Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / ECOLOGIE / ÎNCHIDEREA MINELOR, O NECESITATE?

ÎNCHIDEREA MINELOR, O NECESITATE?

ÎNCHIDEREA MINELOR, O NECESITATE?

În ultimul deceniu, conceptul de securitate națională și regională nu se mai limitează strict la sfera militară, fiind extins și asupra unor domenii considerate de natura politicilor publice ale unui stat. Astfel, securitatea privind accesul la resursele minerale strategice a devenit un termen de referință în relațiile interstatale. Riscurile şi ameninţările la adresa accesului la resursele strategice energetice şi neenergetice sunt tot mai diversificate. Creşterea accentuata a consumului global de resurse minerale a determinat treptat restrângerea „controlată” a accesului la sursele de aprovizionare şi, coroborat cu limitarea numărului furnizorilor, la apariţia monopolurilor şi oligopolurilor. Toate aceste elemente exercită o influenţă directă asupra securităţii economice, situație în care strategia de dezvoltare a industriei miniere a unui stat devine, în mod tot mai evident, o componentă a securității naționale. Restrângerea pe plan mondial a numărului furnizorilor de resurse minerale şi energetice – în condiţiile existenţei unor solicitări crescute, venite din partea marilor sisteme consumatoare – a determinat ca aceste resurse să fie redefinite politic ca „georesurse”.
În prezent, în Uniunea Europeană, cât și pe plan mondial, cererea de produse miniere, în special pe sectorul non-energetic este în creștere, același lucru manifestându-se şi în România. Inițiativa Comisiei Europene privind materiile prime este esențială pentru funcționarea durabilă a societății moderne. Asigurarea unui acces fiabil și constant la materii prime constituie un factor din ce în ce mai important pentru competitivitatea UE și, prin urmare, un element esențial pentru creșterea economică și a locurilor de muncă în Europa.
Condițiile de zăcământ din România sunt grele și foarte grele, exemplificate prin: tectonică complicată, rezerve mici, strate și filoane subțiri, conținuturi utile reduse, adâncime mare de exploatare și condiții hidrogeologice dificile. De aceea, în astfel de zăcăminte nu s-au putut dezvolta decât exploatări miniere de mică sau medie anvergură, cu influență puternică asupra factorilor de mediu.

Astăzi, România mai dispune de peste 15 miliarde tone de rezerve geologice totale, de diverse substanțe minerale utile, ceea ce reprezintă o avuție potențială minieră de ordinul a câteva sute de miliarde de dolari, sumă dată de valoarea produselor miniere utilizabile după extragerea și prelucrarea cu ajutorul tehnologiilor actuale.
În perioada 1990-2015, unitățile miniere din România au fost organizate în centrale industriale, regii autonome, companii naționale, care au avut perioade de activitate lungi sau scurte, în raport cu etapele de restructurare și reorganizare pe care le-a parcurs mineritul, dar care, ca urmare a restructurărilor organizatorice și manageriale, declinului accelerat și reducerii drastice a producțiilor și a personalului de specialitate, au dus la închiderea minelor și carierelor de minereuri, ajungându-se la închiderea tuturor minelor subterane de lignit și cărbune brun. Perioada postdecembristă, care a declanșat și amplificat în România procesul de diminuare a activității în industria minieră, a dus la decizii dramatice în acest domeniu. Finanțarea insuficientă, soluții manageriale eronate, creșterea vertiginoasă a prețurilor la materiile prime, lipsa unor strategii și politici eficiente, încetarea activităților miniere de producție și impactul pe termen lung asupra mediului au dus la declinul activităților miniere și la închiderea minelor.
Pe baza studiilor efectuate în ultimii ani, concluziile au fost că mineritul și exploatările resurselor de subsol, prin practici poluante, afectează mediul, ecosistemele și comunitățile locale. Practicile miniere necorespunzătoare pot duce la incendii, care pot dura zeci de ani, pot elibera în atmosferă cenușă și fum, pline de gaze cu efect de seră și chimicale toxice. Mai mult, mineritul duce la eliberarea metanului, un gaz cu un efect de seră de 20 de ori mai mare decât dioxidul de carbon. Inhalarea prafului de cărbune provoacă anumite boli pulmonare în rândul minerilor care locuiesc în apropiere, iar accidentele miniere ucid mii de oameni în fiecare an. Mineritul de cărbune dislocă întregi comunități, care sunt forțate să își abandoneze terenurile din cauza extinderii minelor, incendiilor, contaminării rezervelor de apă.
Studiile arată că mineritul de suprafață implică dislocarea a mari cantități  de pământ și rocă pentru a ajunge la zăcămintele din adâncime. În multe cazuri, munți întregi sunt practic aruncați în aer, spulberați, pentru a ajunge la zăcămintele din subteran, lăsând în urmă cicatrici permanente în peisaj. Exploatările miniere de suprafață distrug peisaje, păduri și habitatele animalelor sălbatice, atunci când copacii, plantele și solul sunt îndepărtate din zona de minerit. Aceasta duce la eroziunea solului și distrugerea terenului agricol, poluarea pânzei freatice, risc crescut de contaminare chimică a apelor subterane atunci când mineralele din sedimente și roci ajung în steril și se infiltrează în pânza freatică, poluarea fonică și poluare cu praf, atunci când stratul superior de sol este împrăștiat cu echipamente masive.
În timp ce mineritul de subteran este privit ca fiind mai puțin dăunător decât cel de suprafață, tot provoacă pagube de mediu, pe scară largă. În anumite mine, exploatarea se face în „încăperi”, susținute de coloane; aceste coloane de cărbune sunt lăsate să sprijine tavanul în timpul procesului minier inițial. Aceste coloane sunt adesea scoase la suprafață, iar mina este lăsată să se prăbușească. Minele subterane produc cantități imense de steril, care este adus la suprafață – acest deșeu devine adesea toxic atunci când intră în contact cu aerul și apa, cele care se surpă pot afecta grav clădirile de la suprafață și duc la modificarea nivelului pânzei freatice și al izvoarelor.
În baza expertizei asimilate în închiderea de mine și a concluziilor reieşite după primii ani de aplicare a primului program coerent de închidere, a apărut nevoia de concentrare pe activităţile de închidere şi ecologizare a minelor, concomitent cu reducerea graduală a cheltuielilor de conservare, tehnologizarea domeniului de închidere şi ecologizare a perimetrelor miniere cu activitate sistată, scurtarea duratelor de conservare şi, implicit, reducerea cheltuielilor bugetare, optimizarea procesului actual de epurare a apelor de mină şi reluarea investiţiilor pentru retehnologizarea staţiilor de epurare existente, inclusiv proiectarea şi construirea de noi staţii de epurare performante.

Concluzii

Considerăm că UE nu ar trebui sa impună statelor membre limite de timp și de valoare în ceea ce privește acordarea ajutorului de stat în industria cărbunelui. Dacă statul respectiv se încadrează în cadrul de politici pentru climă și energie, în perioada 2020 – 2030, în special în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, trebuie lăsat să-și susțină industria minieră. O astfel de abordare poate duce la o exploatare în continuare a cărbunelui, chiar și la o scară mai redusă, astfel încât să se poată asigura siguranța energetică a fiecărui stat membru UE în orice moment.
Măsurile de reducere a impactului asupra mediului nu trebuie să ducă la închiderea mineritului. Considerăm că aceste măsuri sunt mult mai aspre în cazul industriei cărbunelui, în comparație cu alte sectoare.
Unul din principalele obiective ale UE, acela de a oferi energie la prețuri accesibile pentru populație, nu s-a concretizat. De când se pune accentul tot mai mare pe energia din surse regenerabile, facturile populației nu au scăzut, ci dimpotrivă, au crescut. Subvențiile considerabile acordate surselor de energie regenerabile se regăsesc în facturile populației.
O mare parte din ajutorul de stat acordat industriei miniere se întoarce înapoi la stat și, de asemenea, contribuie la susținerea și dezvoltarea comunităților locale sub forma redevențelor miniere, taxelor de concesiune minieră, contribuțiilor sociale, taxelor și impozitelor locale plătite de angajat și angajator. Comisia Europeană trebuie să țină cont de situația specifică fiecărei zone a fiecărui stat în ceea ce privește industria cărbunelui.
În cazul României, avem următoarea situație particulară:
– 3 mine se închid conform Deciziei 787/2010;
– 4 mine (ce nu se pot susține fără ajutor de stat) sunt aproape în situația de a trece pe închidere, dar statul nu are cadrul legal pentru a finanța închiderea (Decizia 787/2010 nu permite fonduri suplimentare față de nivelul ajutorului de stat corespunzător anului 2010). Acest lucru poate genera grave probleme ecologice și sociale.
O eventuală modificare sau prelungire a Deciziei 787/2010 ar duce tot la închiderea mineritului, iar în acest caz se vor închide și capacitățile de producere a energiei electrice pe bază de huilă. Aceasta pentru că este foarte dificil din punct de vedere tehnic să se înlocuiască huila extrasă local cu cea din import fără a se face modificări tehnologice substanțiale termocentralelor (care au fost proiectate din punct de vedere tehnologic ținându-se cont de caracteristicile huilei din zonă), ceea ce necesită timp și costuri suplimentare.
Comisia Europenă ar trebui să autorizeze România pentru acordarea de ajutor de stat în zona extracției de huilă (nu pentru programe de închidere), în baza unei strategii prezentată de ministerul de specialitate, care să stabilească un cadru clar și stabil pentru a putea permite industriei cărbunelui să investească în tehnologii moderne și curate de exploatare și ardere a cărbunelui.
România se situează printre puținele țări din UE care pot să-și asigure din interior majoritatea resurselor necesare de materii prime, pe termen mediu și lung, în condițiile aplicării unor politici și strategii naționale coerente, realizate de specialiști, prin eliminarea subvenției și închiderea minelor neviabile, dar cu refacerea mediului afectat de exploatările miniere.

Mr. (r) Eusebiu Crăciun

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

CASA ECOLOGICĂ INTELIGENTĂ (I) – ÎNTRE VIS ȘI REALITATE

CASA ECOLOGICĂ INTELIGENTĂ (I) – ÎNTRE VIS ȘI REALITATE – În ultimele decenii ale acestui …

POLUAREA BUCUREŞTIULUI

POLUAREA BUCUREŞTIULUI După cum intuiți, Bucureștiul, prin comparație cu alte orașe, este un oraș poluat. …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen + 12 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: