ACASĂ / ARTICOLE / RESTITUIRI / Intelectualul în concepția lui I.D.Sârbu

Intelectualul în concepția lui I.D.Sârbu

Criticul literar Marin Mincu își exprimă nedumerirea că un scriitor ca Ion D. Sârbu (1919-1989), exponent al Cercului de la Sibiu, prieten cu I.Negoițescu și Radu Stanca, a rămas aproape anonim. Prin „Jurnalul unui Jurnalist fără jurnal” (Scrisul Românesc, Craiova, 1993), scrisorile din „Traversarea cortinei” (Editura de Vest-Timișoara) și romanul „Adio Europa!” (Cartea Românească, București, 1993), Ion D. Sârbu recuperează unul din locurile importante în ierarhia literaturii române.

Ion D. Sârbu crede că o bună parte din concluziile și paradoxurile care plutesc astăzi în jurul noțiunii de „intelectual”, se datoresc poziției cu totul aparte , pe care această categorie de cetățean o are în cadrul actualei ordini sociale. Ca să fie înțeles, intelectualul trebuie definit pe două planuri: unul material, rezultat din poziția socială, juridică ân cadrul respectivei societăți și un altul, spiritual, constituit din specificul activității interioare. Niciodată cele două planuri nu s-au putut contopi, pentru a forma o categorie de cetățeni distinctă ca poziție de clasă față de celelalte pături existente. De aici, destinul de individualism permanent, de continuă și iremediabilă izolare și neadaptare a intelectualului. Spre nenorocul lui el a trebuit totdeauna să depindă de cineva. Creația specifică a intelectualului a trebuit să opereze diferite compromisuri pentru a se putea strecura oarecum prin fraudă, prin regimul destul de sever al relațiilor dintre conducători și conduși. El a depins, de-a lungul timpului de Rege, de Republică, de mecenații aristocrați. Această continuă dependență și existență pe două planuri diferite ca orizont și activitate, nu au permis o definiție precisă a a opțiunii de intelectual . Mentalitatea contemporană printr-o pragmatică încăpățînare, refuză să recunoască în această definiție alt factor decât de „muncă” sau „activitate”, prin care intelectul poate fi în ordinea egalităților sociale, undeva în coada realizărilor practice. Procedându-se astfel are loc o dureroasă confuzie cu tragice consecințe: intelectualul, care își rezervase un domeniu special de activitate, aria valorilor nemuritoare, ispitit, dar mai ales silit de apelurile spre practic, spre concret, spre particular ale epocii prezente, a părăsit sfera specificului său și astăzi încearcă cu stângăcie și ridicol să mânuiască unelte de lucru neadecvate și complet noi. În aceste condiții spiritul este pus în situația de a nu mai avea un colț de refugiu și a de a fi silit să facă, pe zi ce trece, tot mai multe concesii valului de practicism care a cuprins lumea. Nu au dispărut intelectualii, în schimb, au dispărut condițiile, posibilitatea de a putea exista pentru societate ca intelectual, de a putea respira lângă cer. Trebuie însă să atragem atenția asupra faptului că , într-o societate în evoluție, intelectualii sunt singurele celule prin care actualitatea se oglindește prin sine însuși, prin care istoria devine lucidă. Confuzia pe care o face actualitatea referitor la intelectual reiese din faptul că, accentul său de valorificare cade pe factorul muncă și nu pe cel de intelect. Din nefericire, mentalitatea contemporană, una practicistă nu crede în necesitatea ideilor gratuite, în eficacitatea conștiinței contemplative, sau în spiritul analist și critic. Mitul lucrului practic realizat, folosul imediat și simțit sunt singurele valori care pot justifica o activitate. De la început, trebuie să refuzăm acea convingere curentă prin care anumite meserii, anumite activități, sau anumite titluri dau calificativul celui care le practică de „intelectual”. Nu tot ceea ce se opune muncii fizice, manuale este neapărat intelectual.

Intelectualul nu este altceva decât agentul, prin care spiritul vremii în eterna sa devenire și căutare de sine își cristalizează propria sa ființă.

E vorba de o funcție spirituală, teoretică: intelectualului i se rezervă posibilitatea de a înregistra lucid și calm mersul vremii, de a putea sintetiza în propria-i conștiință motivele eficiente și scopurilor oarbe ale societății în devenire, de a traduce în formă sensibilă înțelesurile adânci ale fenomenelor la care ia parte-toate acestea dintr-o poziție de singurătate, ca superioritate și dezinteresare și sub semnul unei gratuități veșnice. Să vedem prin urmare, în ce constă această diferență specifică a intelectualului și care sunt condițiile pe care se bazează activitatea acestuia. Factorul fundamental și totodată nota cea mai caracteristică a intelectualului o constituie „luciditatea” sa. Prin această luciditate înțelegem posibilitatea de a se putea detașa din evenimente și de a se putea înălța deasupra lor, într-o sferă obiectivă și clarvăzătoare. Ochiul limpede și clarvăzător al intelectualului nu se dizolvă în neprecis și în vag, ci se focalizează organic și atent peste viața ce palpită, oamenii care se zbat, peste vremea ce curge. În felul acesta, prin luciditate, istoria și colectivitatea amorfă nu este una oarbă în actele sale: este vegheată de intelectuali eliberați de sclavia ideilor și dogmelor sale. Această stare de permanentizare a spiritului istoriei, în starea de luciditate a intelectualului, se efectuează numai sub cerul unei libertăți totale și nestânjenite. Este singurul climat în care spiritul degajat de orice contingență, poate exista și creea. Din această fundamentare a stării de luciditate pe libertatea totală de gândire și pe autonomia completă a spiritului față de valorile practice ale vieții, derivă caracterul de opoziție și uneori , de frondă pe care o are intelectualul față de realitate. În spiritul critic și dizolvant al intelectualului, în refuzul lui de adaptare la prezent, în revoluționarismul lui se manifestă întregul dinamism al respectivei societăți. O societate în care dispare ironia, în care subcombă elanul spre forme noi, în care toată lumea aprobă și e mulțumită, nu se poate naște și dezvolta nici un spirit care, înțelegând totul, să arunce între mase o formulă nouă, care să-i doară, dar care să-i miște din loc. Societatea trebuie să înlăture grava prejudecată că spiritul de contradicție, ironia, critica liberă sunt forme sterile de neadaptare. Aceștia sunt factorii indispensabili ai acelui climat de totală libertate în care se poate realiza luciditatea intelectuală. Al doilea factor constitutiv și caracteristic în diferența specifică a intelectualului este moralitatea sa. Nu este vorba, s-o spunem limpede, de adaptarea la perceptele preexistente, la dogme exterioare. Moralitatea intelectualului rezultă dintr-un echilibru sufletesc, din perspicacitatea psihologică, din liniștea interioară.. El iubește oamenii pentru a-i cunoaște. Ironia, disprețul și, uneori chiar și cinismul sunt tot o formă a dragostei, a nemărginitei atenții și considerații față de omul de pretutindeni. Pe linia acestei atitudini, intelectualul este un arhetip al condiției umane, un apostol al maselor în luptă pentru lumină și dreptate. Această notă a moralității este condiționată de libertate. Intelectualul, în forma sa nealterată, pură, nu poate exista supus unei discipline rigide și severe.O adaptare necondiționată, o acceptare totală a unui program exterior, o activitate dirijată și în practică falsifică însăși esența sa. Intelectualul nu poate avea justificări exterioare, nu poate exista printr-o conștiință colectivă și nici nu poate activa în umbra unei valori străine de esența sa morală. Valorile morale care susțin edificiul liber al intelectualului nu sunt subordonate unei valori: de exemplu, politicului sau naționalului. Acesta e încă un motiv pentru care intelectualul refuză să coboare în arenă și să urce pe baricade. Rolul său este altul: din izolarea sa dezinteresată e dependent de idei fixe, de entuziasme efemere și formule la modă. Judecă în veșnicie, având în vedere pe toți oamenii. Cei care se frământă, care luptă urmărind cu fanatism un oarecare ideal apropiat, nu pot să-și dea seama de micimea unor asemenea idei și relativitatea uneori grotească a unor anumite probleme. Intelectualul are această obligație morală de a flutura în permanență deasupra capetelor mulțimii steagul egalității între oameni și de a le arăta că, nimic nu se creează prin ură și dezbinare. Al treilea element care se adaugă lucidității și moralității în conceptul, de intelectual este un cetățean al statului axiologic. Delimităm prin termenul puțin prețios de „stat axiologic”, totalitatea valorilor culturale care formează etajul superior al edificiului etatist.Peste valorile economice, naționale, politice stau valorile estetice, religioase și teoretice, singurele care au dreptul, prin lipsa condiționării materiale să intre în afara culturii. Intelectualul are simțul axiologic al valorilor: își dă seama de ierarhia care există între valori și de faptul că ele nu se pot reduce una la alta și nici nu pot să depindă una de alta. El servește valorile culturale pentru că acestea sunt singurele ce pot fi în atingere cu sfera în care trăiește el. Creează și contemplă în lumina acestora și moare pentru independența lor. Toate aceste trei note pe care le-am schițat: luciditatea liberă și critică, simțul moral și responsabilitatea etică, cetățenia statului valorilor culturale-au un fluid de energie care le unește și care le dinamitează… inteligența. Inteligența este singurul favor pe care-l are intelectualul din partea naturii (din partea societății neavând niciunul). Deoarece modalitatea intelectuală de existență presupune în mod necesar inteligență. Dar nu și invers. Există o inteligență care lucrează orizontal, care luptă, care disecă. Aceasta nu este inteligența intelectuală. Inteligența intelectuală e o inteligență verticală, aplicată, o inteligență care se boltește deasupra, peste fenomene și oameni, stăpânindu-le astfel limitele și oglindindu-le în claritatea sa atotvăzătoare(inteligență reflexivă). Reiese clar că, nu munca definește intelectualul, ci un anumit fel de muncă, poate chiar un anumit fel de a nu munci, de a gândi asupra muncii. Inteligența reflexivă e înnăscută, iar luciditatea, moralitatea și simțul valorilor sunt corolarele formale prin care se realizează această inteligență. Sunt foarte mulți artiști, oameni de știință și filozofi chiar, deși lucrează cu intelectul, nu sunt totuși intelectuali. Intelectualul nu este neapărat nevoie să fie un creator. Activitatea sa se justifică prin sine. Poziția intelectuală e o poziție inițială, o răscruce a posibilităților, în sus. De aici pleacă și aici se întâlnesc o mulțime de drumuri: în sus spre teoretizare, spre știință și filozofie și în jos, spre societate, spre viață și oameni. Filozoful nu este un intelectual prin faptul că inteligența sa nu oglindește lucid realitatea, ci speculează teoretic pe seama realității și nu are nevoie de nici o fundamentare morală a activității sale. Elita socială reprezintă polul opus filozofului, intelectualul fiind mediator între aceste extreme (de aici posibilitatea de a defini intelectualul prin reducția la medie a acestor extreme: intelectualulelita socială capabilă de filozofare). Elita socială există alături de oameni se distinge de ei prin forță, prin voință, prin puterea de muncă și prin spiritul de conducere. Merge în fruntea maselor, privește totdeauna înainte, nicio dată în sus sau în jos. Intelectualul e desprins din mase, e singur. Nu-și conduce semenii prin gest sau faptă, ci îi critică și le arată drumurile. Nu este apostolul unei singure idei, ci apostolul facultății care naște ideile.

Geo Călugăru-membru U.S.R.

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

DESPRE CUM „ARGUS ȘI SLUGILE SALE AU FĂCUT SĂ MOARĂ MIHAI EMINESCU”

Distinsul academician Mihai Cimpoi, în textul „Eminescu și «românenii», consemnat (în loc de prefață, la …

COMISARUL T. TANDIN

După apariția fiecărei cărți, presa de specialitate și posturile de televiziune care au rubrici de …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × one =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: