ACASĂ / ARTICOLE / OENOLOGIE / Importanța mâncării și vinului în turismul intern și internațional

Importanța mâncării și vinului în turismul intern și internațional

2020 a însemnat, între nenorocirile provocate de COVID 19 restaurantelor românești, și o șansă nesperată pentru unele destinații interne: cu ajutorul voucherelor de vacanță sau pe bani proprii (dar găsindu-se în dificultate să mai acceseze străinătatea), mulți conaționali și-au căutat relaxarea în țară. Bine a fost pentru mulți, dar marii câștigători au fost hotelurile și restaurantele de calitate superioară și aflate în locuri care înainte erau considerate cam scumpe, prin comparație cu ofertele în străinătate: Delta Dunării, chiar dacă înainte se spunea că un sejur de 7 zile aici costă mai mult decât același interval la ultra all inclusive în Antalia; resorturile din Ardeal, hotelurile cu multă verdeață la îndemână, cramele.

Dacă n-are de-ales, românul e un turist patriot

au umplut de cum a dat căldura, dar asta n-a fost vreo surpriză: în definitiv, se umpleau oricum (evident, un hit al verii l-a constituit redeschiderea de la complexul hotelier Amfiteatru-Belvedere din Olimp, care fusese închis în ultimele decenii). Dar și cramele – cu toate că lipsesc în general spațiile de cazare și nici tururile cu degustare nu sunt ieftine – au fost luate cu asalt. Evenimentul “Evadare în Dealu Mare”, subiect despre care am mai scris aici, s-a bucurat de un succes care era cât pe ce să depășească așteptările organizatorilor, cu trasee de autocare dificil planificate, astfel încât să nu se creeze aglomerație și să se poată respecta măsurile de protecție împotriva Coronavirusului. Casa Timiș, din Dealu Mare, la fel, luată cu asalt deși nu dispune decât de șapte camere simple și 3 apartamente – câte 400 de turiști pe zi de week-end pe terasele celor două restaurante (unul internațional și unul cu specific românesc reinterpretat, ambele sub bagheta cuplului de Chefi Nico Lontras & Johnny Șușală). A contat mult aici faptul că la conac sunt disponibile mari spații în aer liber.

Ziua națională a gastronomiei și vinurilor din România – doar un exemplu de moment cu vizibilitate maximă

Dacă tot am amintit mai sus de Casa Timiș, aș vrea să aprofundez puțin subiectul: aici se îmbină vastele peisaje specifice dealurilor din podgoria cea mai apropiată de București (cca o oră de condus până la Chițorani, între Ploiești și Urlați)) cu arhitectura luxoasă a clădirii neobrâncovenești și a curții, cu degustările de vin și o ofertă gastronomică de top. Toate, dublate dacă pot să spun așa, de un serviciu de tip boutique hotel și cu o determinare de a promova specificul zonei. Aici a avut loc, pe 4 octombrie, sărbătorirea Zilei naționale a gastronomiei și vinurilor din România, cu un meniu din care vreau să citez: colțunași de vită cu consomme și ulei de tarhon; bulz cu brânză de capră, miere și sos de zmeură; sorbetto de țuică; file de păstrăv cu piure de conopidă cu trufe; medalion de vită cu piure de ardei copți și hribi. Totul, asortat cu vinuri românești în prezentarea unui somelier cunoscut la nivel național, cu muzică românească de petrecere sau ușoară, într-un montaj elegant. Evenimentul a fost “overbooked”, gazdele au fost nevoite să blocheze rezervările cu mult timp înainte. O demonstrație clară, din punctul meu de vedere, că miza pe local, sezonal, tradițional modernizat, când e îmbinată creativ cu serviciile și muzica românească într-un loc bine îngrijit, are succes. De văzut dacă acest succes va inspira sau nu pe cineva și mai departe.

v i n u l . r o Cezar Ioan

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro








Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seven + four =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: