ACASĂ / ARTICOLE / SPORT / ISTORIA PARTICIPĂRII ROMÂNIEI LA CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 1994 – A FOST ODATĂ CA-N POVEȘTI…

ISTORIA PARTICIPĂRII ROMÂNIEI LA CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 1994 – A FOST ODATĂ CA-N POVEȘTI…

ISTORIA PARTICIPĂRII ROMÂNIEI LA
CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL
1994 – A FOST ODATĂ CA-N POVEȘTI…

Naționala de fotbal a României se află din toamna anului trecut în lupta pentru calificarea la Campionatul Mondial programat în 2018 în Rusia. Tricolorii se duelează pentru un loc la turneul final cu Polonia, Danemarca, Muntenegru, Armenia și Kazahstan. Deși România se numără printre membrele-fondatoare ale Mondialului, reprezentativa noastră n-a mai jucat la această competiție din 1998.
În amintirea vremurilor bune, revista „Independența Română-Independența prin cultură” prezintă, în serial, istoria participării tricolorilor la întrecerea supremă a echipelor naționale.

ȘANSA DE LA CARDIFF

După Campionatul Mondial din 1990, unde România s-a aflat după 20 de ani de absență și a ajuns, în premieră, în optimile de finală, reprezentativa țării noastre a cunoscut un recul. A ratat Europenele din 1992, dar a început în trombă preliminariile pentru Mondialul programat în 1994, în SUA. Avându-l ca selecționer pe Cornel Dinu, tricolorii au învins cu 7-0 Insulele Feroe și cu 5-1 Țara Galilor, ambele meciuri având loc pe stadionul „Steaua”. Au urmat două rezultate nesatisfăcătoare, 0-1 la Bruxelles cu Belgia și 1-1 la București cu Cehoslovacia, după care a venit o dublă victorie cu Cipru: 4-1 la Larnaca și 2-1 la București. Eșecul usturător, 2-5, de la Kosice cu Cehoslovacia a complicat însă serios șansele de calificare ale românilor. Selecționerul Cornel Dinu a fost demis, în locul său fiind numit Anghel Iordănescu. „Generalul” și-a început mandatul cu o victorie, 4-0, pe terenul Insulelor Feroe, după care Belgia a fost învinsă, 2-1, la București. Ca să treacă Oceanul, echipa României avea nevoie măcar de un egal în ultimul meci din grupă, programat pe 17 noiembrie, la Cardiff, cu Țara Galilor. Meciul a început bine pentru noi, Hagi deschizând scorul în minutul 32. Galezii au reușit însă să egaleze în minutul 61 prin Saunders, iar peste patru minute s-a petrecut momentul care putea face ca Generația de Aur să nu existe! Gazdele au primit un penalty, dar Bodin, jucător care nu ratase nicio lovitură de la 11 metri în cariera lui, a tras în bara transversală! Răducioiu a consfințit în minutul 83 victoria în urma căreia tricolorii se calificau din nou la un Campionat Mondial.

„ȚEAPA” LUI PELE ȘI LACRIMILE LUI MARADONA

La turneul final, România a fost repartizată în Grupa A, alături de Columbia (pe care fostul mare fotbalist brazilian Pele o vedea mare favorită la câștigarea titlului suprem), Elveția și reprezentativa țării gazdă, SUA. Pe 18 iunie 1994, în formula Stelea – D. Petrescu, Prodan, Belodedici, Mihali, D. Munteanu – Lupescu, Gh. Popescu, Hagi, I. Dumitrescu (68 Selymes) – Răducioiu (89 Papură), România a debutat la Mondialul american, pe arena „Rose Bowl” din Pasadena, împotriva Columbiei. Sudamericanii au început în forță, iar profețiile lui Pele păreau să aibă acoperire. După un sfert de oră de la start, însă, Hagi l-a găsit cu o pasă foarte bună pe Răducioiu, iar „Marele Blond”, după ce s-a descotorosit de doi adversari, a deschis scorul! Mai mult, în minutul 34, Hagi a înscris o bijuterie de gol, de la 25 de metri lateral stânga iar columbienii păreau groggy! Au reușit, totuși, să revină în finalul primei reprize, când Valencia a înscris (43), dar în cea de-a doua parte românii au rezistat presiunii și s-au impus cu 3-1 grație reușitei semnate de același Răducioiu în minutul 89.
Patru zile mai târziu, tricolorii au avut programat meciul cu Elveția, la Detroit. Pe un stadion închis, ca o sală, românii au început în aceeași formulă ca și împotriva Columbiei, dar n-au mai reușit aceeași prestație bună și au sfârșit prin a fi învinși cu un scor sever: 4-1. Golurile elvețienilor au fost înscrise de Sutter (16), Chapuisat (52) și Knup (65 și 72), în timp ce pentru noi a punctat Hagi (35). Intrat pe teren în locul lui Ilie Dumitrescu (min. 70), Ion Vlădoiu a stat pe teren doar trei minute, el fiind eliminat după un fault dur. A urmat, pe 26 iunie, meciul cu SUA, unul de totul sau nimic. În ciuda căldurii înfiorătoare (45 de grade Celsius), tricolorii au făcut un joc perfect pe „Rose Bowl”, au învins cu 1-0, grație reușitei lui Dan Petrescu din minutul 18 și s-au calificat în „optimi” de pe primul loc în grupă. Echipa utilizată de Anghel Iordănescu a fost: Prunea – D. Petrescu, Prodan, Belodedici (88 Mihali), Selymes – D. Munteanu, Lupescu, Gh. Popescu, Hagi, I. Dumitrescu – Răducioiu (84 Gâlcă).
Șansa părea să ne părăsească în faza următoare, în condițiile în care ne-a ieșit în cale Argentina, campioana lumii în 1986 și vicecampioana precedentei ediții a Mondialului. Răducioiu, omul de gol al tricolorilor, era suspendat pentru această partidă, din cauza cumului de cartonașe galbene. Adversarii îl pierduseră însă și ei pe celebrul Diego Armando Maradona, care a fost găsit pozitiv la un control antidoping. Pe 3 iulie 1994, în formula Prunea – D. Petrescu, Mihali, Belodedici, Prodan, Selymes – Hagi (86 Gâlcă), Lupescu, Gh. Popescu, D. Munteanu – I. Dumitrescu (89 Papură), tricolorii au făcut o partidă istorică pe „Rose Bowl”.
Ilie Dumitrescu a deschis scorul în 11, după o lovitură liberă executată magistral, argentinienii au egalat cinci minute târziu prin Batistuta, din penalty, dar același Ilie Dumitrescu a marcat din nou (min. 18). În repriza secundă, Hagi a majorat diferența (58), însă finalul de meci a fost trăit cu emoții, după ce Balbo (75) a redus din diferență. Românii au rezistat eroic și, pentru prima dată, ajungeau în sferturile de finală ale Campionatului Mondial! „Hagi și Dumitrescu ne-au supt sângele și viața”, scria presa argentiniană, iar în tribună, Maradona nu-și putea opri hohotele de plâns.

LA 5 MINUTE DE PARADIS

Pe 10 iulie 1994, stadionul „Stanford” din San Francisco a găzduit duelul dintre România și Suedia pentru un loc între primele patru echipe ale lumii. Selecționerul Anghel Iordănescu i-a trimis în teren pe Prunea – D. Petrescu, Gh. Popescu, Prodan, Belodedici, Selymes – D. Munteanu (83 Panduru), Lupescu, Hagi, I. Dumitrescu – Răducioiu. Tricolorii n-au mai avut evoluția entuziasmantă din m eciul cu Argentina, dar au ratat, totuși, câteva ocazii bune de gol. În minutul 79, suedezul Brolin a marcat în urma unei lovituri libere executate surprinzător și visul frumos al românilor părea să ia sfârșit. Dar Răducioiu a egalat în cu două minute înainte de final și a trimis meciul în prelungiri. Același Răducioiu a marcat în minutul 101 și tricolorii erau cu un pas în semifinale, mai ales că nordicii rămăseseră și cu un om în minus, Schwarz fiind eliminat. Când mai erau doar cinci minute de joc, Prunea a ieșit greșit la o minge înaltă și suedezul Kennet Andersson a înscris cu capul și a trimis partida la loteria loviturilor de departajare.
Șansa a părut să ne surâdă din nou, suedezul Mild ratând prima lovitură de la 11 metri. Dar Dan Petrescu și Belodedici aveau să rateze și ei, iar aventura României la Mondialul american a luat sfârșit în sferturile de finală. Dacă ar fi ajuns în semifinale, tricolorii ar fi întâlnit Brazilia, echipă ce avea să câștige titlul mondial, după ce a învins în finală Italia, la loviturile de la 11 metri. „Eliminarea în fața Suediei a fost cel mai trist moment din cariera mea de fotbalist”, avea să mărturisească Gică Popescu…
Campionatul Mondial din 1994 rămâne turneul la care echipa României a realizat cea mai mare performanță din istoria ei. Iar fanii nu vor uita niciodată nopțile albe pe care le-au petrecut pe străzile orașelor din țară după superbele victorii din America ale tricolorilor…

MUGUR BĂILEȘTEANU

0%

User Rating: 4.83 ( 2 votes)

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Prima echipă olimpică de fotbal a României

„Fiece popor și fiece epocă stă pe umerii vremurilor trecute!” – Mihai Eminescu Fotbalul- ca …

ISTORIA PARTICIPÃRII ROMÂNIEI LA JOCURILE OLIMPICE DE VARÃ

În perioada 24 iulie – 9 august anul curent, capitala Japoniei, Tokyo, va găzdui una …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 − 2 =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: