Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / EVOCĂRI / ION CREANGĂ (10 iunie 1839, Humulești – Neamț – 31 decembrie 1889, Iași)

ION CREANGĂ (10 iunie 1839, Humulești – Neamț – 31 decembrie 1889, Iași)

ION CREANGĂ

(10 iunie 1839, Humulești – Neamț – 31 decembrie 1889, Iași)

Data nașterii lui Ion Creangă este incertă. Noi am ales-o pe aceea indicată de Dicționarul de Literatură Română, Editura Univers, 1978, sub coordonarea lul Dimitrie Păcurariu. Aici s-a folosit documentul care atestă ziua de 10 iunie 1839, o mitrică, un registru. Cei mai mulți critici și istorici literari se opresc la 1 martie 1837, drept zi de naștere pentru viitorul povestitor de talie universală.
Iată ce spune Vladimir Streinu în volumul „Clasicii noștri”: „După însemnări rămase de la povestitorul însuși, cum sunt câteva note biografice, actul de căsătorie și cererea de intrare în tagma preoțească, precum și după actul de deces, anul nașterii lui Creangă, fiind dat în intervalul 1835 – 1837, este nesigur.”
Îl lăsăm și noi în seama istoricilor literari precum George Călinescu, Tudor Vianu, Jean Boutiere, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, George Munteanu și cei numiți deja mai sus și ne vom ocupa, în principal, de valoarea lui ca om și ca scriitor.
Într-un „Fragment de autobiografie” și în „Amintiri din copilărie”, vestita proză a lui Ion Creangă, marele povestitor amintește a se fi născut „din părinți români: Ștefan a lui Petrea Ciubotariul din Humulești și soția acestuia, Smaranda, născută David Creangă.” Va urma între 1847 și 1848 cursurile școlii din Humulești, cu dascălul bisericii, bădița Vasile. În 1849 trece la școala lui Alecu Balș. Cât timp locuiește la o gazdă din satul Broșteni, băiatul face multe năzdrăvănii, pe care le descrie cu mult haz în opera lui de bază. Între 1853 și 1854 este înscris la Școala domnească din Târgu-Neamț, la părintele Isaia Teodorescu ( Popa Duhu ), iar între 1854 și 1855, la Școala catihetică din Fălticeni. După desființarea acesteia, tânărul se mută la Seminarul teologic din Iași, înscriindu-se direct în clasa a ll-a.În iunie 1858 absolvă cele patru clase „de jos” ale seminarului, renunță la clasele superioare și este hirotonisit diacon, la 26 decembrie 1859, la Biserica Sfânta Treime din Iași. Visul acesta a fost împlinit mai ales pentru mama sa, Smaranda. În 1864 se înscrie la Școala normală de la Trei Ierarhi, trecută sub conducerea lui Titu Maiorescu. Se remarcă printre ceilalți viitori învățători și Ion Creangă va fi numit suplinitor în învățământ, rămânând și diacon. În această perioadă, va alcătui, împreună cu alți colegi, un număr de manuale școlare. Unul dintre ele cunoaște peste douăzeci de ediții: „Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei l primariă” ( 1868 ); altele: „Învățătorul copiilor, carte de cetit în clasele primariă” ( 1871 ); „Povățuitoriu la cetire prin scriere după sistema fonetică”( 1876 ). În aceste manuale, Creangă a introdus poezii și povestiri didactice și moralizatoare: „Inul și cămeșa”, „Acul și barosul”etc. Aceste povestiri conțin o dimensiune inițiatică și pedagogică ce se regăsește și în opera de maturitate, precum în „Dănilă Prepeleac” sau în „Povestea lui Harap-Alb.”
În 1871, Ion Creangă este suspendat de Mitropolie din funcția de diacon, sub diferite motive: se dusese la teatru, trăsese cu pușca în ciorile de pe acoperișul mănăstirii Golia, își tunsese părul și se despărțise de nevastă. În urma unui raport al aceleiași Mitropolii către Ministerul Învățământului, este suspendat și din slujba de institutor. Rămas fără posibilități de trai, Creangă deschide un debit de tutun în strada Primăriei. Consistoriul îl invită din nou în fața sa pentru a da explicații. „Creangă răspunde printr-o scrisoare de dezmințiri – scrie Tudor Vianu în “ Scriitori români “ ( vol.ll ) – dar și de ieșiri vehemente la adresa superiorilor săi. După ce arată că ocupațiunea de debitant de tutun, deși modestă, nu este lipsită de onestitate, el arată că depunerea vestmintelor preoțești era o urmare a hotărârilor luate contra lui. Nu el a părăsit semnele de cleric sfințit, ci “ superiorii i le-au luat “. Trecând apoi el însuși la acuzări și la aprecieri destul de trufașe cu privire la sine, cu toate protestările sale de modestie, el scrie: “ Nu mă îndoiesc că puind mâna pe conștiința-vă și întrebând-o – numai dacă n-ar fi ipocrizia la mijloc – ați răspunde așa: Spiritul de modestie, independența, sinceritatea, onestitatea, franchețea, curajul opiniunilor tale și fermitatea de caracter ce posezi, voind a-ți susține demnitatea de om, te fac a fi urât de noi; și pentru a te corige trebuie să adoptezi contrariul acestora. – Nu, niciodată nu voi face aceasta. Totdeauna – ajutându-mi Dumnezeu – mă voi sili a poseda calități bune, pe care să le pot dedica la ocaziune oamenilor de simț, onești, cu capacitate, și care lucrează în legalitate.”
În fața acestui document, consistoriul pronunță sentința ștergerii lui Creangă din catalogul membrilor clerului.” Scandalul va lua proporții și în urma divorțului. Diaconul răspopit se va stabili în bojdeuca din strada Țicăului-de-sus, însoțit de Tinca Vartic, „femeie inteligentă, poate inspiratoarea unora din poveștile sale…” Când Titu Maiorescu devine ministru al Instrucției publice, îl va reintegra pe fostul lui elev în vechiul post de institutor.
În 1875, Creangă îl va cunoaște pe Eminescu. Acesta se întorsese de la studii din străinătate și, în calitate de revizor școlar, îl remarcă pe institutorul stabilit în cartierul Țicău. Poetul, mare iubitor de literatură populară, se atașează de povestitorul autentic. Creangă este încântat să întâlnească un spirit superior, „trecut prin cultura cea mai înaltă”, spune același Tudor Vianu. „…cei doi bărbați alcătuiesc în Iașii acelor ani o pereche boemă semnalată adeseori, întârziind în fața unui pahar de vin, pierzându-se în discuții interminabile, continuate până în zori în bojdeuca din strada Țicăului-de-sus. Aci Eminescu își îndeamnă prietenul să scrie cele povestite. În toamna anului 1875 cei doi prieteni „își fac apariția la Iacob Negruzzi, în cercul junimiștilor.” Creangă citește „Soacra cu trei nurori”, o publică în „Convorbiri literare”, în numărul din octombrie și, pe mai departe, va colabora cu „Junimea” și cu revista acesteia. Tot ce a scris între 1875 și 1883 a publicat în „Convorbiri literare”. În 1898, la opt ani după moartea scriitorului născut la Humulești, aceeași revistă publică și fragmentul „Făt-frumos, fiul iepei”. În cenaclu, noul scriitor este foarte bine văzut. „Ce fericită achiziție pentru societatea noastră acea figură țărănească și primitivă a lui Creangă!”, exclamă Iacob Negruzzi. Toți participanții cenaclului savurau anecdotele corosive ale povestitorului care-și găsise auditoriul.
În toamna anului 1877, Mihai Eminescu pleacă la București, ca prim-redactor la ziarul „Timpul”. Creangă îi scrie prietenului: „ Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin.” În 1880 vine la București, îl vede pe Eminescu și-i citește lui Maiorescu prima parte a „Amintirilor”. Boala de epilepsie i se accentuează și va scrie mai puțin. Îl afectează și așa zisa nebunie a lui Eminescu. Când acesta se întoarce la Iași în 1884, după ce fusese îngrijit la Dobling, cei doi prieteni se reîntâlnesc, dar discuțiile lor nu mai au farmecul din trecut. În cursul anilor 1888 și 1889, Ion Creangă a apărut de câteva ori în cercul literar al lui Nicolae Beldiceanu, adus acolo de Eduard Gruber. Într-o ședință a citit partea a patra a „Amintirilor”. La 15 iunie 1889 moare Mihai Eminescu în București. „După câteva luni, în ultima zi a anului, la 31 decembrie 1889, Creangă îl urmează.”
Opera lui Ion Creangă apăruse în „Convorbiri literare” cu multe greșeli de tipar. Pe un număr de revistă s-au găsit corecturile autografe. „Câteva zile după moartea scriitorului – amintește Tudor Vianu în „Scriitori români”, vol ll – fiul acestuia, căpitanul Constantin Creangă, convoacă un comitet compus din A. D. Xenopol, ca președinte, și din Eduard Gruber și Grigore Alexandrescu, cărora, împreună cu suma de 9000 lei, provenită din succesiunea tatălui său, le transmite sarcina de a-i publica operele. Gruber obține de la Tinca Vartic manuscrisele lui Creangă. Prima ediție a operelor apare la Iași, sub îngrijirea comitetului, în două volume, între 1890 și 1892. În 1895 Gruber moare nebun și manuscrisele lui Creangă sunt vândute d-rului Mendel din Iași, care irosește o parte din ele, predând restul profesorului Gheorghe Scobăi. Cele mai multe manuscrise s-au irosit, doar cele ajunse la Gheorghe Teodorescu-Kirileanu s-au folosit pentru alcătuirea ediției critice a „Operelor” lui Ion Creangă, completate cu note, variante și glosar și adăugite, într-un număr restrâns de exemplare, cu două din povestirile corosive, la „Fundațiile culturale regale”, în 1938.”

Dacă, în general, scriitorii de la Junimea, precum Eminescu și Slavici sunt oameni de cultură, „formați sub influențe filosofice sau umaniste și trăind în alte forme de viață decât ale poporului, (…) Creangă este un rural autentic, fără romantismul ruralității și fără vreuna din complicațiile sufletești ale smulgerii din rădăcini. (…) Povestitorul este adânc înfipt în lumea lui, așa încât el o poate descrie fără duioșii retrospective, fără sentimentalitate, cu realism robust și humor împăcat. Nostalgiile lui Creangă, articulate de câteva ori în Amintiri, au un sens individual, nu social; ele îl poartă către lumea copilăriei, – spune același Tudor Vianu – nu către aceea a altei clase sociale pe care el ar fi părăsit-o. (…) Omul Creangă a rămas totdeauna un rural, cu puțina lui învățătură de carte, cu acel gust al independenței morale, care face din el un răzvrătit, cu moravurile lui simple și naive. Când îl ajung necazurile mai aspre, se retrage în bojdeuca lui din Țicău.(…) Țăranul Creangă nu este însă deloc un “talent necioplit”, cum l-a numit Negruzzi, și nici un “autor poporal”, cum l-a numit Maiorescu. El este un talent rafinat, un mare artist, prin motivele folclorice, prin mijloacele de expresie populare în povestiri (Jean Boutiere, La vie et l`oeuvre de Ion Creangă, Paris, 1930) și în toate scrierile lui ( în afară de Stan Pățitul, a cărui origine populară n-a putut fi identificată, dar nu este contestabilă ) care reiau motive prezente din întreaga arie a folclorului european și ( în afară de Dănilă Prepeleac, Povestea porcului, Harap-Alb și Ivan Turbincă, în care modificările sunt destul de mici, (…) și în exacta lor înlănțuire din prototipul folcloric. Nici un episod nu este înlăturat, adăugat sau împrumutat de aiurea atunci când Creangă reproduce o poveste a poporului în “Soacra cu trei nurori”, “Capra cu trei iezi”, “Fata babei și fata moșneagului”, “Făt-frumos, fiul iepei”, sau “Prostia omenească”. Creangă povestește basmele poporului în limba lui. Originalitatea lui este sezizată numai de cunoscător, prin deplasarea interesului de la simpla povestire, la prezentarea modalității individuale a atitudinilor, a gusturilor și a tipurilor (vezi portretul lui Gerilă, adăpatul cerbului în Harap-Alb, cu niște amănunte demne de cel mai rafinat scriitor).” Basmele lui Creangă par a fi niște veritabile nuvele.
Personajul basmelor, al nuvelelor, al anecdotelor „se povestește pe el însuși în Amintiri din copilărie, operă atât de puțin populară în intenția ei. (…) Nici un model popular nu i-a putut pluti înainte lui Creangă, scriindu-și Amintirile, nici autobiografii și memorii ale Renașterii ori altele din literaturile europene ulterioare. Scriitorul nostru născut la Humulești execută trecerea de la nivelul popular al literaturii la nivelul ei cult pe o cale pur spontană prin dezvoltarea organică a unei înzestrări exercitate în întregul trecut al unei vechi culturi rurale, ajunsă acum să se depășească pe sine. Poporul întreg a devenit artist individual în Creangă. Creația lui nu este naivă, neștiutoare de sine. Scriitorul își citește cu grai viu compunerile, ca Flaubert altădată, probându-le în ritmul și sonoritățile lor. Uneori i le citește tovarășei lui, Tinca Vartic, pentru a se convinge care vor fi reacțiile unui cititor obișnuit, așa cum auzise de la Eminescu că făcea Schiller care își debita producerile mai întâi bucătăresei sale. Pentru plăcerea propriei urechi și pentru a cititorilor săi mai rafinați, el compunea uneori largi perioade arborescente tot atât de bogate și bine echilibrate ca ale lui Odobescu sau încheie frazele sale cu clauzele ritmate, ca marii autori ai clasicismului. Alimentat din vorbirea poporului, stilul lui Creangă își manifestă calitatea lui orală și în aceste împrejurări. Scriitorul este totdeauna în Creangă un om care vorbește și narațiunea sa nu s-a îndepărtat niciodată de funcțiunea ei primitivă, aceea de a desfăta un cerc de oameni prezenți cu care te leagă o comunitate de tradiții.”
Relativ redusă ca proporții, opera literară a lui Ion Creangă, alcătuită dintr-un număr de povești, povestiri și dintr-o scriere cu caracter aparent memorialistic, a fost realizată într-un interval de timp scurt, între 1875 și 1883. Se stinge din viață înainte de a-și vedea opera tipărită în volum. Când adevărata valoare a scriitorului începe să fie bănuită, el este comparat cu Rabelais ( N. Iorga ), cu Homer ( G. Ibrăileanu ), Cu Jonathan Swift ( G. Călinescu ) sau cu scriitorii umaniști ai Renașterii ( Zoe Dumitrescu-Bușulenga).
Într-adevăr, „scriitor de extracție populară, înzestrat cu un neegalat geniu umoristic și narativ și cu memoria prodigioasă a cine știe căror temelii de spiritualitate românească, Ion Creangă este “un reprezentant perfect al sufletului românesc între popoare; al sufletului moldovenesc, între români; al sufletului țărănesc, între moldoveni” ( Garabet Ibrăileanu )”.

Cleopatra Luca

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

CALISTRAT HOGAŞ (19 aprilie 1847, Tecuci – 28 august 1917, Roman)

CALISTRAT HOGAŞ 19 aprilie 1847, Tecuci – 28 august 1917, Roman Biografia subțire a scriitorului …

GEORGE TOPÂRCEANU (20 martie 1886, București – 7 mai 1937, Iași)

GEORGE TOPÂRCEANU (20 martie 1886, București – 7 mai 1937, Iași) „Dacă, așa cum se …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × five =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: