ACASĂ / ARTICOLE / ISTORIE / ÎNTEMEIEREA MOLDOVEI

ÎNTEMEIEREA MOLDOVEI

La 2 februarie 1365, regele Ungariei și al Poloniei (sub numele de Ludwik din 1370), Ludovic (Lajos) I de Anjou, supranumit cel Mare (1342-1382), a emis o diplomă prin care acorda o compensație urmașilor lui Dragoș ale căror proprietăți din Moldova fuseseră confiscate de Bogdan, noul voievod. Actul consacra – după afirmațiile istoricilor – emanciparea de sub suzeranitatea maghiară al celui de al doilea stat independent românesc, fiind un autentic act de naștere a noului stat apărut pe harta Europei Răsăritene.

Încă din timpuri străvechi, teritoriul Moldovei era stăpânit de geto-daci. Regele Burebista (cca.80-44.î.e.n.) își întindea stăpânirea până la gurile râurilor Bug și Nipru. Imperiul său reușise să unifice majoritatea formațiunilor tribale ale getodacilor. În urma celor două războaie cu romanii, o parte din Dacia a fost colonizată după anul 106 de rapacii împărați romani, însă o parte însemnată a teritoriilor imperiului lui Burebista – printre care și Moldova – nu a fost inclusă în Dacia romană. Majoritatea teritoriilor dacice din Estul Carpaților, cu excepția unei zone din Sud delimitată de malul stâng al Dunării, până la vărsarea Siretului inclusă în provincia Moesia Superioară, a rămas în stăpânirea dacilor liberi. Puternica uniune tribală a carpilor (de la al căror nume provine denumirea munților Carpați) a stăpânit cu autoritate mare parte a Moldovei și a supus pe sarmați. În Nordul și Nord Estul Moldovei, locuiau costobocii, a căror putere și dezvoltare maximă a avut apogeul în secolul al II-lea. După retragerea armatei și administraței romane din Dacia în timpul lui Aurelian (270-275), teritoriul Moldovei a fost succesiv ocupat de popoarele migratoare, care au întârziat în teritoriul amintit, dezvoltarea noii etape istorice a feudalismului. În timpul migrațiilor a apărut și denumirea de vlahi. Inițial termenul a fost folosit de către celți, care defineau populațiile romanizate De la celți cuvântul a fost preluat de germani, de la aceștia de slavi prin secolul al VII-lea, apoi de bizantini. Prima menționare o remarcăm la cronicarul bizantin Georgios Kedrenos (secolele XI-XII) care descrie episodul uciderii fratelui regelui bulgar Simeon, de către vlahi.

Mormatul domnitorului Bogdan

Printre ultimele năvăliri ale populațiilor migratoare, în secolul al X-lea au trecut peste spațiul românesc pecenegii, apoi uzii, iar în secolul al XI-lea cumanii de neam turcic. În acest răstimp, populația autohtonă romanizată a început să încropească câteva formațiuni prestatale. Pe la mijlocul secolului al XII-lea, unele izvoare atestau existența unui principat al Bârladului și o populație a berladnicilor, așezată între Dunăre și Galiția. Un principe slav de Bârlad acorda privilegii comerciale în anul 1134. Arheologic au fost evidențiate peste 200 de așezări din spațiul amintit, fapt ce a determinat pe istorici să considere că Bârladul și Tecuciul sunt cele mai vechi orașe medievale din Moldova. În 1164 izvoare bizantine amintesc de valahi în aproprierea cnezatului de Halici (Galiția). În Sudul Moldovei era atestată existența unei populații a brodnicilor. S-a considerat că numele lor vine din slavul brdovad, deci locuitorii de pe văile râului, de la vaduri. Alți istorici credeau că brodnicii sunt pruteni, adică cei de pe râul Prut. Prin 1150 era pomenită și o țară a bolohovenilor (Zemlea Bolohovskaia) și un oraș Bolohov. Înlocuirea frecventă a consoanelor b prin v (Valahia-Balachia, vlahiblaci, Basil-Vasile, bolohovenivolohoveni) a dus la concluzia că ar putea fi o populație românească. Afară de posibilele formațiuni feudale românești, amintim faptul că Dimitrie Cantemir (1673-1723) în Descrierea Moldovei scrisă în latinește (Descriptio Moldaviae) a evidențiat republicile Câmpulung, Vrancea, Tigheci.

O piedică majoră în formarea statului medieval Moldova a fost stăpânirea mongolă. La mijlocul
secolului al XIV-lea, Sud Estul Moldovei se afla sub stăpânirea efectivă a Hoardei de Aur.

Dorința regelui maghiar de expansiune spre Răsărit, dincolo de Carpați, s-a materializat prin înființarea unei episcopii catolice, Episcopia Cumanilor în 1228, cu rezidența la Civitas Milcoviae (probabil, pe locul actualei localități Odobești). Mai târziu, orașul Milcovia era consemnat într-un document papal sub numele Civitas de Multo (corectat de Iorga Civitas de Mylko, adică orașul de pe Milcov). Un istoric a emis ipoteza ca Multa este de fapt Multa, Mulda, Mol davia, vechea denumire a orașului Baia care a fost prima capitală a Moldovei.

Așadar avem două entități teritoriale: Maramureșul cu sate bine întocmite cu bisericile de-a lungul râurilor Mara și Iza cu așezări țărănești conduse inițial de juzi, jupani, cnezi, mai târziu voievozi, și teritoriul din Estul munților Carpați aflat temporar sub stăpânire tătară, cu văile răurilor Moldova, Rarăul, Giumalăul, pe care se aflau sate și grupuri de sate conduse de șefi care colectau dările pretinse de stăpânitorii asiatici.

Referitor la numele statului nou înființat, diverse izvoare, străine sau autohtone, prezintă versiuni diferite. Moldova este numele râului Moldova, sau a primei capitale, Baia (Mulda, Molda, Moldau) a noului stat moldovenesc, care a devenit și numele țării. Un filolog consideră că numeroasele denumiri de localitate Molid existente pe teritoriul Moldovei, la care s-a adăugat sufixul feminin slav ova, a format numele țării: Țara Molizilor probabil spre a folosi analogia cu Bucovina – Țara Fagilor). Mai există și numele unei căpetenii tătare Ymor filius Molday menționată în anul 1287, dar ipoteza a fost considerată neconcludentă. În anul 1334/5 într-un act al unui prinț ruso-lituanian, este pomenit numele lui Alexandru Moldaowicz, posibil a fi un negustor din Baia (Mulda). Prima atestare documentară a Moldovei este din 20 martie 1360 în diploma emisă de Ludovic I Anjou cel Mare care apreciază contribuția lui Dragoș la restabilirea țării noastre moldovenești (in restauratione terrae nostre moldovanae). Cu timpul se înmulțesc menționările maghiare sau papale, referindu-se la Moldova ca țară (terra) sau ducat (ducatus stăpânit de dux). În 1384, Domnul Moldovei Petru al II-lea (cca. 1375-cca.1391), fiul Margaretei Mușata se intitula Dei gratia dux Terrae Moldoviae (din mila lui Dumnezeu, duce al Țării Moldovei), iar peste câțiva ani se declara Wayeuoda Muldauensis. Pentru a se deosebi cele două țări cu populație românească (valahă), Țara Românească era numită Maior Walachia, iar în 1395 actul emis de Sigismund de Luxemburg (13871437) folosea terminologia de Minor Valachia seu terra Molduana. Patriarhia din Constantinopol diferenția cele două țări românești prin denumirile: Ungrovlahia (Vlahia de lângă Ungaria, termen folosit în 1359 când s-a organizat Biserica Țării Românești) și Rusovlahia (Vlahia de lângă polono-ruși, expresie folosită în 1395 în scrisoarea către Ștefan I – 1394-1399). Din 1407, Patriarhia a folosit pentru Moldova denumirea de Moldovlachia și mai rar Vlachomoldavia. Otomanii au folosit termenul de Bogdania, cunoscut fiind faptul că unele țări erau numite după întemeietori sau prinți remarcabili. În actele bizantine, Moldova a devenit Vlachobogdania. Otomanii imitând denumirea grecească de Maurovlahia (Vlahia Neagră), au dat Moldovei denumirea de Karabogdania (Moldova Neagră).

Încrederea în adevărul vechilor legende, izvoare și cronici a dus la acreditarea ideii că statele feudale românești au fost rezultatul descălecatului lui Dragoș Vodă, din Maramureș în Moldova, și a lui Negru Vodă din Făgăraș, în Țara Românească. Grigore Ureche știa că Moldova s-a descălecat mai pre urmă, muntenii mai întâi, măcar că s-au tras de la un izvor. Deci preciza originea comună a muntenilor și moldovenilor. Unii istorici susțineau că descălecatul ar fi fost rezultatul persecuțiilor religioase din timpul domniei lui Ladislau Cumanul. P. P. Panaitescu afirma că întemeierea este trecerea de la țară la stat, conform unei cronici care nara că Moldova s-a întemeiat prin mărirea țării (terra) care a devenit stat (regnum). A fost un proces politic prin ridicarea Domnilor ca suzerani, lupta lor pentru liberate, cu ungurii și tătarii.

Întemeierea Moldovei s-a produs prin exodul românesc spre Răsărit, săvârșit în două etape, după cum spune Iorga: o îndoită infiltrație, una comandată și supusă, cealaltă spontanee și liberă.

Dragoș a fost voievodul maramureșean (m.1354) însărcinat de regele Ungariei Ludovic I de Anjou cel Mare să organizeze o marcă de apărare împotriva tătarilor situați în N. Moldovei (cca.1347-1354). Era vasalul regelui maghiar, trimis cu oștenii și slujitorii lui români să lupte împotriva tătarilor la Est de Carpați, unde existau obști libere și cnezate libere românești. Stăpânirea sa se întindea numai asupra Nordului Moldovei unde căpeteniile locale l-au recunoscut voievod al Moldovei. Se pare că a întemeiat orașul Baia, numită inițial Moldavia, prima capitală a Moldovei. Târgul Baia fusese întemeiat în prima jumătate a secolului al XIV-lea, probabil în timpul colonizărilor săsești din N.E. Transilvaniei. Sașii veniseră spre a exploata minele de argint din apropriere. Victoriile lui Dragoș asupra tătarilor l-au determinat să-și extindă stăpânirea spre Est și capitala a fost mutată pe Siret, oraș populat tot cu coloniști germani, la fel ca la Baia. Regele mulțumit l-a răsplătit la 1360, pe Dragus, fiul lui Jula (Giulea) cel care supusese plures Olachos rebellantes (mulți valahi revoltați) numindu-l fidelis Olahi nostri de Maramarussio (credinciosul nostru valah din Maramureș). Dragoș și fii săi au primit multe sate românești, afară de moșiile primite ca mulțumire. A ctitorit – conform tradiției – două biserici. Una la Volovăț în 1353, din lemn, unde a fost astrucat (biserica a fost mutată de Ștefan cel Mare la Putna, pe la 1500-1502). Cealaltă din piatră, la Siret, cu hramul Sfintei Treimi. Fiul său Sas i-a fost succesor în Moldova.

Bogdan I Domn al Moldovei (?1367) este considerat întemeietorul statului independent Moldova. Originile familiei sale erau pe valea Izei și a Vișeului, la Cuhea (azi Bogdan Vodă). Săpăturile arheologice au dezvăluit la Cuhea, pe malul drept al Izei o biserică de piatră în stil gotic ridicată în prima jumătatea secolul al XIV-lea (cu toate că temeliile curții de la Cuhea erau din a doua jumătate a secolului al XIII-lea). Bogdan cu fratele său Iuga au moștenit cel mai mare cnezat din Maramureș de 22 de sate. Regele Ungariei Carol Robert de Anjou (1308-1342) cel învins de Basarab la Posada în noiembrie 1330, i-a acordat demnitatea de voievod al Maramureșului. Urmașul regelui, Ludovic I de Anjou (1342-1382) l-a destituit pe Bogdan din rangul de voievod deoarece acesta se certase cu un nobil maghiar pe care regele îl susținea în politica de înlocuire a cnezilor români, prin nobili maghiari (1342-1343).

Cronicarul regelui, Ioan de Târnave scria: Bogdan, un român din Maramureș adunând la el pe românii din district, a trecut în taină în Țara Moldovei care era supusă coroanei Ungariei… Și cu toate că a fost combătut mai adeseori de oastea regelui însuși totuși crescând marele număr al românilor locuitori în acea țară, s-a dezvoltat ca țară.

Regele a încercat prin forța armelor să recupereze posesiunea maghiară, însă nu a avut succes. Sas și o parte a rudelor fuseseră luați prizonieri de Bogdan, iar fii acestuia fugiseră în Maramureș. Balica, fiul lui Sas, fusese rănit și mulți ai săi pieriseră în încercarea de a ocupa Moldova cu ajutorul trupelor regale. Neputincios regele se răzbună, confiscând proprietățile familiei lui Bogdan de la Cuhea și acordându-le, ca o compensație lui Balc (Balica) și fraților săi de mamă: Dragu, Dragomir și Ștefan și totodată învestitura lui Balc, ca voievod maramureșean. Actul prin care le-au fost acordate cele mai sus urmașilor lui Dragoș, a fost emis de cancelaria regală la 2 februarie 1365. Acesta dovedește incapacitatea regalității maghiare de a-l învinge pe Bogdan și a-i ocupa țara, devenită independentă. Conform unor izvoare polone, Bogdan a mărit hotarul Moldovei până la Nistru. Capitala a rămas pe Siret. Bogdan a ridicat la Rădăuți o biserică din lemn, care a devenit necropola Domnilor moldoveni. Mai târziu, nepotul său, Petru al II-lea (cca. 1375cca.1391), fiul Margaretei Mușata (de unde provine denumirea dinastiei moldovene, a mușatinilor) a construit o biserică de zid pe locul celei de lemn. Sub naosul acesteia se află mormântul lui Bogdan. Ștefan cel Mare a așezat pe mormântul său o placă funerară cu textul: ”Cu mila lui Dumnezeu, Io Ștefan Voievod… am împodobit acest mormânt strămoșului meu, bătrânul Bogdan Voievod în anul 6988/1480…”.

Bogdan a avut trei fii: Ștefan, Costea și Lațcu. Se pare că Margareta Mușata a fost fiica sa. Deși Bogdan în cei câțiva ani în care a domnit, nu a emis documente, n-a bătut monede, n-a înălțat cetăți, n-a încheiat tratate, n-a trimis și primit solii, n-a sancționat legi, rămâne totuși în conștiința urmașilor ca Domnul care a întemeiat statul independent Moldova.

AVIOREL GH. SPETEANU

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

RADU DE LA AFUMAȚI

La 2 ianuarie 1529, Domnul Țării Românești, Radu de la Afumați împreună cu fiul său …

BĂTĂLIA DE LA BAIA 1467

În decembrie 1467 s-a produs confruntarea militară dintre forțele moldovenești și cele ungurești. Doi tineri, …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen − 13 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: