numele de Klein.
A început învățătura cu un dascăl particular, apoi la școala mănăstirii din Blaj, unde este călugărit cu numele Samuil în locul celui mirean Maniu. Fiind un elev excepțional este trimis în 1766 la Viena, unde studiază filosofia și teologia. Audiază cursuri la universitate, venind astfel în contact cu ideile iluministe. Audiază, de asemenea, lecții despre principiile politicii de stat, se inițiază în studiul economiei, fizicii, matematicii și limbii germane. Obține certificate de studii cu cele mai bune calificative și se întoarce la Blaj, în 1772, unde înființează cu Ștefan Pop, clasa de filosofie la gimnaziu, fiind profesor de etică și aritmetică. În 1777 este angajat prefect de studii la colegiul “Sf. Barbara” din Viena, unde își continuă acumulările de cunoștințe prin rodnice lecturi. Revine la Blaj (1783) unde se dedică preocupărilor istorice, filosofice, filologice și traducerilor. El alcătuiește argumentația istorică pentru “supplex libellus valachorum Transilvaniae”. Persecutat de episcopul Ioan Bob, care îl împiedică sistematic în activitatea sa, părăsește Blajul în 1804 și este numit cenzor șa Tipografia Universității din Buda. A murit în ziua de 13 mai 1806.
Samuil Micu a creat una dintre cele dintâi opere istorice cu caracter științific în cultura română “Istoria, lucrurile și întâmplările românilor pre scurt” (elaborate între 1800-1806), după ce publicase două lucrări de popularizare. Marea operă era împărțită în patru volume. Primul “Istoria românilor în Dachia”, al doilea “Istoria domnilor Țării Românești” (până la 1724). Cel de-al treilea “Istoria domnilor Țării Moldovei” și cel de-al patrulea “Istoria bisericească a episcopiei românești din Ardeal”.
Pentru primul volum a folosit/ s-a inspirat din istoricii antici, bizantini, medievali și cei maghiari. Pentru al doilea volum își ia informația din istorici bizantini, dintr-o cronică anonimă și apoi din operele lui Constantin Cantacuzino, Radu Popescu, Gr. Ureche, Nicolae Costin, Dimitrie Cantemir, informație pe care o folosește și în volumul al treilea. Ultimul volum s-a bazat pe documente de arhivă, tradiții și cunoștințele autorului. Această operă istorică tratează evenimentele de la căderea Troiei până în 1782. Samuil Micu și-a propus să demonstreze originea, continuitatea și unitatea tuturor românilor. În acest scop a adus argumente de natură istorică, etnică, lingvistică și toponimică. Tonul preponderent narativ aparține vechii istoriografii, în timp ce înlănțuirea cauzală a evenimentelor, erudiția, folosirea exactă a izvoarelor, critica instituțiilor feudale fac trecerea spre studierea științifică a istoriei pe care o va inaugura Gh. Șincai.
În 1779, tipărește la Viena prima carte românească cu litere latine: “Carte de rugăciuni pentru evlavia homului chrestin”, prin care arată caracterul pur latin al limbii române și prezintă succint sistemul ortografic etimologizant, demonstrație ce devine mai complexă în gramatica intitulată “Elementa linguae daco-romanae sive valachicae” din 1780. Meritul acestei lucrări (parțial scrisă în colaborare cu Gh. Șincai) este acela de a demonstra modul în care – susține el – au evoluat cuvintele din latină în română, încadrată pe acest temei în limbile romanice.
Samuil Micu a inițiat o mare lucrare lexicogragică, în 1806, alcătuită din două dicționare “Dictionarium latino-valachico-germanico-hungaricum” și “Dictionarium valachico-latino-germanico-hungaricum” (publicat în 1944).
Vastul program de iluminare a poporului propus de S. Micu s-a concretizat prin traduceri și preluări ale unor opera cu character religios și literar, în care inserează idei și îndemnuri, sfaturi practice având intenții pedagogice și moralizatoare: “Viața și pildele lui Esop” și romanul “Belisarie” al lui Marmontel. Apoi a tradus “Biblia” și opera satirică a lui Lucian din Samosata “Istoria adevărată”. Majoritatea traducerilor religioase (precum și “Istoria bisericească”) sunt predici și hagiografii (vieți ale sfinților), modele și pilde de urmat. Samuil Micu rămâne un precursor în lingvistică, filosofie și istoriografie, traducător cu un deosebit simț al limbii, cărturar iluminist, care a contribuit la renașterea noastră culturală.

Gheorghe Șincai

Istoric, filolog și scriitor iluminist, s-a născut în ziua de 28 februarie 1754 în Râciu, județul Maramureș. Tata, Ioan și mama, Ana, erau mici nobili care se ocupau cu agricultura. Și-a petrecut copilăria în Șamșud, face școala primară la Săbed (Mureș) și apoi Colegiul reformat din Tg. Mureș (1766-1768), apoi seminarul iezuit “Sf. Iosif” din Cluj și din 1722 a fost elev la gimnaziul piariștilor din Bistrița (gimnaziu catolic cu învățământ gratuit). Învață limbile greacă, maghiară, germană și își însușește temeinice cunoștințe de literatură clasică antică, de poetică, oratorie, gramatică. A fost un an profesor de retorică și poetică la școala mănăstirii din Blaj. Se călugărește cu numele de Gabriel și este trimis la Roma, unde a studiat la colegiul “De Propaganda Fide”. Începe să culeagă informații și atestări documentare privitoare la istoria românilor, întreprindere ușurată de funcția de bibliotecar; își însușește italiana și franceza. După cinci ani obține titlul de doctor în filosofie și teologie. Mai stă un an în Viena unde se perfecționează în vederea organizării învățământului. Aici îl cunoaște pe Samuil Micu, al cărui prieten și colaborator devine. În 1780 ajunge la Blaj și din 1781 este profesor de poetică la gimnaziul românesc iar din 1784 devine director general al școlilor românești unite din întreaga Transilvanie. În urma unui conflict cu episcopul Ioan Bob este arestat, deposedat de bunuri și eliminat din viața publică. Devine preceptorul copiilor și administratorul moșiei contelui Daniel Vass de Țaga. Din 1804 este numit corector la Tipografia crăiască, în care calitate citește, copiază, pregătește ediții, scrie prefețe și începe redactarea istoriei sale pe care n-o poate tipări din cauza lipsei de posibilități materiale. Se retrage la o moșie a familiei Vass, la Szinney în Slovacia, unde își definitivează opera, care, fiind cenzurată, face ca autorul să fie considerat instigator. Manuscrisele i-au fost confiscate, lovitură în urma căreia Gh. Șincai trăiește doi ani de dramatice peregrinări.
Înarmat cu o concepție deist-raționalistă despre lume și încredere nelimitată în posibilitățile rațiunii umane de a cunoaște și de a stăpâni natura și-a închinat viața răspândirii cunoștințelor, mai ales în rândul țăranilor. Scrie “Învățătura firească spre surparea superstiției norodului”, prelucrată după I. H. Helmuth, simplificând, concentrând și făcând accesibile definiții menite să fie înțelese fenomenele și cauzele lor spre a combate superstițiile. Un alt domeniu de preocupare a fost limba, demonstrând latinitatea limbii noastre, colaborând la editarea celor două ediții ale gramaticii lui S. Micu. Între anii 1803-1812 redactează prima istorie științifică a românilor orânduind cronologic informații culese din 450 de izvoare, care ilustrează istoria între anii 86-1739 și care a apărut sub titlul “Hronica românilor și a mai multor neamuri”, o scriere de idei și de atitudine social-politică.
În 1803 a fost solicitat să participe la o culegere omagială, prilej cu care compune în versuri latinești “Elegia XXV Nobilis Transilvani”. A murit în 2 noiembrie 1816 la Sinea. A lăsat moștenire opere ce au contribuit la renașterea culturală națională, fiind unul dintre exponenții noului spirit al epocii.

FLOAREA NECȘOIU
“O istorie a literaturii române pe înțelesul fiecăruia și la îndemâna tuturor”

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

TRANSFER ANTROPOMORF (II) – ICONICUL ARHETIPAL

TRANSFER ANTROPOMORF (II) – ICONICUL ARHETIPAL – Inițial, omula fost făcut după chipul și asemănarea …

Transfer antropomorf – Antropologie creștină

Transfer antropomorf – Antropologie creștină – Chip după Arhetip Antropologia creștină este studiul despre om, …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − 14 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: