Întreținerea sistemului hidroenergetic național

Nu numai oamenii, ci şi barajele îmbătrânesc. Barajele, ca toate celelalte construcţii și infrastructuri existente, sunt supuse procesului de îmbătrânire. În România există în prezent 2.617 baraje permanente şi temporare. Dintre acestea 250 sunt evaluate ca baraje mari. Energia hidraulică reprezintă capacitatea unui sistem fizic (apă) de a efectua un lucru mecanic la trecerea dintr-o poziție dată în altă poziție (curgere). Datorită circuitului apei în natură, întreținut automat de energia Soarelui, energia hidraulică este o formă de energie regenerabilă. Energia hidroelectrică are o pondere de circa 25% din totalul de curent electric produs în România.

Din 1998 producătorul de energie hidroelectrică din România este Hidroelectrica, societate pe acțiuni cu capital integral de stat Primele amenajări hidraulice au fost făcute între anii 1888-1900. În această perioadă au apărut și primele centrale hidroelectrice în lume. Prima centrală hidroelectrică din România a fost amenajată pe râul Dâmbovița, în cadrul regularizării Dâmboviţei – Hidrocentrala Grozăvești. În anul 1928 a fost înființată Comisia Internațională a Marilor Baraje. Pe atunci România deținea doar 3 baraje care erau considerate mari, deși niciunul nu depășea 30 de metri: Văliug (27 metri), Sadu II (13 metri), Râșca Mică (20 metri).

Barajele acestea au fost construite în perioada anilor 1907-1909 și toate sunt din zidărie de piatră și arcuite. Barajele au fost realizate după proiectele lui Otto Incze din Aachen şi a urmaşilor săi. Cel mai semnificativ an din punct de vedere al hidroenergiei a fost anul 1930. Din acel an s-au construit centrale compuse din 6 acumulări. Acestea erau folosite pentru regularizarea debitelor pe râul Colentina și pentru asanarea părții de nord a Bucureștiului. Spre sfârșitul anilor 1950, în cadrul Institului de Studii și Proiectări Energetice a luat naștere programul de studiu și cercetare privind posibilitățile de dezvoltare a resurselor hidroenergetice din țară.

Fondatorii școlii românești de Hidrotehnică au fost profesorii Dorin Pavel și Cristea Mateescu. Un lucru pe care îl au în comun toate aceste baraje este faptul că au fost construite până în anul 1989 (cu mici excepții). Coincidență sau nu, cele mai multe baraje au fost construite pe timpul regimului comunist. Ulterior, nu a mai fost construită o astfel de lucrare. Vârsta medie a celor 250 de baraje de mari dimensiuni din România, catalogate în Registrul Român al Marilor Baraje (RRMB), este de 38 de ani. (În România există 3 baraje care sunt mai vechi de 100 ani. Cel mai vechi baraj (108 ani), Sadu II, Sibiu, baraj ce a fost pus în funcţiune în 1905 este un baraj mic, de 18 m, baraj de greutate. Cea mai veche centrală hidroelectrică de pe teritoriul actual al României a fost dată în funcțiune în 1896 la Sadu, pentru a asigura necesarul de curent electric pentru Sibiu și Cisnădie.

Centrala Sadu I a fost construită pe baza documentațiilor întocmite de Oskar von Miller. În anul 1910, prin efortul primarului Carol Telbisz, a fost dată în folosință Centrala hidroelectrică din Timișoara. Timișoara a fost din 1884 primul oraș european iluminat electric, însă cu curent produs din combustibil fosil. La începutul secolului al XX-lea, datorită centralei hidroelectrice, Timișoara era alimentată cu curent produs ca energie regenerabilă).

Mai mult de 100 de baraje sunt amplasate în imediata vecinătate a zonelor populate, de exemplu Barajul Morii pe râul Dâmboviţa, în partea de vest a Bucureştiului. Deşi barajele sunt realizate cu o mare atenţie la proiectare, constructie şi detalii, în lume au avut loc un număr de accidente grave la baraje, din cauze diverse, cum ar fi acte de terorism, probleme de structură a barajelor, diferite erori în timpul exploatărilor sau dezastre naturale, cum ar fi: furtuni uriaşe şi infiltrări ale apei asociate cu inundaţii, înclinări de pantă sau cutremure şi alunecări de teren. De aceea, barajele lacurilor de acumulare pot constitui surse potenţiale majore de risc pentru localităţile şi obiectivele din aval în cazul unor accidente la acestea.

La nivel mondial, ruperile de baraje din ultimele decenii au provocat pierderi de sute de miliarde de dolari, distrugerea unor localităţi întregi şi câteva mii de pierderi de vieţi omeneşti. Unul din cazurile nefericite din România s-a petrecut în 28-29 iulie 1991, când în urma unor viituri puternice și pe fondul unei defecțiuni tehnice la Microhidrocentrala din avalul Barajului Belci de pe râul Tazlău și întrerupera alimentării cu energie electrică a mecanismelor barajului, barajul de pământ a cedat la ora 4:50 dimineaţa, ducând la decesul a 25 de oameni și distrugerea a 250 de gospodării. Barajul nu a mai fost niciodată reabilitat Specialiștii trebuie să verifice acum din punct de vedere tehnic toate barajele din țară, așa cum a dispus Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

În România există peste 3.450 de lacuri, suprafața acestora fiind de aproximativ 2.620 km², reprezentând circa 1,1 % din suprafața totală a țării. Pe unele din ele au fost construite baraje. Aceasta este o listă de lacuri de acumulare și baraje din România.

Aroneanu/ Arpașu/ Belci/ Bezid/ Bolboci/ Brădișor/ Breazova/ Bucecea/ Budeasa/ Buhui/ Călimănești/ Cândești/ Chirița/ Cinciș/ Ciric I/ Ciric II/ Ciric III/ Ciurbești/ Colibița/ Dorobanț/ Drăgan/ Dridu/ Ezăreni/ Fântânele/ Frumoasa/ Gălățui/ Geaca/ Golești / GuraApelor/ Gura Râului/ Hălceni/ Izbiceni/ Izvorul Muntelui/ Leșu/ Lugaș/ Măneciu/ Mesteacănul/ Mihăileni/ Mihoești/ Motru/ Movileni/ Mozacu/ Oașa/ Obrejii de Căpâlna/ Paltinu/ Pecineagu/ Poiana Uzului/ Răcăciuni/ Râușor/ Rediu/ Rogojești/ Rusănești/ Salcia/ Săcele/ Sărulești/ Scropoasa/ Secu/ Silagiu/ Siriu/ Solești/ Someșul Cald/ Stânca-Costești/ Strâmtori/ Surduc/ Șuta/ Tarnița/ Tău/ Târgu Jiu/ Valea lui Iovan/ Valea de Pești/ Vădeni/ Văliug/ Văsălatu/ Vâlsan/ Vârșolț/ Vida/ Vidra/ Vidraru/ Voila Zetea.

Principala sursă de informatii privind barajele din România, ce a fost folosită pentru realizarea studiilor de vulnerabilitate și risc seismic, este Registrul Român al Marilor Baraje (RRMB -http://www.baraje. ro/rrmb/rrmb_idx.htm) care conține în format Excell informații privind anul punerii în funcțiune, dimensiuni, caracteristici etc. pentru 249 de baraje din România. Informațiile din RRMB au fost completate cu informațiile existente pe site-ul RoWater. Bazele sistemului energetic național au fost puse însă în anul 1958 cand s-a inființat compania de transport si distribuție a energiei electrice sub egida Ministerului Energiei Electrice.

Acesta s-a dezvoltat și a căpătat o stabilitate dispusă să preia necesarul de consum de abia în anii 1960-1962 când au început să producă o serie de hidrocentrale (salba de 12 hidrocentrale de pe râul Bistrița, Hidrocentralele de pe Lotru – 4 grupuri, cele de pe Someș și Crișuri). În România există mai multe hidrocentrale, cea mai mare fiind Porțile de Fier I, care are o capacitate totală de 1.167 MW, iar potențialul național de hidroenergie este de 6 gigawați (GW). Cu toate acestea, România are capacitatea de a produce mai multă hidroenergie, iar capacitatea curentă reprezintă aproape 30% din totalul de energie electrică produsă în țară.

Capacitatea suplimentară care ar putea fi instalată în România este estimată la 9 GW. Dacă ar fi să dăm un top al celor 5 baraje mai importante din România acestea ar mai fi:

1. Barajul Gura Apelor este construit pe valea Râului Mare din Hațeg. Construcția barajului a început în anul 1975 și a fost finalizată după 11 ani, în anul 1986. Barajul are o înălțime de 168 metri și acumulează peste 225 milioane de metri cubi de apă. Barajul din Parcul Național Retezat e cel mai mare baraj de miez de argilă și anrocamente din Europa.

2. Barajul Vidraru din apropierea Transfăgărășanului este cel mai mare baraj arc din România.

Acesta este construit pe râul Argeș din județul Pitești și are o înălțime de 166 metri. Lungime la coronament a acestui baraj este de 307 metri și are o adâncime de 166 de metri. Barajul a fost construit în perioada anilor 1960-1966 pentru a produce energie electrică dar și pentru a evita inundațiile. Barajul Vidraru este pe locul 8 în Europa ca cel mai înalt baraj și pe locul 20 din lume.

3. Barajul Izvorul Muntelui de la Bicaz sau Barajul Izvorul Muntelui se află în județul Piatra Neamț.

Construirea acestui baraj a fost o adevărată provocare pentru constructorii de baraje. Construirea barajului de la Bicaz a durat 10 ani, timp în care peste 15.000 de români au participat la construcția acestuia. Lucrarea spectaculoasă are influențe rusești și a fost finalizată în anul 1960. Barajul este un baraj de greutate din beton cu o înălțime de 127 metri. În Europa, barajul Izvorul Muntelui se încadrează în top 10 baraje de acest fel.

4. Barajul Siriu este construit pe răul Buzău din județul Buzău. Construcția barajului a durat 22 de ani, din 1972 până în 1994. Barajul este alcătuit din steril, rocă și un miez din argilă, deoarece s-a construit prin unirea a doi munți: masivul Podul Calului și masivul Siriu. Înălțimea barajului Siriu este de 122 metri și lungime la coronament de 570 de metri. Barajul acumulează peste 155 milioane de metri cubi de apă.

5. Barajul Valea Drăganului se află în județul Cluj pe confluența râurilor Drăgan și Sebeșel. Construcția barajului a fost finalizată în anul 1987. Lucrarea de ridicare a barajului Drăgan sau Floriu, cum i se mai spune, a fost una extrem de dificilă datorită terenului stâncos. Barajul are o înălțime de 120 de metri și o deschidere de peste 400 de metri și acumulează 112 milioane de metri cubi de apă. Printre hidrocentralele mai mici din țară se numără Hidrocentrala Ciunget-Lotru, cu o capacitate de 800 MW, Hidrocentrala Râul Mare, cu 335 MW și Porțile de Fier II, ce are un potențial de 321MW. Barajele și rezervoarele mari de apă localizate în apropierea zonelor urbanizate reprezintă un risc potențial atât pentru populația cât și pentru proprietățile și infrastructurile aflate în aval, în cazul unei eliberări mari de apă ca urmare a producerii unui cutremur major.

Printre factorii de tip seismic ce pot constitui un risc pentru amenajările hidroenergetice menţionăm: seismicitatea indusă artificial; prezenţa surselor seismice naturale în zonă şi în apropierea sa; existenţa în compoziţia versanţilor a materialelor instabile la oscilaţiile seismice; producerea secvenţelor de cutremure (preşocuri, replici, roiuri etc.); migraţia activităţii seismice; prezența faliilor active în zonă; mişcări crustale recente (verticale şi orizontale). Un factor important de risc de tip seismic este dat de existenţa unor surse seismice naturale în zona amenajărilor hidroenergetice sau chiar în zone mai îndepărtate dar aflate la distanţe epicentrale care să nu depăşească raza de acţiune a acestora.

În acest scop este necesară cunoaşterea zonelor seismogene delimitate pe teritoriul României și a țărilor învecinate, a caracteristicilor acestora (geologice, geofizice, seismice), a proprietăților de propagare ale undelor seismice (atenuare), a câmpului de tensiuni estimat pe baza cunoaşterii mecanismelor focale de generare ale cutremurelor etc. România este situată în câmpul de tensiune neogen din sud-estul Europei. În zona de curbură a Munților Carpați, o parte din zona hercinică a Europei este în contact cu placa euro-asiatică, ceea ce explică activitatea seismică în această zonă. Astfel, este justificată preocuparea pentru supravegherea seismică a barajelor mari din România și în special a celor aflate în raza de acțiune a cutremurelor majore din zona seismogenă Vrancea.

În cadrul acestui proiect zona de studiu este situată în partea de est a României și cuprinde baraje din județele: Vrancea, Galați, Bacău, Vaslui, Neamț și Iași plus județele din nordul țării, Suceava și Botoșani Scopul acestor baraje a fost producerea energiei electrice dar și de a schimba soarta satelor și localităților din zonele în care acestea au fost construite. Acum, cu titlu de glumă, trebuie spus că… orice limită are o margine, așa că trebuie să alegem de care margine atârnăm și să fim atenți cum administrăm și mai ales întreținem acest patrimoniu ca să nu pățim niciodată o asemenea tragedie!

Nicu Doftoreanu