Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / LA ÎNCEPUT DE DRUM - ȘCOALA AZI / IOANA TEODORA LIPCIUC – O FETIȚĂ SPECIALĂ

IOANA TEODORA LIPCIUC – O FETIȚĂ SPECIALĂ

IOANA TEODORA LIPCIUC
O FETIȚĂ SPECIALĂ

Pe Ioana Teodora Lipciuc am cunoscut-o în urmă cu trei ani, când a venit să se înscrie la cercul de teatru pe care îl coordonez la Clubul Copiilor Sector 1, București. Încă de la primele ședințe mi-am dat seama că Ioana este o fetiță specială. Mi-a atras atenția faptul că în timpul pe care îl avea pentru pauză ea citea. Am aflat ulterior că cititul este una dintre marile ei pasiuni și, în același timp, sursa ei de inspirație, cu toate că cel mai mult o inspiră natura, după cum mi-a spus chiar ea. Am mai observat că vorbea mai mult și mai bine în limba engleză. Când nu citea, scria. Avea un caiet pe care scria ceva și, curioasă, am întrebat-o ce scrie? Mi-a răspuns că scrie poezii și că mai are deja scrisă o carte în limba engleză. Mi-a trimis câteva poezii pentru un concurs, la care a și câștigat locul I, și din acel moment mi-am zis că nu pot lăsa să se piardă un asemenea talent. Membrii juriului de la secțiunea creație au plăcut-o imediat și așa a pornit drumul ei pe aripile scrisului și al publicării.
În prezent are treisprezece ani și a terminat cu bine clasa a șaptea la Școala gimnazială nr. 168 din București. Are scrise poezii și un roman în limba engleză. Cu toate acestea, cel mai mult îi place să scrie în limba română. A terminat deja un volum intitulat „Negru pe alb”, pe care speră să îl publice în curând și lucrează la un roman în limba engleză, ce se numește „The Tale of a Turncoat” (Povestea Unui Trădător).
A început să scrie poezii de la șase ani, după ce a citit un volum de Elena Farago. A câștigat mai multe premii la secțiunea creație literară poezie și proză, premiul I și II la concursul interjudețean de poezie „Emoție de vers” și locul I la concursul național „Nichita Stănescu” mai multe ediții la rând. Îi place să cânte, atât la chitară, cât și cu vocea, să deseneze și să joace teatru. Când avea zece ani „conducea” un fel de ziar de familie, ce se numea „The Monthly Cat”.
Este una dintre traducătorii poveștilor și povestirilor „Emily’s Watch”, „The Snapping Turtle”, „Forgiving Bobby”, „How Johnny
Saved His Daddy” etc, ce sunt incluse în programa educativă STEPS și sunt deja utilizate în unele școli din România ca material auxiliar. A publicat poezie și proză în „Antologia Fără Titlu”, îngrijită de Magda Băcescu, editura Betta, 2016, în antologia „Tineri Ca Niște Spaime”, editura Minela, 2017 și în Revista „Vocativ”.
În acest an a publicat primul său volum de proză scurtă, bilingv (român-englez), care va devoala o lume aflată la graniţa dintre copilărie şi adolescenţă, lumea Teodorei.

MAGDA BĂCESCU

INOCENŢA

De câte ori nu s-a văzut această pură virtute, sclipind din ochii unei căprioare, ai unui bebeluş, ai unui câine pe care îl mângâi? Un înger alb şi sfi os, care ne părăseşte cum trec anii… cât de frumoasă este privirea unui copilaş de un an, care nu cunoaşte teama minciunilor, ruşinea răutăţii şi lacrimile răzbunării! Da, inocenţa pleacă din privirile noastre de la prima minciună spusă şi de la prima palmă primită şi nu se întoarce decât uneori ca să ne privească atunci când dormim. Iar îngerul inocenţei plânge cu căpşorul în mâinile sale grăsulii, fi indcă a trebuit să ne părăsească. La unii, inocenţa pleacă devreme: eşti fetiţă de 4-5 ani, la grădiniţă iar una dintre fete îţi spune dispreţuitor: -Eşti mai urâtă decât mine! Şi atunci vrei să rupi păpuşa, să arunci cu ulei pe rochia ei nouă – şi la aceste gânduri crude, inocenţa, împreună cu lacrimile tale pline de ură, iese din ochii tăi. La alţi oameni inocenţa rămâne agăţată de pleoapele lor gingaşe, la copiii aceia minunaţi, care nici nu se pot gândi la cruzime sau care nu pot să nu îşi împartă sandvişurile cu colegii. Inocenţa pleacă de la ei abia în clasa a doua sau a treia: eşti pedepsit pentru ceva ce nu ai făcut, este spart un geam şi eşti acuzat; este jucată o festă Mariei, prima la învăţătură şi preferata profesorilor iar tu eşti acuzat. Vrei să înnebuneşti, să-l tragi de păr pe colegul pârâcios, să-i dai o palmă, dar nu poţi. Sau îţi spune cineva că eşti un prost de calci în gropi, sau te face de râs în faţa întregii şcoli; n-ai mai fost rănit aşa până atunci; te gândeşti la răzbunare şi inocenţa dispare. Adulţii deja au priviri fără inocenţă de mult, unii copii la fel.
Perioada inocenţei este frumoasă şi inexplicabil de tandră; dar şi la fetiţe, şi la băieţi, cuminţi sau neascultători, este în curând pierdută. Nu rămâne niciodată mult şi, ca o aromă uitată, prinsă în paginile trecutului, oftează, îşi ia zborul şi se pierde pentru totdeauna din ochii noştri.

TOAMNA

A venit de ieri și a poposit în sat
Un sol, în geruri sure și în umbre îmbrăcat.
Pe străzile colboase a pășit străinul, lent,
Și pe unde el trecea cădeau frunze, decadent.

Sub privirea-nfricoșată a copiilor țărani
Care nu îl mai văzuseră de cel puțin un an,
Străinul cel tăcut a înălțat brațul spre cer,
Și din boltă-a picurat încet o ploaie și un ger.

Cu mâna-i cenușie pomii atingea ușor
Și atunci se înroșea, se aurea coroana lor.
Frunzele, foșnind, au început sa cadă lin
Pe drumul prăfuit, acoperit de glod și spini.

Prin ploaie a rămas un fermier cu barba rară,
Să termine secerișul. –„Nu-i decât ploaie de vară!”
Dar furtuna neagră vine, smulge grânele din lan,
Ca un hoț, ce fericirea o mai fură înc-un an.

După bolta cenușie, de prin norii gri privind
Plângea uitatul Soare, soarta-i crudă trist bocind.
Dacă vara toată ca un diamant a strălucit,
Acum, lipsit de vlagă, printre nori s-a adâncit.

Căci vara a trecut! Vara a plecat devreme,
Neagra Toamnă alungând-o, aruncând-o prin noiene,
S-a sfârșit cu Prințul Soare! Zâna Vară a pierit;
Și-a găsit ea ascunzișul în vreun codru adormit.

A venit de ieri și a poposit în țară
Vântul rece, nemilos, care urlă pe afară.
Prin copaci căzut-au frunzele ce încă-au mai rămas,
Și s-au înnegrit de glod pentru al Verii parastas

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 71 – BUCUREȘTI

Școala Gimnazială nr 71 este o instituție educațională cu un vechi trecut, palmares didactic, parte …

STANCU ANDRA GEORGIANA „Pasiunea mea este să joc teatru”

S-a născut la data de 24.06.2005 în Bucureşti şi este elevă în clasa a VIII-a …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

six + 10 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: