Iuliana-Valeria Picioruș (Iulia Astos)

Iulia Astos este pseudonimul sub care scriu. Iuliana-Valeria Picioruș este numele meu adevărat. Născută la Slănic Prahova în 6 februarie 1958 – acolo am urmat școala generală și liceul. Apoi am devenit studentă a Facultății de Medicină Generală din București și rezidentă la Spitalul Universitar de Urgență după un popas la țară ca medic, o scurtă perioadă de timp. Sunt medic primar radiolog și nu am scris decât pentru mine, fără să păstrez ce scriam.

Ideea de a publica ce am scris a fost sugestia unor prietene. Așa au apărut aceste scrieri ale mele, din gândurile, emoțiile și visele mele. Din primăvara acestui an particip la ședințele cenaclului Amurg sentimental și mi s-au publicat câteva poezii în revista cenaclului. Luna aceasta, la indemnul unei prietene care scrie de multă vreme, am trimis două poezii cenaclului Dor de infinit iar una dintre ele a fost premiată.

Cărți publicate

Ochii albaștri ai clipei, 2023

O altfel de iubire, 2024

Recunoștință, 2025

Stele, îngeri și copii, 2025

Iubirile nu mor, 2025.

Calcule
De stau să socotesc acum
Tot ce adun… devine fum,
Tot ce mai am este un vis,
Tot ce cuprind
E necuprins…
Tot ce rămâne este puțin
Ce iau cu mine… nu e destin.
Când la plecare
Adun și scad
Rămân iubiri,
Gândul curat,
Rămâne darul
Ce-am dăruit,
Tot ce-n iubire
N-am risipit,
Rămân și rânduri
Puse în cărți,
Clipe senine
Scoase din sorți,
Poate povești
Ce le-am trăit,
Rămân iubiri fără sfârșit…
Făcând bilanțul
Cred că-s destul,
Rămân femeie
Pe-al vieții drum
Învăț mereu să mă găsesc,
Să fiu eu însămi,
Să construiesc
Lumini și vise,
Iubiri mereu,
Raze și stele
Și zborul meu,
Adun și scad secunde vii
Flori și apusuri,
Culori, câmpii
Și-apoi din ultima coloană
Scot ce-i durere, tot ce e rană
Cioburi de suflet rătăcit
Și vindec tot ce am trăit.

Nostalgii de toamnă
În toamnă apar amintiri
Și vechi nostalgii rătăcite
Apar iarăși clipe târzii
Purtate pe mări risipite.
Prin toamne adie un timp,
Trecut înghețat printre stele
Și vise uitate demult
Și cînturi-mirare, rebele…
În toamne cad veștejite
Iubiri-legamânt de tăcere,
Și doruri, secunde vrăjite,
Trecutul pe toate le cere.
Și toamna adună tumult
Adună fiori și iubire,
Adună și viață și cântec
Adună magii, netrăire…
Nu vreau toamne prezente în zare
În gânduri, în spații și-n timp
Eu toamna o scot din uimire
Nu pun peste ea nici un nimb.
Creez din trecut primăvară
Așez și parfumuri-ninsori
De flori și petale de soare
De vise și-albastre cărări.

Toamnă târzie
Încă mai sunt trandafiri
În toamna aceasta târzie
Încă mai sunt frunze verzi
Și vântul prin toamne adie
Încă apar amintiri
Ascunse prin frunzele ude
Încă mai văd vechi iubiri
Prin gânduri ce-mi par astăzi unde.
Și toamna așterne uitari
Prin zboruri, prin vise trecute,
Încă aștept raze-n nori
Culori peste clipe profunde.
Azi toamna așează boboci
De flori peste brume aride
Iar eu văd petale-ninsori
Prin stele clipind rătăcite.
Azi toamna devine mirări
Și cântec de fluturi în zbor
Azi toamna mă poartă prin timp
Plutind peste spații ușor…

Miracolul iernii
Toamna își adună rochia
De frunze veștede și ude
Își ia și ploi, adună brume
Și plecă cine știe unde.
Cum n-o iubesc, poate să plece
Să-și ia cu ea și zile mohorâte,
Melancolii în fapt de seară
Și nostalgii, gânduri trecute…
Aștept acum fulgi de zăpadă
Dansând în vals de sărbători
Cu Mos Crăciun care adună
Povești și vise și viori.
Și eu aștept ninsori-magie
Să pună vindecare peste clipe
Și adieri care înalță
Minuni și zboruri și aripe.
Colindele să sune peste timpuri
Și să anunțe un Crăciun
Cu binecuvântare și lumină
Cu daruri pentru omul bun.
Să vină cu iubire nesfârșită
Cu armonie și mister
Deși afară va fi iarnă
Acest Crăciun topește orice ger.
Scântei din stele să ne-aducă
În inimi și în suflete și-n vieți
În iarna care ne deschide ușa
Să punem răsărit în dimineți.
Prin amintiri să fie alb de nea
Și să cuprindă universuri
Miracolul se află pretutindeni
Și poposește și la mine-n versuri.

Iubiri albastre
Am căutat iubiri albastre,
Iubiri venite dintre astre.
Am căutat iubiri mister,
Iubiri ce trec de orice ger
Și mi-am dorit iubire-vis
Ce trece peste tot, peste abis…
Și vreau mereu iubiri-lumină.
Iubiri ce nu cunosc vreo vină,
Iubire rază și speranță,
Iubirea mea, iubiri vacanță ,
Iubiri ce nu mor niciodată
Ce vin din vieți de altădată,
Iubiri-tăceri care vorbesc,
Iubiri care mângâie și șoptesc,
Iubire adiere de culoare,
Iubire curcubeu de floare,
Iubire aripi spre Înalt,
Iubiri care cuprind pe celălalt,
Iubirile nemărginiri,
Iubiri cu infinitul în priviri,
Iubiri perpetue magii,
Iubiri ce ne transformă în copii.
Da, vreau iubiri adevărate,
Iubiri ce le cuprind pe toate,
Iubiri mirări fără abis,
Iubiri ce-mi pun stelele-n vis.
Știți oare unde pot găsi
Și unde aș putea trăi
Acea iubire căutată
Oare există?
A avut-o cineva vreodată?

Iubiri trecute
Din iubirea ce-a fost
A rămas doar un vis,
Uneori un fior
Sau un zbor în abis…
Au rămas amintiri
Rătăcind între rânduri,
Poate fluturi zburând
În șoapte sau gânduri…
Și iubiri ce trăiesc
Și nu mor vreodată
Și sclipiri se zăresc
Într-o noapte uitată…
Din iubirea-magie
Au rămas vorbe-raze
Și povești puse-n carte
Și momente frumoase.
Din iubirea mea vie
A rămas cântec-zbor,
Adieri care vin
Să te-atingă ușor…
Iar iubirea trăiește
Și lumină devine
Eu mereu te revăd
Printre clipe senine.

Pădurea
Pădurea mă îmbracă-n ramuri,
În frunze ofilite și-n iubiri
Mă recreează din emoții și din vise
Mă poartă către noi trăiri.
Și uneori devin pădure
Am rădăcini adânci în timp,
Am frunze, am și înflorire,
Mă risipesc prin anotimp…
Sunt punte peste vremi
Cântând din adiere,
Mlădie-acum învăț să fiu,
Cum să adun raze de stele,
Să înfloresc mirare în pustiu.
Nu am știut că pot să fiu pădure,
Să port îmbrățișare de copaci,
Că pot să fiu și frunză în furtună,
Și plumbul din zăpezi atunci când
taci.
Pădurea care-am devenit…
Pădure seculară,
Cunoaște lucruri de necunoscut,
Știe că e nemuritoare
Și efemeră-n clipa ce-a trecut,
Știe să fie nouă-n nopți cu lună,
Pădure de argint cu raze albe
Să pună veșnicie în poveste
Și să adune vorbele în salbe.

Plimbare
Azi plec pe străzi într-o plimbare
Așa, hai hui și fără rost
Poate mă caut chiar pe mine,
Poate povești ce nu au fost…
Și au venit acum spre mine
Atâtea amintiri, șuvoi
Cu cântec neștiut de tine
Primesc magie pentru doi.
Cum să adun atâtea clipe
Și cum miracol să le fac
Când clipa este -așa fragilă
Precum petalele de mac?
Nu mai aștept nici nu mai caut,
Adun cuvinte fel de fel,
Le strâng acum pe toate-n versuri
Și vă arat iubiri altfel.
Da. Am trăit iubiri cu aripi,
Iubiri mirare-n infinit
Cum să descriu, e greu acuma
Le știu doar cei ce le-au trăit.
Am fost nemărginire-albastră
Și lumi de aștri-am colindat
M-am îmbrăcat în raze albe
Pe Luna deseori am stat.
Voi știți ca-n univers sunt vise?
Ele v-așteaptă de le vreți.
Poate ați auzit de ele
Sunt puse-n versuri de poeți.
Dar nu-i destul doar să citiți
Firescu-i zborul către ele
Puteți stele să deveniți
Nemuritori la fel ca ele.

Doina Bârcă