ACASĂ / ARTICOLE / LA ÎNCEPUT DE DRUM - VIAȚA STUDENȚEASCĂ / ÎNTÂLNIRE CU ARTA PLASTICĂ

ÎNTÂLNIRE CU ARTA PLASTICĂ

ÎNTÂLNIRE CU ARTA PLASTICĂ

 

1

Mă numesc Maria Lorenna Călăraşiu, am 24 de ani și am terminat studiile, mai exact masteratul în sculptură, în cadrul Universității de Arte din Bucureşti.

De la ce vârstă ai descoperit că vrei să faci artă?

Încă de când eram mică, eram pasionată de desen, în timp descoperindu-mi înclinaţia către stăpânirea obiectului tridimensional, astfel am ajuns să studiez sculptura atât în liceu cât şi în universitate.

Ce desenezi, ce tehnici, ce instrumente foloseşti?

În principiu, desenez schiţe pentru lucrări pe care mi-ar plăcea să le realizez, dar nu numai. Din când în când mai şi pictez, fac colaje sau diverse experimente cu diverse materialităţi. Vorbesc despre materialităţi pentru că pe parcursul celor 5 ani de facultate m-am „jucat“ cu diverse tipuri de materiale ca smoala, ceara, lemn etc, pentru a crea forme cât mai plastice şi expresive.

Ce părere ai despre arta contemporană?

2Cumva făcând parte din acest fenomen, am realizat că obiectele artistice din ziua de azi devin din ce în ce mai efemere, ceea ce înseamnă că artistul nu mai ia în calcul durabilitatea operei de artă, ci pune accentul pe impactul pe care aceasta o are asupra publicului. Materialele din care noile opere sunt realizate, dar şi conceptele sunt cele mai bune dovezi ale faptului că trăim într-o lume în care totul evoluează rapid, asta făcând o paralelă cu timpurile secolelor XV-XVI, în care au fost realizate opere ca, de exemplu, Michelangelo, lucrările erau realizate din marmură, piatră, bronz, materiale durabile şi care necesitau mult timp pentru a fi prelucrate.

Te acomodezi cu arta din ziua de azi?

Da. Cred că nici nu am de ales prea mult. Având în vedere era în care trăim şi mai cu seamă societatea în care trăim, cred că totul vine natural. Eu una, aşa cum am mai spus, am lucrat cu diverse materialităţi până acum, iar acest lucru nu cred că a fost o acomodare neapărat, ci mai degrabă o alegere făcută, care se află pe aceeaşi lungime de undă cu vremurile actuale.

Ce teme abordezi în lucrările tale?

În principiu, m-am axat pe teme sociale, cum ar fi subiectul reciclării, pe care l-am şi abordat la licenţă, unde am realizat trei personaje din materiale reciclabile surprinse în poziţia de posegiptean.

Cea mai mare realizare a ta din punct de vedere artistic?

Sincer, nu consider că până acum am avut vreo realizare artistică, iar asta se datorează faptului că sunt veşnic nemulţumită. Asta cred că este condiţia mea de artist în devenire din momentul de faţă. Deocamdată cred că încă sunt în perioada de formare, dar sper că într-o zi să pot răspunde la această întrebare dând exemplu de realizări artistice personale.

Interviu realizat de
CAMELIA IOANA OPRIȚA,
studentă a Universității de Arte din București, secţia Grafică

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

COSTIN DOBRIN – NOUL EINSTEIN DIN CONSTANȚA

Dacă treceţi prin Constanța şi dacă admiraţi marea vă vom oferi o informaţie interesantă: acolo, …

ALEXANDRU BOLOGA – NEVĂZĂTOR, CAMPION ȘI STUDENT LA DOUĂ FACULTĂȚI

Bucuria să este de nedescris. Pe podium la Rio de Janeiro! Își pipăie cu mâna …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve − 8 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: