IN MEMORIAM JOLT KERESTELY

Unul dintre ultimele interviuri ale unui mare compozitor, cu suflet nobil, blând și generos.

Un artist devine un exemplu pentru semenii lui. Ca artist, trebuie să fii sincer în tot ceea ce faci.

Bună ziua, domnule Jolt Kerestely! Sunteți compozitor, instrumentist, inginer de sunet, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, autorul multor piese (peste 700), implicat în spectacole grandioase precum Cerbul de Aur, Mamaia, Crizantema de aur etc. Cum și când ați descoperit muzica?

În copilărie. Tatăl meu a fost preot și, în comuna Cuieșd, era o orgă foarte modernă. Era un cantor care cânta la orgă, stăteam lângă el, mă uitam și mă întrebam când o să cânt și eu. Pe la 6 ani am început niște lecții de pian cu fiica unui notar din comună, care terminase Conservatorul. Eu nu am avut pian acasă și mergeam la biserică, la orgă. La Tg. Mureș, în perioada liceului, am învățat cu soția unui profesor. Am plecat devreme de acasă, de la 10 ani.

Tot timpul am stat printre străini. Tatăl meu a făcut un curs de pregătire medicală de 3 luni, pentru a putea face tratamente oamenilor. Atâta suferință am văzut! Îmi plăcea să studiez oamenii, le căutam părțile pozitive… Așa m-a pregătit viața… Am avut o vorbă la care țin: bătrânețea se pregătește din tinerețe. La țară am avut o grădină cât un stadion. Biserica și casa noastră erau ca o insulă. Era foarte multă verdeață, sute de pomi…

Înțeleg că acest spațiu unde v-ați petrecut copilăria v-a adus multă libertate, multă frumusețe, pe care, cred eu, după aceea, le-ați transpus și în muzică…

Unde am stat eu era un rai. Oameni cinstiți, gospodari… Era o iubire între oameni, se ajutau… Preoții aveau salarii mici, dar aveam 12 hectare de pământ și munceam… Mergeam la săpat, la cosit fânul. Noi, cei care am crescut la țară, ne-am bucurat de natură, am simțit mirosul ierbii, al fânului…

Era o muncă grea, dar necesară…

Da, da. Am fost educați pentru a munci cinstit și mi-a ajutat în viață, ca să rămânem oameni cinstiți și educați pentru muncă și le mulțumesc părinților mei… Iată că am ajuns la 91 de ani…

Am fost întrebat într-o emisiune dedicată mie – Drag de România mea – care este secretul vieții, acela de a ajunge la acești ani… După părerea mea, secretul este cinstea, munca și să iubești totul în viață, semenii tăi, totul, natura, să admiri și să iubești totul. Și cel mai mare lucru: tot ce faci să faci cu dragoste, cu dăruire. Și în viața de zi cu zi, tot ce fac fac cu dăruire și cu dragoste și din acest motiv nu m-am simțit nicioadată obosit. Eu munceam de dimineața până seara târziu fără să fiu obosit, pentru că făceam totul cu dragoste. Și așa fac și acum. Așa i-am învățat și pe copiii mei.

Extraordinară lecție de viață ne dați prin tot ce ne spuneți acum. Chiar voiam să vă întreb care este secretul că ați reușit să faceți atât de multe lucruri… Desigur, v-a ajutat faptul că ați fost un profesionist, dar poate că mai sunt și alte secrete… Pe unul dintre acestea mi l-ați spus chiar acum, faptul că ați făcut totul cu dăruire…

Totul este la alegerea omului… Secretul este sinceritatea. Lumea simte sufletul tău și simte că dăruiești totul din interior. Cred că dacă toți oamenii ar fi ca mine, nicioadată nu ar fi războaie. În plus, nu mă pot certa cu nimeni. Nu m-am certat cu nimeni, în toată viața mea… Toată viața mea am făcut pace între oameni.

Cred că întreaga dumneavoastră viață ați fost un model, un reper de muncă, de dăruire, de înțelepciune și generozitate.

Da, am muncit foarte mult.

Cum ați ajuns la Conservator (pe care l-ați absolvit în 1963) și cum ați ajuns în TVR?

La Petroșani, am fost cooptat la Ansamblul Artistic, care avea peste 60 de oameni. M-am pregătit bine atunci, inclusiv teroretic. După 2 ani și jumătate de armată, am vrut să mă înscriu la Cluj, la Conservator, dar era deja octombrie. Era prea târziu. Am fost acceptat ca audient, alături de cei din anul I. M-am făcut remarcat atunci printre profesorii mei. Am pregătit chiar elevi pentru intrarea la examen. Toți elevii mei au intrat la Conservator, dar eu nu… din cauza faptului că tatăl meu era preot… Nu era ceva bine văzut pe atunci… Eram foarte necăjit…

Am cerut o audiență la București, la Ministerul Învățământului. În urma acestei audiențe, am fost acceptat. La Cluj am înființat o formație de 5-6 persoane, studenți toți. Așa am început să și cânt, cu această formație, la Cluj, la Sibiu. În ’64 am venit în București. Am început la Radio, apoi, am intrat în TVR, unde am lucrat 30 de ani.

Și câte ați realizat în 30 de ani de activiate în TVR! Imi dau seama, din acuratețea cu care îmi relatați detaliile din acea perioadă, de faptul că totul a rămas foarte viu în amintirile dumneavoastră…

Da, am o minte extrem de ageră, poate mai ageră decât la 30 de ani… Toate își spun cuvântul: educația, felul în care am fost eu învățat să trăiesc… Da, totul are un rol bine definit în conturarea profilului nostru uman, moral, spiritual.

Cum v-ați prezenta dumneavoastră, din acest punct de vedere?

Tot așa am rămas, nu m-am schimbat. Indiferent la ce treaptă, la orice nivel ai ajunge, trebuie să rămâi om, să nu uiți de unde ai plecat. Nu are voie să te schimbe faptul că ajungi mai sus în societate, trebuie să rămâi deschis, modest (în sensul bun), cum ai fost de la început. Colegii mei din acea perioadă m-au iubit extraordinar de mult! Ajutam pe toată lumea. Se știa că dacă cineva începe o lucrare cu mine se va duce la bun sfârșit.

Înțeleg. Erați o garanție pentru corectitudine, devotament și reușită. Aș vrea să vă întreb dacă v-ar fi plăcut să aveți și o altă profesie…

Știam să fac mai multe lucruri care poate s-ar fi putut concretiza într-o profesie, în domeniul tehnic, dar tot muzică aș fi vrut să fac…

Asta și pentru faptul că ați avut o fire de artist, un suflet nobil. Care este, de fapt, menirea unui artist?

Un artist devine un exemplu pentru semenii lui. Ca artist, trebuie să fii sincer în tot ceea ce faci. Omul simte dacă joci teatru sau dacă așa ești construit… Când m-am așezat la pian pentru a compune, tot timpul în fața mea era marele public, având în minte să fac ceva care să fie plăcut pentru public, pentru oameni, să fredoneze piesele mele. Lucrând 30 de ani în TVR, vă dați seama că lucram cu toți artiștii din România, cei mai mari soliști, nu numai de muzică ușoară, ci și de operă, de muzică populară, coruri, orchestre simfonice…

Într-un cuvânt, am lucrat cu toți artiștii din România. Toți au lucrat cu mine. Eu am deschis primul studio muzical privat, după ’89. Toți au venit la mine. Fiul meu a studiat 5 ani în Germania. A devenit inginer de sunet. Eu am învățat această meserie de la Paul Urmuzescu. M-am împrietenit cu Paul Urmuzescu, era compozitor. M-a văzut că sunt serios și m-a trimis pe mine să repet liniile melodice cu artiștii pentru care scria, pentru piese de teatru. Am repetat cu mari artiști ai României: Calboreanu, Birlic, Ciulei etc., cu absolut toți marii artiști.

Mergeam apoi la premierele pieselor de teatru, luându-mi soția și copiii, care erau de 2 ani și 3 ani și jumătate și care stăteau foarte atenți la spectacolele de teatru. Vă spun, am lucrat cu cei mai mari artiști. Am rămas prieten cu ei: Florin Piersic, Dorel Vișan, Dan Puric, Florin Zamfirescu. Ne respectăm și suntem foarte buni prieteni.

Anul trecut, când am împlinit 90 de ani (2024 – n.n.), am fost sărbătorit la Casa Armatei într-un spectacol unic, la care au participat 25 de mari soliști: Margareta (Pâslaru – n.n.), Corina Chiriac, Mirabela (Dauer – n.n.), Paul Surugiu, Marcel Pavel, Sanda Ladoși, Viorela Filip, Carmen Rădulescu, Cătălin Crișan și mulți alții. Au venit atât de mulți artiști, pentru că am lucrat cu toți.

George Enescu spunea despre muzică: Muzica pornește de la inimă și se adresează inimilor. Muzica este simbolul armoniei în viață, al acordului desăvârșit. Aș vrea să vă întreb pe dumneavoastră, în calitate de om dedicat muzicii, ce i-ați dăruit muzicii și cum v-a răsplătit muzica pe dumneavoastră…

Foarte simplu. Muzica m-a ajutat să ajung unde am ajuns și prin muzică am făcut foarte mulți oameni fericiți. De foarte multe ori au plâns oamenii, chiar și bărbați au plâns ascultând muzica mea.

La ce lucrați în prezent?

În ultimii 7-8 ani am scris numai muzică solo pian. Am scos 2 albume cu muzică solo pian. Un album cere cam 2 ani de zile, până compui, până suprapui… Dar în pandemie am reușit să scot un album în 2 luni, Darul lacrimilor, înainte de un moment greu din viața mea… Lucrez la un album al cărui titlu cred că va fi Toamnă târzie… Eu, după vârstă, sunt în iarnă, dar fiindcă încă trăiesc și muncesc, consider că sunt într-o toamnă târzie…

Sau într-o primăvară, că sufletul dumneavoastră e frumos ca primăvara! Oricum, foarte frumoase titluri! Sunt convinsă că ați pus tot sufletul dumneavoastră în muzica scrisă… Muzica v-a alinat singurătatea?

Da, sigur… Fără muzică n-aș fi putut să trăiesc deloc. La mine nu există să treacă o zi fără să fac ceva legat de muzică… Fiul meu îmi ascultă piesele, uneori îmi dă anumite indicații.

Piesa dumneavoastră de referință este Copacul, piesă care la Mamaia, în 1975, a luat doar Premiul al III-lea. Această piesă nemuritoare este o mărturisire de credință pentru dumneavoastră, ca artist?

Da… Este și prima piesă de mare succes. Nu mai știe nimeni care au fost piesele clasate pe primele două locuri în acel an…

Dar a dumneavoastră a rămas, e cântată și astăzi, după 50 de ani… Ce prețuiți mai mult, premiul publicului, care se acordă în ani, sau premiile specialiștilor?

Eu am fost foarte mulțumit dacă piesa mea a fost bine primită de public. Vă dau un exemplu: când lucram la TVR, am avut un spectacol la Timișoara, în care a fost și o piesă scrisă de mine. La ieșirea din sală, am auzit lumea fredonând piesa mea. Am avut o bucurie extraordinară!

În final, aș vrea să vă întreb dacă iubirea de țară mai este un sentiment la modă, un sentiment pe placul timpurilor pe care le trăim și cum menținem iubirea de țară?

Un om cu suflet, un om curat nu se poate să nu fie patriot. Eu aici m-am născut, aici am devenit un om, nu pot să nu fiu patriot.

Vă mulțumesc foarte mult atât pentru muzica frumoasă pe care ne-ați dăruit-o, cât și pentru amabilitatea cu care mi-ați acordat interviul pentru revista Independența Română – Independența prin cultură!

Am avut privilegiul ca maestrul Jolt Kerestely să-mi acorde acest interviu în aprilie 2025, cu o lună înainte de a împlini 91 de ani, înregistrarea fiind din 12.04.2025… Am pregătit cu mult drag materialul pentru aniversarea ce ar fi fost pe 12.05.2026…

Am trimis materialul la redacție pe 03.03.2026, la ora 15 și câteva minute…

În aceeași zi, pe la 16, maestrul a plecat la Dumnezeu… Am fost foarte necăjită. Știam cât își dorea să trăiască și să mai poată compune… Îmi vorbise, însă, și despre suferință…

Am remarcat pe parcursul interviului, luciditatea cu care vorbea despre toate aspectele vieții.

Acest interviu îmi este foarte drag șimi va rămâne drag: am primit o adevărată lecție de viață, în cuvinte calde, spuse cu multă înțelepciune, fiind și unul dintre ultimele interviuri pe care maestrul le-a acordat…

Să-i prețuim darul spiritual transpus în note armonioase, ce pun în lumină sufletul unui mare artist, un om generos, un căutător al păcii, o conștiință înaltă și un patriot! În timpurile pe care le trăim avem atâta nevoie de astfel de oameni…

Exemplul său de viață ne rămâne dincolo de timp, iar muzica unică semnată de Jolt Kerestely ne poate face oameni mai buni, care dau un sens vieții prin dăruire deplină.

Sursa foto: www.joltkerestely.ro

Monica Gherghel-Răduţ