Breaking News
ACASĂ / ARTICOLE / SPIRITUALITATE / ITINERARII CREȘTINE EUROPENE

ITINERARII CREȘTINE EUROPENE

ITINERARII CREȘTINE EUROPENE

Încercat-am să înţeleg de unde vin drumurile şi m-am oprit la sfinţi. Fiul protopopului din Răşinari ştia că fiecare sfânt a deschis o potecă, pe care oamenii au bătătorit-o şi au făcut-o drum. Când plecăm pe un astfel de drum, sperăm ca la capătului lui să ne găsim pe noi înşine. Şi nici nu mai pare atât de greu. Ierusalimul, Roma sau capătul lumii nu presupun decupaje consistente din timpul obişnuit şi nici găuri prea mari în bugetul familial. Faptele milei trupeşti rămân în urma rezervărilor online, a GPS-ului şi a supermarketurilor, iar oamenii coboară sau urcă la nivelul propriului card bancar. Doar sufletul se dovedeşte uneori tovarăş greu de suportat…

Maica Domnului a ajuns în toate locurile sfinţite de Evanghelie şi de apostoli, continuând propovăduirea Fiului Său. De unele ştim, de altele vom afla de-acum înainte. La unele vom ajunge, la celelalte vor ajunge copiii noştri… Roma (352), Mexico City (1531), Lourdes (1858), Fátima (1917), Medjugorie (1981)…
În 1999, venit în vizită la noi, Papa Ioan Paul al II-lea a confirmat că România este Grădina Maicii Domnului. La momentul acela, minunea de la Bisericani avea o jumătate de mileniu… Era prin 1498 şi călugării schitului de lângă Piatra Neamţ voiau să lase în urmă truda zidirii unui nou lăcaş de închinăciune. Coborând poteca care ar fi trebuit să-i ducă până la Muntele Athos, chiar Maica Domnului i-a întors din drum: „Şi aceasta este Grădina Mea”… Stareţul şi-a continuat rugăciunile în vechea vatră a mănăstirii şi probabil că tot el a pictat Fecioara din Stejar. Icoana continuă să facă minuni până în ziua de azi, iar cuviosul Iosif de la Bisericani este canonizat din vara anului 2008.

• Notre Dame de Lourdes

În familia mea se păstrează fotografia unui papistaş care defilează lângă Coposu şi Raţiu. Iniţiat de părintele Stăniloaie într-o celulă şi apoi licenţiat în teologie ortodoxă, „unchiu’ Liviu” era confundat mereu cu un preot catolic. Şi, până la urmă, a făcut un pelerinaj într-acolo. Poate asta ne-a deschis tuturor potecile Apusului.
Am plecat din ţară la sfârşitul lui aprilie. Dacă nu pomenesc Veneţia, primul popas important a fost în Padova, la moaştele Sfântului Anton. Recunosc că m-am abătut şi pe la statuia Julietei, în Verona, şi am fost impresionat de nenumăraţii adepţi ai acestei religii laice a iubirii. Al doilea popas important a fost Torino, la relicvariul în care se păstrează Giulgiul… Apoi am coborât spre Coasta de Azur şi noaptea de Înviere ne-a prins la Toulouse. Mama mea voia o biserică ortodoxă şi am găsit una care era şi română pe deasupra.
Puţin înainte de miezul nopţii, în faţa bisericii se adună pâlcuri tăcute de oameni. Unii au făcut mai bine de o sută de km, pentru a-şi sfinţi bucatele şi pentru a lua lumină şi paşti. Pe ici şi pe colo se aude câte-o vorbă românească. Apoi, tăcere, întuneric şi vocea preotului: „Veniţi de luaţi lumină!” Urmează înconjorul bisericii şi bucuria minunii coboară pe chipul fiecăruia. Evanghelia se citeşte în română şi în franceză şi la fel se dau obişnuitele replici: „Christ est ressuscité!” – „En vérité, Il est ressuscité!”
În ziua de Paşte am ajuns la Lourdes. Socotind după slujbă, întârziasem cu o săptămână. Ştiam însă că şi ceasul şi calendarul sunt diferite aici. Ca-n fiecare loc de pelerinaj, ca-n fiecare arenă romană, aflăm că suntem în cel mai vizitat loc din lume. Sau al doilea, după Roma. De-altfel, asemănarea cu Piaţa San Pietro e evidentă.
Dacă, în 1858, Maica Domnului nu s-ar fi adăpostit în grota Massabielle, n-am fi auzit nici de Lourdes, nici de Marie Bernadette Soubirous. Destinul acestei fetiţe bolnăvicioase şi analfabete a răscumpărat nenumărate alte destine. Aparţinea unei familii scăpătate de morari şi aduna vreascuri pentru nopţile reci de la poalele Pirineilor. Totul a început în seara zilei de 11 februarie. Foşnet, lumină şi senzaţia unei prezenţe. În faţa anchetatorilor laici şi bisericeşti, va mărturisi doar puţinul pe care îl trăise: „ACEEA, nu am spus Sfânta Fecioară… Mi-a încredinţat să vă spun, nu să vă fac să credeţi”.
După 18 întâlniri, revelaţia se completează cu dogma Neprihănitei Zămisliri şi lumea se îmbulzeşte spre grotă, spre apa ieşită din stâncă şi, mai apoi, spre capela construită aici. După doi ani, Bernadette se retrage în mănăstirea Nevers, regăsind uitarea de dinaintea minunii. Avea doar 16 ani şi la 35 pleacă deja în lumea foşnetelor, a luminii şi a prezenţelor binefăcătoare. Va fi canonizată abia în secolul următor de papa Pius al XI-lea: venerabilă în 1923, fericită în 1925 şi sfântă în 1933. Trebuie reţinut faptul că nu poziţia de martor al apariţiilor Fecioarei a făcut din ea Sfânta Maria Bernard, ci smerenia cu care a trăit acele momente.
Grota Massabielle, în vremurile de demult altar păgân, e păzită astăzi de o statuie a Fecioarei, aşa cum a descris-o Bernadette. E surprinzător că pelerinii nu se îmbulzesc ca la noi sau ca la lacul Vitezda. Fiecare atinge pereţii de stâncă fără grabă şi pare convins că partea lui de graţie e pusă deoparte. Există cutii ale milei, se aprind lumânări, dar nu e clar dacă minunea funcţionează după rugăciunea omului sau după propriul capriciu. Mulţi s-au declarat vindecaţi, câteva mii de dosare au fost examinate şi Biroul de Constatări medicale din cadrul sanctuarului a recunoscut 70 de cazuri – ultimul, pe 11 februaie 2018.
În faţa grotei au apărut izvoare şi scăldători moderne, iar deasupra s-a construit o biserică impunătoare. Clădirile din jur, tot oraşul de-altfel, reprezintă o îngrămădire de hoteluri, cu magazine de suveniruri la parter. Recipientele pentru apă ajung la doi euro, lumânările, la cinci, iar cazarea, la mult mai mult. Se spune că nimeni nu pleacă de aici fără să aprindă o lumânare, dar, dacă ne luăm după Bernadette, putem face economii consistente: „Apa nu vindecă fără credinţă”. Am economisit şi multe calorii, căci fiica mea a refuzat să urce pe Drumul Crucii. „De la o anumită vârstă, oamenii inventează ritualuri şi au pretenţia ca tinerii să treacă prin ele. Dar sunt valabile numai pentru ei. Noi vom face altele, peste câteva decenii”.
Adevărul e că spectacolul nenumăratelor cărucioare purtate de voluntari creează o stare de anxietate şi, dacă oamenii aceia vin în speranţa vindecării, turiştii se roagă să poată pleca aşa cum au venit. La inundaţia din 2013, nu mi-e clar dacă Natura a fost necredincioasă sau a trebuit să spele urmele unora ca noi…

• Călătorului îi şade bine cu Drumul Sf. Iacob

Indiferent pe unde treci Pirineii, urmezi un traseu consacrat încă din Evul Mediu. În jurul anului 1000, pe El Camino de Santiago se înghesuiau pelerini din toată Europa. La 1120, un papă a şi acordat indulgenţa potrivit căreia, cei care mor pe drum sau la destinaţie, ajung direct în rai.
În ceea ce ne priveşte, negrăbindu-ne nicăieri, am preferat drumul de coastă, prin Ţara Bascilor, Cantabria şi Asturia. Am nimerit din întâmplare în faţa sanctuarului din Loyola şi am aflat ulterior că Universitatea Babeş-Bolyai se ridică din ruinele unui colegiu iezuit clujean. Iată ce departe şi-n ce pământ bun a ajuns sămânţa aruncată de Sf. Ignaţiu! Tot el a fondat Compania lui Iisus şi pare ciudat că alături de cele trei voturi monahale apare încă unul, care presupune supunere necondiţionată papei. Dar, despre asta ştiu mai multe reformaţii şi necreştinii celorlalte continente. Dumnezeu, la care „o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi”, pare să fi aţipit prin secolul al XVI-lea şi s-a trezit cu milioane de martiri. Mereu apare cineva care citeşte strâmb în Evanghelii şi ţine drept sabia…
Mi-am schimbat gândurile venind ţintit la Altamira. Cu câteva milenii înainte de facerea lumii, aici, oameni ca noi au umplut pereţii peşterii cu picturi. „După Altamira, totul e decadenţă…” a postulat Pablo Picasso. Din păcate, accesul în templul vremurilor primordiale e restricţionat. Nu porunca a doua a lui Moise, ci perisabilitatea materiei ne ţin departe de acest decalog al artei.
La Santiago de Compostella am ajuns cu bine, într-o zi obişnuită a anului 2019. Anul 2013 fusese cu ghinion. Superstiţia şi religia s-au întâlnit cu patru km înainte de oraş. Pe 24 iulie, cu o zi înaintea sărbătorii, un tren a deraiat şi autorităţile au anulat toate festivităţile. Pentru prima oară într-un mileniu, Sfântul Iacob şi-a sărbătorit ziua în linişte.
Dacă bunul simţ al românului s-a oprit la urma de picior a Sf. Andrei, spaniolii au mers până lângă trupul Sf. Iacob, fratele Sf. Ioan. Mormântul i-ar fi fost descoperit în câmpul înstelat din visul unui păstor şi de aici – Compostella. Apoi, în anul 1078, a început construcţia catedralei. Acelaşi şablon: o piaţă imensă, dinaintea unei construcţii impunătoare. După câteva sute de km pe jos, era normal să simţi că ai urcat prima treaptă a paradisului. Şi e diferenţă mare faţă de Lourdes. Nu am văzut cărucioare cu bolnavi şi muribunzi, ci turişti şi, probabil, pelerini. Oameni zâmbesc, fac poze şi beau apă plată. Înăuntru se renovează ansamblul arhitectural de deasupra criptei, dar a rămas în uz pasajul care urcă spre statuia aurită. Pelerinii stau răbdători pe trepte şi îmbrăţişează umerii sfântului. Apoi coboară în criptă, unde văd sicriul argintat în care ar fi moaştele. Ieşirea se face obligatoriu prin magazinul cu suveniruri. Cărţi, scoici, machete ale catedralei…
Dar, toate astea pornesc şi urmează după povestea Cristinei de pe Calea Victoriei. Se afla la o intersecţie şi nişte prieteni au îndemnat-o să apuce pe El Camino. Varianta soft porneşte din Porto şi are 300 de km. Pentru ea a însemnat un pic mai mult de-o săptămână, rucsac, bocanci, scoica sfântului şi ştampila hanurilor la care a înnoptat. Povesteşte că-ţi vine să renunţi din prima zi şi-n fiecare ceas al zilelor următoare. Dar mereu apare câte unul mai mic, mai bătrân şi mai nenorocit ca tine, care-ţi redeschide poteca. Făcătorul de minuni a fost medicul din Tui (fără apostrof), care i-a îndreptat glezna, iar minunea propriu-zisă au fost banii returnaţi de Casa de Asigurări de Sănătate. Lângă toate astea, mai păstrează icoanele şi poveştile celor pe care i-a întâlnit.

• Tenebrele luminii

Coborând 400 de km spre sud, cu o mică escală în Porto, ajungem şi la Fátima. Era al treilea mare obiectiv al pelerinajului nostru. Şi aici s-a arătat Maica Domnului, începând cu luna mai a anului 1917. Până în octombrie, nişte copii care-şi păşteau animalele au văzut-o de şase ori.
Fecioara albă şi luminoasă ca zăpada în soare i-a îndeamnat la rugăciune şi le-a prevestit suferiţă. Jacinta şi Francisco Marto au murit imediat după aceea, dar verişoara lor, Lucia dos Santos, a apucat anul 2005. Ultimei îi datorăm relatările despre miracolul luminii şi despre cele trei secrete, dezvăluite ulterior.
Deşi însoţiţi de tot mai mulţi oameni, doar copiii aveau privilegiul de-a o vedea şi auzi pe Fecioară. Totuşi, pe 13 octombrie 1917, adică la ultima apariţie, câteva zeci de mii de persoane au avut parte de un spectacol cosmic halucinant. După o ploaie torenţială, soarele nărăvaş a început să-şi schimbe locul pe cer, împroşcând o lumină orbitoare şi părând că se va prăbuşi asupra mulţimii.
În luna mai a anului 2019, soarele era la locul lui de pe cer, iar pelerinii se rugau lângă criptele celor trei privilegiaţi. Pe 13 mai 2017, la centenarul primei apariţii, papa Francisc i-a canonizat pe Jacinta şi pe Francisco, afirmând că Lucia urmează să fie beatificată.
Pentru un simplu turist, asemenea locuri sunt fiecare un mic Babilon. Aici se amestecă toate limbile pământului şi singurul miracol certificat este acela al vorbitului în limba engleză. Pentru mine a fost o minune să aud vorbindu-se româneşte. O fetiţă obosită îşi chema mama spre hotel. Întreg grupul era instalat în Capela Apariţiilor, unde o statuie te ajută să priveşti Fecioara prin ochii nevinovaţi ai Luciei dos Santos. Aici, printre ceilalţi năpăstuiţi, m-am rugat şi pentru copilul meu cel mic, care este în prăpastia spartană şi nu ştiu dacă va găsi drumul înapoi. Dar m-am rugat ca în fiecare zi, ca în faţa munţilor şi a celorlalte semne pe care Dumnezeu le-a lăsat pe pământ…
Următorul popas l-am făcut lângă cripta lui Vasco da Gama (Lisabona) şi, înainte de-a ajunge la cea a lui Cristofor Columb (Sevilla), am poposit la Itálica. Pe ruinele vechii cetăţii e fixată o placă pe care scrie, alb pe marmură neagră: „Omagiul poporului român pentru Ulpio Traian, iniţiator al romanizării României…”
Am ajuns la capătul lumii cu întârziere şi n-am văzut decât una dintre coloanele lui Hercule. Privind de jur împrejur, de pe stânca Gibraltarului, mă gândeam că marii exploratori au tot mutat hotarele lumii şi prelaţii s-au străduit să le aducă înapoi. Cred însă că adevărul este întreg, în partea fiecăruia dintre ei. Şi mai cred că Dumnezeul care stă de strajă pe bolta de piatră catedralelor apusene, încape la fel de bine în turnurile de lemn ale bisericilor din Maramureş.

DACIAN BRADEA

0%

User Rating: Be the first one !

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

MITROPOLIȚI PRIMAȚI (II) – DE LA AUTOCEFALIE LA PATRIARHAT

MITROPOLIȚI PRIMAȚI (II) – DE LA AUTOCEFALIE LA PATRIARHAT – La 6 decembrie 1896, după …

Mitropolit Iosif Naniescu

MITROPOLIȚI PRIMAȚI (I) – DE LA AUTOCEFALIE LA PATRIARHAT

MITROPOLIȚI PRIMAȚI (I) – DE LA AUTOCEFALIE LA PATRIARHAT – După decesul mitropolitului Nifon, a …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 + twelve =

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: