Ioan Stănculescu

Co n s i d e r a t întemeietor de școală, profesorul Ioan Stănculescu, apreciat și regretat chiar, de cei care l-au cunoscut, atât ca om integru, corect și cinstit, dar un mare specialist care va rămâne un personaj de elită în istoria științei și tehnicii românești în domeniul construcțiilor. S-a născut la 20 mai 1919 la București.

Încă din primii ani ai școlii primare, s-a dovedit un elev deosebit de inteligent, pentru ca la liceu, să se detașeze și prin conduita sa impecabilă. După absolvirea liceului Spiru Haret, cu rezultate foarte bune, fiind atras de matematică și materiile de știință, se înscrie ca student la Politehnica din București – Secția de Construcții. Aptitudinile sale și seriozitatea în pregătirea studiilor universitare este evidentă impunându-se ca absolvent în anul 1942 fiind clasificat șef de promoție.

Dornic în a-și cunoaște calea profesiei alese, se angajează în 1942 imediat după absolvirea facultății ca inginer la Direcția Tehnică a Administrației Porturilor unde problemele legate de caracteristicile terenului l-au atras în mod deosebit, datorită particularităților acestora și a surprizelor care se succedau în mod curent. Participă pentru început la cercetarea naturii terenului pentru baza navală Tașaul și portul Constanța.

Continuă studiul naturii terenului pe traseul canalului Cernavodă – Constanța, precum și studiul stabilității la bazinul de lemnărie din portul Galați. Pentru a fi clasiricate anumite aspecte ale stabilității, studiază natura subsolului la șantierul naval TurnuSeverin. Pentru că rezultatele studiilor și cercetărilor sale s-au dovedit reale, iar soluțiile propuse au avut câștig de cauză, i s-a încredințat răspunderea, deloc ușoară, de a stabili cauzele unor tasări mari, produse la silozurile Medgidia și Țăndărei.

Având de acum cunoștințe concrete, privind terenurile de fundație pentru silozuri i se încredințează sarcina de a efectua examinarea terenurilor pe care urmează a se amplasa acest tip de construcții la Frăsinetu, Caracal, Slatina, Craiova, Băilești, Cetate, Târnavele ș.a. Ca urmare i se încredințează din ce în ce mai multe lucrări pline de răspundere. Pentru continuarea șoselei București – Pitești i se încredințează un studiu al terenului de fundare pe un tronson de 20 km. Cum în timpul războiului în Transilvania au fost avariate multe poduri pe râul Someș și pe afluenții săi cercetează condițiile de fundare, propunând totodată și soluțiile ce se impun pentru refacerea acestora.

Fiind necesare cercetări geotehnice referitoare la stabilitatea unor cheiuri și parcuri în portul Brăila, inginerul Ioan Stănculescu își încheie activitatea, desfășurată timp de cinci ani, în cadrul acestei Direcții. În același an 1947, se transferă la societatea Reconstrucția, ca șef al Serviciului de calculații, oferte și control. Este solicitat ca inginer proiectant principal la Direcția Generală a canalului Dunăre – Marea Neagră, precum și șef al sectorului geotehnic în cadrul Direcției Generale a metroului București. Ministerul Căilor Ferate și Departamentul Transporturilor Rutiere, Navale și Aeriene îi încredințează funcția de consilier tehnic de specialitate pentru problemele de geotehnică și fundații.

Printre lucrările efectuate, conduse și corelate începând din 1947 până în 1959 de către profesorul Ioan Stănculescu, amintim pe cele mai importante privind noutatea unicitatea și calitatea acestora:

– Studiul condițiilor de teren pentru construcțiile Combinatului siderurgic de la Galați, cu introducerea de soluții și tehnologii noi de fundare corespunzătoare caracteristicilor de loess de pe amplasament;

– Consolidarea terenului la stația de sosire a funicularului Teliuc – Hunedoara;

– Studiul traseului optim din punct de vedere al condițiilor geotehnice pentru drumul Bicaz – Galu, pe malul lacului de acumulare;

– Soluții de fundare pentru blocurile turn din Constanța, între gara veche și gara nouă; – Consolidarea fundațiilor și asigurarea consolidării și stabilității bisericii Domnița Bălașa din București, lucrare unică prin realizarea acestei soluții;

– Reabilitarea și consolidarea drumului minier Șuior (Baia Mare);

– Aplicarea pământului stabilizat cu ciment pentru căptușirea pereților de aducțiune Piatra Neamț – Roznov;

– Stabilirea soluției de execuție a galeriei de evacuare la uzina Hidroelectrica de la Vidraru în sectorul Rotunda;

– Redresarea blocului turn K – Șoseaua Giurgiului din București după un procedeu original aplicat pentru prima dată la lucrări de acest gen;

– Consolidarea versantului instabil în orașul Suceava; – Consolidarea versantului instabil în cartierul Copou din Iași și multe alte lucrări importante.

Pe lângă aceste lucrări la care distinsul profesor a aplicat soluții tehnice inedite, a fost solicitat pentru soluționarea celei mai importante probleme de geotehnică și fundații printre care Ministerul Transporturilor, Ministerul Minelor, Ministerul construcțiilor industriale, Ministerul energiei electrice, la diferite unități de construcție în diverse județe de pe întreg teritoriul țării (Constanța, Mureș, Dolj, Baia Mare, Arad și altele).

Trebuie precizat că în paralel cu această activitate cu adevărat remarcabilă a început în același an 1942 și una didactică, devenind asistentul preferat al celui care a fost creatorul școlii de beton armat profesor Mihail D. Hangan, la cursul de beton armat și poduri din beton armat.

După patru ani, în 1946, a fost numit asistent la cursul de poduri și construcții metalice, pentru ca în anul 1949 să promoveze șef de lucrări la Institutul de drumuri și poduri. În anul următor, 1950, va promova și va fi numit conferențiar la Facultatea de drumuri și lucrări edilitare la Institutul de Construcții București.

Devenit de acum bine cunoscut în producție dar și în activitatea didactică, în 1966 este numit profesor și șef al catedrei de geotehnică și fundații din Institutul de Construcții București. A mai predat același curs la Școala superioară CFR – secția construcții, Institutul de transport și cursul general de poduri de la Școala specială de ofițeri de geniu.

Pentru a contribui la buna pregătirea studenților a elaborat diverse manuale, din care putem aminti: Mecanica terenului – 1948, Încercarea pământurilor pentru fundații, Editura tehnică – 1950, Curs de fundații. Sisteme de fundații. Editura Institutului de căi Ferate – 1955, Curs de fundații. Procedee de fundare, Editura Institutului de căi ferate – 1955, Curs de geotehnică și fundații – partea întâi. Geotehnica, Editura didactică și pedagogică – 1960 ș.a.

Fiind apreciat și cunoscându-i-se calitatea organizatorică a fost prorector al Institutului de Construcții București, prin care a contribuit în mod decisiv la dezvoltarea funcției învățământului superior din țara noastră. Preocuparea sa pentru cercetarea științifică a fost și rămâne un model de dăruire profesională, cum rar poate fi întâlnit, mai ales în ziua de azi.

Pentru a-și face cunoscute preocupările și rezultatele la care ajungea a publicat un mare număr de articole, în reviste de specialitate din țară și străinătate. Cea mai mare parte a acestor articole, inteligent concepute, prezentând soluții tehnice cu aplicabilitate practică în domeniul geotehnic și al lucrărilor de fundații inedit-novatoare.

Aceste adevărate lucrări științifice s-au născut ca rezultat fructuos al colaborării cu diverse unități și compartimente importante din domeniul construcțiilor. Pentru a înțelege ne vom referi la câteva dintre acestea cum ar fi: Institutul de Siderurgie, Metalurgie și Mecanică aplicată, din anul 1949 când a efectuat studii asupra argilelor cu contracții mari, contribuind astfel la prima raionare geotehnică a terenurilor de acest tip din țară și la stabilirea măsurilor pentru prevenirea degradării construcțiilor fundate pe asemenea pământuri.

Amintim de asemenea o colaborare foarte importantă cu Institutul de Cercetări științifice în transporturi, unde a întreprins cercetări referitoare la capacitatea portantă a sistemelor rutiere nerigide prin care a stabilit soluții de consolidare pentru mai multe sectoare de drum în zona Făgăraș. În acest context, amintim câteva din temele studiate: actualizarea utilizată ca metodă de consolidare și impermeabilizare a construcțiilor, tratarea termică a pământurilor argiloase, studiul deformațiilor și cedării sistemelor rutiere nerigide, studiul impermeabilizării tunelurilor feroviare, cu aplicații concrete la unele tuneluri din țara noastră, procedee noi pentru executarea lucrărilor de fundație aplicată în România, metode speciale de fundare în trenurile tip loess ș.a.

Lucrările sale au fost prezentate la diverse conferințe internaționale de mecanica pământurilor unde au stârnit un interes deosebit iar autorul a fost contactat și i s-a cerut permisiunea de a fi aplicate și la realizarea construcțiilor din țara lor. Astfel, profesorul Ioan Stănculescu a devenit o personalitate recunoscută pe plan internațional.

Este îmbucurător faptul că, printre cei care au beneficiat de importanța cercetărilor sale, putem aminti o serie de personalități care au participat la diferitele congrese și conferințe internaționale de mecanica pământurilor de la: Londra, Paris, Mexic, Tokyo, Universitatea din Lodz, Institutul de Cercetări hidrotehnice din Gdansk, Universitatea tehnică din Dresda, Universitatea din Auckland (Noua Zeelandă), Facultatea de Construcții din Liège etc. În perioada când am fost cooperant, detașat la Universitatea din Constantine – Algeria, domnul profesor Stănculescu a fost solicitat pentru probleme de geotehnică greu de rezolvat.

A venit în Algeria unde în colaborare cu profesorul Mircea Mihăilescu (anii 1981-1982) au studiat și găsit soluțiile ce se impuneau pentru mai multe edificii importante, atât din punct de vedere al amplasării geotehnice cât și al execuției structurilor de beton. În Constantine, problemele apărute după începerea lucrărilor la mai multe obiective s-a constatat că amplasarea acestora nu s-a ales pe terenul cel mai potrivit.

Cea mai mare construcție, o moschee importantă, prezenta deficiențe care nu puteau fi explicate și care aveau o evoluție îngrijorătoare privind tasările inegale, afectând comportarea suprastructurii, care se realizase în proporție de 30-40 %.

Profesorul Ioan Stănculescu după un studiu și observații pe teren a reușit să găsească soluția optimă de oprire a evoluției deficiențelor pentru problema geotehnică și de fundații, iar profesorul Mircea Mihăilescu a clarificat și decis continuarea lucrărilor structurii din beton armat. Rezultatul a fost acela că specialiștii de înaltă clasă ai constructorilor români au creat în plus un motiv de apreciere și admirație pentru școala românească de construcții. După această epopee tehnică care a durat mai multe zile am avut posibilitatea onorifică de a-l cunoaște mai bine pe distinsul profesor și inginer specialist Ioan Stănculescu.

Ca urmare, prestigiul școlii românești de construcții a mai câștigat o treaptă ascendentă, pe plan internațional, deoarece trebuie menționat aici că Universitatea din Constantine a luat ființă și s-a dezvoltat datorită contribuției statului român, încă de la înființare, la începutul anilor 1970. S-a confirmat dacă mai era cazul poziția câștigată de distinsul profesor considerat ca unul dintre respectații întemeietori de școală, făcând parte dintre cei mai de seamă ingineri pe care i-a dat România, apreciat și de regretații mari profesori și ingineri: Aurel Beleș, Cristea Mateescu, Mihael Hangan, Victor Popescu etc.

Profesorul inginer și scriitor Hristache Popescu mărturisește în evocatoare sa lucrare 100 de personalități în construcții: M-au impresionat intuiția, justețea soluțiile adoptate, modestia, dar și calitatea de a aprecia pe cei care susțineau adevărul în orice împrejurare pentru că adevăr a fost și tot ce a întreprins omul sincer, cinstit, demn, de caracter, Ioan Stănculescu a intrat în istoria științei și tehnicii românești în construcții.

După pensionarea sa în anul 1984 a continuat activitatea didactică, de cercetare și științifică în cadrul Institutului de construcții, devenind apoi Universitatea tehnică de Construcții, ca profesor consultant și conducător de doctorat, neabandonând activitatea desfășurată în cadrul catedrei de geotehnică și fundații.

În consecință, a participat activ la studiul și proiectarea fundațiilor pentru mai multe construcții înalte din București precum ansamblul Bucharest Financial Plazza, clădirea Industrial Export, proiectarea lucrărilor de consolidare a fundațiilor pentru Palatul Telefoanelor prin utilizarea de coloane formate din beton armat ș.a.

Pentru activitatea sa impresionantă ca inginer cu o remarcabilă operă inginerească, didactică și științifică profesorului Ioan Stănculescu i s-a acordat titlul științific de Doctor Honoris Causa în anul 1998 din partea Universității Tehnice de Construcții București și Politehnica din Iași.

A fost ales membru al Academiei de științe Tehnice din România iar statul i-a acordat premiul de stat pe anul 1969 și decorat cu mai multe ordine și medalii. A părăsit lumea aceasta în ziua de 23 ianuarie 2002.

Prof. univ. dr. Gheorghe Țiclete