ACASĂ / ARTICOLE / SPORT / ISTORIA PARTICIPĂRII ROMÂNIEI LA CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 1970 – ÎN „GROAPA CU LEI“ DE LA GUADALAJARA

ISTORIA PARTICIPĂRII ROMÂNIEI LA CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 1970 – ÎN „GROAPA CU LEI“ DE LA GUADALAJARA

ISTORIA PARTICIPĂRII ROMÂNIEI LA
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 1970
– ÎN „GROAPA CU LEI“ DE LA GUADALAJARA –

 

Echipa națională de fotbal a României a intrat în toamna anului trecut în lupta pentru calificarea la Campionatul Mondial programat în vara lui 2018 în Rusia. Tricolorii se duelează pentru un loc la turneul final cu Polonia, Danemarca, Muntenegru, Armenia și Kazahstan. Deși România se numără printre membrele- fondatoare ale Mondialului, reprezentativa noastră n-a mai jucat la această competiție din 1998, când întrecerea a fost găzduită de Franța. În amintirea vremurilor bune, revista „Independența Română- Independența prin cultură” vă prezintă, în serial, istoria participării tricolorilor la turneul suprem al naționalelor.

DUPĂ 20 DE ANI

Naționala României a fost prezentă la toate cele trei ediții ale Campionatului Mondial desfășurate înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial (1930, 1934 și 1938), performanță cu care doar Franța, Belgia și Brazilia se mai puteau lăuda la vremea respectivă. Din cauza conflagrației mondiale, competiția supremă a fost suspendată și reluată abia în 1950, când Brazilia a primit găzduirea celei de-a patra ediții. Țara noastră avea însă să aștepte 20 de ani până când să se numere iarăși printre participante…
După război, fotbalul românesc a intrat într-un con de umbră. Asta și ca urmare a schimbărilor politice survenite atunci în România. Conducătorii țării au decis, printre altele, să desființeze federația de fotbal (fapt ce s-a menținut până pe la mijlocul anilor ‘50), hotărârile cu privire la acest sport fiind luate de la „centru”. Chiar după reînființarea forului fotbalistic, în fruntea sa erau numiți, de regulă, oameni politici. Antrenorii aveau foarte greu acces la informațiile și la metodele de pregătire din Vest, iar tricolorii jucau meciuri, în general, împotriva naționalelor din țările socialiste. În plus, diriguitorii au decis să nu înscrie reprezentativa în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 1950 și au retras-o din calificările pentru CM 1962 din Chile (unde ar fi avut de disputat două partide cu Italia), pe motiv că „trebuie să mai învățăm” ca să putem obține rezultate bune. De la cine să învățăm? Probabil că „de la marele frate de la Răsărit”… În ciuda mediocrității în care ne aflam, fotbalul românesc a produs câțiva fotbaliști de valoare. Participarea la turneele finale (din 1960 luase ființă și Campionatul European de fotbal) rămâneau însă o „fata morgana”.
În mai 1967, România suferea o înfrângere umilitoare la Zurich, 1-7 cu Elveția, iar antrenorii Ilie Oană și Ștefan Covaci au fost demiși, în locul lor fiind numit ca selecționer Angelo Niculescu. Acela a fost momentul de cotitură al primei reprezentative, care la sfârșitul anului 1969 obținea calificarea la Mondialul din ‘70, găzduit de Mexic, clasându-se prima dintr-o grupă cu Portugalia, Elveția și Grecia.

NEFOLOSIREA LUI DOBRIN, FENTA LUI
DUMITRACHE ȘI STATUIA LUI DEMBROVSCHI

La Campionatul Mondial din 1970, naționala României a fost repartizată într-o grupă infernală, având ca adversare Anglia (campioana mondială en titre), Brazilia (cu marele Pele în echipă) și Cehoslovacia, toate meciurile urmând să fie găzduite de arena „Jalisco” din Guadalajara. Echipa noastră era privită drept „cenușăreasa” acestei grupe, numită de presa vremii „groapa cu lei”. În formula Adamache – Sătmăreanu, N. Lupescu, Dinu, Mocanu – Dumitru, Nunweiller VI – Dembrovschi, Tătaru II (74 Neagu), Dumitrache, Lucescu, România a debutat la Mondial pe 2 iunie 1970, împotriva Angliei. Adoptată de publicul mexican prezent în tribune, echipa noastră a făcut un joc foarte bun, dar a sfârșit prin a ceda la limită, scor 0-1, unicul gol al întâlnirii fiind marcat de Hurst în minutul 65. Faza meciului a realizat-o regretatul Florea Dumitrache, care, printr-o cascadă de driblinguri, i-a ridiculizat pe Bobby Moore și Cooper, aceasta fiind transmisă de nenumărate ori de televiziunile lumii. Patru zile mai târziu, a urmat meciul cu Cehoslovacia.
Deși adversarii au deschis scorul încă din minutul 5, prin Petras, tricolorii au jucat curajos și au reușit să întoarcă soarta meciului în repriza secundă, grație reușitelor lui Neagu (52) și Dumitrache (75-din penalty). Față de meciul cu Anglia, singura schimbare operată de selecționerul Angelo Niculescu în echipa de start a fost titularizarea lui Neagu în locul lui Tătaru II, acesta din urmă intrând pe teren în minutul 74, în locul căpitanului Mircea Lucescu. De asemenea, în minutul 81, Gergely l-a înlocuit pe Liță Dumitru.
Pe 10 iunie 1970, România a întâlnit marea Brazilie, care avea în final să devină campioană mondială, după 4-1 în finala cu Italia. Angelo Niculescu i-a trimis în teren pe Adamache (29 N. Răducanu) – Sătmăreanu, N. Lupescu, Dinu, Mocanu – Dumitru, Nunweiller VI – Neagu, Dembrovschi, Dumitrache (71 Tătaru II), Lucescu. Brazilienii încep în forță și Pele deschide scorul în minutul 19, iar peste numai trei minute Jarzinho a făcut 2-0. Românii s-au trezit din pumni și Dumitrache a redus din diferență în minutul 34. Până la final, fiecare echipă a mai înscris o dată: Pele – 67, respectiv Dembrovschi – 84. Deși a părăsit competița după faza grupelor, echipa României a primit laude pentru modul în care a evoluat la Mondialul mexican. De altfel, acest turneu final a reprezentat ieșirea tricolorilor din anonimatul în care intraseră după cel de-al Doilea Război Mondial.

Emeric Dembrovschi, unul dintre cei doi marcatori ai României în partida cu Brazilia, a fost desemnat drept unul dintre cei mai buni jucători de la Campionatul Mondial din 1970 și multă vreme s-a vorbit despre faptul că organizatorii urmau să-i facă o statuie în Mexic, care ar fi urmat să fie amplasată lângă stadionul „Azteca”, alături de busturile unor fotbaliști celebri precum Pele sau Beckenbauer. Până la urmă, totul s-a dovedit a fi doar o simplă legendă.
Marele absent al Mondialului mexican a fost Nicolae Dobrin, care n-a prins nici măcar un minut pe teren. S-a spus că „prinţul din Trinale ”n-a jucat deoarece nu era agreat de „greii” echipei naționale, Mircea Lucescu și Cornel Dinu, însă selecționerul Angelo Niculescu a pus neutilizarea lui Dobrin pe seama lipsei de implicare a acestuia la antrenamente.

MUGUR BĂILEȘTEANU

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Euro 2024 – turneul final la care vom striga din nou „Hai România!

După o lungă a ș t e p t a r e , românii vor …

Naționala feminină de handbal, calificare en-fanfare la Campionatul European

Echipa națională feminină de handbal a României s-a calificat fără niciun fel de emoții la …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: