INTERVIU CU FLORIAN LAURENȚIU STOICA: „Este un omagiu adus înaintașilor mei”

Revista „Independența Română – Independența prin cultură” a ajuns la borna 60, așa cum scriam și in editorialul meu! De departe, pentru a putea susține un proiect cultural media de peste 5 ani, trebuie să recunoaștem că nu-i puțin lucru! Mai ales când tot acest demers, o să vă vină să credeți, sau nu, este susținut din propriile „rezerve financiare”, de o singură persoană… Florian Laurențiu Stoica.

De aceea, spre a nu fi ipocriți trebuie să recunoaștem un astfel de motiv este de ajuns pentru a provoca Omul și Mecena … la un scurt schimb de opinii și replici, cu mai mult, ori mai puțin ștaif aristocratic pe tema revistei care luna asta, a ajuns la această bornă: 60!

ARICIUC CORVIN BOGDAN

De unde a pornit totul?

Ideea mi-a răsărit în minte și-n inimă, cu mult timp în urmă. Este dacă vrei, în primul rând un omagiu adus înaintașilor mei. Spre exemplu, Titus T. Stoika, care a luptat in trei războaie: războiul din Balcani (1913), in primul şi al doilea Război Mondial. Titus T. Stoika s-a născut la Buzău pe 14 octombrie 1893 şi a decedat în anul 1983. A fost comisar regal pentru Italia, consilier judeţean la Lăpuşna, avocat, profesor la şcolile de tragere ale artileriei la Chişinău.
Istoria familiei Stoika începe la 13 februarie 1649 cand la Alba Iulia, Principele Transilvaniei, Gheorghe Rakoczy al II-lea, îl trece în rândul nobililor pe Ştefan Stoika, iobag din Veneţia de Jos, din districtul Făgăraş, pentru „credinţa şi credincioasele slujbe” dovedite ale acestuia, precum şi titlul nobiliar „De Alzo Venicze et Kucsulata”.

Astfel, Ştefan Stoika a primit de la Principele Transilvaniei sigiliul de noblete, si Stema Heraldica care în prezent sunt simbolul Fundaţiei Literar-Istorice „Stoika”.

Patronimul de „Stoika” îşi are începuturile undeva spre anul 1100. Sunt izvoare în acest sens care trebuiesc cercetate. Cert este că in anul 1649, prin diploma dată de Rakoczy al II-lea, în 13 februarie unuia dintre strămoşii mei (Principele Transilvaniei Gheorghe Rakoczy al II-lea trece în rândul nobililor pe Ştefan Stoika, iobag din Veneţia de Jos, districtul Făgăraş, pentru „credinţa şi crendicioasele slujbe” dovedite ale acestuia – sursa: site-ul Fundaţiei „Stoika” – n.r.). De atunci începe documentarea istorica a acestei familii. El se numea Ştefan Stoika De Alzo Venicze. Acest prenume „Ştefan” a fost des folosit de-a lungul timpului, el provenind nu dinspre Vestul României, ci ca unul neaoş românesc.

Mai departe, ei au continuat pe diverse ramuri. Este dificil acum de a face o detaliere a unui urias arbore genealogic, dar ce pot să spun este că, oprindu-mă la străbunicul meu patern, el a avut 19 copii, iar o bună parte dintre ei au avut o cariera militara, alţii au avut un drum literar, artistic, gazetăresc. Un lucru este cert, acela că ei sunt puţini cunoscuţi şi de aceea viitoarele manifestari culturale vizeaza  omagierea unora dintre cei şapte generali, incepand cu Nicolae Ştefan Stoika şi Ştefan Ştefan Stoika, care sunt înmormântaţi în cimitirul Bellu. Bine, acolo sunt mult mai mulţi înaintasi, unsprezece Stoika. Tot acolo este Stoika Victor care a fost preşedintele Consiliului de Administraţie al Căilor Ferate şi este cel care a trasat, împreună cu conducatorul de proiect Anghel Saligny calea ferată Bucureşti-Cernavodă.

A fost greu începutul?

Ca orice început au existat și momente bune, dar și unele mai grele. Am intalnit oameni extraordinari pe care viața in derularea ei mi i-au scos în cale. Și cred că nu-i puțin lucru să ai de-a face cu o sumedenie de personalitati, de situații care au generat activitati culturale cu o incarcatura emotionala deosebita.

Acum, la ceas aniversar v-aș întreba ca patron, dar și ca Președinte al unei fundații literar-istorice cât de interesată mai este tânăra generaţie de cunoaşterea valorilor culturale româneşti, a valorilor istorice şi ce s-ar putea face pentru a avea o mai bună promovare a acestora în rândul tinerilor?

Pentru că suntem la o borna a publicatiei pe care o reprezint, îmi permit să-ți declar ție și cititorilor noștrii, o mărturisire de suflet. Am colindat destul de mult şi am constatat că există o Românie paralelă. Am scris un poem, în care spun că există o Românie paralelă, „câţiva se zbenguiesc, cei multi sunt sus pe citadelă„. Există o Românie adâncă, profundă, tineri, copii cu profesori deosebiţi, cu dascăli devotati, cu antrenori, ş.a.m.d., care nu este adusă la cunoştinţa publicului şi există o Românie, in care cativa „se zbenguiesc”, cum spun eu; dar si  o alta Românie pe care o vedem mai tot timpul pe mass-media, fiindu-ne inoculată persuasiv doar prin elemente de derapaj intelectual si emotional. Bine ar fi să adoptăm în ceea ce priveşte şi o poziţie faţă de mass-media că prin productele lor nu fac bine tineretului de astăzi.  Ar trebui sa adoptam acele măsuri şi acele lucruri care să fie în consens cu evoluţia tinerei generaţii. Care ar fi acelea? Nu trebuie noi să le inventăm acum.

Acum la moment aniversar ce ați dori să transmiteți cititorilor revistei, la care știu că țineți atât de mult, dar și colaboratorilor?

Da borna asta, așa cum numești tu, a ajuns la 60. Acum, eu voi mărturisi că mai bine de jumătate de timp din viața mea am condus și coordonat intreprinderi/societati comerciale ori in administratie. Revista este doar un reper din această lungă poveste care este viața mea. De aceea îmi permit, cu toată modestia dată de experiența vieții a da un sfat tinerei generații: de exemplu, olandezii, chiar dacă spunem că se droghează, că au tot felul de probleme, ei au un singur lucru: tot ce înseamnă filme violente, tot ce înseamnă violenţă, sexualitate, ş.a.m.d., se difuzează după miezul nopţii. În timpul zilei nu sunt decât lucruri pentru a dezvolta aptitudinile tinerilor, lucruri care să servească aplecării lor spre muncă, spre viaţa reală, nu spre viaţa imaginară, cea a drogurilor, a băuturii, etc. Pe scurt, ca un mesaj direct: nu trebuie noi să inventăm modele, pentru că ele sunt în altă parte şi noi le putem doar copia!