Iulia Gaga Ștefan vă invită în lumea miraculoasă a îngerilor
Numele meu actual este Iuliana Ștefan, însă majoritatea mă știu Iulia Gaga Ștefan pentru că 25 de ani am purtat acest nume, iar în urma divorțului am revenit la numele meu de fată. Gaga rămânând și numele meu ca artist. Peste 200 de lucrări semnate cu numele ”I. Gaga„ copiii mei se numesc tot Gaga așa că legătura de familie cu acest patronim va exista întotdeauna. Una dintre cele mai recente lucrări ale mele realizată pentru expoziția ”Grădina Moșescu” poartă numele ”Roata timpului – viața nu trece , ci se prelungește” … prin copii și urmași numele și spiritul familiei este dus mai departe. Sunt un creator de aripi, un pictor care pune aripi p e r s o n a j e l o r sale, pentru că am ales să văd și să amplific f r u m o s u l , lumina din oameni și din tot ceea ce mă înconjoară.
Cel mai bun absorbant de lumină este aurul, de aceea îl regăsim în icoane – aurul este lumina materială. Pe acest principiu este făcut reflectorul, ale cărui oglinzi amplifică lumina pe care o primesc. Lucrurile reflectă nu doar lumina, ci și culorile proprii.
Sunt dintre oamenii care au învățat să moară trăind… Pentru că, unii trăind, nu-s în stare să aducă atâta bucurie pe cât aduc stingându-se încet… oamenii ăștia născuți dintr-o aripă de suflet. Și se repară singuri, își peticesc sufletul, zâmbesc și o iau de la capăt în lupta lor cu morile de vânt ale existenței, pentru că de povara lor nu se mai fac bine până la capătul timpului În fiecare dimineață îmi pun semnătura în partea de jos a noii pânze – semnez „cec alb” pentru Domnul.
Acum, la anii aceștia, pot vorbi liniștită despre admirație și iubire fără ca să mă tem de ce zic oamenii. Cu siguranță există întotdeauna cineva care ne iubește printre scândurile gardului. Molcom, tăcut, necunoscut. Este un fel al lui Dumnezeu de a ne spune că nu ne-am născut degeaba.
Pictor Prof. Cojocaru Vergil-Cover
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro