ACASĂ / ARTICOLE / SPIRITUALITATE / In memoriam – Silvia Pop!

In memoriam – Silvia Pop!

In memoriam – Silvia Pop!

Motto: Silvia Pop „este inima ASTREI de la Blaj… de numele ei se leagă azi la Blaj fapte şi realizări cultural – spirituale de notorietate” (Ioan Popa).

Cu multă tristeţe, deosebită surprindere şi aleasă recunoştinţă, am aflat de trecerea la cele veşnice a Doamnei Profesor Silvia Pop – Preşedintele ASTRA – Filiala Blaj, vreme de peste douăzeci şi cinci de ani, ajunsă la o frumoasă vârstă, cea de 81 de ani, frumoşi, plini, rodnici, binecuvântaţi, substanţiali şi consistenţi!…
Recunosc şi mărturisesc faptul că, eu personal, am cunoscut-o de relativ puţină vreme însă de la bun început am fost plăcut impresionat de domnia sa, datorită caracterului, onoarei, demnităţii şi spiritului domniei sale, de persoană cultă, educată, elevată, elegantă şi instruită, totodată, de om serios, responsabil, onest şi muncitor, perseverent şi tenace, care a caracterizat-o, totdeauna, în tot locul şi în tot ceasul!…
De aceea, am apreciat şi admirat, în mod special, toate aceste calităţi, pe care Doamna Silvia Pop le-a avut, le-a cultivat şi le-a împărtăşit şi altora, cu toată abnegaţia, dragostea şi generozitatea!…
Totodată, am apreciat toată munca, osteneala şi sudoarea depusă în câmpul activităţii academice, didactice, universitare, istorice, scriitoriceşti, publice, publicistice, editoriale, culturale ori spirituale şi mai cu seamă în cea organizatorică, fiind un bun iniţiator, fondator, moderator, coordonator şi organizator al multor momente şi evenimente istorice, academice, ştiinţifice, literare şi al multor acţiuni culturale şi spirituale, mai ales în cadrul şi la nivelul Despărţământului „Timotei Cipariu” – ASTRA, din municipiul Blaj, judeţul Alba, însă nu numai, toate de anvergură naţională şi internaţională, pentru care motiv eu, unul, îi voi purta aleasă recunoştinţă pentru frumoasa, bogata şi binecuvântata ei activitate scriitoricească, cărturărească şi publicistică, fiind, în special, un veritabil promotor istoric, cultural, literar şi artistic al Ţinutului Românesc şi Ardelean ori Transilvănean, dintre Mureş şi Târnave şi motiv pentru care eu am apreciat-o şi admirat-o în mod deosebit!…
Prin urmare, cugetând eu acum, în acest ceas funebru şi în acest moment de despărţire, altminteri, unul omagial şi comemorativ, la activitatea şi la personalitatea domniei sale, una foarte complexă şi foarte completă, mă gândesc la darul omului providenţial cu care a înzestrat-o Creatorul şi Stăpânul nostru, al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe Care domnia sa l-a cinstit şi respectat cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia!…
Cu alte cuvinte, m-aş bucura să ştiu, că, atât contemporanii cât şi posteritatea, îi vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa, admiraţia şi preţuirea cuvenită pentru tot ce a făcut, pentru ceea ce a fost şi a însemnat (sau ar trebui să însemne) în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, mai cu seamă, a transilvănenilor, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie o conştiinţă alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita binefăcătorii şi înaintaşii noştri dar încerc, totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele Silvia Pop va fi pronunţat cu veneraţie şi respect, pentru tot binele pe care ea l-a făcut atâtor oameni şi care fapte, sunt sigur, că sunt consemnate de către Dumnezeu în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică, de care, ne rugăm Lui, să aibă, acum, parte!…
Altfel spus, sunt încredinţat, că sunt foarte mulţi oameni de rând, din ţară şi din diaspora, credincioşi ori slujitori ai altarelor care se roagă, acum, Bunului Dumnezeu, să îi dăruiască iertare de păcate, răsplătindu-i, în acest fel, pentru faptul că i-a făcut şi cultivat, pe ei sau pe copiii lor, oameni, sensibili şi delicaţi, din punct de vedere spiritual şi sufletesc, chiar cu şcoală, cu carte românească de învăţătură, cu biblioteci şi cu studii înalte, încheiate – lucru care nu poate fi uitat de şi în istoria acestor locuri – marcate de prezenţa şi activitatea domniei sale, una atât de bogată şi de prodigioasă şi care s-a desfăşurat pe parcursul atâtor ani; rugăciuni cărora mă alătur şi eu, dorindu-i ca Dumnezeu să o ierte, să o numere cu aleşii Săi şi să o aşeze cu drepţii Lui, în Împărăţia cea cerească şi veşnică a Preasfintei Treimi!…

Dumnezeu să o ierte şi să o odihnească!…
Veşnică să-i fie amintirea şi pomenirea! Amin!…

Bucureşti – Iulie 2018

Cu aleasa preţuire şi deosebită consideraţie,
Dr. Stelian Gomboş
Consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte,
din cadrul Guvernului României

0%

User Rating: Be the first one !

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Catedrala Mântuirii Neamului – Simbol al Spiritualităţii noastre Româneşti şi al Anului Centenar – 2018…

Catedrala Mântuirii Neamului Simbol al Spiritualităţii noastre Româneşti şi al Anului Centenar Da. Ne aflăm …

VASILE STOICA – Patriot neobosit și luptător pentru cauza unirii tuturor românilor

VASILE STOICA Patriot neobosit și luptător pentru cauza unirii tuturor românilor De secole, românii din …







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × two =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: