Ioan Vodă Viteazul

În galeria numeroșilor eroi ai neamului românesc, un loc important îl ocupă Ioan Vodă, Domnul Moldovei. În scurta sa domnie de numai doi ani a săvârșit fapte memorabile care au aureolat acțiunile sale. Sfârșitul năpraznic l-a consacrat ca martir al țării. Epopeea apărării cu îndârjire a pământurilor strămoșești va rămâne o pildă pentru urmașii săi. Pretendenții la scaunul domnesc al țărilor românești, chiar dacă nu erau dintr-o familie domnească, își alcătuiau o genealogie care îi legitima să aibă acces la cea mai înaltă dregătorie a țării. Ioan se declara fiul nelegitim al lui Ștefăniță (Ștefan cel Tânăr 1517-1527), nepotul lui Bogdan al III-lea (1504-1517) și strănepotul marelui Ștefan al Moldovei. Ascendența domnească este confirmată de cronicarul Nicolae Costin. Conform celor afirmate de cronicarii poloni ar fi fost originar din ținutul Mazoviei. Mama sa fusese o armeancă din familia Serpega căsătorită cu un armean polonez.

Regele Poloniei Sigismund al II-lea August (1548- 1572) i-ar fi recunoscut în 1551 originea domnească: dintr-o veche familie a voievozilor Moldovei. Cunoștea limba polonă întrucât trăise un timp în Țara Leșească. Nicolae Costin: ştia limba leşească, că era leah. Cronicarii contemporani și istoricii ulteriori i-au contestat obârșia domnească. Oricare ar fi fost originea sa, Ioan Vodă este incontestabil un erou al neamului nostru. Iorga scria că Moldova a realizat prima încercare de scuturare a suzeranității otomane prin Ioan Vodă cel Cumplit. Calitățile sale erau incontestabile. Cronicarul călugăr Azarie, un dușman declarat al voievodului care oropsise – pe bună dreptate – casa monahală, după afirmațiile critice la adresa domnului recunoștea cu franchețe: era ascuțit la minte, gata la vorbă, priceput la carte… minte adâncă, elocvent și învățat în cărți. Iorga îl caracteriza: vitejia lui înnăscută… upta îl scosese cutezător, cum nu era nimeni altul în fața turcilor. Ioan se născuse probabil înainte de 1527 când murise presupusul său tată Ștefăniță.

A obținut domnia în 1572 și era probabil în vârstă de 45-50 de ani. În 1551 încercase să obțină domnia în detrimentul lui Ştefan Rareș (1551-1552) care furase scaunul domnesc fratelui mai mare IIiaș Rareș pe care-l obligase să se turcească. Ioan Armeanul cu ajutorul unor nobili poloni și al adepților Moldovei a fost alungat de fiul lui Petru Rareș iar tovarășii săi au fost pedepsiți. Ioan a plecat în Rusia unde la curtea țarului moscovit Ioan (Ivan) al IV-lea cel Groaznic (1533-1584) a fost bine primit. A stat la Moscova timp de doi ani. S-a căsătorit cu Maria fiica cneazului Simion/Semian de Rostov cu care a avut un fiu, Petru. Din motive necunoscute a părăsit Moscova lăsându-și familia acolo. Prin 1555 sprijinit de Hatmanul Negrilă a încercat din nou să obțină domnia. Prin 1556 era în Caramania, provincie a imperiului Otoman. Apoi a ajuns la Alep, în Siria. În toamna lui 1561 sultanul intenționa să-l numească domn în locul lui Alexandru Lăpușneanu.

Până la obținerea domniei a fost exilat în insula Rhodos. În timpul peregrinărilor și al surghiunului în Rhodos, a făcut comerț cu nestemate și a obținut o avere consistentă. În perioada din 1551 când a încercat obținerea scaunului, până în 1572 când a fost numit Domn, a mai călătorit prin Polonia, la voievodul Lublinului, probabil prin Prusia, în Crimeea la curtea prințului Mehmet Calga, fiul hanului și în Imperiul turcesc unde a așteptat cu perseverență ca zeița Fortuna să-i ofere șansa de a obține scaunul domnesc. Sultan era Selim al II-lea Bețivul (1566-1574), fiul marelui Suleiman Legiuitorul (1520-1566) iar mare vizir bosniacul renegat Mehmet Sököllu pașa care după 14 ani de vizirat (1565-1579) fusese ucis în timpul sultanului Murad al III-lea.

În Moldova domnea Bogdan Lăpușneanul, fiul mai mare, legitim, al fostului domn Alexandru. Ioan a luat legătura cu boierii moldoveni nemulțumiți, a făcut numeroase daruri potentaților otomani, a promis cât a trebuit și împăratul cu dinadinsul socoti să îl mazilească pe Bogdan Vodă… să nu se lepede dinspre dânsul, mai apoi să nu aibă multă gâlceavă cu leșii așa că au trimis spre a fi adus de la Rhodos pe Ioan Vodă și i-au dat domnia la Moldova. Ioan era ținut la Rhodos ca pretendent la tron, ca posibilă alternativă.

După învestitură, noul Domn a plecat din Adrianopol spre Moldova la 31 ianuarie 1572. Era însoțit de ienicerii și spahii sangeacurilor (provincii militare) turcești de la Dunăre care trebuiau să-l sprijine la luarea domniei moldovene. Domnul Munteniei Alexandru al II-lea Mircea, trebuia să-l ajute la intrarea în Valahia și să-l conducă până în Moldova. Intrarea în țară a noului Domn s-a petrecut fără incidente nedorite, fără împotrivire. Boierimea moldoveană îl acceptase, în mare parte. Tânărul Bogdan Lăpușneanu remarcase ostilitatea crescândă a boierilor moldoveni, primise sfaturi și de la prietenii apropiați și de la nobilii din Polonia și încă din vara anului 1571 s-a retras de la Iași la Hotin unde a rămas până la sfârșitul anului. Noul domn, primit cu indiferență, poate cu simpatie (vechiul proverb românesc schimbarea domnilor, bucuria nebunilor are mult miez). Însă erau și nemulțumiți sau pretendenți la scaunul moldovean.

Unul din aceștia era marele vornic al Țării de Jos Ionașcu Zbierea, care dorise cu îndârjire scaunul, dar sfatul domnesc îl acordase lui Bogdan. Zbierea fusese decapitat în ziua de Paști, în 6 aprilie 1572. Cu el fuseseră executați și alți 30 de adepți ai lui Bogdan care invadaseră Moldova. Printre ei se aflau și alți doi foști vornici. Tuturor le fuseseră confiscate averile. Execuția trădătorilor în ziua de Paști era un fapt neobișnuit și Domnul a fost blamat și apreciat ca cel mai îngrozitor tiran. Cronicarul Azarie scria că a născocit multe și complicate răutăți și chinuiri ale oamenilor și munci înspăimântătoare. Grigore Ureche preciza: arătându-se groaznic, ca să-i ia spaima toți, nu de alta se apuca, ci de cazne groaznice și vărsări de sânge. Se pare că cognomenul cel Cumplit i-a fost dăruit de Bogdan Petriceicu Hasdeu în monografia sa apărută în 1865 avându-l ca subiect pe Ioan Vodă.

În câteva lucrări de specialitate am întâlnit ideea că porecla i-a fost acordată de boierii contemporani care au suportat pedepsele. Cumplite erau vremurile și desigur cumplite erau și faptele oamenilor. Trădarea, jaful, nelegiuirea trebuiau pedepsite înfricoșător. După alungarea oștirii lui Bogdan, Ioan Vodă a recuperat cetatea Hotinului ocupată temporar de o garnizoană polonă care l-a apărat pe Bogdan. Apoi a atacat Pocuția și Podolia, convingând șleahta să nu mai sprijine invazia lui Bogdan în Moldova. Oastea lui Ioan era bineînțeles însoțită de trupe turcești care au revenit cu mare pradă în vite și prizonieri, dintre sărmani, că nobilii se refugiaseră în cetatea Cameniței. După stabilirea garnizoanei moldovene în Hotin, Ioan Vodă a restabilit relațiile diplomatice cu Polonia.

A trimis o solie cu patru scrisori adresate starostelui de Cracovia care era și mareșalul Coroanei (regele polon murise în iulie 1572), cancelarului polon, arhiepiscopului și consilierilor Coroanei Poloniei și marelui principat al Lituaniei. S-au stabilit relații de pace și alianță. Ioan Vodă pretindea să i se restituie tezaurul fostului domn Tomșa executat la Liov (Lemberg azi în Ucraina) în 1564 și informa pe poloni că prin intervenția sa Ioan Vodă a oprit invazia unei oști de peste 100.000 de combatanți turci, tătari și valahi asupra Poloniei. Pretindea și Pocuția ca parte integrantă a Moldovei, act semnat de mari dregători moldoveni. Regele polon Vladislav II la Jagiello (1386-1434) ceruse în 1388 Domnului Moldovei Petru I Mușat(c.1375-c.1391) suma de 4.000 de ruble frâncești. A primit 3.000 în schimbul cărora a dat lui Petru garanție orașul Halici cu teritoriul numit Pocuția. 3.000 de ruble echivalau cu 538 kg de argint fin sau 52 kg de aur fin.

Pocuția a devenit un măr al discordiei între Moldova și Polonia provocând numeroase conflicte sângeroase în decursul timpului. În 1404 Alexandru cel Bun a completat cu 1.000 de ruble promisiunea lui Petru Mușat. Cert este faptul că Ioan Vodă nu aflase de Tratatul de la Hotin din 1538 încheiat între regele Poloniei și Petru Rareș prin care Domnul Moldovei renunțase categoric la Pocuția care nu am mai fost cerută de niciun suveran autohton. După venirea în Moldova ca Domn, Ioan Vodă i-a scris țarului Rusiei Ivan cel Groaznic cu care se afla în relații bune să-i trimită soția și copilul. A primit o veste tristă. Ducesa Maria și fiul său Petru de 17 ani muriseră de ciumă. Țarul Ivan al IV-lea îi propunea o soție înrudită cu el, fiica unui nobil rus.

Căsătoria nu s-a realizat. Prin 1573 Ioan s-a recăsătorit cu Marica fiica credinciosului său pârcălab de Hotin, Lupe Huru. Aceasta nu i-a dăruit copii și i-a supraviețuit Domnului său câteva zeci de ani, până prin 1631/2. În iulie 1572 a murit regele polon Sigismund al II-lea August. Câțiva pretendenți pofteau la tronul vacant. Otomanii doreau alegerea ducelui de Anjou, Henric de Valois, fratele regelui Carol al IX-lea al Franței. Alt candidat puternic era marele cneaz al Moscovei Ivan al IV-lea. Era o încâlceală de interese între otomani, francezi, poloni, habsburgi, ruși, tătari, unguri ș.a, fiecare cu pretendentul lor.

În timpul negocierilor pentru alegerea regelui polon după moartea ultimului Jagellon s-a atins și subiectul Moldova. Adunarea electivă pretindea obținerea dreptului de a hotărî alegerea Domnului Moldovei. Nobilul polonez Albert Láski eternul intrigant și candidat la tronul Moldovei (cunoscut încă din timpul lui Eraclid Despot Vodă cu 10 ani înainte) susținea pe francez care spera că-l va numi Domn. Nobilimea polonă era dornică să stăpânească și Moldova. Este firesc ca Ioan Vodă să nu accepte situația. A sugerat marelui vizir ca oastea Moldovei cu 5.000 de oșteni otomani să invadeze regatul polonez ca acesta să devină vasal sultanului. Se pare că vizirul avea alte planuri. Franțuzul a devenit rege al Poloniei sub numele de Henric de Valois.

Acesta a domnit numai câteva luni în Polonia (1573-1574). Fratele său regele Franței Carol al IX-lea a murit și i-a succedat fratele mai mic Carol al III-lea. În februarie 1574 noul rege al Poloniei a sosit în regatul său cu un alai impresionant. În timpul festivităților sosea în Moldova vestea mazilirii lui Ioan Vodă. Motivele înlocuirii lui Ioan Vodă erau diferite, unele reale, altele pretexte. Dușmănia marelui vizir Mehmet Sököllu care voia scaunul Moldovei pentru ruda sa Bogdan Lăpușneanu; pârile boierilor care doreau schimbarea omului crud și fără de lege care a ucis boieri moldoveni și le-a răpit averile; uciderea și jefuirea unor supuși ai hanului tătar Mohamed Ghirai; împotrivirea lui Ioan Vodă de a spori haraciul și a se prezenta la Poartă; insistentele domnului valah Alexandru al II-lea Mircea care dorea ca fratele său Petru Șchiopul să obțină scaunul Moldovei (cândva fusese realizată alianța matrimonială a Basarabilor munteni cu Bogdăneștii moldoveni consacrată prin căsătoria Mariei fiica lui Radu cel Frumos cu Ștefan cel Mare).

Alexandru omenise cu daruri convingătoare marile turbane stambuliote, iar Petru promisese vizirului 100.000 de galbeni, iar lui Cigala Zade, beiul corpului expediționar de alungare a lui Ioan Vodă și instalarea pe tronul moldovean, suma de 20.000 de galbeni. La 18 martie 1574 sultanul l-a învestit cu domnia Moldovei pe Petru Șchiopul. Acesta era fiul fostului Domn Mircea al III-lea (1509-1510) și era fratele lui Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) domn al Valahiei. Înainte de a stabili noul Domn al Munteniei, turcii au trimis un ceauș lui Ioan Vodă în februarie și l-au anunțat că trebuie să majoreze haraciul sau să se prezinte la Istanbul. Ioan a întrunit Adunarea țării și boierii majoritari au hotărât lupta cu otomanii. Ureche: strigară că lângă Domn vor pieri toți, cum s-a și întâmplat. Câțiva boieri au sfătuit să se asculte porunca sultanală. S-a hotărât ca cei rebeli să-și trimită familiile la Cetatea Hotin puternic fortificată și să se pregătească de luptă.

Pârcălabul cetății era socrul lui Ioan, Lupe Huru. Domnul a trimis solie la polonezi să recruteze oșteni, dar noul rege a refuzat. Ioan nu putea apela la țarul Moscovei, care era departe și în război la Marea Baltică cu polonii și lituanienii. A trimis solii la cazaci care au răspuns favorabil apelului. Cazacii erau nobili poloni cu care Ioan Vodă se înțelegea că le știa graiul. Erau catolici și se deosebeau de cazacii ortodocși numiți zaporojeni (za poroje – la gurile Niprului).

În ajutorul lui Ioan Vodă au sosit 1.200 de cazaci conduși de 5 căpetenii, conduși de un hatman Sviercevski (Swierczewski). Cele 12 sotnii (6 erau ale lui Sviercevski) au sosit la Nipru întâmpinate de oștenii moldoveni. Și-au ridicat corturile și au fost invitați la masă. La sfârșitul festinului au fost răsplătiți cu tăvi de argint acoperite de monede de aur. La începutul lui aprilie Petru Șchiopul a trecut Dunărea în Muntenia însoțit de trupe otomane. La Săpățeni s-a întâlnit cu fratele său Alexandru, au sărbătorit revederea și au avansat spre hotarul Moldovei. După estimări, evident exagerate, armata munteano-otomană număra peste 100.000 de oșteni (70.000 de valahi, 30.000 de turci, 2-3.000 de transilvăneni).

Moldovenii cu cazacii aveau vreo 20-25.000 de combatanți. Oștirea moldoveană era alcătuită din pedestrași, cunoscuții țărani liberi, răzeși. Cavaleria era căzăcească. Artileria era net superioară dușmanilor, peste 100 de piese de artilerie cu circa 80 de tunuri mari, mai mult de asediu decât de câmp. Cei doi presupuși mazovieni, Ioan și Sviercevski au colaborat perfect. Frații invadatori conștienți de forța și numărul lor au devenit neglijenți. Aproape de fruntariile Moldovei cazacii au atacat avangarda dușmană și au distrus-o. Aflând că marea oștire este prea sigură și neatentă, atacul moldovenilor a fost devastator. Eroii vizați cei doi frați domnești. Aceștia au fost salvați de sacrificiul a doi boieri Golești și au scăpat cu fuga. Petru s-a adăpostit în cetatea Brăilei iar Alexandru I în Târgul de Floci. Victoria categorică a moldovenilor și cazacilor la Jiliște în apropiere de Focșani a fost reușită la 14 aprilie 1574 (după altă cronologie la 24 aprilie).

Oștirea aliată valahootomană a fost serios afectată și a trebuit să treacă un timp să fie completată și întărită cu trupe turco-tătare. După o odihnă de câteva zile, oștirea victorioasă s-a scindat în două grupe. O coloană condusă de marele vornic Dumbravă (înlocuitorul executatului Ionașcu Zbierea) a ocupat Bucureștiul unde l-a așezat domn pe aliatul lui Ioan, Vintilă, pretinsul fiu al lui Pătrașcu Vodă (deci frate vitreg cu Mihail Viteazul) care a domnit numai câteva zile, fiind ucis de credincioșii lui Alexandru. Ioan Vodă s-a îndreptat spre Brăila unde se adăpostise Petru Șchiopul. Brăila devenise raia otomană cu trei decenii înainte (1542).

Asediul a ocupat orașul, nu și fortăreața apărată de turci. A urmat ocuparea orașului Tighina, fără cucerirea cetății. O oștire turco-tătară a fost distrusă în apropiere de Nistru. O ceată de cazaci zaporojeni, separată de armia lui Ioan Vodă, ieșită la jaf a atacat Cetatea Albă (Belgorod, Akkerman) și a incendiat parțial orașul. Oștirea lui Ioan Vodă reușise câteva victorii strălucite însă își diminuase efectivele. Vodă dăduse temporar liber răzeșilor să- și procure merinde și să se odihnească, în timp ce trupele otomane, tătare, muntene și chiar ardelene se apropiau înconjurând concentric oștirea viteazului Domn. Încleștarea finală a avut loc în Ucraina de astăzi, fostă moșie moldovenească în apropierea lacului Cahul din nordul Dunării.

Oștirea turco-tătară avea circa 60.000 de oșteni iar Ioan Vodă era însoțit de vreo 30.000 de luptători dintre care 13.000 de călărași. Artileria era numeroasă și puternică. Oastea turcotătară era comandată de aga Cigala Zade Iusuf. Lupta s-a desfășurat joi 10 iunie 1574. A debutat cu trădarea boierului Ieremia Cernăuțeanul care primise de la Petru Șchiopul un cadou de 30.000 de galbeni ungurești. După ce l-a mințit pe Ioan Vodă referitor la numărul dușmanilor, la comanda de atac, a trecut cu cavaleria de partea turcilor. Aceștia i-au pus pe trădători în primele rânduri și au fost masacrați de artileria moldoveană. A urmat atacul moldovenilor și cazacilor apoi contraatacul otoman soldate cu pierderi îngrozitoare de ambele părți. Grigore Ureche: și multă moarte s-au făcut între îmbe părțile că nu era o calcă pe pământ ci pre trupuri de om.

După vrăjmășia omenească, Ioan Vodă avea să încerce și vrăjmășia naturii. O ploaie rapidă de vară i-a udat pulberea și artileria a devenit inutilă. 20.000 de turci au atacat. Moldo-cazacii au rezistat. Au atacat din lateral tătarii ascunși în văi. Oștenii lui Ioan au început retragerea. Apoi au contraatacat fulgerător. Au recuperat muniția și artileria. Le-au făcut să explodeze țevile tunurilor să nu le folosească turcii. Noaptea de 10-11 iunie, oștenii lui Ioan au suferit de sete. A doua zi 11 iunie, viteazul voievod a acceptat să se predea. Și-a împărțit tezaurul personal și armele cazacilor și credincioșilor săi. Condițiile predării: răzeșii vor merge la casele lor liberi, cazacii liberi, Ioan Vodă dus sultanului. S-a jurat pe Coran și Evanghelie.

Dar beiul turc, renegat și sperjur l-a interogat patru ore pe Ioan Vodă apoi l-a lovit cu hangerul peste gură și la mijloc. Ucis de ieniceri a fost rupt în bucăți de două cămile. Oștenii otomani și-au spălat armele în sângele eroului și au luat amintiri macabre din trupul său: piele și oase. Capul a fost trimis la Istanbul și expus la Kan Ceșmesi (Fântâna Sângelui). Cazacii au atacat mulțimea otomană. Ultimii 12 supraviețuitori toți răniți printre care și Sviercevski au fost îngrijiți cu toate că au refuzat să devină musulmani. Duși la Istanbul, peste un timp au fost răscumpărați și au ajuns în Polonia. Moldovenii dezarmați au fost uciși. Moldova a fost îngrozitor devastată. Petru Șchiopul a fost poreclit Domnul Câmpurilor că oamenii erau rari, fuseseră vânduți de tătari și turcii jefuitori. A urmat doi ani de foame, mizerie, moarte.

Viorel Gh. Speteanu