ACASĂ / ARTICOLE- / Învierea Domnului – Moment al bucuriei dătător de Viață!

Învierea Domnului – Moment al bucuriei dătător de Viață!

Din seria: „Mesaj praznical pascal”

Zilele acestea, în preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am văzut și, încă văd foarte multă întristare, îngrijorare, preocupare, incertitudine, dilemă, nesiguranță și dezorientare și, da, înțeleg foarte bine, căci, sunt atât de multe motive cât se poate de diferite, de întemeiate ori de justificate concretizare în toate aceste reacții, stări sau atitudini!

Însă, totuși, trebuie să (ne) mai găsim (re)sursele de optimism, de bucurie, pozitivitate și de nădejde!

De ce?!

Fiindcă, da, într-adevăr, sunt multe clipe, momente și evenimente însemnate în istoria lumii, în istoria umanității însă, cel mai important, de departe, este cel al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!

Așadar, Învierea Lui este, cu adevărat, cel mai deosebit eveniment în viața și istoria Creștinismului fiindcă este, între multe altele, sursa și resursa Învierii noastre, a întâlnirii noastre, cu Dumnezeu, cu semenii noștri și cu noi înșine, este praznicul aducător și generator de multă bucurie și (de) sinceră fericire!

Altfel spus, Învierea Domnului provoacă Învierea omului, Învierea Mântuitorului aduce, în lume, învierea lumii, învierea noastră, a oamenilor, învierea sufletelor, cugetelor, inimilor, minților și a trupurilor noastre!

Învierea lui Iisus Hristos este dătătoare sau născătoare a învierii noastre trupești, sufletești, spirituale și duhovnicesti, vremelnice dar, mai ales, veșnice!

Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos izvorăște învierea și izbăvirea noastră din păcat, viciu, patimă și boală, din amorțire și din nesimțire, din lene și din trândăvie, din întristare, boală, depresie și suspinare, din egoism si frustrare, din marginalizare și din izolare, din comoditate, orgoliu, vanitate și slavă deșartă, din amăgire și dezamăgire și, din multe alte stări, ipostaze, împrejurări și situații, total nefavorabile, defavorabile și absolut distructive în viața omului, în sine sau în special precum și în cea a umanității întregi, în general!

De aceea, așteptăm, cu atâta bucurie, nerăbdare, nădejde, credință, bucurie și speranță, evenimentul și sărbătoarea Învierii Hristice fiindcă, odată cu Învierea Fiului lui Dumnezeu, înviază totul, în noi și în preajma ori, în jurul nostru, inclusiv natura înconjurătoare, pe lângă natura (noastră) umană, cea copleșită de multe griji, afectată de multe gânduri, invadată de multe neputințe, acaparată de nenumărate slăbiciuni, posedată de multe păcate și asediată de multe patimi!

În viața noastră, zilnică ori cotidiană, avem multe ocazii, felurite prilejuri și diverse șanse minunate, extraordinare și, chiar, excepționale, în care ne întâlnim cu Învierea, atunci când ieșim ori scăpăm dintr-o boală cumplită, dintr-un accident grav, dintr-o încercare sensibilă, dintr-o situație fragilă, vulnerabilă ori delicată, când, practic, ne aflăm în fața unei descoperiri speciale și revelații deosebite!

Așa cum moartea, ca fenomen real, poate fi de natură fizică, psihică, morală și spirituală, vremelnică dar, din păcate, și veșnică, tot astfel și Învierea, ca fenomen unic, real, adevărat și incontestabil dacă nu, chiar și inconfundabil, este, poate fi de natură fizică, psihică, trupească, sufletească, morală, spirituală sau duhovnicească!

Cu alte cuvinte, Domnul nostru Iisus Hristos cel răstignit dar, mai ales, Înviat, ne dăruiește multe ocazii și ne oferă diverse prilejuri, toate binecuvântate, de întoarcere și revenire la viață, la adevărată Viață, cea veșnică, veritabilă și autentică!

În fond și la urma urmei, Învierea nu este altceva decât trecerea noastră de la moarte la Viață, de pe pământ la Cer!

Prin urmare, Dumnezeu să ne ajute ca Învierea Lui să fie și învierea noastră, Învierea Domnului, a Fiului Omului să fie (și) învierea omului, ca Învierea Mântuitorului să fie și învierea neamului și al poporului, totdeauna, acum și pururea și, în vecii vecilor! Amin!

Hristos a Inviat!

În loc de epilog!

Ziua, luminoasă și luminată a Învierii

Mai avem puțin și, iată, cu toții, după toată jertfa/osteneala Postului și a Săptămânii celei Mari, vom ajunge, plini de har, curaj și (de) adevăr, la momentul biruinței Vieții asupra morții, la Învierea Răscumpărătorului, Izbăvitorului și Mântuitorului nostru – Iisus Hristos Domnul și Omul!

Să dea Bunul Dumnezeu ca, Învierea Lui să aducă, aievea, învierea noastră, ieșirea ori eliberarea noastră din mormântul stricăcios al robiei, al bolii, suferinței, neputinței, păcatului, slăbiciunii, patimii și al morții, celei sufletești, duhovnicești și veșnice, la lumina cea neapusă/neînserată a Slavei și Împărăției Sale!

Altfel spus, să ne ajute Domnul nostru Iisus Hristos ca, cel mai mare Praznic și Eveniment al Creștinismului să (ne) aducă nouă, tuturor, mângâiere duhovnicească, vindecare trupească și alinare ori tămăduire spirituală!

Învierea Hristică să producă/să genereze, cu adevărat, învierea umanității noastre, cea (de)căzută în latura degradării sau deteriorării și în umbra întunericului ori a morții!

Așadar, întâlnirea cu El să fie (re)întâlnirea cu noi, Învierea Lui să fie învierea noastră, individuală, personală și comunitară sau obștească, lumina Lui să fie lumina și (i)luminarea noastră, Viața Lui să fie viața și (con)viețuirea noastră!

Și încă ceva: să iertăm tuturor toate pentru Slăvita Lui Înviere!

Sărbătorile pascale să le petreceți, neîncetat, cu lumină, nădejde și biruință deplină, cu multă bucurie, optimism, pace și prospețime, belșug, generozitate și binecuvântare!

Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte Viață dăruindu-le! Amin!

Hristos a Înviat!

Cu aleasă prețuire și deosebită considerație,

@Stelian Gomboș

steliangombos.wordpress.com

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Ziua noastră Națională

În fiecare an, la data de 1 Decembrie, sărbătorim Ziua Națională a României și, implicit, …

Sfinții noștri români

Da, din mila și dragostea lui Dumnezeu au avut loc 16 canonizări în ședința din …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: